X

MILIȚIA SPIRITUALĂ (președinte Mihail Bumbes) este finanțată de GEORGE SOROS pentru a declanșa o REVOLUȚIE și pentru grăbirea formarii OMULUI NOU anti creștin, pro homosexualitate și anti naționalist

de Saccsiv
Foto: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/2/2c/Mili%C8%9Bia_Spiritual%C4%83.jpg

CRISANA: Icoanele în şcoli – o piedică în calea democraţiei? din 3 ianuarie 2007:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

 

Iniţiativa scoaterii icoanelor din şcoli a aparţinut unui profesor din Buzău, dl Emil Moise, care susţine că e ortodox. Acestuia i s-a mai alăturat unele asociaţii neguvernamentale şi persoane fizice. Dintre aceste asociaţii amintim: “Liga Pro-Europa”, “Miliţia spirituală”, “Centrul pentru jurnalism independent”, “Hyde Park”, precum şi domnii Renate Weber, Mircea Toma etc., care s-au adresat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării printr-o scrisoare în care cereau ca, în numele democraţiei, să se interzică afişarea însemnelor religioase – a sfintei Cruci şi a icoanelor – în şcoli. În acest scop, s-a invocat art. 29 din Constituţia României, care face referire la libertatea de conştiinţă şi caracterul autonom, precum şi la separarea cultelor religioase de stat. Mulţi preoţi, dar şi intelectuali din ţară şi-au manifestat indignarea faţă de această intenţie.

[…]

 

Au fost si alti cosemnatari ai „Scrisoare deschisa catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii de sustinere a necesitatii retragerii simbolurilor religioase din institutiile publice de invatamant„:

Alexandru Crişan şi Monica Dvorski – Centrul Educaţia 2000+

Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis

Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia

Doina Jela – Asociaţia Jurnaliştilor Independenţi din România

Dorina Năstase – Centrul Român de Studii Globale

Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale

Gabriel Penciu – Asociatia Culturală şi Amicală Română de la Strasbourg

Ghenadie Brega – Asociatia Hyde Park

Joanne Richardson – Asociatia D Media, Cluj

Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent

Ion Bogdan Lefter

Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice

Liviu Andreescu

Mihaela Miroiu

Mihai Burcea – Militia Spirituala

Mircea Toma

Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei

Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă

Renate Weber

Romaniţa Iordache – ACCEPT

Ruxandra Costescu – membră Indymedia România

Roxana Teşiu – Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Smaranda Enache – Liga Pro Europa

Acestea sunt numele sonore dintr-o lista un pic mai mare care isi semneaza unii altora tot felul de petitii in care folosesc conceptul de „toleranta„ pentru a scuipa pe cele trei mari valori traditionale: Ortodoxia, nationalismul si familia.

In materialul de fata ne vom ocupa de:

 

MILITIA SPIRITUALA

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Mili%C8%9Bia_Spiritual%C4%83

 

Miliția Spirituală (sau Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală[1]) este o organizație neguvernamentală din România care se ocupă cu activismul civic, având ca misiune declarată mobilizarea conștiinței civică activă și spiritul solidarității cetățenilor. A fost creată în luna mai 2002. Organizația este neafiliată politic.

[…]

Organizația Miliția Spirituală a fost formată de foști studenți ai Facultății de Istorie, Universitatea București. Membrii fondatori, Mihail Bumbeș, Mihai Burcea, Dorinel Brotac, Bogdan Biszok.

În prezent, organizația numără 10 membri și 20 de voluntari, face parte din Platforma pentru București (o uniune informală alcătuită din peste 50 de asociații ce militează pentru democrație participativă în toate deciziile cu privire la București) și colaborează cu 20 de ONG-uri din România. Membrii Miliției sunt cadre universitare, istorici, cercetători, PhD, masteranzi, profesori de liceu, jurnaliști ș.a.[2]

[…]

Miliția Spirituală desfășoară acțiuni civice, sub formă de proteste, pichetări, sit-in-uri în spațiul public, activism online, scrisori deschise, petiții, dar și o activitate de cercetare istorică, având membrii cercetători ai IICCMER. Organizația face publice frecvent documente și studii întreptrinse avand ca subiect istoria recenta și regimul comunist din România.

La 6 octombrie 2012, Miliția Spirituală în colaborare cu mai multe ONG-uri și universități din România a organizat o reprezentație a spectacolului cu piesa “După Traian și Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)“, reprezentație urmată de o dezbatere ce au avut loc în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București.

 

Edificatoare este si ilustratia:

Foto: https://www.vice.com/ro/article/z4vqyx/dupa-traian-si-decebal-din-filele-istoriei-gay-in-romania

Traian si Decebal inchipuind doua testicule, iar homosexualul cu esarfa tricolora inchipuind penisul…

Daca navigam oleaca pe site-ul lor, gasim si detalii. Ca de exemplu, echipa:

https://www.militiaspirituala.ro/despre-noi/echipa-ms.html

Iar in dreapta, pe prima pagina, putem citi cum ca:

 

Acest site este realizat cu sprijinul Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe

 

“Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe” este finantata de Open Society Foundations:

http://cmds.ceu.edu/funding/trust-civil-society-central-and-eastern-europe

Care Open Society Foundations a fost creata de prietenul nostru evreu George Soros:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Funda%C8%9Bia_pentru_o_Societate_Deschis%C4%83

Si tot in dreapta, la recomandari:

Minte şi cunoaştere. O perspectivă buddhistă

Iata si ce putem citi la Din stradă în munţi! Dacă vrei (o) schimbare, hai în tabăra de activism! de pe Romania Curata, din 10 mai 2018:

 

Ieri, Miliția Spirituală a împlinit 16 ani de existență, marcând această zi aniversară lansând cea de-a șasea Tabără de Activism: de 16 ani suntem pe baricade. Te invităm să ni te alături!

