IMPERIUL ROMÂNO – BULGAR (Țaratul vlaho-bulgar, 1185-1258) se intindea de la Adriatica si pana la Nistru … Românii sunt daci? Ce limba vorbeau dacii?

de Saccsiv
Ţaratul vlaho-bulgar sub domnia lui Ioan Asan II Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/02/Campaigns_of_Ivan_Assen_II.png

 

Iata ce aflam din articolul http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aaratul_Vlaho-Bulgar:

 

Țaratul vlaho-bulgar (1185-1258) (denumit Țaratul româno-bulgar de naționaliștii români) și Al doilea țarat bulgar (1185-1396) a fost un stat multinațional apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și românilor (vlahilor) răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului Bizantin, și dispărut în 1396 cu cucerirea de către Imperiului otoman. În ciuda surselor primare ale epocii (bizantine sau occidentale) și a toponimiei, caracterul său multinațional este negat de tradiția academică astăzi predominantă în Bulgaria, care afirmă că acest țarat a fost „bulgăresc” în sensul național actual al cuvântului.
Premise

Slavii au pătruns în bazinul Dunării de jos începând cu sec. VI, amestecându-se cu populațiile trace romanizate din Balcani, menționate de Theofilact din Simocatta, în Istoriile sale din 587, și de Theophanes Spovednicul (Theophanes Confessor), în Cronografia (Chronographia) sa din jurul anului 800. Ulterior, proto-Bulgarii, de origine irano-turcică, au creat în acest bazin un întins Hanat, ulterior Țarat (prin creștinare în 864) și au adoptat limba slavă. În cadrul acestui stat care se întindea pe ambele maluri ale Dunării, Slavii și „Vlahii” (care apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine, începând cu cronica lui Ioannes Skylitzes, în 976) au evoluat împreună, fapt demonstrat de lingvistică, de toponimie și de istoria bisericii. Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) înfățișează în De administrando imperio deosebit de bine întrepătrunderea lumii paleo-slave cu cea proto-românească [1]

Vorbind de „Vlahii”, populație romanică pentru perioada narată, dar deja proto-română în momentul redactării scrierii, Constantin al VII-lea îi aplică un termen, surprinzător pentru un autor bizantin și încă împărat, anume acela de romani (Ρωμάνοι), în vreme ce pentru bizantini el folosește denumirea de romei (Ρωμάιοι)[1]: acești romani îmbrățișaseră deja creștinismul după introducerea sa în imperiul Roman de către Constantin Cel Mare (325 e.n.), adoptând Latina ca limbă religioasă[2]; în schimb, după creștinarea Bulgarilor, limba bisericească și de stat a fost cea slavonă.

Aristocrația minoritară, dar dominantă militar a protobulgarilor irano-turcici turce, parțial și de origine hunică, provenită din regiuni apropiate de munții Ural și Volga, puternic influențați de cultura persană și de substratul lingvistic scitic, adică iranic[3], conducea un stat plurietnic întins pe teritorii situate astăzi în Macedonia, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova și partea sud-vestică a Ucrainei.

După trei secole, noul stat multinațional al protobulgarilor, denumit „Primul Imperiu Bulgar”, a fost cucerit de Imperiul Bizantin printr-o serie de campanii militare între anii 971 și 1021, partea din sudul Dunării reintrând în componența imperiului, în timp ce partea din nordul fluviului cădea în stăpânirea Ungariei și a popoarelor turcice: pecenegii și cumanii.

Prezența protoromânilor este atestată și în 1094, când, cu ocazia unei campanii cumane împotriva Constantinopolului, „vlahul” Pudilă l-a înștiințat pe împărat despre incursiunea inamică. Potrivit împărătesei cronicare bizantine, Anei Comnena, românii i-au călăuzit pe cumani prin trecătorile munților Balcani. În 1166, împăratul Manuel I Comnenul a recrutat dintre români o oaste pentru a lupta împotriva ungurilor.

Astfel, caracterul atunci multinațional al teritoriilor situate în bazinul Dunării de jos este clar atestat, atât pe teritoriul astăzi bulgăresc, cât și pe cel astăzi românesc. De altfel, nici-un stat medieval nu a fost „național” în sensul actual al cuvântului, deoarece „conștiința națională” (bazată pe limbă și pe cultură, indiferent de stăpânirile politice) a apărut după încheierea evului mediu, în secolele XVIII și XIX.

