X

STIRI pe scurt (06.04.1018)

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Creştinii ortodocşi se pregătesc ‘să ia lumină’ iar IGSU se pregăteşte de ‘flăcările iadului’, preoţii şi personalul clerical au fost instruiţi asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriaşilor, dar şi asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcaşelor de cult.  Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că pompierii militari au derulat recunoaşteri şi controale la lăcaşurile de cult unde se preconizează afluenţă mare de participanţi, precum şi la spaţiile de cazare din incinta ansamblurilor mănăstireşti. Pompierii din întreaga ţară au verificat, înaintea sărbătorilor pascale în Săptămâna Mare, lăcaşurile de cult, unităţile de cazare unde se aşteaptă mulţi turişti, mai multe mall-uri şi centre comerciale, descoperind 118 astfel de obiective fără autorizaţie de securitate de incendiu. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,3 milioane de lei, iar o discotecă din Bacău a fost închisă pentru încălcarea gravă a legislaţiei privind securitatea la incendiu.

https://www.news.ro/social/igsu-aproape-120-de-obiective-gasite-fara-autorizatie-de-securitate-de-incendiu-in-saptamana-mare-o-discoteca-din-bacau-inchisa-pentru-incalcarea-grava-a-legislatiei-1922403006002018040618044518

Preoţii gălăţeni au trecut proba extinctorului, înainte de Înviere! Părintele paroh Nicolae Ionașcu, demonstraţie de forţă în curtea bisericii. Echipe ale inspecţiei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au luat la verificat, în aceste zile, bisericile şi mănăstirile unde va avea loc slujba de Înviere, pentru a vedea dacă sunt pregătite de a avea un Paşti fără evenimente neplăcute.

https://observator.tv/eveniment/preotii-au-trecut-proba-extinctorului-inainte-de-inviere-parintele-paroh-nicolae-ionascu-biserica-sfantul-mina-248049.html

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

https://stirileprotv.ro/stiri/social/lumina-de-la-ierusalim-adusa-sambata-in-romania-cu-un-avion-special.html

Peste 8.000 de poliţişti, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră şi în jur de 4.600 de pompieri salvatori vor acţiona, zilnic, în ţară, în perioada sărbătorilor pascale. Totodată, Poliţia Rutieră va acţiona cu peste 300 de radare şi va beneficia de suportul aerian al elicopterelor în minivacanţa de Paşte. În perioada Sărbătorilor Pascale, conducerea Poliției de Frontieră Române a dispus măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat și acționează în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

https://www.agerpres.ro/social/2018/04/06/peste-8-000-de-politisti-aproximativ-4-000-de-politisti-de-frontiera-si-in-jur-de-4-600-de-pompieri-la-datorie-in-minivacanta-de-paste–87147

http://diasporaazi.ro/masuri-la-frontiera-de-stat-in-perioada-sarbatorilor-pascale/

Sărbătoarea Paştelui Ortodox ajunge până la Polul Nord. Episcopul Macarie Drăgoi se află în aceste zile în Groenlanda, ca să slujească pentru românii aflați în această insulă si crede că acolo cu această ocazie s-a ținut prima Sfântă Liturghie ortodoxă din istorie. De Sfintele Paști, părintele va săvârşi Slujba Învierii pentru românii din Norvegia care se află dincolo de Cercul Polar.

http://stiri.tvr.ro/paste-ortodox-in-groenlanda-parintele-macarie-slujeste-pentru-romanii-afla-i-in-aceasta-insula-de-la-capatul-lumii_829863.html#view

Un bătrân de 70 de ani a fost condamnat la închisoare pentru terorism.

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Vasile Coman, un bătrân de 70 de ani din Vişeul de Sus, la doi ani şi trei luni de închisoare pentru acuzaţia de terorism.

Dosarul penal a fost făcut de şeful DIICOT Maramureş, care îi impută bătrânului cheltuieli de investigaţii în sumă de 2.000 de lei.

