X

Predica ierom. Grigorie Sanda la Duminica fiului risipitor. Cuvânt despre IPS Serafim de Pireu

Predica la Duminica fiului risipitor

,,Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-I voi spune: Tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat,’’ (Lc.15,18-20)

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Iubiti credinciosi si frati intru Hristos slavit sa fie Domnul! Iata ca astazi ne aflam in Duminica fiului risipitor ,a doua duminica din perioada triodului. Cred, iubiti credinciosi, ca mie mai mult decat tuturor mi se adreseaza evanghelia acestei zile. Aceasta pericopa evanghelica poate ca este cea mai frumoasa din intreaga Sfanta Evanghelie. Va marturisesc ca de nenumarate ori am citit aceasta evanghelie: ,,Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a faut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. (Lc.15,20). Mila lui Dumnezeu ma copleseste, dragostea Lui nemarginita fata de noi oamenii stoarce din inima mea impietrita multimi de lacrimi si evlavia si recunostinta ma inunda, iar gura mea amuteste nestiind ce sa spuna vazand ca bun si bland este Domnul si dragostea Lui nu are hotar.

Iubiti credinciosi, iata ca asemenea acestui fiu risipitor si noi, cu totii, am plecat in tara indepartata a pacatului, luand cu noi partea de mostenire adica darurile cu care Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat. Astfel, Dumnezeu ne-a dat intelepciune, iar noi am cugetat cele rele; ne-a dat vedere ca sa ne bucuram de cer si pamant, de munti si de ape, de vai si campii, de aproapele nostru care e chipul lui Dumnezeu si prin care ar trebui sa-l vedem pe Dumnezeu; ne-a dat auz prin care cunoastem cuvantul evangheliei Sale, iar noi ne-am plecat ochiii si urechile la cele inselatoare; Dumnezeu ne-a dat gura ca sa-I aducem doxologie, sa-l mangaiem pe aproapele, iar noi ne-am pornit limba la grairea multor rautati; Dumnezeu ne-a dat sanatate, iar noi am irosit-o in multimi de pacate. ,,Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua?” Dumnezeu iata ca a facut universul, cerul si pamantul cu toate cele din ele si in ultima zi a creatiei Sale ne-a zidit pe noi oamenii, cununa creatiei Sale, punandu-ne stapani peste toate. Dumnezeu fiind izvor a toata dragostea are ca dimensiune a iubirii Sale actul creator, caci cel ce iubeste zideste, creaza, iar cel ce uraste distruge, darama.

,,Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Dupa caderea lui Adam neamul omenesc s-a departat de Ziditorul sau, s-a intors catre cele pamantesti primind stricaciunea si gustand moartea. Dar, in iubirea Sa de oameni, Tatal L-a trimis pe Fiul sa se nasca, sa ia trup omenesc din Precurata Sa Maica, sa ia pe umerii Sai pacatele lumii si prin jertfa Sa sa ne rascumpere de sub puterea mortii: ,,Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau, Cel unul nascut, L-a dat ca cel ce crede intransul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Vedeti, iubiti credinciosi, cat de mare este iubirea si mila lui Dumnezeu cu noi creatia Sa. Ca nu numai ca ne iarta multimea greselilor noastre, dar ne da si slava cea dintai, ne da vesmantul nestricaciunii si ne pune pe deget inelul, legatura cu Sine spre viata vesnica. ,,Tata am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau…” Intoarcerea noastra catre Dumnezeu se face intru umilinta. Lucram pocainta si suspinam in fiecare zi caci suntem departe de Domnul, ne-am asemanat celor necuvantatoare cum spune psalmistul David: ,,Omul in cinste fiind n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor.” Prin pocainta ne intoarcem catre Domnul, mintea noastra se curateste, se lumineaza prin harul lui Dumnezeu si incepe sa lucreze cele mantuitoare. ,,Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad si ca Iona ma rog: Dumnezeule din stricaciune scoate-ma.”,,Nu ma lasa Doamne Dumnezeul meu, nu Te departa de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.” Vedem, iubiti credinciosi, din pilda aceasta, ca inainte ca omul sa rosteasca rugamintea sa catre Domnul, Care cunoaste cele ascunse in adancul inimii, il primeste pe cel ce se pocaieste. Omul nu apuca sa deschida gura sa si Dumnezeu il primeste. Cat de mare este cugetarea umilicioasa! Cat de mare este suspinul launtric. Dumnezeu nu vrea cuvinte multe, nu vrea cuvinte mestesugite, ci inima infranta si smerita. Dumnezeu vrea ca inima noastra si mintea sa fie la El, vrea ca toate puterile noastre sufletesti sa-I slujeasca Lui. “…caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.” Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Iubiti credinciosi, am rostit si eu cateva cuvinte smerite la aceasta mare taina care s-a descoperit noua astazi prin acesta Evanghelie. Bunul Dumnezeu sa ne ajute si noua sa cugetam smerit asemenea fiului risipitor, sa ne intoarcem cu toata ravna catre Dumnezeu si sa dobandim slava Sa.

