X

Va face monahul Sava la Satu Mare un “mic sinod ecumenic” pentru a “analiza situația episcopului Artemie”?

de teolog Mihai-Silviu Chirilă

Într-o postare de acum câteva zile pe siteul preotului Staicu, monahul Sava încearcă să scuze din nou participarea la sinaxa din Serbia, punându-o într-o cheie misionară foarte pozitivă, în care cuvioșia sa afirmă că își face, o dată în plus, datoria de a propovădui fraților sârbi calea de urmat în lupta contra ereziei ecumeniste.

Mai întâi ne spune că este în principiu de acord cu articolul scris de siteul care îi batjocorește pe marii duhovnici români, în care autorul acelui material exprima, după cum am arătat într-un articol dedicat acestei teme și textului apreciat de monahul Sava, convingerea că episcopul Artemie: “a rămas singur și nu a fost sprijinit de ÎPS Serafim de Pireu și alti «lei» prefăcuți, care probabil demult aveau înțelegeri cu ecumeniștii, deși în față se dădeau mari mărturisitori, ducând poporul în eroare… Astfel, din datorie pentru Biserica lui Hristos, a luat decizia canonică de a hirotoni horepiscopi, pentru a putea întări Biserica. Acești horepiscopi îl ajută pe episcopul Artemie să hirotonească preoți acolo unde e nevoie, pentru ca Sfintele Taine ale Bisericii să fie în continuare săvârșite.

Prin această convingere, autorul articolului este de acord cu faptul că episcopul Artemie a rămas singurul episcop ortodox din lume prin care se săvârșesc Sfintele Taine în Biserică. Monahul Sava ne declară că este de acord cu acest lucru în principiu.

Autorul acelui articol a mai făcut o declarație interesantă, pe care monahul Sava pare a și-o asuma: “Credeți că ne veți duce de nas așa până la un viitor sinod cripto-ecumenist cu cei din Biserica Rusă, Bulgară, Georgiană etc. care nu au rupt comuniunea cu ceilalți ecumeniști?”. Prin această afirmație, neostiliștii “acriviști” arată că ei nu sunt dispuși să primească niciun sinod ecumenic ortodox, pe care l-ar organiza episcopii ortodocși mărturisitori rămași la ora actuală în Ortodoxie. Dacă eforturile acestor ierarhi de a aduna un sinod sunt catalogate ca “sinod criptoecumenist”, este evident că neostiliștii nu mai așteaptă nicio curățire de erezie a Bisericii de către un sinod al ierarhilor acesteia rămași încă ortodocși, așa cum s-a întâmplat pe tot parcursul istoriei. Atunci se pune întrebarea legitimă: Cum văd ei izbăvirea Bisericii de ecumenism? Cine să organizeze un sinod ecumenic care să condamne ecumenismul? Să zicem că răspunsul ar fi: “episcopul Artemie”. Împreună cu cine? Cu ce alt ierarh din lume se mai află Înaltpreasfințitul Artemie în comuniune pentru a organiza un sinod ecumenic sau măcar unul local?

Monahul Sava afirmă că hirotonirea de către episcopul Artemie a horepiscopilor de unul singur nu este o problemă, atât timp cât acesta nu și-a făcut sinod, deși, conform relatării preotului Staicu, unul dintre acești horepiscopi a vorbit despre “un mic sinod ecumenic”, atunci când a catalogat întâlnirea de la Barajevo la care a participat și “delegația română”. Monahul atonit continuă să nu creadă că cei patru arhierei sunt deja sinod de facto și încearcă să le dea românilor un orizont fals, spunându-le că atât timp cât episcopul Artemie nu își face sinod tot ceea ce a făcut până acum este acceptabil. Pentru a se scuza, afirmă că în 2016 avusese informații greșite, când a anunțat la Bănceni că nu are comuniune cu episcopul Artemie și că acesta se află “sub caterisire”. Oare care vor fi fost informațiile acelea greșite? Că episcopul Artemie a hirotonit episcopi de unul singur pare a fi o informație certă. Că și-a făcut sinod iarăși este certă, deoarece cei trei horepiscopi alcătuiesc un sinod, cu care episcopul trebuie să se consulte în deciziile pe care le ia, după cum vom vedea mai departe.