Vasile Coman a intrat în atenţia Justiţiei, după ce a lipit mai multe caricaturi prin Vişeul de Sus în care erau ironizaţi judecători, procurori şi poliţişti din zonă.

https://m.antena3.ro/actualitate/locale/decizie-crunta-pentru-un-batran-de-70-de-ani-din-cluj-a-fost-condamnat-la-inchisoare-pentru-terorism-463393.html

Vine criza! De data asta, din China. Brokerul fugar Cristian Sima dezvăluie putreziciunea sistemului financiar global
http://adevarul.ro/economie/business-international/vine-criza-data-asta-china-brokerul-fugar-cristian-sima-dezvaluie-putreziciunea-sistemului-financiar-global-1_5ac5dfd3df52022f7572fdc8/index.html

Lista LOCALITATILOR din ROMANIA care vor avea INTERNET GRATUIT

http://adevarul.ro/news/societate/lista-localitatilor-romania-vor-internet-gratuit-1_5ac74fe0df52022f757ec225/index.html

Apele Greciei, deși Grecia este una dintre cele mai căutate destinații de vacanță, sunt adevărate gropi de gunoi. Scafandrii au scos din mare tone de plastice. Imaginea unei balene moarte a devenit virală pe rețelele de socializare zilele acestea. Mamiferul a murit pur și simplu de foame, deși avea stomacul plin cu plastic. Apele sunt sufocate de peturi și pungi pe care fauna marină le confundă foarte ușor cu hrana, iar un grup de voluntari a declanșat o operațiune de igienizare.

http://stiri.tvr.ro/apele-greciei-sunt-adevarate-gropi-de-gunoi—scafandrii-au-scos-din-mare-tone-de-plastice_829844.html#view

În mijlocul tensiunilor din Turcia, prim-miniștrii din Israel, Grecia şi Cipru au stabilit o potenţială întâlnire în luna Mai pentru a discuta despre proiectul propus de a se construi un gazoduct care să plece din Israel via Cipru, Grecia şi care să alimenteze Europa de Vest.

https://www.haaretz.com/israel-news/.premium-israel-greece-and-cyprus-advance-talks-on-gas-pipeline-to-europe-1.5976931

Australia este stupefiată de moartea a 2400 de oi pe un vas de export către trei naţiuni din Orientul Mijlociu, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite în luna August anul trecut. Guvernul australian spune că va investiga acest caz, unul dintre miniştri s-a declarat ‘şocat şi profund deranjat’ după ce a vizionat un film cu suferinţa oilor la bordul vasului de export, pus la dispoziţie de un grup care militează pentru drepturile animalelor, Animalele Australiei. Conform Consiliului Australiei de Export a Animalelor Vii anul trecut au murit 12400 din 1,74 milioane de oi în timpul transportului către export.

http://www.bbc.com/news/world-australia-43663969

Franţa asigură un fond de ajutorare a Libanului în valoare de 550 milioane de euro, 400 de milioane de euro în credite preferenţiale şi 150 de milioane de euro în donaţii ca răspuns la apelul de ajutor al prim-ministrului libanez către comunitatea internaţională deoarece Libanul se confruntă cu peste 1 milion de refugiaţi din cauza războiului din Siria, Reuters

https://www.reuters.com/article/us-lebanon-economy-france/lebanon-urges-donor-support-in-paris-france-pledges-550-million-euros-idUSKCN1HD0UU?il=0

Justiţia spaniolă l-a eliberat joi pe fostul angajat al HSBC Herve Falciani, condamnat în Elveţia pentru că a făcut publice datele bancare a mii de clienţi ai băncii, scrie BBC

https://www.news.ro/externe/fostul-angajat-al-bancii-elvetiene-hsbc-care-a-facut-publice-datele-a-mii-de-conturi-eliberat-de-justitia-spaniola-1922404005002018042218045201

