Un ministru membru al cabinetului de securitate israelian a declarat luni că Israelul l-ar putea ‘lichida’ pe preşedintele sirian Bashar al-Assad şi răsturna guvernul său.
Această decizie ar fi luată dacă Iranul, aliat al Damascului, va utiliza teritoriul Siriei pentru a efectua atacuri împotriva Israelului, relatează Reuters, citat de Agerpres.ro
‘Israelul nu s-a implicat până în prezent în războiul civil sirian’, a declarat ministrul energiei Yuval Steinitz, ale cărui declaraţii sunt citate de site-ul internet Ynet.
‘Dacă preşedintele sirian Bashar al-Assad continuă să permită Iranului să opereze de pe teritoriul sirian, Israelul va lichida şi va înlătura regimul său’, a ameninţat el.
‘Dacă Al-Assad lasă Iranul să transforme Siria într-o bază militară împotriva noastră, pentru a ne ataca de pe teritoriul sirian, el trebuie să ştie că acesta va fi sfârşitul său’, a avertizat Yuval Steinitz, care a mai proferat ameninţări cu moartea la adresa preşedintelui sirian şi la sfârşitul lunii aprilie.
Într-o declaraţie făcută tot pentru Ynet, acelaşi ministru ameninţa: ‘Dacă Al-Assad permite Iranului sau oricui altcuiva să declare război Israelului de pe teritoriul sirian, el îşi asumă toată responsabilitatea şi toate riscurile la adresa existenţei nu doar a regimului său, ci şi a propriei persoane’, conform Liberation din 23 aprilie.
Steinitz, membru al Likud, partidul premierului Benjamin Netanyahu, face parte din cabinetul restrâns de securitate, care se ocupă de problemele strategice în cadrul guvernului israelian.
Declaraţiile ministrului israelian intervin în timp ce agenţii de presă de la Tel Aviv informează luni că Iranul s-ar pregăti să lovească cu rachete Israelul, conform infos-israel.news.
Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, se pregăteşte să atace Israelul cu tiruri de rachete asupra unor instalaţii militare israeliene dinspre teritoriul Siriei, susţine Roni Daniel, analistul militar de la ‘Hadashot 2’, citând surse ale armatei, potrivit agenţiei de presă citate.
De la începutul războiului în Siria în 2011, Israelul a fost atent să nu fie antrenat în conflict. Dar Israelul a efectuat în ultimii ani zeci de atacuri împotriva poziţiilor regimului sirian sau a convoaielor de arme prezentate ca provenind din Iran şi fiind destinate Hezbollahului. În februarie, Israelul a recunoscut pentru prima dată că a lovit ţinte iraniene în Siria, după ce o dronă iraniană a pătruns pe teritoriul său. A fost prima confruntare deschisă între Israel şi Iran în Siria. Tensiunile s-au intensificat de atunci, agitând spectrul unei confruntări irano-israeliene în jurul teatrului de operaţiuni sirian