X

Parteneriatul civil revine: 42 de parlamentari PSD, PNL, USR și UDMR au depus azi în Parlament o inițiativa legislativă în acest sens, la pachet cu iluzia că nu vor putea adopta copii

Inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă la Parlament: Persoanele de același sex își vor putea legaliza relația, dar nu vor putea adopta copii

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Inițiativa legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă miercuri la Parlament, fiind semnată de 42 de aleși de la PSD, PNL, USR și UDMR.  Potrivit proiectului, inclusiv partenerii de același sex își vor putea oficializa relația, fără ca aceștia să poată însă adopta copii.

”Împreună cu alți 42 de colegi parlamentari de la PNL, UDMR și USR am depus astăzi proiectul de lege privind parteneriatul civil. Așa cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale a României, statul român are o obligație pozitivă să adopte un cadru legal unitar, coerent și predictibil prin care să protejeze viața de familie, indiferent dacă aceasta se desfășoară în cadrul căsătoriei sau în afara căsătoriei. Îmi doresc o dezbatere echilibrată, argumentată și rațională, care nu poate avea loc decât în Parlamentul României”, a anunțat deputatul PSD Petre Florin Manole pe Facebook.

Principalele prevederi ale inițiativei:

  • parteneriatul civil reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex în scopul organizării și protejării vieții lor comune ca viață de familie.
  • Persoanele de același sex nu vor putea adopta copii
  • partenerii pot să-și înscrie bunuri comune într-o așa-numită Convenţie referitoare la regimul comun al bunurilor
  • pentru a putea încheia o uniune consensuală, partenerii trebuie să aibă cel putin 18 ani împliniți, cel puţin unul dintre parteneri să fie cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa în România de cel puțin 1 an. O altă condiție este ca niciunul dintre parteneri să nu fie căsătorit sau angajat într-o  altă uniune consensuală
  • fiecare partener îşi păstrează numele de dinainte de încheierea uniunii consensuale
  • partenerii sunt asimilaţi soţilor, în materia: asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie
  • partenerii de sex diferit sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte stabilirea filiației firești față de copii, respectiv autoritatea părintească cu privire la copiii născuţi în timpul parteneriatului civil.

Proiectul de lege privind parteneriatul civil a fost elaborat de un grup de lucru format din parlamentari de la mai multe partide pornind de la un draft transmis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Puteți citi aici inițiativa legislativă: Propunere-legislativa-parteneriat-civl

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Ma si miram ca l-au mai si pus la sertar. Sunt presiuni UE ! Degeaba a incercat Dragnea sa-l musamalizeze. Asadar cei care au fost la referendum si au votat DA raman niste marturisitori, chiar daca au dat cezarului ce-i al cezarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button