Facebook a vrut să dezvolte în secret un proiect de cercetare medicală, dorind să strângă în mod anonim datele medicale ale pacienţilor si să creeze profile medicale acestora, cum ar fi bolile de care suferă sau au suferit şi ce medicaţie li s-a prescris, dintr-o serie de spitale mari din SUA. În cadrul proiectului ar fi urmat să lucreze o comunitate medicală care în baza combinării informaţiilor din profilul medical şi din profilul platformei de socializare să stabilească ce pacienţi ar trebui să primească o atenţie deosebită şi un tratament special sau să studieze  prevenirea bolilor cardiovasculare, legăturile dintre acest gen de afecţiuni şi contextul social al bolnavilor.

https://www.cnbc.com/2018/04/05/facebook-building-8-explored-data-sharing-agreement-with-hospitals.html?__source=twitter%7Cmain

http://adevarul.ro/tech/retele-sociale/facebook-lucru-proiect-voia-colecteze-datele-medicale-utilizatorilor-sai-1_5ac73bc2df52022f757e4ec3/index.html

Timothy Cunningham, angajat ca epidemiolog în cadrul secţie de boli cronice al Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC) din SUA, dat recent dispărut, a fost găsit înecat în râul Chattahoochee, fără semne de violenţă a precizat poliţia americană. Părinţii lui Cunningham l-au dat dispărut pe 16 februarie.

https://www.cbsnews.com/news/timothy-cunningham-chattahoochee-river-georgia-missing-cdc-worker-body-found/

Centrul de Detectare a Infracţiunilor în Timp Real şi Centrul de Recunoaştere Facială ale departamentului de poliţie din New York, dezvoltă un program de recunoastere facială similar cu cel din China si vrea acces la baza de date cu permisele de conducere ale americanilor, unul dintre motive ar fi reducerea arestărilor din greşeală.

https://futurism.com/facial-recognition-nypd-problems/

India nu se grăbeşte să semneze un contract post-brexit de schimburi comerciale cu Marea Britanie şi caută să obţină înlesniri din partea guvernului britanic pentru migranţii indieni care vor să călătorească sau să muncească în Regatul Unit.

http://www.businessinsider.com/india-in-no-rush-to-sign-a-post-brexit-trade-deal-with-britain-2018-4

SUA şi China escaladează conflictul economic, Trump anunţă taxe de 100 de miliarde de dolari. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat joi că a ordonat administraţiei americane să analizeze impunerea unor taxe suplimentare în valoare de 100 de miliarde de dolari asupra importurilor din China, informează DPA. Măsurile vor fi luate “având în vedere represaliile incorecte ale Chinei” la tariful de 25% impus săptămâna aceasta de Washington la importul unor produse chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari. În urma anunţului făcut de Donald Trump preţul ţiţeiului a scăzut.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/06/sua-si-china-escaladeaza-conflictul-economic-trump-anunta-taxe-de-100-de-miliarde-de-dolari–87135

https://www.reuters.com/article/us-global-oil/oil-moves-lower-on-trumps-latest-china-trade-threats-idUSKCN1HD080?il=0

Casa Albă a aprobat o vânzare de artilerie americană în valoare de $1,3 miliarde către Arabia Saudită

https://www.timesofisrael.com/us-approves-1-3-billion-sale-of-artillery-to-saudi-arabia/

https://stirileprotv.ro/stiri/international/sua-vand-catre-arabia-saudita-arme-in-valoare-de-1-31-miliarde-de.html

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs joi în sudul statului California, afectând regiunea oraşului Los Angeles, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS), relatează site-ul agenţiei Bloomberg şi cotidianul USA Today

http://www.mediafax.ro/externe/cutremur-cu-magnitudinea-de-5-3-grade-produs-in-sudul-californiei-17121878

https://www.usatoday.com/story/news/nation/2018/04/05/magnitude-5-3-earthquake-rattles-los-angeles-southern-california/490771002/

