X

Dinastia Rothschild ajunge la a șaptea generație, marcând 200 de ani de dominație a familiei de bancheri

de Rachel Blevins

Imperiul bancar Rothschild se va asigura că păstrează conducerea sa în sânul familiei pentru a șaptea generație, David de Rothschild – în vârstă de 75 de ani – fiind pregătit să predea în iunie scaunul de președinte fiului său, Alexandre de Rothschild.

Dinastia bancherilor s-a perpetuat din generație în generație de-a lungul ultimilor 200 de ani. A fost începută de Mayer Amschel Rothschild cu o companie de căi ferate franceză și de cei cinci fii ai săi care au plecat să pornească afaceri bancare pe cuprinsul Europei. Ziarul Financial Times relatează că banca de investiții face eforturi „să-și diversifice activitatea, evoluând de la afacerea orientată pe consiliere și concentrată în Franța și Marea Britanie, pentru a putea traversa mai ușor perioadele mai dificile de pe piețele europene de achiziții și fuziuni.”

Noul președinte a intrat în echipa băncii în 2008 și a contribuit la stabilirea și supervizarea operațiunilor de capitaluri private. Pe măsura creșterii investițiilor grupului în operațiuni americane de nivel mai mic, Times notează că o revizuire generală a structurii acționariatului, efectuată în timpul mandatului deținut de Rothschild senior a permis familiei „să sporească controlul asupra grupului prin achiziția de pachete minoritare de acțiuni.”

Familia Rothschild și-a demonstrat influența în „operațiunile americane”, colaborând îndeaproape cu figuri politice precum Hillary Clinton, candidatul învins la alegerile prezidențiale. Wikileaks a dezvăluit că  Lynn Forester de Rothschild a lucrat pentru formularea politicii economice în campania lui Clinton până la începutul lunii ianuarie, 2015.

„Cred că acest blog exagerează ceea ce face Warren, dar trebuie să compunem mesajul economic al lui Hillary astfel încât să combatem concluziile frecvent greșite ale lui Warren. Xoxo Lynn,” scria Lady Rothschild într-un email către Cherryl Mills, prim-asistenta lui Hillary Clinton.

Emmanuel Macron, actualul președinte francez, este de asemenea un fost angajat al lui Rothschild. Și-a câștigat porecla de „Mozart al finanțelor” în firmă, după ce a jucat un rol crucial sfătuind Nestle să investească 12 miliarde pentru achiziționarea unei unități Pfizer în 2012.

Familia Rothschild deține în prezent 58 de procente din drepturile de vot și 49 la sută din companie iar Times notează că în timp ce veniturile din afacerea de consiliere globală au scăzut cu 8 procente, cele produse de divizia de administrare a averilor private precum și de divizia de management al activelor și de achiziții și fuziuni au crescut cu 30 la sută, făcând astfel ca veniturile totale să creascâ cu 6 procente.

După cum relata The Free Thought Project în august 2017, Lordul Jacob Rothschild – fondatorul și președintele RIT Capital Partners – a trimise semnale negative în piață atunci când a început să vândă active americane, pe care le vedea ca fiind riscante și instabile.

„Nu credem că este vremea să riscăm. În multe cazuri, prețurile acțiunilor au crescut la niveluri fără precedent în vreme ce creșterea economică nu este deloc certă,” scria Rothschild în raportul bianual al companiei.

Rothschild mai crede că „Perioada de relaxare monetară se apropie de sfârșit”, iar programele de facilitare cantitativă ale băncilor centrale, ca de exemplu cel al Federal Rezerve din SUA vor ajunge la capăt.

Rothschilzii se consideră „custozii moștenirii revistei The Economist.” Revista a publicat în 1988 un articol în care susținea că este de așteptat ca „o monedă globală” să apară în 2018 – o mișcare metodică și care s-a făcut simțită în multe ocazii de-a lungul anilor.