Această încercare de eludare a problemei prin numirea episcopilor hirotoniți “horepiscopi” nu a fost acceptată de membrii Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia (din care monahul Sava făcea probabil parte la acel moment), care au spus clar, în Scrisoarea lor din 2015, după hirotonirea primului episcop, că nu se poate eluda canonul 1 apostolic pentru a hirotoni de unul singur episcopi. Să nu fi știut oare marii profesori greci D. Tselengidis, protopresbiter Th. Zisis, marele duhovnic (și al monahului Sava) Evstratie și ceilalți semnatari despre ce este vorba în realitate în Serbia, când l-au avertizat pe episcopul Artemie să nu încalce sfintele canoane? Cu siguranță au știut, dar nu au acceptat explicația cu horepiscopii, ca dovadă că și astăzi îl consideră pe ierarhul sârb nefrecventabil.

Folosirea de către monahul Sava și discipolii din România și de prin alte țări, unde monahul atonit și-a făcut adepți, a ideii, întemeiate pe canonul 10 Antiohia, că episcopul Artemie putea hirotoni de unul singur horepiscopi ignoră câteva realități teologice și bisericești care fac diferența între Ortodoxie și schismă.

Pentru a evidenția aceste realități ne vom folosi de analiza unui compatriot al episcopului Artemie, canonistul sârb doctor N. Milaș. Acesta, în interpretarea canonului 13 Ancira, care statornicește că horepiscopilor nu le este iertat să hirotonească preoți și diaconi în altă eparhie, dacă nu au acordul episcopului din acea eparhie (ceea ce horepiscopul sârb care a hirotonit pentru Rusia nu avea), consemnează despre instituția horepiscopilor: “Instituția acestora își are originea chiar în împrejurările bisericești din acel timp. Pentru ca creștinismul să se propage cât mai mult și, mai ales, pentru ca să se pună stavilă eresului gnostic în epoca primară a Bisericii, se puneau episcopi ortodocși pretutindeni, chiar și în localitățile cele mai mici, spre a propovădui credința în Hristos și a întări poporul în credință, spre a îmbărbăta clerul ortodox la lupta contra ereticilor și spre a pune presbiteri și alți clerici. Așadar, existau episcopi din cetăți și episcopi de la țară. La început puterea tuturor episcopilor, atât a celor din cetăți, cât și a celor de la țară era egală1 (s.n.).

De vreme ce episcopul Artemie este într-un fel întemeietorul horepiscopatului în Biserica Ortodoxă Sârbă (în sensul că această instituție e posibil să nu fi existat în aceste părți nici măcar în perioada bizantină, anterioară apariției poporului sârb în Balcani), trebuie să se fi gândit că situația este similară cumva Bisericii primare, când a fost nevoie de acești episcopi de țară. Numai că Biserica Ortodoxă Sârbă este o Biserică ortodoxă veche, cu sfinți, cu o viață bisericească bogată, cu un popor creștin care trăiește de multe secole în dreapta credință și nu are nevoie să îi mai fie propovăduită Evanghelia lui Hristos ca la începuturi.

Se poate considera că a înființat horepiscopatul pentru celălalt motiv, anume apărarea Ortodoxiei împotriva ereziei. În acest caz însă, ar însemna să se considere că Biserica Ortodoxă Sârbă a căzut irecuperabil în erezie (ceea ce nu este adevărat, de vreme ce cel puțin până acum nu a fost condamnată în vreun sinod ecumenic) și credința în Hristos trebuie repropovăduită ortodox, iar Biserica, reînființată în acest teritoriu, ceea ce iarăși nu e cazul, de vreme ce lupta contra ereziei trebuie dusă din interiorul Bisericii infestate de aceasta, nu de pe poziții de structură paralelă.

