X

Legile UE și PRIVILEGIEREA SUPERMARKET-urilor.TÂRGUL de animale de la Călugăreni, închis de AUTORITĂȚI fix înainte de Crăciun. Poliția INTERZICE accesul și AMENDEAZĂ orice ȚĂRAN care ,,îndrăznește” să-și vânda marfa

de null

Târgul de animale cu o istorie de 300 de ani a fost închis de standardele europene, înainte de Ignat. Porci, vaci, oi, unele chiar uriașe, rațe exotice, găini, gâște, prepelițe, cereale, mici, bere și lume multă adunată la târgul de la Călugăreni. Are 300 de ani vechime și duminică 26 noiembrie a fost ultima zi când au mai fost primite animale pentru vânzare. ”Direcția Sanitară Veterinară ne obligă să închidem târgul. Eu cred că este o aberație, dar nu avem ce face”, ne-a spus Mihai Popescu, viceprimarul comunei Călugăreni.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Spre deosebire de alte dăți, proprietarii de animale din târgul Călugăreni se feresc să vorbească cu presa, la modul oficial. Pe sub mână, da, merge. Ce se întâmplă?

”A început să ne hăituiască poliția. Umblă prin târg, dau amenzi, opresc mașinile și căruțele care transportă animale, verifică documente, nu îi lasă pe proprietari să intre în piață. Astăzi (duminică – n.r.) este ultima zi când ne-au lăsat să mai intrăm pe cei ce suntem cu acte în regulă. Dar și așa dau amenzi! De săptămâna viitoare, nu mai avem ce căuta în acest obor. Târgul de animale se închide pentru animale. Se mai deschide pe 10 ianuarie, după sărbători. Nu vi se pare cam străveziu? Așa s-a închis și de Paști, să nu mai poată lumea să își vândă mieii…”, ne spune șoptit un fermier din comuna Călugăreni, care a venit cu un porc de peste 250 de kilograme pe care îl vinde cu 2.300 de lei. Adică 9,2 lei pe kilogram în viu. Este greu de spus dacă pentru un cumpărător merită să ia un porc de 250 de kilograme în viu și să îl prepare sau este mai bine să cumpere din supermaket, la prețul de 15 sau 16 lei, carne de porc importată din Spania. Dar fermierul nostru a vândut deja trei porci, acesta este ultimul și este încrezător că îl va da. Adică, cererea există…

Oaia uriașă de Teleorman costă 2.000 de lei

În timp ce un crescător de oi își etalează berbecul uriaș de Teleorman, rasa Carabașă, de care se sperie și clienții – ”Aoleu, parcă ar fi cămilă!” -, viceprimarul comunei Călugăreni are o probelmă… cât târgul!

Direcției Sanitar-Veterinare Giurgiu i-a cășunat să închidă acest târg exact înainte de Ignat! Motivul: târgul nu se încadrează în standardele europene. Iar viceprimarul trebuie să se ocupe de această problemă.

Întrebarea unui vânzător de păsări exotice – rațe Madarine, Caroline, turturele de Senagal – este directă:

”Dar chiar acum i-a apucat standardul, nu puteau să o facă după sărbători?”

Între timp, fermierii au fentat poliția, care s-a postat în intersecții încă de sâmbătă, să nu îi lase să intre în târg cu animale. Oamenii au intrat cu o zi mai devreme decât se așteptau oficialitățile. În unele cazuri au venit pe ocoliș, pe câmpurile unde Mihai Viteazul a dat celebra bătălie cu Sinan Pașa. Un fel de haiducie cu propriile animale…. Iar poliția s-a trezit cu ei în piață duminică dimineața.

”Cartea porcului” ar rezolva problema

În acest context, acțiunea oficialităților s-a redus duminică la o șicană, la o amendă … sau mai rău. Un gospodar cu un porc în căruță, pe care spera să ia 800 de lei, de pildă, a fost prins pe drumul dintre Călugăreni și Hulubeni și a fost amendat cu 750 de lei pentru că nu putea dovedi cu acte proveniența animalului. Asemenea lucruri s-au mai întâmplat și în anul 2015, când Călugăreniul a fost la un pas de răscoală.

”Conform documentelor oficiale, nu putem funcționa ca piață de animale decât atunci când avem padocuri pentru animale. Dar crescătorul stă la târg doar două ore! Adică, să vină, să dea jos porcul în padoc, apoi, dacă nu îl vinde, să îl urce înapoi în utilajul în care l-a adus. Pierde timpul cu urcatul și coborâtul aproape două ore. Ce fel de afacere este aceasta? Nu ar fi mai simplu să vină proprietarul cu porcul cu crotal în ureche și ”cartea animalului” emisă de veterinar? Și cu asta rezolvăm problema! În forma actuală, în măsura în care apare o epidemie animalieră, oriunde, din orice motive, cel responsabil de târg, adică eu, va plăti toate daunele. Nu pot face așa ceva și, în această situație, sunt obligat să închid târgul. Este inuman, dar ce să facem? Poate cineva să ne ajute?”, spune viceprimarul comunei Călugăreni.

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Vorba unui tigan ,,interlop” cu care m-am intersectat acu’ vreo cateva luni la o frizerie …romanii este prostul europei ,ar trebui ca toti odata sa mergem la supermarketurile din Romania sa luam fiecare un cos de cumparaturi ,sa-l umplem si sa nu platim nimic…Sa aduca mascatii la noi… ca pe toti odata nu ne pot beli…suntem mult mai multi.Dar de la a face, la a ne uni,a avea curaj si alte necesare ptr a ne dezrobi de strainii din tara noastra e cale ca de la Vaslui la New York.Strainii ne cunosc ,mai bine decat ne cunoastem noi pe noi si ei stiu exact cat de dezbinati, naivi si ,,prosti” negutatori suntem noi romanii pentru noi insine.

  2. Deci asa “lupta “PSD-ul impotriva retailer-ilor si samsarilor cu gulere albe din occident??
    Asta se cheama favorizarea producatorilor autohtoni??
    Poate ne spune cineva si unde ajung spagile platite de supermaketuri pentru acest bocanc dat in mecla fraierului de roman care nu stie sa se uneasca si sa puna mana pe ciomag !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button