Iubiti credinciosi, dupa cum majoritatea stiti, in mediul virtual la momentul de fata exista un razboi al declaratiilor de tot felul. Foarte multi recurg la afirmatii pe care le inteleg mai mult sau mai putin. Cu siguranta ca sunt si elemente straine de lupta antiecumenista pe care o ducem care vor sa creeze dezbinare si sa creeze un haos si pe credinciosii de rand sa-I faca sa nu stie ce sa mai creada. Poate ca ati vazut ca unii au inceput si un atac la persoana, uitand ca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor intunericului care sunt in vazduhuri si prin aceasta se straduiesc sa ne angajeze in aceasta lupta care nu este dupa Dumnezeu. Cu siguranta ca dorinta celor ce vor sa ne impuna documentele eretice din Creta este de a crea o situatie in care oamenii sa-si piarda increderea in parintii angajati in lupta contra ecumenismului; toti oamenii sa ne catalogheze ca uratori si dezbinatori de frati, ca oameni supusi patimilor, mandriei, iutimii si urii. Noi nu vrem sa intram in acest joc murdar, vrem decat sa explicam anumite lucruri fara sa injosim sau sa lovim pe cineva. Cinstea noastra nu ne-o construim pe distrugerea celuilalt. Daca celalt ne calomniaza si straduieste sa ne compromita in fata altora, noi nu cautam indreptatirea de sine, ci tacem si ne rugam. Nu cautam slava lumii, ci pe cea a lui Dumnezeu pentru ca nu putem sa placem in acelasi timp lumii si lui Dumnezeu. In Everghetinos se spune “prietenia cu lumea este vrajmasie inaintea lui Dumnezeu”.

Si pentru ca discutiile graviteaza in zona conceptelor de “eretic” si “partasie cu ereticii” sau “erezie” si “partasie la erezie”, ma simt obligat sa aduc unele lamuriri. Unii ne acuza ca am vedea intre Ortodoxie si erezie altceva redat prin sintagma “partasie la erezie”. Va spun si eu ca intre adevar si minciuna nu este nimic, intre lumina si intuneric nu este nimic. Totusi ce vrem noi sa spunem prin “partasie la erezie” sau “partasie cu ereticii”? Iubiti credinciosi, cunoastem cu totii preoti cu cuget ortodox, care nu sunt ecumenisti, deci nu si-au insusit catusi de putin ceva din doctrina ecumenista. Sunt impotriva dialogurilor ecumeniste, al rugaciunilor in comun cu ereticii (nu se roaga cu acestia), resping cu totul “teoria ramurilor”, recunosc o singura Biserica – Biserica Ortodoxa, nu recunosc taine in afara Bisericii si peste toate acestea propovaduiesc impotriva ecumenismului si isi educa enoriasii in spirit ortodox. Problema lor este insa ca in cadrul Sfintei Liturghii pomenesc ierarhul ce a acceptat documentele din Creta si prin aceasta se realizeaza unitatea liturgica intre ei si ierarhul pomenit. Am intrebat personal pe unii dintre acestia de ce fiind constienti de ce s-a intamplat in Creta totusi raman in comuniune cu ierarhii semnatari. La toti am vazut ca au dorinta de a intrerupe si ei pomenirea. Unul mi-a spus: “Pentru mine, parinte, doua lucruri care ma determina sa intrerup pomenirea s-au implinit; in ’61 am intrat in CMB si in 2016 a fost Sinodul din Creta, mai ramane un lucru care cred ca se va implini in 2018 prin venirea Papei. Daca acesta va fi primit ca un ierarh ortodox, va sta in strana arhiereasca si i se va da cinstea drept-maritorilor si eu, cu toata inima, voi intrerupe pomenirea. In acelasi timp eu ma straduiesc sa-mi pregatesc credinciosii pentru pasul acesta.” Altul mi-a spus: “Si eu, parinte, lupt dupa putere, le vorbesc credinciosilor, ma straduiesc din rasputeri sa-mi fac datoria de preot, dar imi lipseste taria, nu am curajul sa ma confrunt direct cu ierarhul intrerupand pomenirea.

Ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca.” I-am spus: “Stiti, parinte, ca desi sunteti ortodox totusi impartasirea in comuniune cu ierarhul este problematica pentru mantuirea sfintiei voastre.” Mi-a raspuns: “Stiu si de aceea ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca sa merg pana la capat.” Asa, iubiti credinciosi, am avut unele discutii cu mai multi preoti. Oare putem noi pe aceastia sa-i numim eretici, atata timp cat au cuget ortodox si nu si-au insusit doctrina ecumenista? Oare putem noi face afirmatia ca sunt eretici cu gandire si simtire ortodoxa? Noi pe acestia i-am considerat preoti ortodocsi, dar avand comuniune liturgica cu propovaduitorii ereziei, deci avand partasie cu ereticii.

Am mai vorbit si de oameni simpli, a caror minte nu poate realiza abaterile doctrinare din Creta, ca acestia nu sunt eretici. Una este sa treaca omul la o erezie si alta sa se trezeasca peste noapte cu o erezie semnata si in dreptul lui si sa nu reuseasca, datorita unor nedumeriri sau frici, sa se dezica de semnatari prin intreruperea pomenirii. Nu putem sa-i punem pe toti oamenii la un loc si sa le punem eticheta de eretici. Sfantul Teodor Studitul are un text clar cu referinta la ceea ce am afirmat mai sus: “Dar daca [preotul] pomeneste vreun episcop eretic, chiar daca [preotul] are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne indepartam de dumnezeiasca impartasire; dar cand e vorba de masa de obste – de vreme ce doar acolo [la Liturghie], din frica il pomeneste [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] sa binecuvinteze si sa cante cu noi.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol 1, pag. 59). Vedem clar cum Sfantul Teodor poate vedea in cel ce pomeneste din frica un preot cu vietuire fericita, un preot ortodox si da voie sa participam la o masa de obste pe care acesta o binecuvinteaza si sa ne rugam cu acesta (sa cantam), dar sa ne departam de dumnezeiasca impartasire, adica sa nu luam Sfintele Taine in comuniune cu ierarhul eretic.

Iubiti credinciosi, alti frati de ai nostri sprijinindu-se pe asa-numita teorie a “vaselor comunicante” afirma ca toti sunt eretici si numai cei ce au intrerupt pomenirea sunt ortodocsi. Astfel ei afirma ca daca unii preoti pomenesc pe un ierarh, chiar daca nu e de acord cu Creta dar se afla in comuniune cu alti ierarhi ce merg pe calea ecumenismului si ei la randul lor se fac eretici. Vor sa spuna ca si preotul sau credinciosul care are un ierarh ce nu a acceptat documentele din Creta trebuie sa intrerupa pomenirea pentru ca episcopul lor este in comuniune cu altii ce au acceptat documentele eretice. Astfel ei, ii vad si pe georgieni si bulgari eretici pentru ca patriarhii acestor doua Biserici Locale pomenesc pe patriarhul ecumenic Bartolomeu si pe ceilalti patriarhi ecumenisti in ciuda faptului ca cele doua Biserici nu sunt in CMB si nu au participat la pseudo-sinodul din Creta. Sfantul Teodor Studitul are un text clar prin care incrimineaza aceasta teorie a vaselor comunicante: “[…] Dar nu trebuie mai mult iscodit si cercetat daca cineva a mancat cu cel care a mancat impreuna cu eretic si altul cu acesta, caci atunci, daca mergem asa cu inlantuirea trebuie sa ne despartim de toti. Iar acest lucru este al celor ce-si iubesc voia proprie, iar nu a sfintilor. Pana la acesta [la cel ce mananca cu ereticii] ramai si nu trece mai departe. Nu cumva din nestiinta [sfintii] nu au cercetat si nu ne-au vestit noua acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta sa treci dincolo de hotarele pe care le-au pus parintii nostri.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol I pag. 60)