Dacă admitem acest paralelism cu Biserica primară, în care s-a înființat horepiscopatul, atunci trebuie să admitem și egalitatea între episcopul de oraș și horepiscopii de sat, dar și faptul că horepiscopii trebuie să aibă o parohie stabilită în mediul rural, în interiorul eparhiei canonice conduse de IPS Artemie, ceea ce iarăși nu pare a fi cazul.

De vreme ce însă se spune că horepiscopii sârbi nu sunt egali cu episcopul care i-a hirotonit, atunci înseamnă că ei au fost hirotoniți după modelul din veacurile următoare ale Bisericii care au fost puse în situația de a administra această situație moștenită din veacurile primare, când episcopii de la țară fuseseră necesari pentru motivele arătate mai sus. În aceste condiții, episcopului Artemie îi lipsește o motivație teologică a hirotonirii lor. Dacă nu a făcut-o nici pentru a propovădui creștinismul la păgâni, nici pentru a apăra Biserica de erezie, pentru ce a făcut-o?

Canonistul sârb Nicodim Milaș ne spune că atunci “când raporturile ierarhice din Biserică s-au stabilizat, s-a reglementat și raportul dintre episcopii din cetăți și cei de la țară, la început aproximativ în felul în care s-a reglementat prin canonul 34 apostolic raportul dintre primul episcop al eparhiei (mitropolitul) și ceilalți episcopi eparhiali”.

Dacă acceptăm această interpretare, vedem că raporturile din canonul 34 apostolic vizează cooperarea sinodală între întâistătătorul eparhiei (mitropolitul) și episcopii săi: “se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să-l socotească drept căpetenie și nimic mai de seamă să nu facă fără încuviințarea acestuia; și fiecare să facă numai acelea care se referă la eparhia lui și satele de sub stăpânirea sa. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor, căci numai astfel va fi înțelegere și se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt” (s.n.).

Dacă este adevărat că raporturile de subordonare s-au reglementat după modelul acestui canon, atunci înseamnă că horepiscopii trebuie să asculte de episcopul lor, dar nici acela nu poate face nimic fără consultarea cu aceștia. Și atunci, cum spune monahul Sava că nu există un sinod alcătuit din episcopul Artemie și horepiscopii săi?

În continuare, canonistul sârb Milaș ne spune că din pricina egalității harice și a faptului că Sfintele Canoane îi numesc împreună slujitori ai episcopilor (can. 14 Neocezareea), a încolțit trufia în sufletele horepiscopilor, care au produs dezordini în toată Biserica, hirotonind fără acceptul episcopilor cetăților de care aparțin. Astfel a apărut canonul 10 Antiohia, care stabilește o dependență strictă de episcopul din cetate, atât în privința “facerii”2 lor (canonul nu folosește direct termenul “hirotonire”, așa cum îl folosesc canoanele 1 și 2 apostolice cu privire la episcopi, preoți și diaconi), cât și a suprimării dreptului de a hirotoni preoți fără acordul episcopului în eparhia căruia îi hirotonește. Avocații hirotonirii corecte a horepiscopilor sârbi ne spun că episcopul i-a hirotonit, fără a le da însă nicio putere. Întrebarea se pune: de ce episcopul Artemie a hirotonit trei horepiscopi după modelul patristic din perioada de decădere a instituției, când horepiscopii devenisere o povară pentru viața bisericească și toată lumea încerca să scape de ei, din cauza tendinței de a uzurpa autoritatea episcopilor lor?