Răscoala

O creștere a obligațiilor fiscale impusă de Isaac II Anghelos, care își pregătea nunta cu fiica regelui Ungariei, a declanșat în 1185 o răscoală a românilor sud-dunăreni, în alianță cu bulgarii. Rolul precumpănitor al românilor în răscoală este relevat de izvoarele bizantine care relatează detaliat evenimentele. Conducătorii răscoalei au fost frații Petru și Asan. După ce împăratul le-a respins cererile făcute în numele comunităților românești, cei doi au organizat răscoala, iar Petru s-a încoronat. După campanii militare conduse de generali înclinați spre trădare, împăratul a condus personal o campanie în 1186. Petru și Asan s-au refugiat în nordul Dunării, unde au cerut ajutorul cumanilor. La întoarcere, au recuperat teritoriile ocupate de bizantini, profitând de faptul că împăratul micșorase efectivele garnizoanelor. În 1187 s-a consumat o nouă bătălie, soldată cu victoria bizantină. Luptele au continuat și în anii următori, dar împăratul nu a obținut victorii decisive. Românii s-au întărit în regiunea muntoasă în cetăți și fortificații puternice. Detronarea lui Isaac II Anghelos a ușurat efortul românilor, întrucât trupele bizantine au fost chemate în capitală pentru a întări autoritatea noului împărat, Alexios III.

Istorie

Ţaratul vlaho-bulgar în Europa, în 1250, după Anne Le Fur

 

Seal (plumbum) din Ioniţă Caloian. Inscriptie în bulgară: + Caloian, ţarul a bulgarilor.

 

Coloană de Ioan Asan II în Veliko Târnovo, cu inscripție, care conține titlul Ioan Asan, în Hristos Domnul credincios țarului și autocrat al bulgarilor.[4]
Ioan Asan II. Sus în stânga, numele său nu este nici Ivan ni Ioniţă ci „Iôan” (cu omega).

 

Potrivit istoricului rus A.A. Vasiliev: „În baza mărturiilor viabile, mișcarea de eliberare din jumătatea secolului 12 în Balcani a pornit și a fost purtată in mod viguros de către valahi, strămoșii românilor de azi. S-au alăturat și bulgarii și într-o anumită măsură cumanii de dincolo de Dunăre. Cea mai bună sursă contemporană grecească Nicetas Choniates a specificat in mod clar că insurecția a fost pornită de valahi (blachi). Liderii insurecției Petru și Asen (Asan) aparțineau acestei rase. A doua campanie a imperiului bizantin în această perioadă a fost dusă împotriva valahilor. De fiecare dată când Nicetas i-a menționat pe bulgari a făcut-o concomitent cu menționarea valahilor/românilor[5]. Și românii din stânga Dunării au participat la această revoltă împotriva imperiului bizantin. Trecerea fluviului de către „Vlahi” (români) și „sciți” (cumanii) de la nord la sud este menționată în mod explicit de către Niketas Choniates[6].

Întemeietorii statului, Asan și Petru, au fost asasinați de boierii lor, în 1196 și 1197. Fratele lor Ioniță Caloian s-a urcat pe tron și a consolidat țaratul vlaho-bulgar. A extins granițele de la Carpații meridionali până la râul Marița și la Rodopi, de la Marea Neagră până dincolo de Vardar, la limita Albaniei. A obținut de la papă recunoașterea sa ca „rege al bulgarilor și al românilor” (Rex Bulgarorum et Valachorum: titlul de împărat nu i-a fost recunoscut).

În timpul lui Ioniță Caloian (11971207) s-a petrecut un eveniment important pentru istoria europeană: cea de-a patra cruciadă, care a sfârșit în 1204 prin cucerirea Constantinopolului de către cruciați și înființarea Imperiului Latin de Constantinopol. Între noua structură politică și țaratul vlaho-bulgar au fost o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obținut victorii importante, între care cea din 1205 la Adrianopol, unde a fost luat prizonier însuși împăratul latin Balduin I. Ioniță aspira chiar la cucerirea Constantinopolului, dar planul său nu a reușit din cauza manevrelor politice ale adversarilor săi. Ioniță a fost ucis în 1207 de un cuman în timpul asedierii Salonicului. Ioniță Caloian ocupă astfel un loc important atât în panteonul istoriei românilor, cât și în cel a istoriei bulgarilor datorită succeselor sale militare și politice. Afirmării originii romane a poporului român în corespondența purtată cu Papa Inocențiu al III-lea pentru recunoașterea sa ca împărat, arată lămurit prezența și influența „Vlahilor” în statul condus de Ioniță, care poate fi așadar denumit „Țaratul Vlaho-Bulgar” în limba română, chiar dacă istoriografia internațională modernă, luându-se după tradiția acedemică bulgară predominantă, îl denumește „Al doilea Imperiu Bulgar”.