Unii dintre fratii nostri, care au lasat deoparte pentru moment, frica de Dumnezeu, au inceput chiar sa calomnieze prin cuvintele lor pe cei ce cu adevarat lupta pentru Ortodoxie si datorita carora pseudo-sinodul din Creta si-a pierdut caracterul sau universal, ecumenic. Astfel au adus acuze Mitropolitului Serafim de Pireu, spunand ca este eretic ca n-a intrerupt pomenirea. Mitropolitul Serafim nu pomeneste in cadrul slujbelor pe Arhiepiscopul si Mitropolitul a toata Elada, ci pomeneste la modul general arhiereii ortodocsi ai Sinodului Bisericii Elene. Eu personal am fost la catedrala mitropolitana a Pireului si n-am auzind pomenindu-se alt ierarh decat Mitropolitul Serafim. Un aspect pe care vreau sa vi-l fac cunoscut este ca la putin timp dupa sinodul din Creta IPS Serafim a trimis in toata eparhia pe care o arhipastoreste o circulara prin care preotilor li se spune sa adauge dupa rugaciunea anaforalei o cerere prin care Dumnezeu sa ajute sa fie condamnat sinodul din Creta si ecumenismul sa fie calcat sub picioarele drept-maritorilor crestini. Cei ce il judeca pe IPS Serafim spun ca acesta trebuia sa se separe de Sinodul Bisericii Elene. Cei ce spun aceasta trebuie sa stie ca inaltpreasfintitul stie sa duca lupta. Ramanand in comuniune cu ceilalti ierarhi el are un cuvant cu putere in Sinod. Si rezultatul concret este ca datorita pozitiei sale transante si a altor ierarhi antiecumenisti Sinodul Bisericii Elene nu a acceptat documentele cretane, nu a luat act de aceste documente asa cum s-a intamplat in cadrul Sinodului BOR. Prin contribuitia IPS Serafim s-au organizat sinaxe si conferinte interortodoxe ce au convins unele biserici locale sa nu participe la sinod. Prin ceea ce v-am spus am incercat sa va fac constienti de cei care cu adevarat au rezultate notabile impotriva ecumenismului si al sinodului din Creta, chiar daca acestia nu sunt cum am vrea unii sau altii. Ei se folosesc de acrivie si iconomie pentru ca ecumenismul sa fie osandit.

In incheiere as vrea sa va relatez un caz din vremea Sfantului Teodor Studitul. Pe cand Sfantul Teodor era egumen la Sakkudion, imparatul Constantin al VI lea si-a inchis cu forta sotia legitima intr-o manastire si s-a casatorit in chip abuziv si adulter cu amanta sa. Casatoria a fost savarsita de un preot de la catedrala Sfanta Sofia. Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, pentru a evita o posibila redeclansare a persecutiei iconoclaste, a acceptat starea de fapt, aplicand, fortat de imprejurari “iconomia”, iar Sfantul Teodor a intrerupt pomenirea sfantului patriarh pana ce casatoria ilegitima avea sa se desfaca si preotul savarsitor al acestei casatorii avea sa fie caterisit. Vedem ca unul a aplicat iconomia si celalalt acrivia, dar totusi amandoi sunt sfinti. Oare putem face afirmatia ca unul dintre ei a gresit? Cu siguranta ca nu. Fiecare dintre cei doi sfinti au urmarit binele Bisericii. Sfantul Teodor a urmarit ca fie condamnata aceasta casatorie pentru a nu se crea un precedent, pentru a nu face si altii astfel de fapte nelegiuite, astfel prin aceasta rupere de comuniune cu patriarhul a sanctionat aceasta nelegiuire. La randul sau Sfantul Tarasie a acceptat aceasta stare stiind ca imparatul este iconoclast si ar putea sa redeclanseze persecutia iconoclasta daca s-ar lovi de opozitia sa. A pus pacea Bisericii mai presus de aceasta nelegiuire. Vedem, iubiti credinciosi, ca mult mai mare este raspunderea pe care o au cei din fruntea Bisericii decat a noastra a preotilor si credinciosilor de rand. Daca pentru noi cei de jos, este mai usor sa procedam cu acrivie, aceasta nu este la fel de usor pentru cei aflati in treapta arhieriei. Pentru aceasta sa nu-i judecam pe ierarhii ortodocsi ce lupta impotriva sinodului din Creta si a ecumenismului. Daca am sta de vorba cu acestia, ne-am da seama ca daca folosesc iconomia, aceasta o fac spre binele Bisericii. Sa lasam pe Dumnezeu, care stie cele ascunse ale inimii, sa judece, iar noi sa ne tinem pozitia aceasta de ingradire pe care am adoptat-o pentru ca la noi toti ierarhii au acceptat documentele din Creta si sa petrecem in multa rugaciune si frica de Dumnezeu.

Trag un semnal de alarma: prin judecata pe care o facem numindu-i eretici pe unii care cu adevarat lupta impotriva ereziei, ca este posibil sa luptam impotriva unor placuti ai lui Dumnezeu si astfel harul lui Dumnezeu sa ne paraseasca si sa ne pierdem mantuirea. Daca nu stim sa cantarim bine lucrurile, pentru ca nu avem luminare de la Dumnezeu mai bine sa tacem, sa inmultim rugaciunea si sa ne adancim pocainta, caci jertfa lui Dumne- zeu – duhul umilit, inima infranta si smerita – Dumnezeu nu o va urgisi.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa tinem calea de mijloc, sa ne pastram linistea sufleteasca si lucrand virtutile sa dobandim mila lui Dumnezeu cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Amin!

Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

15 comentarii

    1. Din pacate, cu astfel de oameni ducem o luptă surdă, căci pentru ei toți cei ce nu au intrerupt pomenirea sunt eretici, indiferent de motivele pentru care nu au facut inca pasul acesta. Chiar pe ei insisi se numesc eretici pana la momentul intreruperii pomenirii. Bezna mintii, de la diavol, nu ai ce face.

  1. Hristos a inviat!
    Blagosloviti si iertati,Prea Cuviosia Voastra!
    Domnul Atotindurarilor sa va rasplateasca jertfa iubitoare,sa va invesniceasca cu darururile nepieritoare ale Mangaietorului,cele pe care Le binevoieste.
    Cuvintele rostite cu dragoste pentru noi nevrednicii,care IL mahnim in fiecare clipa pe Domnul Slavei cu pacate mai vechi sau mai noi,ne-a mangaiat sufletele si ne-a intarit nadejdea ca prin pocainta sincera si smerita,cu lacrimi pecetluita,fara a fi insa „lenes si usuratic la minte”,dupa cuvintele Sf.Ioan Gura de Aur,facandu-ti ucenicia pe langa un Parinte Duhovnic ,vei primi iertarea Stapanului ,Cel Vechi de Zile,si harul va spori in tine cu stralucire si putere.
    Aceasta pericopa evanghelica iubita de toti binecredinciosii ortodocsi,ne reaminteste,mereu si mereu iubirea fara margini a Tatalui ceresc pentru fiecare dintre noi,indiferent cat de pacatosi suntem,asteptand din partea noastra smerenia vamesului ,pentru a ne invia din moartea duhovniceasca si a ne afla din ratacirea amarnica si zadarnica pe drumurile pline de abisuri intunecate si adanci ale egoismului,iubirii de sine,parerii de sine,trufiei si orgoliului.
    Dar pentru aceasta trebuie sa ne revenim in sinele nostru,sa veghem in permanenta cu trezvie si smerenie, pentru a nu cadea in inselarea cu care suntem pacaliti de cel care dezbina,zadarniceste din rasputeri ,dar fara succes ,lupta antiecumenista,al carei reprezentant incercat in focul suferintelor sunteti prin voia Domnului.
    Suntem alaturi de Prea Cuviosia Voastra,de ceilalti Sfintiti Parinti si reprezentanti ai cinului monahal si binecredinciosii ortodocsi,care duc lupta cea buna ,mergand pe „Calea Imparateasca” impotriva hidrei cu multe capete a panereziei ecumenismului, avand aliati de nadejde in persoana unor inalti ierarhi si teologi din Grecia,a Mitropolitului Serafim al Pireului, Parintelui Theodoros Zisis,a IPS Damianos al Sinaiului si a ortodocsilor care s-au ingradit de erezia propovaduita de adeptii talharescului sinod din Creta asa cum ati subliniat in frumoasa predica pe care ati sustinut-o,sub adierea aripilor Mangaietorului.
    Sa traiti intru multi si rodnici ani,in pace har si bucurie sfanta de la Domnul Atotindurarilor,Prea Cuviosia Voastra!
    Cu plecaciune,sarutam dreapta sfintitoare,

    Gabriela Naghi

  2. Nu cunosc intentiile PS Serafim al Pireului, insa Sfantul Teodor nu a gresit cand a intrerupt comuniunea. Nu exista iconomie fata de fapta imparatului adulter. Sa nu uitam faptul ca Sfintii nu sunt infailibili.

    Sfantul Apostol Iacov spune: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile.”(cap 2, 10)

    Sfantul Sfantului Paisie Velicicovski spune:

    Cap. 17
    Şi sfinţilor li se întâmplă să se abată de la adevăr în scrierile lor şi pentru aceasta se cuvine a ne ţine de cugetarea Sfintei Soborniceştii şi Apostoliceştii Biserici, dar nu de unul sau doi, sau trei sfinţi ce s-au întărit
    în cugetare greşită, dezbinându-se de la înţelegerea şi socoteală ei.

