X

Alternativa SISTEMULUI la sistem, DEPARTAMENTUL ZERO, pregătit să PREIA România

Iată că, în timp „haștagienii rezistenți” fac circ în stradă și politicienii în Parlament, România se află la o cotitură istorică. Pentru că, în ultima perioadă, ar fi fost creată o „structură paralelă”, denumită ”Departamentul Zero” și în care inițiați ai sistemului își pun deja ultmele speranțe că ar putea reprezenta salvarea statului de drept!

Generalul Ciucă, „interfața” noului proiect

Iar vestea este una năucitoare cu toate că, ce-i drept, de ceva vreme se vorbea că „generalul deșertului”, șeful Stalului Major General al Armatei Române, Ionel Ciucă, se comportă deja ca un politician, în jurul său creionându-se un proiect politic  de amploare, agreat inclusiv de către unii dintre cei mai influenți parteneri strategici externi ai României. Numai că, din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, deși generalul Ciucă este privit drept un „patriot”  și un pion important al noului proiect, adevărații artizani ai misteriosului „Departament Zero”, prin care se va încerca preluarea rapidă a Puterii politice și aplicarea de urgență a modelului polonez în România sunt cu totul alții… Astfel că, deși inițial viitorul partid se va baza pe figurile inspirând încredere populației și pe plan extern a unor generali sau alți înalți ofițeri ce vor trece în rezervă, ca și pe lansarea o noi politicieni, „butoanele” vor fi apăsate de oameni „căliți” în sistem. Care, în ciuda rivalităților istorice dintre importantele servicii secrete românești, au format acum această suprinzătoare alianță național- creștină, cu sprijinul tacit al unor influenți oficiali ai structurilor omoloage din anumite state membre ale NATO !

„Modelul polonez”, urgență națională!

O idee mai veche a părții naționaliste din servicii, care a existat chiar și în condițiile hegemoniei „statului paralel” pare să fi fost transpusă în practică, în mare secret, în ultimele luni, când a luat ființă așa-numitul „Departament Zero”, inițiatorii acestei structuri paralele luând hotărârea că România nu se poate apăra decât preluând de urgență modelul politic polonez. Și că apărarea culturii creștine ar fi singura șansă ca România să mai existe în următorii ani ca stat național de sine stătător.

Școala Militară de la Sibiu, „nucleul” structurii naționale din sistem

Și după cum susțin sursele noastre, acceptându-se „scenariul negru” că toate formațiunile politice actuale ar fi impregnate de ideologia progresistă a lui George Soros, se va merge pe varianta de lucru a lansării unui nou partid condus la vedere de câțiva generali și colonei „pensionari”, care vor avea un rol doar episodic, până la scoaterea „din eprubetă” a unor politiceni complet noi pentru opinia publică. Iar prioritatea aboslută a viitoarei formațiuni călăuzită din spate de „Departamentul Zero” va fi preluarea rapidă a Puterii, în vederea implementării de urgență a „modelului polonez”, atât din punct de vedere politic și economic, cât și al strategiei de securitate geo-globală.

”Generalul Deșertului”

Încă din vară, prin sistem se vorbea de viitoarea carieră politică ce i-ar fi rezervată actualului șef al Statului Major General al Armatei Române, Nicolae Ionel Ciucă, cunoscut și drept „generalul deșertului” în urma conducerii a nenumărate misiuni internaționale, marea majoritate alături de partenerii americani în cele mai fierbinți teatre de operațiuni ale lumii. Numai că se pare că generalul Ciucă, deși considerat un „român desăvârșit devotat țării ” și o parte a acestui proiect nu va fi și conducătorul de facto, cei aflați în spatele înființării „Departamentului Zero” având cu totul alte planuri.

Oprea s-a băgat ca musca…

De altfel, probabil aflând de pe la „lacheii” loiali rămași în Direcția Generală de Informații a Armatei despre declanșlarea acestui proiect național susținut inclusiv de o parte „patriotică” a serviciilor, Gabi Oprea s-a grăbit „să se scape” în stânga și în dreapta că s-ar afla în spatele viitorului proiect.

Gabi Oprea se dă mare cu viitorul partid…

Însă cum alipirea numelui fostului vicepremier, care oricum a compromis în mare măsură ideea de „interes național” acestui proiect deja exprima neîncredere în anumite medii, inițiatorii „Departamentului Zero” au dat la rândul lor asigurări nu doar că nu este vorba despre o „revopsire” a vechiului UNPR, dar și că Gabriel Oprea este „out” din acest nou proiect, fiind considerat, poate în ciuda intențiilor uneori bune, „prea mic și schimbător în funcție de interese”…

Pepiniera de la Sibiu!