Preşedintele Ghanei, Nana Akufo-Addo, apără decizia guvernului său de a extinde planul de  cooperarea militară cu SUA având în vedere  reţinerea de trupe americane şi echipament militar american pe teritoriul ghanez, deoarece este benefic asigurării păcii în regiunea Africii de Vest, Reuters

https://www.reuters.com/article/us-ghana-politics/ghana-president-says-plan-to-host-u-s-troops-will-bolster-regional-peace-idUSKCN1HC2UE

China spune că relaţiile sale cu Rusia ‘sunt la cel mai bun nivel din istorie’

https://edition.cnn.com/2018/04/06/asia/russia-china-relations-us-intl/

Eşantionul de agent neurotoxic de concepţie sovietică nivicioc folosit în otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în Anglia, provine dintr-un centru de cercetare militară din sud-vestul Rusiei, dezvăluie Times, scrie Reuters.

https://www.news.ro/externe/agentul-neurotoxic-folosit-in-cazul-skripal-provine-de-la-o-baza-din-sud-vestul-rusiei-dezvaluie-times-1922400806002018040918046180

Rusia a dezminţit din nou, în bloc, în Consiliul de Securitate al ONU, orice implicare în tentativa de otrăvire a unui fost spion rus şi a fiicei sale în Anglia, şi a reclamat răspunsuri la o serie de întrebări, relatează AFP

https://www.news.ro/externe/rusia-dezminte-in-consiliul-de-securitate-al-onu-orice-implicare-in-cazul-skripal-1922405506242018040818046093

Mesajul amenințător al Rusiei la ONU: ‘Vă jucaţi cu focul şi o să vă pară rău’

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/mesajul-amenintator-al-rusiei-la-onu-va-jucati-cu-focul-si-o-sa-va-para-rau.html

Hamas pregăteşte ‘Vinerea Cauciucurilor’, o amplă acţiune de protest a palestinienilor la graniţa Fâşiei Gaza cu Israel

https://www.voanews.com/a/israle-hamas-gaza-border-showdown/4335192.html

Armata israeliană e în alertă la graniţa cu Fâşia Gaza

http://www.romania-actualitati.ro/armata-israeliana-e-in-alerta-la-granita-cu-fasia-gaza-114378

Eutanasia a devenit legală în Hawaii

https://apnews.com/91a066e44af64b538eaa7472bf6a9cb2/Medically-assisted-suicide-becomes-legal-in-Hawaii

24 de ani de închisoare pentru corupție, pedeapsa primită de fosta preşedintă sud-coreeană Park Geun-hye

https://b1.ro/stiri/externe/24-de-ani-de-inchisoare-pentru-coruptie-pedepsa-primita-de-fosta-presedinta-sud-coreeana-park-geun-hye-218644.html

Oamenii de ştiinţă germani de la staţia Neumayer Station III din Antarctica, în dorinţa de a demonstra cum ar putea astronauţii să obţină hrană în condiţii extreme, au cules prima recoltă de legume din Antarctica, salată, castraveţi şi ridichi, crescută fără sol sau lumină artificială, soarele abia dacă se arăta, într-o seră experimentală la minus 20 de grade Celsius.

https://www.voanews.com/a/scientists-reap-first-harvest-antarctica-vegetables/4334596.html

Academicianul Ioan-Aurel Pop, în vârstă de 63 de ani, a fost ales preşedintele Academiei Română, joi, în cadrul Adunării Generale, cu 86 de voturi, pe locul doi clasându-se academicianul Victor Voicu, cu 56 de voturi.

https://www.news.ro/cultura-media/ioan-aurel-pop-a-fost-ales-presedintele-academiei-romane-1922402405302018041618043459

Lider al comunităţii LGBTQ din Cluj: ‘Homosexualitatea nu este o modă şi nu se poate schimba cu rugăciuni, post sau tratamente’. Lucian Dunăreanu are 40 de ani, e antreprenor şi unul dintre liderii comunităţii LGBTQ din Cluj. În opinia sa, intoleranţa românilor faţă de homosexuali şi lesbiene s-ar explica prin teama de necunoscut, ‘de ceva cu care ei nu au avut contact şi despre care au auzit o întreagă serie de poveşti, bazaconii şi informaţii eronate’.

