X

Bashar al-Assad reales pentru încă şapte ani președinte. Rusia, China și Venezuela salută victoria

Bashar al-Assad a fost declarat câștigător al alegerilor din Siria. Occidentul și opoziția au numit alegerile „o farsă”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un mandat de şapte ani cu 95.1% din voturi, conform unui anunţ făcut joi de preşedintele parlamentului de la Damasc, după un scrutin criticat de opoziţie şi de statele occidentale,tranmsite AFP, potrivit agerpres.

Ceilalţi doi contracandidaţi la scrutinul de miercuri, Abdallah Salloum Abdallah, fost ministru şi parlamentar, şi Mahmoud Marei, membru al opoziţiei, au obţinut 1.5%, respectiv 3.3% din voturi.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a salutat vineri victoria „convingătoare” a lui Bashar Al-Assad în alegerile prezidenţiale de miercuri din Siria, denunţând totodată criticile occidentale la adresa aliatului său.

„Victoria convingătoare a şefului de stat în exerciţiu” este, potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse, „un pas important spre întărirea stabilităţii” în Siria.

Rusia este implicată militar în Siria din 2015, intervenţie care a cuprins în special intense lovituri aeriene şi care a salvat regimul lui Assad.

După un deceniu de război civil, Bashar Al-Assad a rămas neclintit la frâiele ţării, fiind reales, potrivit rezultatelor oficiale comunicate joi, cu peste 95% dintre voturi, pentru al patrulea mandat.

Moscova consideră criticile Occidentului legate de realegerea sa drept „o presiune politică grosolană asupra Damascului şi o nouă tentativă de ingerinţă în afacerile interne ale Siriei”.

Triumful lui Assad a mai fost salutat vineri şi de Beijing, purtătorul de cuvânt al MAE chinez Zhao Lijian asigurând că ţara sa „susţine cu fermitate Siria în prezervarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii sale teritoriale”, a consemnat Reuters.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro i-a trimis de joi un mesaj de felicitare lui Assad pentru victoria sa din „ziua democratică exemplară” de 26 mai, într-un mesaj transmis de cancelaria sa şi care evocă o „victorie a păcii şi suveranităţii naţionale asupra războiului crud impus poporului sirian frate, care, sub conducerea preşedintelui Assad, a rezistat cu admirabile demnitate şi patriotism ambiţiilor forţelor imperialiste şi grupurilor teroriste ce au încercat zadarnic să-l înfrângă”, a relatat EFE.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Foarte bine! Pt ca cu el, alaturi de ajutorul militar indispensabil al Rusiei, usor, usor Siria isi revine din dezastrul provocat de cei din Vest, alaturi de Turcia si Israel, prin intermediul unor fractiuni militare ilegitime si al criminalilor din Statul Islamic, printre ai carui sefi se gaseau destui ce purtau pe sub vesmintele islamice, epoletii de ofiteri Mossad! Ca sa nu mai punem la socoteala si faptul ca, Bashar Al-Assad a aparat pe cat a putut si le-a ajutat cu bani publici, bisericile si manastirile ortodoxe din Siria, dupa cum spune insusi mitropolitul Bisericii Siriace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button