X

Parlamentul european a votat rezoluția MCV împotriva României. Tot ceea ce a însemnat amendamente pe protocoale secrete a fost respins

Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, 13 noiembrie, rezoluţia cu privire la statul de drept din România. Au fost 473 de voturi pentru, 151 împotrivă şi 40 de abţineri.

(w670)

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Parlamentul European a votat marți, cu 473 de voturi pentru, rezoluția care amendează dur comportamentul guvernului și parlamentului din România privind statul de drept. Textul este un rechizitoiu extrem de dur la adresa Puterii din România, în 13 puncte, și arată că Parlamentul European ”este profund preocupat de revizuirea legislației judiciare și penale din România” și ”condamnă intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018”.

Faţă de textul anunţat iniţial au fost propuseadoptat şi câteva amendamente. Unul dintre aceste amendamente se referă la comandarea protocoalelor SRI în justiţie.

Amendamentul 12 a fost propus de Josef Weidenholzer, din partea grupului S&D. Acesta a dorit modificarea punctului 4 al rezoluţiei.

Varianta din rezoluţie: “4. Invită autoritățile române să instituie garanţii pentru a asigura o bază transparentă şi legală pentru orice cooperare instituţională și să evite orice ingerință care ar putea afecta sistemul de control și echilibru; îndeamnă la întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații;”

Varianta propusă şi adoptată: “Pune la îndoială legitimitatea protocoalelor de cooperare semnate între Serviciul Român de Informații și instituțiile judiciare; solicită autorităților române să instituie măsuri de protecție pentru a asigura o bază transparentă și legală pentru orice cooperare instituțională și pentru a evita orice ingerință care să eludeze sistemul de verificare și echilibrare; solicită consolidarea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații; îndeamnă autoritățile române, inclusiv președintele României, să ia poziție publică în denunțarea acestor protocoale;”

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 că, deși prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, știa problema protocoalelor secrete “s-a lucrat” pentru scoaterea temei din textul rezoluției despre statul de drept din România adoptată de Parlamentul European.   

“Răspunsul Comisiei Europene referitor la protocoale a fost că această entitate nu se poate pronunța pe funcționalitatea serviciilor secrete. Interferența serviciilor secrete în justiție și în actul politic este de competența Comisiei, dar despre acest lucru nu se spune nimic în rezoluție.

Eu m-am întâlnit cu Frans Timmermans înaintea aprobării rezoluției și a fost foarte deschis să înțeleagă tema aceasta a protocoalelor. Deci s-a lucrat puternic pe această chestiune care chiar și așa a răzbătut până la suprafață, dovadă este și votul prin care a fost scoasă”, a spus Pașcu.

A mai fost propus amendamentul cu numărul 15, depus de Judith Sargentini, din partea Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană.

Varianta din rezoluţie: “3. Condamnă intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018;”

Varianta propusă: “Condamnă intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018; solicită autorităților române să asigure o investigație transparentă, imparțială și eficientă în ceea ce privește acțiunile poliției;”

Parlamentul European cere Puterii să ”reconsidere legislația privind finanțarea, organizarea și funcționarea ONG-urilor în ceea ce privește potențialul acesteia de a intimida societatea civilă și de a intra în conflict cu principiul libertății de asociere și cu dreptul la viața privată”. Este o cerere a întregii societăți civile din România, care a demonstrat că legea pentru combaterea spălării banilor va duce la blocarea activității ONG-urilor.

În aceeași rezoluție, Parlamentul European ”își exprimă profunda îngrijorare față de restricțiile politice aplicate libertății presei și față de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea României în străinătate și ar reintroduce defăimarea în Codul Penal”.

Rezoluția are o semnificație politică majoră, fiind votată chiar înainte ca România să preia președinția rotativă a Uniunii Europene. Din punct de vedere juridic, rezoluția nu este obligatoriu de respectat de România.