Financial Times a relatat că în timp ce familia Rothschild a fost afectată de criza financiară din 2016, acțiunile companiei lor au crescut cu 15 procente în 2017. Rămâne de văzut ce impact va avea conducerea lui Alexandre de Rothschild asupra imperiului lor bancar.

După cum relata cu ceva vreme în urmă The Free Thought Project, familia Rothschild își mută de secole piesele pe tabla de șah a lumii.

Lordul Jacob Rothschild, capul imperiului bancar Rothschild și un susținător hotărât al Israelului, a dezvăluit recent rolul covârșitor al familiei sale în punerea în aplicare a Declarației Balfour, care „a deschis calea creării statului Israel.”

Declarația Balfour, scrisă în 1917,  a fost un document oficial adresat de către lordul Balfour, ministrul britanic de externe, lordului Rothschild – un lider al mișcării sioniste din Marea Britanie în acele vremuri și unchiul lordului Jacob Rothschild.

Rothschild a dezvăluit, în timpul unui interviu televizat, noi detalii despre rolul de pivot extrem pe care verișoara sa Dorothea de Rothschild l-a jucat. Rothschild o descrie pe Dorothea, abia trecută de adolescență la acea vreme, ca „devotată Israelului”, spunând: „Ceea ce a făcut ea a fost de o importanță crucială.”

Rothschild a continuat spunând că Dorothy a acționat ca un fir de legătură între liderul sionist Chaim Weizmann și vârfurile politice ale Marii Britanii. Potrivit lui Rothschild, Dorothy „i-a spus lui Weizmann cum să se integreze, cum să se infiltreze în înalta societate britanică, lucruri pe care el le-a învățat foarte repede.”

Rothschild a explicat că modul în care declarația a fost obținută a fost extraordinar.

„A fost o mostră incredibilă de oportunism”, spune el.

„[Weizmann] reușește să ajungă la Balfour,” descrie Rothschild, „și, incredibil, îl convinge pe lordul Balfour și pe lordul George, primul ministru, dar si pe cei mai mulți miniștri de ideea că ar trebui permis să se înființeze un stat al evreilor. Vreau să spun că erau șanse atât de mici…”

Acest interviu extrem de revelator cu lordul Rothschild a fost realizat de fostul ambasador al Israelului Daniel Taub ca parte a proiectului Balfour 100, care comemorează 100 de ani de la Declarația Balfour. Interviul a avut loc la Waddesdon Manor în Buckinghamshire, o vilă donată națiunii de familia Rothschild în 1957 și în care se află depozitată Declarația.

Potrivit ambasadorului Taub, Declarația Balfour „a schimbat cursul istoriei în Orientul Mijlociu”.

Rothschild spune că familia era împărțită îmdouă în privința ideei de Israel, notând că unii membrii „nu credeau că e un lucru bun ca statul național Israel să fie înființat acolo.”

Potrivit The Times, scrisorile Dorotheei sunt de asemenea depozitate la Waddesdon și relatează despre negocierile de culise cu diverși lideri sioniști precum și cuvântarea sa la Conferința Sionistă.

Rothschild spune că Declarația a avut cinci versiuni înainte de a fi emisă oficial în data de 2 noiembrie 1917.

Alison Weir expune, în cartea ei „Spre înșelarea noastră: Istoria secretă a modului cum SUA au fost folosite pentru a crea statul Israel”, faptul că numeroase variante ale declarației au fost prezentate sioniștilor din Statele Unite înainte ca documentul să fie finalizat.

Cartea lui Weir notează că unul dintre principalele beneficii oferite liderilor britanici în schimbul emiterii Declarației Balfour a fost angajamentul sioniștilor că vor implica Statele Unite în Primul Război Mondial de partea Marii Britanii dacă, la rândul lor, britanicii promit să permită sioniștilor colonizarea Palestinei.

Textul Declarației Balfour:

Ministerul de Externe

2 noiembrie 2017

 

Dragă Lord Rothschild,

Am marea plăcere să vă aduc, în numele guvernului Majestății Sale, următoarea declarație de simpatie cu aspirațiile evreilor sioniști, declarație depusă și aprobată de Cabinet.