    Se mărturiseşte în Sfânta Scriptură că numai Unul Dumnezeu este fără de păcat şi fără de greşeală, omul însă, chiar şi sfânt, se întâmplă uneori să se abată în scrierile sale de la adevăr, după cum i s-a întâmplat şi Sfântului Mucenic Dionisie, arhiepiscopul Alexandriei, să greşească de la adevăr în scrierile sale, precum despre aceasta mărturiseşte Sfântul Vasile cel Mare, scriind în Epistola către Maxim Filozoful, pe care am şi tradus-o din cartea grecească din cuvânt în cuvânt aşa:

    „Iară din [Scrierile] lui Dionisie, pe care să le căutaţi, au venit la noi foarte multe, dar nu sunt aicea acele cărţi, de aceea nu ţi le-am trimis. Am însă o anumită părere. Nu de toate ne uimim la acest bărbat, dar sunt încă unele, de care cu totul ne lepădăm. Despre această de acum dezvăluită necinste a lui Anomie zic, puţin de nu este acesta, din câte ştim, primul ce a dat sămânţa oamenilor. Iar vina este, mi se pare, nu răutatea înţelegerii, ci aceea că vrea mult să se împotrivească lui Savelie. Un obicei deci am eu a asemăna pe acesta sârguitorului grădinar, ce îndreaptă strâmbătura pomilor tineri, drept care prin acea peste măsură tragere împotrivă a celui ce a greşit potrivirii, întorcând în partea contrară odrăslirea lor.

    Oarece asemenea şi despre cele ce i s-au întâmplat acestui bărbat am aflat că, împotrivindu-se foarte necredinţei acelui Livian, nu a înţeles singur pentru sine că a căzut din marea dragoste pentru dispută într-o rea potrivnicie. Pentru că lui îi era destul să arate că natura supunerii ierarhice dintre Tatăl şi Fiul nu este aceeaşi şi prin aceasta să aibă biruinţă asupra acelui hulitor. El însă, ca mult mai învederat şi cu covârşire să biruie, stabileşte nu numai deosebirea dintre ipostasuri, dar şi deosebirea firii lor, şi micşorarea puterii, şi schimbarea slavei. Astfel, prin aceasta i s-a întâmplat să schimbe un rău pe altul, dreptei învăţături a cuvântului încă să greşească. Pentru aceasta şi prea felurit este în scrierile sale, uneori schimbând [cuvântul] unime, de dragul însemnării ipostasurilor, întrebuinţând nepotrivit numai prima literă, «E» [de la slavonescul «Edinosusčie»], iar uneori, folosindu-le pentru acelea cu acelaşi nume, se schimbă şi cuvântul. La acestea şi de la [Sfântul] Duh a scos oarecare litere, nicidecum cuviincioase Duhului, despărţindu-L de la dumnezeirea de închinare şi de rând cu firile zidite şi slujitoare numărându-L.”

