X

Serbia, CONDIȚIONATĂ să recunoască KOSOVO pentru a putea ADERA la Uniunea Europeană

de null

Serbia va trebui să accepte independenţa Kosovo pentru a putea adera la Uniunea Europeană, a declarat miercuri seară la Pristina ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, care a promis totodată kosovarilor că îi va ajuta pentru a obţine recunoaşterea independenţei şi din partea statelor UE care încă nu au recunoscut-o, România fiind printre ele.

„Dacă Serbia doreşte să se îndrepte către Uniunea Europeană, construirea statului de drept este prima condiţie, dar în mod firesc şi acceptarea independenţei Kosovo”, a spus Sigmar Gabriel, citat de agenţia Reuters, la o conferinţă de presă comună cu premierul kosovar, Ramush Haradinaj, scrie Agerpres.

„Aceasta este condiţia esenţială pentru a merge către Europa”, a insistat ministrul de externe german, susţinând că a transmis acelaşi mesaj şi la Belgrad, unde a avut întrevederi cu oficialii sârbi înainte de a veni la Pristina.

Sigmar Gabriel a mai spus la Pristina că Germania va ajuta Kosovo să obţină recunoaşterea independenţei şi din partea celor cinci state membre ale UE care încă nu au recunoscut această independenţă autoproclamată de kosovari în anul 2008, respectiv România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia.

„În mod natural, aderarea la UE este obiectivul final. Pentru aceasta una dintre condiţii este să convingem cele cinci state ale UE care nu recunosc Kosovo că o asemenea recunoaştere este logică, întrucât Kosovo nu va mai face parte niciodată din Serbia”, a motivat şeful diplomaţiei germane.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
ExterneUniunea europeană
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

7 comentarii

  1. Ghici, ghicitoare!…
    Care „stat” din Europa „civilizata” a „drepturilor” omului si a „justitiei” impartiale a avut (si are) 3 „prim-ministri” criminali de razboi nejudecati de TPI? Nejudecati e prea mult spus… Nederanjati e mai aproape de adevar…

  2. Stie Sigmar Gabriel ca indivizi din anturajul interlocutorului sau au ucis o politista kosovara (Atentie!) care desfasura o ancheta in privinta acestuia, dupa care acesta a transmis condoleante familiei?
    Nu este nici o problema in Kosovo. Sunt probleme doar cu privire la „statul de drept” din Romania…

  3. „să convingem să recunoască Kosovo” Să constrăngem a vrut să zică.Am citit in ani aceia ca președintele kosovar avea o mare plăcere să omoare sărbi pentru organe.

  4. Exista o profetie a unui sfant sarb:
    Serbia va fi ruta in bucati, Voevodina va deveni independenta, din Belgrad nu va ramane piatra pe piatra, corporatrii gen CocaCola „vor privatiza” izvoarele cu apa curata buna de baut, pamanturile vor fi luate pe nimic de apuseni, musulmanii prin violenta si explozie demografica vor muta continu granitele mai in interiorul Serbiei…
    Vom trai si vom vedea, NUMAI CA EXISTA INDISCUTABIL MARI SANTAJE ALE CELOR CE-L URASC PE HRISTOS !

  5. Da’ de ce sa nu srecunoastem independentele Bavariei, Rhenaniei…
    Kosovo este unitate militara SUA care protleaza politicienii „bagati”/legati de anumite corporatii sa jefuiasca mineralele RARE din zona.
    In Kosovo sint localitati: Ballaban, Sharban, Tarnva, Magura, Livade, Slatina, Zlatar, si altele care semnifica ceva si pentru noi, chiar daca tineau de Serbia.
    Sa vedem ce resurse au in subteran:
    https://www.kosovo-mining.org/mineral-resources/geology/?lang=en
    http://enrin.grida.no/htmls/kosovo/SoE/mining.htm
    … ce zice NATO (!):
    http://natoassociation.ca/wp-content/uploads/2016/03/Kemajl-Zeqiri-Kosovo-land-of-Oppertunities-1.pdf
    … In realitate, nu le pasa nici de crestini, nici de musulmani – sustinerea militara si politica a ruperii de Serbia este jaful sistematic si total.
    Uitati-va si la Afganistan, hartle bogatiilor subsolului:
    The Real Reason for the Afghan War?
    https://www.kosovo-mining.org/mineral-resources/geology/?lang=en
    https://whowhatwhy.org/wp-content/uploads/2012/09/Afghanistan_Resources_1088x725-700×470.jpg
    si
    “Afghanistan holds trillions of dollars of natural resources, including mineral wealth and hydrocarbons”, said Karzai…
    https://www.groundreport.com/afghanistan-holds-trillions-of-dollars-of-natural-resources-including-mineral-wealth-and-hydrocarbons-said-karzai/
    https://www.groundreport.com/wp-content/uploads/2013/11/afghan-mineral-sites-35574853726.jpeg

  6. Kosovo e o Transnistrie a SUA !

    A cerut vreodata Serbia retragerea trupelor rusesti din Transnistiria ?
    Ucraina a sprijinit secesiunea Transnistriei, iar acum nu-i place ce a patit in Crimeea si Donbas…

    ROMANIA ESTE CONSECVENTA IN PRIVINTA TRANSNISTRIEI, KOSOVO SI CRIMEEA !
    SERBIA SI UCRAINA SUNT DUPLICITARE !

    Ce tie nu-ti place…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.