Anul acesta, Miliția Spirituală organizează, în perioada 22-28 iulie, cea de-a șasea ediție a taberei de activism CRIM (Creativitate – Responsabilitate – Implicare – Militantism). Dacă ai peste 18 ani și vrei să fii TU schimbarea pe care o dorești în societatea românească, Miliția Spirituală te invită să aplici pentru a participa la şapte zile de învăţare experiențială și acțiune în munți.

Timp de șapte zile, departe de lumea dezlănțuită, într-un decor natural și sălbatic, te asteptăm cu ateliere de: “drepturile omului”, “tehnici de facilitare și consens”, “idei și planuri de acţiune civică”, “tehnici de rezistenţă pasivă”, “jurnalism cetățenesc”, “programe de calculator libere și viață privată pe Internet”, “democrație, participare politică și nesupunere civică”. Și, desigur, cu activități care întăresc coeziunea grupului: gătim împreună, punem țara la cale, ne orientăm în pădure, facem jocuri cât cuprinde. Toți vom participa la toate activitățile: organizare, gestionarea resurselor, gătit și jocuri. Organizația noastră asigură hrana, iar contribuția pentru transport este opțională. Dacă cumva nu ai cort și sac de dormit, nu te îngrijora, ne spui și ne ocupăm noi.

Tabăra de activism se adresează tinerilor și tinerelor care vor să înţeleagă activismul civic şi să fie pregătiţi/te să se implice în rezolvarea treburilor Cetății. Protestele din ultimii ani ne-au arătat că este nevoie de conştientizare, responsabilizare, coordonare şi, în general, de implicare în viața societăţii. În acest context, mai mult ca oricând, Miliția Spirituală îşi propune să îi aducă împreună pe cei care vor să se angajeze în acţiune, dar nu au încă instrumentele și cunoștințele necesare ca să o facă în mod eficient. Tabăra de activism este despre educație, relaționare în cadrul grupului și acțiune, dar mai ales despre experimentarea în zilele noastre a unei societăți organizate la nivel social direct la firul ierbii!

Cum poţi participa la tabăra CRIM?
Scrie-le celor de la Miliția Spirituală mai multe despre tine, de ce vrei să participi la tabăra de activism și descrie-le ce anume vrei să schimbi în societate sau într-o comunitate, completând formularul de aici. Poți completa formularul până la data de 8 iulie, inclusiv. Vor fi selectate cele mai bune 30 de aplicații, urmând să fii anunțat până pe 10 iulie dacă aplicația ta a fost selectată. Până atunci, urmărește-ne pe Facebook.

Drumul București – Munții Făgăraș și înapoi este gratuit, dacă ai nevoie, iar hrana pentru cele 7 zile este asigurată de organizatori. Transportul până în București și de la București spre localitatea în care locuiești rămâne în seama ta. Te rugăm, de asemenea, să te asiguri, înainte de a ne trimite aplicația, că ești liber/ă în perioada 22 – 28 iulie.
PS: Dacă ai întrebări privind organizarea taberei, le poți adresa la [email protected] sau pe contul de Facebook.

Aplică aici până pe 8 iulie: http://bit.do/tabaradeactivism

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
1 2 3Pagina următoare

4 comentarii

  1. La poza cu Decebal si Traian, observati cele trei elemente (Decebal, Traian si individul in steagul tricolor) care sunt asezate in forma de falus.

  2. Constat că unii dintre tinerii din fotografie au întinat grav “nobilele idealuri” salutând cu dreapta în loc de stânga :)

    În altă ordine de idei, trebuie să avem discernământ şi să judecăm drept, pentru că există riscul să fim manipulaţi. Dacă un personaj care ne e antipatic susţine ceva, suntem tentaţi ca noi să susţinem contrariul, ceea ce e o capcană.
    Dacă băieţaşul ăsta a susţinut blocarea aşa-zisului proiect “Roşia Montană”, nu înseamnă că proiectul era bun şi trebuia făcut.

    Legat de mesajul său acid, îmi pun întrebarea: de unde ştie el că oamenii care apără normalitatea se destrăbălează în particular? Cum poate să afirme că propaganda homosexuală face parte din normalitate?

    1. Ionut

      Nu era bun proiectul Rosia Montana si am explicat:

      “Ce interes avea George Soros sa sustina manifestatiile anti Rosia Montana si anti gaze de sist? Simplu, pe el il interesa cum sa scoti oamenii in strada. Iar miscarea impotriva Rosia Montana si a gazelor de sist deja exista, asa ca nu mai trebuia s-o ia de la zero, ci sa profite la maxim de ea.”

      1. Iertare, mi-a scăpat paragraful respectiv. Ştiam că nu susţineţi “proiectul”, dar m-am simţit obligat să fac precizarea respectivă pentru alţi cititori (având în vedere, repet, că mi-a scăpat explicaţia din articol).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button