    Încă şi a doua greşeală a aceluiaşi Sfânt Mucenic Dionisie, se află când a primit botezul oarecăror eretici pepuzini, precum acelaşi Sfânt Vasile cel Mare în prima pravilă a sa zice: „M-am minunat cum încă dreapta [judecată] Marele Dionisie a trecut-o [cu vederea], pentru că s-a osândit de a-i primi cu botezul cel de demult, şi prin nimic nu s-au depărtat de credinţa lor. Drept aceea, dacă Marele Dionisie a şi tăinuit aceasta, dar nouă nu ni se cuvine a păstra urmarea greşelilor. Pentru că această necuviinţă de la sine făţişă este şi tuturor ştiută, iar cu ea puţin ce [se poate schimba] cu vorba lungă a celui ce este părtaş”.
    Acelaşi Sfânt Vasile şi despre greşelile Sfântului Grigorie, episcopul Neocezareii, făcătorul de minuni, vorbeşte în Epistola sa către cei mai mari cuvântători din Neocezareea aşa: „Iară pe urmă, pe elin sfătuindu-l i se părea că nu se cuvine să-l ispitească cu tot dinadinsul pentru graiuri [credinţă], ci, dacă se poate să slăbească pe alocuri obiceiul pentru noul venit, ca acela să nu se împotrivească către altele mai alese. Prin aceasta şi mai multe glasuri ar fi câştigat dintre cei ce acum ereticilor dau cea mai mare tărie, precum zidirea şi făptura şi altele asemenea” .
    În cărţile Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele de sânge al Sfântului Vasile cel Mare, sunt încă oarecare cuvinte, întru care se găsesc urmele rătăcirii lui Origen pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul le-a acoperit, aducând preaînţeleaptă tâlcuire.
    Despre Damas încă, arhiereul Romei, aşa zice marele Grigorie Teologul în a sa A doua epistolă către Clidonie, scriind: „Ce este de mirare dacă şi Cuvintele lui Vitalie noi le-am primit între cele de bună credinţă, aşa fiind povăţuiţi cu părerea, unele însă către cugetare scrise, bântuie cu furie, încât mi se pare că şi însuşi Damas mai târziu a înţeles şi împreună auzind că cele spuse de el între primele se află, a făcut-o lepădată şi cărticica acelei credinţe, cu anatemizare să o răstoarne şi cu singura înşelarea de sine, de la care au pătimit, să nu se mândrească”.Până aici [Cuvintele] Sfântului Grigorie Teologul.
    Despre o discuţie a Sfântului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor, preasfinţitul Fotie, patriarhul Constantinopolului, în Vivliothica sa, la pagina 511, spune: „A însemna se cuvine, precum că în acestea ce au suprascriere «sopirăestvo» [împreună ospătare] sau «o cistote» [pentru curăţenie] prea multă stricare este, că vei găsi adăugiri deşarte arieneşti şi ale altor oarecare rău vestiţi izvoditori de basne”.
    Acelaşi Preasfinţit Fotie Patriarhul, despre Sfântul Mucenic Pierie Prezviterul Alexandriei, în aceeaşi Vivliothică a sa, la fila 161, spune: „Ci dacă despre Tatăl, şi Fiul dreptcredincioasă cinstire are, iară despre [Sfântul] Duh foarte greşit şi păgâneşte gândeşte, pentru că mai jos de slava Tatălui şi a Fiului crede a fi”.
    La fel, precum citim în cărţile greceşti, s-a întâmplat şi unora dintre Sfinţii Părinţi apuseni să greşească din adevăr şi să scrie în lucrările lor că Sfântul Duh purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Mai vârtos însă decât toţi aceasta i s-a întâmplat Sfântului Augustin, pe a cărui asemenea învăţătură tot apusul se întăreşte. Acesta, dar (după cum despre el în lucrarea sa Gheorghie Scholariul, în călugărie Ghenadie), primul patriarh după luarea Ţarigradului, zice: „Puţin de nu în toate cuvintele sale, în multe feluri şi în multe chipuri învaţă, precum că Sfântul Duh de la Tatăl şi Fiul purcede”.
    Iată dar, s-a arătat, precum că şi unor asemenea mari sfinţi li s-a întâmplat să greşească în scrierile lor de la adevăr şi încă acea greşeală a fost şi împotriva dogmelor credinţei ortodoxe. Dar de vreme ce sfinţii au avut mare smerită cugetare şi nu s-au nădăjduit în cugetul lor, lăsând toate scrierile sale spre judecata Soborniceştii Biserici, ale cărei hotărâri întru totul aveau să le urmeze şi în viaţa lor nu s-a întâmplat să fie descoperiţi în greşelile lor de cineva, pentru că îndată singuri ar fi îndreptat greşeala lor, fără nici o împotrivire.Deci, la o asemenea smerită cugetare privind dumnezeiasca Biserică, nesocotind greşelile lor, pentru că cele întâmplate lor nu din împotrivire au fost, ci din neputinţa firii omeneşti, îi ţine ca pe nişte foarte plăcuţi lui Dumnezeu în mare cinste şi onoare. Asemenea şi tuturor creştinilor ortodocşi se cuvine a-i cinsti ca pe nişte mari sfinţi, cugetării lor greşite nicidecum să nu urmeze, ci cugetării şi judecăţii Sfintei şi Soborniceştii Biserici întru toate să-i urmeze şi să i se supună.
    Deci, dacă mai sus zişilor atâtor de mari sfinţi, mucenici, păstori şi dascăli ai Sfintei Biserici şi mari făcători de minuni li s-a întâmplat să greşească în scrierile lor de la adevăr, şi încă împotriva dogmelor credinţei ortodoxe, ce va fi de mirare atunci, dacă şi părinţii soborului de o sută de capete s-a întâmplat în mai mici [lucruri] să greşească de la adevăr şi preasfinţitului patriarh al Moscovei, Iosif, greşelile lor cele potrivnice Soborniceştii Biserici, din greşeală în oarecare cărţi a le da în tipar.
    Ci precum şi în vremurile de demult creştinii ortodocşi nu urmau după greşelile scrise în învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dar urmau cugetării soborniceşti a toată Sfânta Biserică, petrecând în cea mai adâncă pace, aşa se cuvine şi în Rusia, după soborniceasca hotărâre a adevărului tuturor creştinilor ortodocşi, lepădându-se de greşelile, şi scrise, şi tipărite în cărţile potrivnice Sfintei Biserici, întru totul, fără nici o îndoială, să urmeze cugetului şi socotinţei Sfintei Soborniceştii şi Apostoliceştii Biserici şi ca lumina ochilor să păzească pacea lui Hristos şi unirea cu toată Biserica şi cu toţi creştinii ortodocşi.”(Cuvinte si scrisori duhovnicesti volumul I)

    1. Iconomia nu se face pentru a darama Sfanta Scriptura.

      Sfantul Maxim Mărturisitorul:

      „Dacă, de dragul iconomiei, împreună cu credinţa cea rea este suprimată şi credinţa mântuitoare, atunci o astfel de formă de pretinsă iconomie este de fapt o separare totală desăvârşită de Dumnezeu şi nu o unire.”