Inițiatorii „Departamentului Zero”, unul dorit a nu se subordona nimănui  nu devoalează  acum decât că au extensii în SRI, DGIA, SIE, MAI și STS, membrii acestuia fiind „crescuți de mici în spirit românesc”. De altfel, amănunt extrem de interesant, „nucleul fondator” s-ar baza pe absolvenții Influentei Școli Militare a Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la SIBIU, incluisv pe membrii unei arme cu totul speciale!

Război cu soroșiștii!

De asemenea, „scăpările controlate” arată că inițiatorii „Departamentului Zero” ar fi făcut deja acorduri secrete cu alte persoane de la vârful unor servicii secrete din state membre ale NATO, dar și că se pregătește o ofensivă fără precedent împotriva rețelei soroșiște care acționează în România. Și cum, după cum dezvăluiam în exclusivitate în urmă cu ceva vreme, deja la SRI există documente interne cu identificarea  cu nu mai puțin de 21.000 de persoane care au beneficiat de-a lungul vremii, sub diverse forme, de bursele miliardarului George Soros, iminenta dezvăluire a acestei „liste negre” ar putea reprezenta totodată și semnalul operațiunii de implementare a „modelul polonez” în România și de apropiere a țării noastre de „Grupul de la Vișegrad”…

NOTĂ OrtodoxINFO

SISTEMUL a creat mereu “alternative”: teorii si grupuri de actiune ce pareau foarte luptatoare impotriva SISTEMULUI, pentru ca cea mai mare parte a celor nemultumiti sa se buluceasca sub stindardul lor.

S-a creat imaginea falsei noi ordini mondiale (pe care o voi denumi in continuare fNOM) si se incurajeaza pe fata sau subtil actiunile de lupta impotriva ei, intr-un razboi ce se va duce sub toate formele, atat cu pixul si discursul, cat si pe baricade sau cu arme.

Aceasta manevra este necesara din doua motive:

  • Sa se distraga atentia multimii de la adevaratii dusmani si sa se canalizeze furia acesteia spre demolarea vechii societati si odata cu ea chiar si a instrumentelor folosite pana acum de catre ELITE pentru acumularea de capital sau pentru coordonarea etapelor pre-instaurare guvern mondial.

 

  • ELITELE fiind toate inchinatoare la lucifer (fie ca inteleg sau nu motivul real al actiunilor lor) fac tot ce le sta in putinta spre a elimina din mentalul cat mai multor oameni nadejdea in Domnul nostru Iisus Hristos. Astfel li se prezinta strict “alternative” lumesti: revolutii si sperante de schimbare a fNOM. Mai mult, aceste “alternative” postuleaza ca sigur faptul ca vremurile pe care le traim nu pot fi sub nici un chip inceputul adeveririi profetiilor din Sfanta Scripura sau ale Sfintilor Parinti. Astfel, SISTEMUL doreste sa se asigure de faptul ca un numar cat mai mic de oameni se pregatesc pentru singura lupta mantuitoare: marturisirea si mucenicia. Asa incat, un numar destul de mare de crestini sunt strict adeptii actiunior umane impotriva SISTEMULUI, ba mai mult, ii acuza pe adevaratii crestini de lasitate …

Pentru a înțelege mai bine de ce Departamentul Zero nu este o soluție de a salva România citiți vă rog și:

Categorii
NOM-fNOM
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

7 comentarii

  1. Cat de….secret este acest „Departament Zero” si toate „planurile” sale daca eu aflu asemenea detalii de pe internet..??? Doar daca, acesta are de gand sa-si puna planurile in aplicare peste….2 – 3 ore. Atunci accept. Altfel, este un vis frumos al cuiva si…..atat. Trebuie sa fii prea credul si naiv sa accepti ca asa ceva exista in realitate si este pregatit pentru a schimba fata Romaniei si isi da in vileag (pentru ce ??? sa ceara acordul opiniei publice ???) toate planurile. Chiar..cine a scris articolul crede ca are de-a face cu prosti..??? Sa dea Bunul Dumnezeu sa fie o realitate dar….nu am timp sa cred….