Milaș ne spune mai departe că prin canonul 10 Antiohia tot nu s-a rezolvat problema, ceea ce a determinat sinodul de la Laodiceea să încerce suprimarea cu totul a instituției horepiscopilor (apropo de întrebarea retorică a autorilor pe care monahul Sava îi apreciază în principiu “ce sinod al Bisericii a desființat horepiscopatul?”) prin canonul 57: “Nu se cuvine a așeza episcopi la sate și la țară, ci periodeuți. Iar cei așezați mai înainte să nu facă nimic fără de socotința episcopului cetății, dar asemenea nici prezbiterii să nu facă nimic fără socotința episcopului”.

Sinodul de la Laodiceea decide ca horepiscopi să nu se mai facă în Biserică de la acel moment, ci să se facă inspectori bisericești (actualii protopopi). Fiind un sinod local, nu a putut impune în întreaga Biserică la acea dată dispariția horepiscopatului, care a mai durat câteva secole, dar prevederile sale au fost ratificate la nivel ecumenic de către canonul 2 de la sinodul V-VI (în 692), rămânând în vigoare până în zilele noastre. Și atunci, pe ce bază canonică spune monahul Sava că a reînființat episcopul Artemie o instituție care a fost desființată oficial în secolul al IV-lea, în anul 343, de către sinodul de la Laodiceea, ale cărui decizii au fost întărite de sinodul V-VI ecumenic și, ulterior, de canonul 1 al sinodului al VII-lea ecumenic, dându-li-se forță juridică pentru întreaga Biserică?

Canonistul Milaș ne spune că, în Sintagma ateniană, comentând canonul 13 Ancira, referitor la interdicția hirotonirii preoților, canonistul Valsamon spune că ar mai scrie ceva despre acest canon, dar “deoarece horepiscopii au dispărut cu totul, apoi acest lucru nu merită osteneală zadarnică” (s.n.). Același lucru îl spun și eu, că dacă monahul Sava nu ar fi adus în lupta antiecumenistă tema falsă a horepiscopatului, nu ar fi meritat osteneala zadarnică a scrierii acestor articole.

Concluzionând, se poate spune că horepiscopii au apărut ca o necesitate misionară a Bisericii și au dispărut după ce nu a mai fost nevoie de ei, un motiv al dispariției lor fiind și faptul că au creat o serie de tulburări care i-au determinat pe Sfinții Părinți să îi subordoneze strict episcopilor din cetăți, iar ulterior să îi desființeze cu totul.

Despre deosebirea dintre episcopi și horepiscopi ne spune tot Milaș, citându-l la rândul său pe arhim. Ioan, a cărui observație o consideră foarte pertinentă: “Horepiscopii sunt numiți astfel pentru ca să se deosebească de către episcopii eparhioți de prim rang, care sunt succesorii celor 12 apostoli; deosebirea aceasta se poate referi însă numai în privința orânduielilor de administrație bisericească, în care horepiscopii aveau o situație inferioară episcopilor eparhioți, deoarece în privința demnității sacramentale și a drepturilor spirituale episcopești nu exista niciun motiv de a face deosebire între horepiscopi și ceilalți episcopi, căci și horepiscopii aveau demnitate episcopească întocmai ca și ceilalți episcopi. Toți episcopii la fel sunt succesorii sfinților Apostoli”.

Transpus în situația noastră, putem spune că indiferent cum i-a numit episcopul Artemie pe cei pe care i-a hirotonit, ei sunt episcopi în toată regula, diferența fiind doar de slujire administrativă. Chiar dacă interpretăm canonul 10 Antiohia în sensul că îi putea hirotoni singur, nu putea reînființa horepiscopatul în Serbia, fără niciun motiv dintre cele arătate mai sus, și nu putea face aceste hirotonii decât cu acordul membrilor Sinodului sârbesc, în baza canoanelor 34 apostolic, 9 Antiohia și celelalte corelate, care spun că episcopul nu poate face ceva important fără acordul superiorului său. Înființarea unei noi stări a episcopatului în Biserica Ortodoxă Sârbă este fără îndoială ceva important, care nu mai este acoperit de dreptul conferit de aceste canoane de a-și administra propria eparhie în mod autonom.

