X

Marine Le Pen riscă 3 ANI de ÎNCHISOARE pentru imagini violente difuzate pe twitter

de null
Marine Le Pen
Liderul partidului francez de extremă dreaptă Frontul National, Marine Le Pen, a fost inculpată joi pentru difuzarea pe Twitter, în decembrie 2015, de imagini cu execuţii comise de gruparea Statul Islamic, au anunţat surse judiciare, relatează AFP. Marine Le Pen, care era eurodeputată în perioada în care au fost comise faptele, a fost inculpată de către un judecător din Nanterre, în apropiere de Paris, pentru ‘difuzarea de imagini violente’, un delict pentru care riscă trei ani de închisoare şi o amendă de 75.000 de euro. Parlamentul European i-a ridicat imunitatea parlamentară în martie 2017, la cererea justiţiei franceze.

În ianuarie, Gilbert Collard, deputat al Frontului National, a fost inculpat pentru aceleaşi fapte. ”Am fost inculpată pentru că am denunţat oroarea Daech (acronim în limba arabă al SI). În alte ţări, mi s-ar fi dat o medalie”, a reacţionat Marine Le Pen. ”Persecuţia politică nu mai are limita decenţei”, a declarat ea. Pe 16 decembrie 2015, lidera extremei drepte din Franţa a postat pe Twitter fotografii legate de propaganda organizaţiei jihadiste Statul Islamic, ca răspuns la un jurnalist al canalului BFMTV-RMC pe care l-a acuzat că ‘face o paralelă’ între SI şi Frontul Naţional. Evocând un ‘derapaj inacceptabil’ şi ‘cuvinte nepotrivite’, Marine Le Pen a postat pe contul ei trei fotografii menţionându-l pe jurnalistul Jean-Jacques Bourdin, cu textul ‘Aceasta înseamnă Daech!’.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În imaginile respective apăreau un soldat sirian strivit sub şenilele unui tanc, un pilot iordanian ars de viu într-o cuşcă şi o fotografie a jurnalistului american James Foley, care a fost asasinat de jihadişti. La câteva săptămâni după atentatele jihadiste de la Paris şi Saint-Denis, comise la 13 noiembrie 2015 şi soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi, aceste fotografii au provocat critici din partea stângii, atunci la guvernare, şi a dreptei, dar de asemenea şi în afara lumii politice. Parchetul din Nanterre a lansat, în aceeaşi zi, o anchetă pentru ‘difuzarea de imagini violente’ în urma unei sesizări a ministrului francez de interne din acea perioadă, Bernard Cazeneuve, către conducerea poliţiei judiciare. Au fost deschise două anchete judiciare separate, una în cazul lui Marine Le Pen şi cealaltă pentru Gilbert Collard.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. aia care sunt la conducere isi permit sa faca orice si mai au si lozinci de genu franta = libertate,….si inca doua minciuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button