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/lider-comunitatii-lgbtq-cluj-homosexualitatea-nu-modasi-nu-schimba-rugaciuni-post-tratamente-1_5ac5c146df52022f757191ff/index.html

Avertisment! Ne apropiem de falimentul învățământului. Actualul sistem de învățământ are defecte. Educația instituționalizată alfabetizează formal, dar nu și funcțional.

https://www.qmagazine.ro/avertisment-ne-apropiem-de-falimentul-invatamantului/

Microsoft investeşte 5 miliarde de dolari în Internet of Things (internetul lucrurilor). Gigantul american Microsoft anunţă o investiţie de 5 miliarde de dolari în IoT (Internet of Things), care se va derula pe parcursul următorilor patru ani.

https://www.news.ro/economic/microsoft-investeste-5-miliarde-de-dolari-in-internet-of-things-1922402905152018041518043082

Protest în rândul angajaţilor Google, după ce compania americană a acceptat implicarea într-un proiect cu aplicaţii militare. Numită ‘Project Maven’, iniţiativa pornită de US Department of Defense vizează dezvoltarea de tehnologii AI pentru procesare vizuală a imaginilor filmate cu ajutorul dronelor militare.

http://www.go4it.ro/internet/protest-in-randul-angajatilor-google-dupa-ce-compania-americana-a-acceptat-implicarea-intr-un-proiect-cu-aplicatii-militare-17121347/

Zuckerberg, audiat în Congres în 11 aprilie. Vestea a prăbușit din nou acțiunile Facebook: pierderi de 80 mld. dolari de la debutul scandalului. CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a acceptat să ofere explicații în legătură cu scandalul exploatării datelor personale ale utilizatorilor reţelei de socializare de către societatea Cambridge Analytica într-o audiere în Camera americană a Reprezentanţilor pe 11 aprilie, au anunţat aleşi, scrie AFP, citată de News.ro

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/zuckerberg-audiat-in-congres-in-11-aprilie-vestea-a-prabusit-din-nou-actiunile-facebook-pierderi-de-80-mld-dolari-de-la-debutul-scandalului-907906

Australia a început o investigaţie privind protecţia datelor personale pe reţeaua de socializare Facebook. Comisarul australian pentru protecţia datelor personale Angelene Falk a anunţat joi că a deschis o anchetă oficială privind gigantul social media Facebook Inc după ce această companie a confirmat faptul că date de la 300.000 de utilizatori australieni ar fi putut fi folosite fără autorizare, relatează Reuters

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/05/australia-a-inceput-o-investigatie-privind-protectia-datelor-personale-pe-reteaua-de-socializare-facebook–86556

Mark Zuckerberg spune că rămâne la conducerea Facebook și că nimeni nu a fost concediat din cauza scandalului Cambridge Analytica. Mark Zuckerberg și-a asumat responsabilitatea pentru scandalul care a afectat imaginea Facebook, a admis că multe lucruri puteau fi făcute mai bine, dar a spus și că nu a concediat pe nimeni din cauza scandalului Cambridge Analytica ce este legat de datele a 87 de milioane de utilizatori. ‘Este foarte clar că nu am făcut destul pentru a împiedica abuzurile. Nu am înțeles clar responsabilitatea noastră. A fost o greșeală uriașă și a fost a mea’, a spus Zuckerberg, într-o conferință de presă. Compania a anunțat și cum vrea să-și facă regulile de utilizare mai ușor de înțeles.