În acest sens, tâlcuirea canonului 34 apostolic din Pidalion spune: “toți episcopii fiecărei eparhii trebuie a cunoaște pe acela care este întâi între dânșii, adică pe mitropolitul, și să-l socotească pe el cap al lor și, fără de socoteala lui, nicio lucrare de prisos să nu facă, care nu se cuvine în parohia episcopilor lor, ce privește la starea cea de obște a toatei eparhiei; precum sunt întrebările cele despre Dogme, iconomiile și îndreptările greșelilor celor obștești, stările și hirotonirile arhiereilor și alte asemenea. Ci să le adune la mitropolitul și, împreună cu el, să se sfătuiască pentru obșteștile lucruri cele de acest fel și ceea ce s-ar arăta a fi mai bine pentru acestea obștește să se hotărască. Iar fiecare dintre episcopi, acelea numai să le facă îndeosebi fără de socoteala mitropolitului, câte se cuvin în hotarele episcopiei sale și în satele care sunt supuse episcopiei sale” (s.n.). Canonistul Ioan N. Floca interpretează obligația episcopului de a nu face nimic fără încuviințarea celorlalți astfel: “Se înțelege însă că o astfel de încuviințare… nu ține de atribuțiile personale ale întâistătătorului, ci de calitatea acestuia de exponent al sinodului, căci el este obligat să nu facă nimic fără înțelegere cu ceilalți3. Canonul 9 Antiohia precizează cu referire la cele pe care le poate face episcopul fără consimțământul mitropolitului: “să aibă stăpânire peste parohia sa și s-o cârmuiască potrivit evlaviei cuvenite fiecăruia și să aibă grijă de tot ținutul supus cetății sale; așa ca să și hirotonească atât presbiteri, cât și diaconi, și să dispună toate cu judecată; dar mai mult nimic să nu se apuce să facă fără episcopul capitalei metropolei, nici acesta fără de socotința celorlalți”.

Același lucru este valabil și pentru hirotonirea de către acești horepiscopi a unor preoți pentru alte eparhii, lucru strict interzis de canoanele prezentate într-un material anterior. Argumentarea că în vreme de eres granițele canonice nu se pot respecta nu poate fi invocat, pentru că am arătat cu altă ocazie, Sfinți Părinți precum Sfântul Teodor Studitul dau exemple (Sfântul Atanasie cel Mare și Eusebiu de Samosata hirotoniți arhierei după 325, când sinodul ecumenic caterisise pe ierarhii arieni, unii dintre ei mai rămânând în funcție cu ajutorul puterii laice) de situații în care s-au hirotonit preoți pentru eparhii necanonice, în sensul că erau conduse de eretici condamnați sinodal, care nu mai erau în cadrul Bisericii. Sfântul Teodor ne arată că și în acele cazuri, acceptarea acelor hirotoniri trebuie făcută cu mare grijă.

Textul din Epistola către Metodiu a Sfântului Teodor, în traducerea canonistului N. Milaș, spune: “Pe vremea eresului, din cauza nevoilor constrângătoare, nu se pot îndeplini neîncetat numaidecât cele stabilite în timp de pace”. Din această formulare, nu rezultă, așa cum argumentează cei de pe siteul cu care monahul Sava este de acord, că granițele canonice sunt vraiște în timpul eresului și că fiecare se face sieși normă canonică, ci că se poate întâmpla ca, din forță majoră, să nu se poată ține întotdeauna cele care trebuie ținute cu sfințenie altfel. Episcopul Artemie nu poate invoca această forță majoră, deoarece la momentul hirotonirii primului horepiscop Biserica Sârbă nu semnase niciun document eretici în Creta, iar în Creta majoritatea ierarhilor sârbi au refuzat semnarea documentelor ecumeniste.

