X

O mie de turiști americani s-au satanizat de Halloween la Castelul Bran, într-o “petrecere” exclusivistă

De Halloween, Castelul Bran a fost închiriat pentru o petrecere privată a unui grup din SUA.

G Adventures, una dintre cele mai mari agenţii de turism de aventură din lume, a adus la Bran 1. 000 de americani, care au plătit 329 de dolari pentru a se distra o noapte în Castelul Contelui Dracula, dar şi pentru a vizita alte obiective din ţară, cum ar fi Biserica Neagră din Braşov sau Cetatea Poienari, una dintre principalele cetăţi ale lui Vlad Ţepeş. Astfel, Castelul a fost deschis publicului pentru vizitare doar pe timp de zi, iar odată cu lăsarea serii s-a derulat ritualul satanic de Halloween pregătită de către G Adventures pentru americani.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ţinutele demonice obligatorii

Turiştii au rătăcit prin tuneluri ascunse, pe scări secrete şi au explorat coridoarele ciudate ale fortăreţei din secolul al XIV-lea. Seara a avut loc o imensă petrecere cu băutură, food-truck-uri şi muzică, ce s-a auzit până la zi.
“Spre deosebire de multe alte excursii organizate de noi, care sunt realizate în grupuri mici, Petrecerea de Halloween a lui Dracula a atras peste o mie de oameni pentru cea mai nebună petrecere la Castelul lui Dracula. Întreaga excursie este concepută pentru a crea cea mai frumoasă experienţă de Halloween, de la un tur al Castelului Bran până la petrecerea care se va desfăşura într-un cort gigantic în curtea castelului. Toţi vom merge în ţinute ciudate, dar minunate, pentru a intra în spiritul Halloween-ului”, a declarat, pentru Lonely Planet, cel mai mare ghid de călătorii din lume, Brian Young, managing director al G Adventures.

“Petrecere” și în weekend

În weekend, peste 3.000 de persoane au participat la petrecerea „monstruoasă” organizată de către administratorii obiectivului turistic. O experienţă senzorială unică pentru vizitatori cu muzică şi sunete înfricoşătoare, interacţiune cu Contele Dracula şi cu prietenii săi, creaturile nopţii şi, bineînţeles, bomboane pentru copii, au fost principalele ingrediente ale distracţiei de la Castel. După cum ne-a declarat Bogdana Balmuş, PR manager la Castelul Bran, peste 3.000 de persoane au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Halloween Monster Party, care s-a desfăşurat atât într-un cort special amenajat în grădina, cât şi în castel sau la Casa de Ceai. Pentru distracţie, petrecăreţii „horror” au trebuit să achite şi un bilet, de 70 de lei pentru adulţi şi 35 de lei pentru copii.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

De ce le permite statul, chiar și Biserica, să pângărească imaginea voievodului Vlad Țepeș și a Castelului Bran – monument al istoriei naționale, cu ritualuri blasfemiatoare față de credința noastră strămoșească și străine de poporul român. Oare banii le pot permite altora să spurce această țară după cum vrea mintea lor bolnavă?

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Pentru ca acest castel nu ne mai apartine din pacate. El a fost initial donat de brasoveni reginei Maria cu titlul intuitu personae, adica pentru merite deosebite, respectiv pentru patriotismul de care a dat dovada in timpul I Razboi Mondial.
    Mai apoi, aceasta l-a dat, ca zestre, ficei sale principesa Ileana la nunta cu printul de Habsburg, unul dintre cele mai urate gesturi ale sale, de altfel. Din punct de vedere juridic acest tip de donatie inuitu personae este facuta unei anumite persoane pe baza anumitor considerente individuale, pe cale de consecinta nu poate fi lasata mostenire. Astfel s-a ajuns la situatia asta jenanta pentru statul roman. Castelul a fost retrocedat “mostenitorilor de drept”, celor trei copii ai principesei: Dominic Habsburg-Lothringen, Maria-Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer, care se pare ca pot sa faca ce vor cu el.

  2. Ateismul lui Ceausescu era sfintenie pe langa dracismele acestor satanisti. Astfel stand lucrurile generatia ce va urma va fi zombificata cu totul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button