https://economie.hotnews.ro/stiri-it-22381030-mark-zuckerberg-spune-ramne-conducerea-facebook-nimeni-nu-fost-concediat-din-cauza-scandalului-cambridge-analytica.htm

Jens Stoltenberg: Un atac cibernetic de proporţii ar putea determina NATO să activeze mecanismul de apărare colectivă. Mecanismul de apărare colectivă al NATO ar putea fi activat pentru a doua oară dacă Alianţa Nord-Atlantică este vizată de un atac cibernetic devastator, a declarat miercuri la Ottawa secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează DPA. ‘NATO ia foarte în serios atacurile cibernetice pentru că am văzut tot mai multe de acest gen’, a declarat Stoltenberg la Ottawa, în cursul unei conferinţe de presă cu premierul canadian Justin Trudeau. ‘Atacurile cibernetice pot fi la fel de dăunătoare ca atacurile cinetice’, a spus el.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/05/jens-stoltenberg-un-atac-cibernetic-de-proportii-ar-putea-determina-nato-sa-activeze-mecanismul-de-aparare-colectiva–86511

Ziua Independenței statului Israel: Președintele statului Honduras va aprinde o torță pe Muntele Herzl din Ierusalim.

http://www.animanews.org/2018/04/05/ziua-independentei-statului-israel-presedintele-statului-honduras-va-aprinde-o-torta-pe-muntele-herzl-din-ierusalim/

Institutul ,,Euxodiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Complexul Educațional Lauder-Reut va organiza ‘Marșul supraviețuitorilor Holocaustului-să cunoaștem împreună’, în perioada 9-13 aprilie 2018, în Polonia. Evenimentul are un caracter educațional și contribuie la cunoașterea unui episod dramatic al istoriei.

http://diasporaazi.ro/marsul-supravietuitorilor-holocaustului-sa-cunoastem-impreuna-9-13-aprilie-2018-polonia/

Un jurnalist din Polonia, Rafał Ziemkiewicz, descrie Congresul Mondial Evreiesc ca fiind ‘gaşca internaţională a şantajiştilor’

https://www.jta.org/2018/04/05/news-opinion/polish-journalist-calls-world-jewish-congress-gang-international-blackmailers

După ce a căzut acordul cu ONU, Israelul eliberează migranții reținuți. Israel a eliberat un mic grup format din 58 migranți africani, după ce o înțelegere de a-i trimite în Rwanda a căzut. Alte 200 de persoane se află încă în centrul de detenție Saharonim din sudul Israelului și ar putea fi deportați în Uganda, însă agenția de știri Reuters a spus că acest lucru va depinde de faptul dacă un reprezentant israelian care a vizitat țara miercuri a reușit să încheie o înțelegere. Dacă nu, aceștia vor fi probabil eliberați, astăzi, joi.

http://www.animanews.org/2018/04/05/dupa-ce-a-cazut-acordul-cu-onu-israelul-elibereaza-migrantii-retinuti/

Israel spune că ‘cel mai probabil’ migranţii africani vor fi deportaţi în Uganda

https://www.timesofisrael.com/israel-says-highly-probable-african-migrants-will-be-deported-to-uganda/

Autorităţile israeliene au interzis anunţurile de pe aeroport care le amintesc femeilor drepturile pe care le deţin. Autoritatea aeroportuară din Israel a refuzat să afişeze mai multe anunţuri care informează călătorii de sex feminin că este ilegal ca personalul companiei aeriene să le ceară să se mute de pe scaun la cererea evreilor ultraortodocşi, relatează The Guardian

http://adevarul.ro/international/in-lume/autoritatile-israeliene-interzis-mai-multe-anunturi-aeroport-amintesc-femeilor-drepturile-detin-1_5ac59f2ddf52022f75702fb9/index.html