Guvernul Majestății Sale privește cu ochi buni înființarea în Palestina a unui stat național pentru poporul evreu și va depune toate eforturile pentru a înlesni atingerea acestui obiectiv, fiind de la sine înțeles că nu se va întreprinde nimic care să prejudicieze drepturile civile și religioase ale comunităților non-evreiești existente în Palestina precum și drepturile și statutul politic de care se bucură evreii în oricare altă țară.

V-aș fi recunoscător dacă ați aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste.

Al Dumneavoastră,

 

Arthur James Balfour

Legătura reciprocă puternică dintre sionismul modern și imperiul bancar Rothschild nu poate fi tăgăduită. Fară marea influență a familiei Rothschild și fără asistența directă a acesteia, e posibil ca statul Israel să nu fi fost creat niciodată.

Rachel Blevins este o jurnalistă independentă din Texas, care încearcă să demonteze falsa paradigmă stânga/dreapta din politică și din presă prin urmărirea și dezvăluirea adevărului și prin punerea sub semnul întrebării a variantelor existente ale istoriei. Puteți s-o urmăriți pe Facebook, Twitter, YouTube, Steemit și Patreon. Acest articol a fost publicat prima dată pe The Free Thought Project.

NOTĂ OrtodoxINFO

Nu este aproape nimic nou. E doar surpinzător că aceste lucruri sunt spuse fără să se mai obosească cineva să le dezmintă… Dealtfel, ar fi din ce în ce mai greu întrucât familia este implicată în afaceri în toată lumea. Sunt și în România, inclusiv în companii de stat! Pentru cine nu știe, Arielle Malard de Rothschild este membră a Consiliului de Administrație al Electrica S.A.:

Unul dintre bancherii celebrii de la Rothschild a fost reales în boardul Electrica

Nu este prima dată când OrtodoxInfo publică articole despre Rothschild iar unele informații din articolul de mai sus au mai fost prezentate și aici:

ROTHSCHILD, in spatele ASCENSIUNII fulminante a lui Emmanuel Macron. Acum trei ani se plimba cu bicicleta pe plajă, iar acum este la un pas să ajungă la Palatul Élysée

În contextul articolului de pe Activist Post, începe să aibă sens declarația făcută chiar de Macron la scurt timp după alegerea sa ca Președinte al Franței: „Antisionismul este o reinventare a antisemitismului.”. Citiți aici:

Macron denounces anti-Zionism as a new form of anti-Semitism

Cu alte cuvinte, în viitor s-ar putea să trebuiască să fii pro-sionist, dacă vei vrea să fii liniștit. Căci altfel vei fi catalogat antisemit și s-ar putea să ai probleme! Cum a avut Dan Șova, de exemplu, când a spus că „pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit si asta se datorează lui Antonescu”:

Plangere penala impotriva lui Dan Sova privind afirmatiile despre Holocaust

Revenind la articol, acesta nu tratează decât implicările în politică ale familiei, cu precădere cele privind crearea statului Israel. Pe aici s-a mai vorbit însă și despre alte preocupări ale Rothschilzilor, poate mult mai interesante:

Simbolistica OCULTĂ și originile MASONICE ale „MÂINII ASCUNSE” din portretele PERSONALITĂȚILOR care au marcat MALEFIC ultimele secole: Napoleon, Karl Marx, George Washington, Mozart, Lafayette, Salomon Rothschild, Simon Bolivar, Stalin

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a clădit pe banii ROCKEFELLER, iar țelul său final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e în rahat până în gât, dar zicem că mirosim a levănțică (citiți articolul și veți vedea legăturile cu Rothschild)

Ați auzit de PLANUL KALERGI? Finanțare: evreii ROTHSCHILD și WARBURG / Obiectiv: OMUL VIITORULUI de RASĂ MIXTĂ, dispariția diversității vechilor rase și popoare / Conducătorii omului nou: EVREII…

 

Categorii
SionismUncategorized
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!