      Sfantul Marcu Eugenicul: „Chestiunile credintei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodata nu s-au îndreptat cele bisericesti prin solutii de mijloc, între lumina si întuneric poate cineva sa spuna ca exista ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevar si minciuna nu poate nimeni sa gândeasca, oricât s-ar stradui. Mijloc de împacare între adevar si minciuna nu exista! In problemele de credinta nu încape pogoramântul si iconomia, deoarece pogoramântul provoaca împutinarea credintei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ti capul si du-te unde vrei.”

      1. „Caci, spunea in apoftegma Sfantul Ioan Gura de Aur, iconomia se lucreaza acolo unde nu se incalca legea.” (Iconomu, Scrieri, pp. 433, 434)

        Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca „iconomia, intrebuintata vremelnic in anumite cazuri de catre Parinti, nu poate fi numita nici lege, nici plida.” (Pidalion, p. 371)

          1. Sfantul Grigorie Teologul:
            „Să teologhisească puţini! Dacă vreunuia dintre aprinşii şi zeloşii propovăduitori îi pare că are harul lui Moise, să înainteze… Şi să intre precum acela în nor, în norul adevărului. Cine se crede în stare, să meargă şi să vorbească cu Dumnezeu”.

  3. „De nu poti spune fratelui tau un cuvânt de bucurie pentru ca socotesti ca a facut ceva rau, cugeta ca fratele îti este stapân fiindu-ti frica sa gresesti în fata lui de frica pedepsei ce-o vei primi.”

    Nu se cade noua,nevrednicilor ,care nu suntem teologi,nici nu avem darul hirotoniei,nu apartinem cinului preotesc sau monahal,sa discutam despre „greselile” Sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu,prietenii Mirelui.
    Ce dovedim prin asta?NIMIC!
    Noi inca nu ne-am curatat de patimile noastre si suferim inca in urma tarelor nedreptatilor noastre,nu avem inca adanca smerita si dreapta-cugetare,care cu greu se agoniseste,prin multe incercari si indraznim sa ridicam glasul cu trufia atotcunoscatorului,care ispiteste in a gasi greseli Marilor Ierarhi ,care prin nenumarate scrieri,lucrari de inalta tinuta teologica au devenit aprigi luptatori impotriva ereziilor si a ecumenismului sub toate formele,cu ani in urma inaintea sinodului talharesc din Creta,cunoscuti in intreaga lume ortodoxa.
    Cine sunt eu?”Nica sunt,nica bun am facut”(vrednicul de pomenire,Ieroschimonahul Selafiil ,de la Manastirea Noul Neamt)
    Harul „niciodată nu se va da ca să fie comercializat, exploatat. Ca să arătăm că suntem oameni ai harului. Absolut niciodată. Este posibil ca noi să facem trafic cu cuvântul lui Dumnezeu, s-o facem pe religioşii, să ne facem că propovăduim, deşi nu avem nicio legătură cu toate acestea. Dar Dumnezeu nu ne va îngădui niciodată să facem trafic cu harul Lui. Nu ni-l va da. Când ştie că te vei mândri că ai harul Lui, nu ți-l va da. Şi chiar dacă ţi-l va da, când vei face aşa ceva, ţi-l va lua imediat. Prin urmare, iarăşi ajungem la smerenie.
    Dacă vrem, deci, să dobândim harul, dacă vrem să-l păstrăm, dacă vrem să nu plece, să nu ne părăsească, trebuie să fim smeriţi. Trebuie să învăţăm această lecţie a smeritei cugetări.”(Arhim. Simeon Kraiopooulos, Despre patimi si rugaciunea mintii, Editura Bizantina, 2017)

  4. Cat de clar a explicat parintele si cu cata dragoste,Numai Adevar spus pe intelesul tuturor.Slava lui Dumnezeu si Maicii Domnului

  5. În clipa în care cineva primește gândul rău (şi cineva care ştie şi cineva care nu ştie, pentru că nu ştie deoarece nu vrea să ştie) și gândește că ar fi un lucru bun să rămână în comuniune cu erezia, în acea clipă acest cineva schimbă învățătura ortodoxă și este eretic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!