Conducerea Green Group confirmă decesul lui Clement Hung, preşedintele grupului. A fost răpus la 49 de ani de o afecţiune cardiacă. Autorităţile Buzălui şi cei peste 4.000 de buzoieni angajaţi ai celui mai mare operator din industria verde din România, Green Group, deplâng pierderea celui care şi-a realizat visul şi a întemeiat un grup de companii cu un impact pozitiv asupra lumii. Taiwanezul Clement Hung, preşedintele grupului de firme profilate pe reciclare, a murit la vârsta de 49 de ani, în ţara natală, în urma unei afecţiuni cardiace.

http://adevarul.ro/locale/buzau/conducerea-green-group-confirma-decesul-clement-hung-presedintele-grupului-fost-rapus-49-ani-afectiune-cardiaca-1_5ac6168edf52022f757511ee/index.html

De data aceasta nu Ebola ci altă boală a lovit Africa: Febra hemoragică Lassa a provocat moartea a 142 de persoane în Nigeria de la începutul anului 2018. Epidemia de febră hemoragică Lassa a provocat 142 de decese în Nigeria de la începutul anului 2018 din cele 400 de cazuri confirmate, potrivit unui bilanţ comunicat joi de către autorităţile sanitare din această ţară, informează AFP. La începutul lunii martie, statisticile oficiale indicau 110 morţi şi 353 de cazuri confirmate.

https://www.agerpres.ro/life/2018/04/05/febra-hemoragica-lassa-a-provocat-moartea-a-142-de-persoane-in-nigeria-de-la-inceputul-anului-2018–86863

 

Iulia Skripal, primele declarații publice. Iulia Skripal a venit cu o primă declarație după revenirea sa din stare de inconștiență, în care spune că incidentul din Salisbury este unul “confuz”. Iulia Skripal a anunțat că și-a revenit din comă acum o săptămână și că în fiecare zi se simte tot mai bine.

https://ro.sputnik.md/International/20180405/18354066/iulia-skripal-declaratii.html

Cooperare în Orientul Mijlociu: Turcia, Iran și Rusia spun că vor accelera eforturile de a lucra împreună pentru asigurarea stabilităţii în Siria, la o zi după ce Donald Trump a anunțat o iminentă retragere a trupelor americane din Siria, Reuters

https://www.reuters.com/article/us-mideast-crisis-syria-turkey-iran/turkey-iran-russia-say-will-work-for-stability-in-syria-idUSKCN1HB106

Un cercetător a deschis focul la o universitate din nord-vestul Turciei. Patru persoane au fost ucise

http://stiri.tvr.ro/un-cercetator-a-deschis-focul-la-o-universitate-din-nord-vestul-turciei–patru-persoane-au-fost-ucise_829841.html#view

Cea mai mare descoperire din istoria Bahrainului: un câmp petrolier ce conţine până la 80 de miliarde de barili de ţiţei. Bahrain a anunţat că a descoperit un câmp petrolier nou care conţine până la 80 de miliarde de barili de ţiţei, perpetuând rezervele curente ale Golfului. Oficialii se aşteaptă ca extracţia din câmpul petrolier să înceapă în cinci ani, potrivit agenţiei naţionale de ştiri din Bahrain, citată de BBC

http://www.mediafax.ro/economic/cea-mai-mare-descoperire-din-istoria-bahrainului-un-camp-petrolier-ce-contine-pana-la-80-de-miliarde-de-barili-de-titei-17121092

Sub conducerea prinţului Mohammad bin Salman, Arabia Saudită se modernizează: Primul cinematograf se va deschide, pe 18 aprilie la Riad, după ce timp de 35 de ani acestea au fost interzise în Arabia Saudită. Alte 40 de săli vor fi deschise în următorii 5 ani, fiind permisă şi intrarea femeilor care nu au acces în toate spaţiile publice, relatează Reuters

http://www.romania-actualitati.ro/la-riad-se-deschide-un-cinematograf-dupa-35-de-ani-de-interdictie-114347