În relatarea preotului Staicu despre sinaxa din Serbia ni se spune că la un moment dat unul dintre “horepiscopii” hirotoniți de episcopul Artemie a afirmat că i s-a părut că acea întâlnire a fost un “mic sinod ecumenic”, lucru care, desigur, ne poate da o imagine și despre viziunea acelui episcop despre Ortodoxia actuală. Nu putem însă să nu ne întrebăm dacă la Satu Mare monahul Sava nu dorește să mai facă un alt astfel de “mic sinod ecumenic”, dat fiind faptul că a afirmat că cu acea ocazie se va discuta și analiza situația episcopului Artemie, alături de alte teme de discuție, răsdiscutate, răsanalizate în multele sinaxe ținute până acum.

Cu ce drept analizează sinaxa organizată de monahul Sava în România situația unui episcop, lucru pe care îl poate analiza doar un sinod al episcopilor locali sau al Bisericii Universale? Ce bază canonică există pentru asemenea demers? Cine a învestit grupul pe care monahul Sava îl conduce să facă ordine în Ortodoxie? Ce autoritate duhovnicească și forță canonico-juridică pot avea deciziile unei asemenea adunări pentru a-i invita pe credincioșii români care s-au îngrădit de erezie să participe la o colaborare cu un episcop care are serioase probleme de ordin canonic, pe care nu le poate rezolva o eventuală decizie favorabilă a adunării de la Satu Mare? Ce autoritate teologică academică pot avea cei care se vor prezenta acolo, dacă o vor face în același stil inchizitorial în care au făcut-o la adunarea de la Roman, cu materiale întocmite dintr-o înțelegere superficială a problematicii teologice și a textelor patristice invocate, îmbibate cu o ură nejustificată și o dorință de răfuială personală, care deja transpare din toate textele monahului Sava și ale discipolilor cuvioșiei sale? Și nu în ultimul rând, dacă întâlnirea de la Satu Mare va decide că episcopul Artemie a procedat corect, ce îi împiedică să decidă că și stiliștii români (sau greci) au procedat corect? Dacă după această întâlnire episcopul sârb devine frecventabil, de ce nu i-ar frecventa și pe stiliști?

Monahul Sava încearcă să abată acuzația de schismă dinspre sine spre Înaltpreasfințitul Longhin, ținta predilectă de câteva luni, în dorința de a arăta că nu mai există niciun episcop ortodox în lume în afară de episcopul Artemie. Cum? Făcându-i un proces de intenție ierarhului de la Bănceni că ar fi spus vreodată că poporul român trebuie să își găsească alți ierarhi și să fie hirotoniți alți preoți și să fie refăcută Biserica Ortodoxă Română de la început”. Aceste cuvinte episcopul Longhin nu le-a spus niciodată și, de fiecare dată când un credincios sau un preot român nepomenitor l-a vizitat, a ținut să le reamintească că discuția poate fi doar la nivel de sfătuire, deoarece Înaltpreasfinția Sa nu este ierarh în Biserica Ortodoxă Română, nu caută să se amestece în treburile BOR și nu exercită vreo autoritate canonică în spațiul românesc. IPS Longhin nu a afirmat niciodată că BOR și-a pierdut harul preoției, ci, așa cum a explicat ulterior acelor afirmații din 2016, doar că ierarhii semnatari în Creta au pierdut harul înaintea lui Dumnezeu, nu în sensul că nu mai pot lucra Tainele în Biserică până la o condamnare sinodală, ci că au pierdut în ochii lui Dumnezeu și ai oamenilor demnitatea de păstori pe care Hristos le-a dat-o la hirotonire, devenind, așa cum spune canonul 15 I-II, minciunoepiscopi și minciunoînvățători”. De altfel, chiar monahul Sava dădea astfel de interpretări spuselor ÎPS Longhin, în vremea în care frecventa Bănceniul și încerca să-și explice prezența alături de un ierarh care a avut un discurs aspru, dar plin de dragoste și durere, la adresa celor ce au semnat documentele în Creta.