Cele 13 puncte esențiale din Rezoluție:

1. subliniază că este de importanță fundamentală să se asigure respectarea deplină a valorilor europene comune enumerate la articolul 2 din TUE și să se garanteze drepturile fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

2. este profund preocupat de revizuirea legislației judiciare și penale din România, îndeosebi din cauza posibilității ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenței sistemului judiciar și a capacității acestuia de a combate eficient corupția din România, precum și la slăbirea statului de drept;

3. condamnă intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018;

4. invită autoritățile române să instituie garanții prin care să asigure o bază transparentă și legală pentru orice tip de cooperare instituțională și să evite orice ingerință care dereglează mecanismele de verificare și de echilibrare; solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații;

5. îndeamnă autoritățile din România să se opună măsurilor care ar duce la dezincriminarea corupției în rândul funcționarilor de stat și să aplice strategia națională anticorupție;

6. recomandă insistent să se reconsidere legislația privind finanțarea, organizarea și funcționarea ONG-urilor în ceea ce privește potențialul acesteia de a intimida societatea civilă și de a intra în conflict cu principiul libertății de asociere și cu dreptul la viața privată; consideră că această legislație trebuie aliniată pe deplin la cadrul UE;

7. își exprimă profunda îngrijorare față de restricțiile politice aplicate libertății presei și față de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea României în străinătate și ar reintroduce defăimarea în Codul Penal;

8. îndeamnă Parlamentul și Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția și să se abțină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independența sistemului judiciar; îndeamnă la purtarea unui dialog constant cu societatea civilă și subliniază că trebuie abordate chestiunile menționate mai sus pe baza unui proces transparent și incluziv; încurajează solicitarea din proprie inițiativă a avizelor Comisiei de la Veneția cu privire la măsurile legislative în cauză înainte de aprobarea lor definitivă;

9. solicită guvernului român să coopereze cu Comisia Europeană în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut de tratat;

10. își reiterează regretul cu privire la decizia Comisiei de a nu publica Raportul UE pe 2017 privind combaterea corupției și invită cu insistență Comisia să își reia fără întârziere exercițiul anual de monitorizare a luptei împotriva corupției în toate statele membre; invită Comisia să elaboreze un sistem de indicatori stricți și de criterii uniforme ușor aplicabile, pentru a măsura nivelul corupției din statele membre și pentru a evalua politicile anticorupție ale acestora, în conformitate cu Rezoluția Parlamentului din 8 martie 2016 referitoare la raportul anual pe 2014 privind protejarea intereselor financiare ale UE;

11. susține cu fermitate un proces regulat, sistematic și obiectiv de monitorizare și de dialog, cu participarea tuturor statelor membre, în scopul protejării valorilor de bază ale UE, și anume a democrației, drepturilor fundamentale și statului de drept, proces care să implice Consiliul, Comisia și Parlamentul, astfel cum s-a propus în Rezoluția Parlamentului din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (Pactul pentru DSF); reiterează faptul că acest mecanism ar trebui să cuprindă un raport anual cu recomandări specifice pentru fiecare țară;

12. invită Comisia, în calitatea sa de gardian al tratatelor, să monitorizeze acțiunile întreprinse de autoritățile române pe baza recomandărilor, continuând să ofere sprijin complet României în identificarea unor soluții adecvate;

13. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și Președintelui României.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Varianta propusă şi adoptată: „Pune la îndoială legitimitatea protocoalelor de cooperare semnate între Serviciul Român de Informații și instituțiile judiciare; solicită autorităților române să instituie măsuri de protecție pentru a asigura o bază transparentă și legală pentru orice cooperare instituțională și pentru a evita orice ingerință care să eludeze sistemul de verificare și echilibrare; solicită consolidarea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații; îndeamnă autoritățile române, inclusiv președintele României, să ia poziție publică în denunțarea acestor protocoale;” – FALS

    Varianta propusă şi NEadoptată – aceasta modificare a proiectului de rezolutie a cazut cu 1 vot.

  2. De cand a ajuns Raportul MCV, care este un instrument de monitorizare si cooperare, un instrument de dictare? Zici ca a fost scris de Monica Macovei si ONG-urile lui Soros.
    Ati inteles ca in colonia Romania trebuie sa facem cum vor ei, nu cum ne trebuie noua? Nu sunt oare mai corupti politicienii de la Bruxelles decat politicienii nostri, cand fac exact cea altora le interzice sa faca?
    Aveti aici raportul MCV:
    https://www.luju.ro/static/files/2018/noiembrie/13/raport_mcv.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button