Comitetul Regiunilor al UE: Regiunile germane vor fi grav afectate de Brexit. Patruzeci şi una dintre cele 50 de regiuni din Uniunea Europeană în care industria şi comerţul vor fi cel mai grav afectate de Brexit se află în Germania, avertizează un raport elaborat de Comitetul Regiunilor al UE (CoR), citat joi de DPA

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/05/comitetul-regiunilor-al-ue-regiunile-germane-vor-fi-grav-afectate-de-brexit–86567

Franţa: Jean-Marie Le Pen a aderat la un partid european neofascist. Jean-Marie Le Pen, cofondator al Frontului Naţional (FN) din Franţa, dar care a fost exclus din acest partid de extremă dreapta de către fiica sa, Marine Le Pen, a confirmat joi că s-a înscris în partidul european neofascist Alianţa pentru Pace şi Libertate (Alliance for Peace and Freedom, APF), relatează France Presse

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/05/franta-jean-marie-le-pen-a-aderat-la-un-partid-european-neofascist–86975

Trump a ordonat mobilizarea Gărzii Naţionale la graniţa cu Mexic. Un ONG şi-a suspendat proiectul de a trimite peste 1.000 de imigranţi în Statele Unite. Preşedintele american Donald Trump a ordonat miercuri mobilizarea Gărzii Naţionale la graniţa cu Mexic în scopul contracarării imigraţiei clandestine şi creşterii presiunilor asupra vecinului din Sud, relatează AFP

http://adevarul.ro/international/statele-unite/trump-ordonat-mobilizarea-garzii-nationale-granita-mexic-ong-si-a-suspendat-proiectul-trimite-1000-imigranti-statele-unite-1_5ac5eb1adf52022f757386fc/index.html

După ce poliţia din Sacramento a împuşcat mortal un tânăr de culoare, pe Stephon Clark, de 22 de ani, ‘înarmat’ cu un telefon, a venit venit rândul poliţiei din New York să împuşte altă persoană de culoare, Saheed Vassell, de 34 ani, ‘înarmat’ cu un obiect metalic ce pare a fi o ţeavă în formă de ‘L’ pe care o ţinea ca pe un pistol. Tatăl lui Saheed Vassell a declarat că fiul său suferea de o tulburare mintală, tulburarea afectivă bipolară, cunoscută în trecut și ca psihoza maniaco-depresivă sau psihoza periodică, că încetase să-şi ia tratamentul dar nu era periculos şi nu merita să moară.

https://www.usatoday.com/story/news/nation/2018/04/04/new-york-police-shooting-pipe-gun/488240002/

https://apnews.com/0c70371750ed47049278e7f03110fc75/Father-of-man-shot-by-NYPD-says-he-was-ill,-but-harmless

Sinclair Broadcast Group boss, răspunde criticilor aduse recentului controversat clip publicitar, în care pe zeci de posturi TV deţinute de companie se recită acelaşi script: ‘practici standard în industrie’

https://www.cbsnews.com/news/sinclair-broadcast-group-chairman-david-smith-responds-to-criticism/

Estonia cere desfăşurarea de soldaţi americani şi rachete Patriot pe teritoriul său. Preşedinta estoniană Kersti Kaljulaid a cerut miercuri desfăşurarea de soldaţi americani şi de rachete Patriot pe teritoriul său, declarând pentru AFP că acest lucru este necesar pentru a face ‘plauzibilă’ disuasiunea în faţa Rusiei. Într-un interviu care a coincis cu vizita sa la Casa Albă, lidera conservatoare a estimat că desfăşurarea de oameni şi materiale americane ar întări efectivele NATO care deja staţionează la faţa locului. Un mod de a reacţiona la atitudinea din ce în ce mai belicoasă a Moscovei.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/04/05/estonia-cere-desfasurarea-de-soldati-americani-si-rachete-patriot-pe-teritoriul-sau–86480

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button