  2. Redacția Ortodoxinfo, vă ofer un sfat gratuit. Nu vă băgați în chestiuni pe care nu le stăpâniți. Articolul acesta este o făcătură românească. Dar ca și glumă, adaug eu știrea că DEPARTAMENTUL ZERO are în vedere înlocuirea patriarhului Daniel cu mitropolitul Teofan. Doar vărul său primar a fost și este un personaj important al Armatei. Generalul Gheorghe Savu este născut în același an 1959 și în aceeași localitate Corbi cu Dumitru (Teofan) Savu. Desigur că numai Sfântul Duh l-a adus pe olteanul Teofan în Sfântul Sinod și apoi Mitropolit peste moldoveni! Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare!!!
    http://roncea.ro/2009/01/17/varul-primar-al-inaltului-teofan-gheorghe-savu-a-devenit-sef-al-informatiilor-armatei-de-la-dim-la-dgia-sri-a-ramas-fara-timpanul-lui-zamfir/
    biografia lui Gheorghe Savu aici: http://jurnalul.ro/cultura/carte/o-saptamana-de-festival-de-carti-numai-cu-jurnalul-national-castiga-spionajul-militar-modern-de-gheorghe-savu-743544.html

  3. Afirmatia Unor Teologi Foarte Influenti:Anticrist este viu la ora aceasta, s-a nascut, traieste in Europa. Asteapta in umbra momentul…Cat despre articol:Nu cred!

  4. normal ca i facatura (si numele asta e preluat din romanele new age ale lui r cinamar -ala cu tunelurile din bucegi-) dar oricum si daca ar fi ceva adevarat in tarasenie ramane evidenta (pentru mine..) ca toti sau aproape toti sefii astia „patri (h) oti din structuri” sunt”zamolxieni”…
    @costel convinge ma de contrariu ca lasi pe aci impresia ca esti „insider”

  5. Generalul Nicolae Ionel Ciucă (şeful Statului Major General) la Institutul Masonic ASPEN:

    https://www.youtube.com/watch?v=QVg7hz-wtw4

    Institutul Aspen a fost fondat in SUA, in 1950, de un grup de oameni de afaceri si intelectuali americani, care, potrivit site-ului oficial al organizatiei, isi propuneau “sa dezvolte lidearship-ul iluminat” – o formula ce aminteste de idealurile masonice. De altfel, presedintele filialei din Romania a Insitutului Aspen, Mircea Geoana, foloseste limbajul “iluminatilor” ori de cate ori pleaca in SUA, spunandu-le colegilor de la PSD ca “se duce sa ia lumina”. Geoana este membru al Institutului Aspen de pe vremea cand era ambasador in SUA si din 2006 a infiintat o filiala a organizatiei si in Romania. Alte centre afiliate au fost create ulterior în Franța, Germania, Italia, Japonia, India, Spania, Republica Cehă și Mexic. Institutele Aspen afiliate sunt autofinanțate și administrate independent, însă promovează un set de „valori” comune.

    Componenta organizatiei din Romania, condusa de Mircea Geoana, este de-a dreptul ametitoare. De la guvernatorul Bancii Nationale si presedintii celor mai mari banci si corporatii economice la fostul sef al spionajului militar, plus cativa dintre cei mai bogati oameni de afaceri autohtoni.

    Potrivit site-ului Aspen, din organizatie fac parte: Stefano Albarosa, CEO CEFIN, Gheorghe Barba, director pentru Europa de Est al Wallbridge Group, Andres Baudia, CEO VEOLIA Romania, Mateo Codazzi, ENEL Romania, Michael Cole, Smithfield Foods SUA, Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al premierului Tariceanu, Ionut Costea, presedintele Reiffeisen Bank, Daniel Daianu, Nicolae Danila, CEO BCR, Cosmin Dobran, consilier MAE, Calin Dragan, CEO Coca-Cola Romania, Bogdan Enoiu, CEO McCann Erikson, François Formont, CEO Dacia Renault, Patrick Gelin, CEO BRD, Florin Ilie, ING Bank, Antonello Iroce, ENEL Italia, Sergiu Medar, fostul sef al serviciului de informatii al Armatei si fost consilier al presedintelui Basescu, Enrico Malerba, CEO Pirelli Romania, Mugur Isarescu, Sorin Minea, CEO ANGST, Richard Moat, CEO Orange Romania, Liliana Solomon, CEO Vodafone, Dan Ostahie, CEO ALTEX, Misu Negritoiu, CEO ING Bank, Rasvan Radu, presedinte UniCredit, Paolo Srtori, Centrul SECI, Florin Talpes, SOFTWIN, Dan Sucu, Mobexpert, Jean Valvis, CEO La DORNA, Steven von Groningen, CEO Reiffeisen Romania, Nicolae Voiculescu, CEO NOVARTIS PHARMA.

    Toti acesti oameni extrem de bogati si de influenti se intrunesc cam o data pe luna sub presedintia lui Mircea Geoana, si, in spatele usilor inchise, dezbat diverse probleme. Aspen promoveaza de altfel principiul “usilor inchise”, adica secretizarea activitatii desfasurate de institut. Exista si evenimente publice organizate de Aspen la care participa politicieni din ambele tabere politice, putere si „opozitie”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!