În încheierea mesajului său, monahul Sava dă asigurări că rămâne în Biserică, unit cu Hristos, cu Sfinții, acum și în viața cealaltă. Întrebarea este: în care Biserică rămâne? În Biserica Ortodoxă Greacă, în Biserica Ortodoxă Română, în Biserica Ortodoxă Sârbă, în altă Biserică locală existentă la ora actuală Ortodoxie, despre care spune la comun că nu mai au niciun ierarh ortodox la ora actuală, sau în altă “biserică”?

1 Dr. Nicodim Milaș, Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, vol. II, partea 1, Tipografia diocezană, Arad, 1934, p. 15.

2 Despre semnificațiile termenului a face în acest context și despre diferența dintre alegerea și hirotonirea episcopilor, vezi tâlcuirea canonului 4 al sinodului I ecumenic din Pidalion: “Canonul acesta rânduiește ca episcopul se cuvine mai ales a se hirotonisi de toți episcopii eparhiei. Iar de este cu greu a se aduna toți, sau pentru nevoia ce silește, sau pentru lungimea călătoriei, negrești trei episcopi să se adune, iar cei ce nu sunt de față să se facă împreună hotărâtori prin scrisori la hirotonie, și atuncea să se hirotonească. Iar tăria și pecetluirea tuturor celor ce se fac, adică tăria alegerii acesteia ce se face acum de către toți episcopii, și rânduirea unuia din cei trei ce s-au ales (că trei după bisericească închipuire se aleg), rânduirea unuia spre a primi ca vestirea hirotoniei să rămână și să se aducă, ca la un chiriarh, la Mitropolitul fiecărei eparhii. Dar fiindcă tâlcuitorii, adică Zonara și Valsamon, tălmăcesc a se așeza, în loc de a se alege, iar alții în loc de a se hirotonisi, aceasta se cuvine să o știm, că mai întâi și chiar a se așeza însemnează pe a se face. Și așezi este în loc de fac sau arăt. Deci și aici mai întâi și cuprinzător, acest se cuvine a se așeza însemnează că se cade a se face, a se arăta, a se prohirisi de către toți. Am zis cuprinzător și mai întâi că această arătare are rânduială sfințită, adică mai întâi să se aleagă, și apoi să se hirotonească. Și așa, cu deplinătate înțelegem că s-a așezat, adică s-a făcut episcop. Încât a se așeza are pe amândouă însemnările, precum și a se face; că însemnează și a se alege, însemnează și a se hirotoni. Una de către toți, iar alta de către trei, și după canonul acesta, și după cel întâi apostolicesc. Mai aceasta este și tălmăcirea sinodului al 7-lea celui a toată lumea întru al treilea său canon. Că și când trei singuri hirotonesc, mai întâi de către toți se alege, împreună alegători toți făcându-se prin scrisori”.

În Statutul BOR, de exemplu, există o astfel de procedură cu privire la episcopii-vicari, urmașii horepiscopilor din vechime (cel puțin dinaintea sinoadelor de la Ancira și Antiohia). Chiriarhul locului propune, în consultare cu sinodul mitropolitan (art. 87, lit. k), spre hirotonire episcopii vicari sau arhiereii vicari, sinodul mitropolitan avizează propunerea (art. 113, lit. d), iar mitropolitul îi hirotonește împreună cu alți ierarhi (art. 114 [4], lit. d), după ce Sfântul Sinod i-a ales (art. 14, lit. m). Asemenea prevederi ar putea exista și în alte Biserici locale, poate chiar și în cea sârbă.

3 Diac. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 2005, f.e., p. 28.

NOTĂ OrtodoxINFO
Categorii
Înșelări
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. Excepțional articol! Osteneala d-lui Mihai Silviu este răsplătită și de data aceasta… pentru cei ce văd!
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!