 

Iata si ce amanunte mai aflam din articolul http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioni%C8%9B%C4%83_Caloian:

1 2Pagina următoare
Categorii
Neamul românesc
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Rog pe cei cu solide cunostiinte de istorie sa intervina in cazul in care observa vreo greseala in materialul de mai sus.

Eu ii consider români, iar cele de mai sus le consider parte a istoriei românilor. Altii considera ca aceia nu au nici o legatura cu românii sau cel mult sunt un soi de aromâni.

Daca ii consideram români sau protoromâni sau ii numim oricum dar cu român in coada, urmeaza o intrebare legitima: cum au aparut românii? Dominam in sudul Dunarii (pana la o vreme), dominam in nordul Dunarii, aveam aceeasi limba, deci de unde am aparut? Cum n-a scris nimeni nicaieri ca am venit de undeva de aiurea, e clar ca ne-am format aici. Dar de cand?

Pe vremuri in zona traiau traco-dacii. La sud de Dunare au fost cuceriti de Alexandru Macedon si mai apoi de Roma. La nord au fost partial cuceriti tot de Roma, dar mult mai tarziu. Istoria oficiala ne spune ca românii sunt daci romanizati. Adica niste daci ce si-au pierdut limba si s-au amestecat cu cetatenii Romei. Oare asa sa fie? Nu-mi vine a crede. Caci cum se face ca dacii ce ar fi fost romanizati in nordul Dunarii au creat o limba si un popor identic cu dacii din sudul Dunarii ce se presupune ca fusesera romanizati cu mult inainte? Mai mult, cum se face ca dacii liberi din nordul Dunarii, necuceriti, au vorbit pe urma aceeasi limba romanizata?

Nu cumva mai degraba românii de azi sunt urmasii dacilor si cam atat? Cu oarece influente din Roma si de la popoarele migratoare ce s-au perindat in zona, dar influente limitate. Si atunci nu cumva limba traco-dacilor nu a disparut, ci este stramoasa limbii române actuale?

Dar daca e asa, de ce seamana cu latina? Poate pentru ca stramosii celor ce au intemeiat Roma au fost din zona?

Sa ne amintim ca Parintele Dumitru Staniloae era de parere ca DACII sunt PROTOLATINI si ca aici s-a format latinitatea. Troia a fost ridicata de traci, iar troienii au intemeiat Roma:

DOCHIA/DACIA: Românii sunt daci / Limba română este limba dacică / Despre legatura GOTI – GETI / Troia a fost ridicata de traci, iar troienii au intemeiat Roma

 

Articole asemănătoare

4 comentarii

  1. „protoromâni” = rumâni
    Români se refera la continuitatea civilizatiei Romane, a Imperoiului roman din punctele de vedere ale organizarii administrative, juridice si sociale.
    Nu este atribut genetic, „de sange”.
    Toate limbile europene (si nu umai) recunosc neamul nostru drept RUMUN. RUMAN nicidecum rOmân.
    —-
    Asen = Asan = AÞAN
    Din neamul geto-dacilor botezati goti si „clasificati” vidzi-gaeti, vizi-goti (getii intelepti, din munte…) ai clanului lui AÞANA, iudex pe timp de pace si REIKS in vremuri de restriste… cunoscut drept ATANA-ric, „tatl” dinastiei balticilor, adica al Regilor baltilor, ei fiind nu doasrr locuitori dar si nascuti in baltile Deltei Dunarii – insula Peuce fiind locul de nastere al lui Aleric – Ilie-Reiks care a ingenuncheat Roma, si-a luat plata serviciului de aparare a Imperiului impotriva salbaticilor asiatici si a plecat dupa ce a schimbat imparatul …. spunand ca pentru ei, Roma este cel mai degradant loc de trait, plin de mizerii umane si degenerare sociala…
    Din acelasi neam este si dinastia Basarabilor, si Stefan cel Mare si Sfant…
    Comparati figurile lui Ioan Assen/Asan cu Stefan, cu Athanassios Masagetul (erou al Independentei…. Greciei!?! – „greuthimg m-am nascut, greuthing mor… adica get/vizigot … gerucean) cu Athanaric si mai departe – regele scit/sgaeti Ateus…

  2. Înlocuirea denumirii de valah (vlah) cu romîn (român) este o nerozie naționalistă.
    Romîn (român) a devenit denumirea locuitorilor Principatelor Unite (Moldova de Vest și Valahia) după schimbarea denumirii țării în Romînia (România) în anul 1886.
    Așadar, este vorba de Imperiul vlaho-bulgar și nicidecum Imperiul romîno-bulgar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!