X

Gina Haspel, PRIMA femeie care va conduce CIA este acuzată de IMPLICARE în acte de TORTURĂ

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Viitoarea directoare a CIA, Gina Haspel, este o veterană a spionajului american, dar şi o figură controversată din cauza activităţii ei legate de centrele secrete de detenţie ale CIA, relatează agenţia Reuters, conform Agerpres. 

Prima femeie care preia postul de director al CIA, Gina Haspel, care până în prezent a fost director-adjunct al acestei agenţii, este o ‘persoană deosebită’, a menţionat Trump în anunţul privind numirea ei.

Alţi oficiali americani o prezintă de asemenea ca fiind o persoană respectată în interiorul respectivei structuri de informaţii, însă promovarea ei este privită cu preocupare de anumiţi congresmani democraţi şi de presă, dat fiind faptul că unii ofiţeri de informaţii o descriu drept o reprezentantă a celei mai întunecate laturi a CIA.

Conform unora dintre aceşti ofiţeri, Gina Haspel a condus în anul 2002, pe vremea fostului preşedinte republican George W. Bush, o închisoare secretă a CIA în Thailanda, ce purta numele de cod ‘Ochiul Pisicii’ (Cat’s Eye). Doi membri ai reţelei teroriste al-Qaida ar fi fost supuşi acolo simulării înecului (waterboarding) şi altor tehnici de interogatoriu şi de tortură pentru care a devenit renumită închisoarea CIA de la Guantanamo. Trei ani mai târziu, tot sub administraţia Bush, Gina Haspel ar fi participat la îndeplinirea ordinului de distrugere a înregistrărilor video cu scenele de waterboarding.

Toate aceste relatări au fost însă negate marţi de unii responsabili din prezent ai serviciilor secrete americane. Dar opoziţia democrată nu este convinsă şi cere actualei administraţii a preşedintelui Trump să fie mai transparentă cu datele despre trecutul lui Gina Haspel, a cărei numire trebuie validată şi de Congres. ‘Dacă dna. Haspel doreşte să activeze în cele mai înalte niveluri ale spionajului american, atunci guvernul nu mai poate ascunde fapte din trecutul ei’, spune senatorul democrat Ron Wyden.

Pe lângă opoziţia democrată, reprezentanţi ai unor ONG-uri de apărare a drepturilor omului protestează de asemenea faţă de numirea ei în acest post.

‘Senatul trebuie să folosească procesul de confirmare a ei pentru a transmite un semnal puternic legat de cum se poziţionează acum ţara faţă de corectarea greşelilor trecutului’, consideră Rob Berschinski, vicepreşedinte senior al grupului Human Rights First.

În replică, preşedintele Comitetului pentru Informaţii din Senat, republicanul Richard Burr, a declarat că este ‘mândru’ de numirea Ginei Haspel în postul de director al CIA, apreciind că ea are calităţile, experienţa şi hotărârea necesare unei asemenea responsabilităţi.

Pe lângă misiunea din Thailanda, Gina Haspel, a mai lucrat sub acoperire şi în alte locuri din lume, inclusiv ca şefă a staţiei CIA de la Londra.

Gina Haspel îl va înlocui pe Mike Pompeo, care la rândul său îl va înlocui pe Rex Tillerson la conducerea Departamentului de Stat.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Studiu a fost realizat în Balcani în ultimul trimestru al anului 2017.
    https://www.ojim.fr/david-petraeus-ex-chef-de-cia-nouveau-magnat-medias-europe-de-lest-lenquete-complete/

    Această anchetă, exclusivă Observatorului jurnalismului, a fost finanțată de cititori.

    Cariera meteorică a lui David Petraeus, comandantul alternativ al forțelor internaționale din Irak și Afganistan, directorul CIA, șeful gigantului financiar KKR și media mogul, reprezintă o nouă formă de putere militară-securitate-financiar-media.

    O cariera care părea sa fi avut un final brusc atunci când un scandal sexual a forțat Petraeus să demisioneze de la CIA în 2012. Adulterul, agravat de faptul că generalul de patru stele a mințit în timpul anchetei, și mai presus de toate, el a avut dezvaluit secrete de stat amantei sale.
    Petraeus a fost condamnat la doi ani pedeapsa cu suspendare și amendă de 100.000 – un fleac în comparație cu cazuri similare, inclusiv cea a lui Edward Snowden, care pretinde că s-au scurs informații mult mai puțin sensibile.

    Petraeus si-a revenit repede. La șase luni după scandal, el va fi recrutat de fondul de investitii Kohlberg Behemoth, Kravis, Roberts & Co. L. P. (KKR), pentru a conduce nou înființat Institutul Global.
    Deci fotii directori CIA conduct mass media dn Balcani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button