România și Bulgaria au avut un rol important în înarmarea grupărilor rebele din Siria, care se opun lui Bashar al-Assad, relevă o investigație publicată de Rise Project.
UPDATE 16,20: Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că un eventual transfer de arme către Siria, prin România, nu i se pare „foarte în regulă”.
„Există instituții foarte bine plătite care trebuie să lămurească această situație”, a spus Liviu Dragnea.
Deși Bashar al-Assad are o imagine foarte proastă în Occident, aceste transferuri de arme către adversarii lui au fost nelegale, iar războiul civil din Siria, purtat cu arme românești, a produs până acum circa 400.000 de morți.
Grupările rebele siriene, sprijinite de Statele Unite, care luptă atât împotriva grupării teroriste ISIS cât și contra dictatorului de la Damasc, au primit arme și muniție trimise inclusiv din portul Constanța. În documentele oficiale, aceste exporturi de armament s-au oprit în Iordania și Turcia, dar o investigație la care au contribuit și reporteri RISE Project arată că destinația finală a fost Siria.
Potrivit acestei surse, aproape 1000 de tone de arme și muniție, inclusiv lansatoare de rachete anti-tanc RPG-7, au plecat, în decembrie 2015, din Constanța către porturile militare din Aqaba (Iordania) și Agalar (Turcia).
Ulterior, alte 2000 de tone de armament au fost încărcate în martie 2016 din Constanța și, respectiv, Burgas (Bulgaria) pentru a ajunge în portul iordanian Aqaba de la Marea Roșie, în aprilie 2016.
Ruta Burgas – Constanța a fost folosită din nou, în septembrie 2016, când cargoul NV Norfork, încărcat cu zeci de containere, a ajuns în cel mai mare port românesc. Indicatoarele de avertizare “explozibil” erau aplicate pe fiecare container, semn că transportul nu era unul de rutină, dezvăluie Rise Project.
“Ne așteptăm ca orice forță parteneră și orice beneficiar al serviciilor oferite să folosească echipamentele după cum am stabilit, în cazul de față – în lupta împotriva ISIS – și monitorizăm folosirea lor “, a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de Rise Project.
„care luptă atât împotriva grupării teroriste ISIS cât și contra dictatorului de la Damasc” este evident neadevarat, ei sunt in cardasie cu statul islamic. Circula o multime de minciuni, de exemplu in spatele „Syrian Observatory for Human Rights” ce e citat de presa din intreaga lume pentru stiri din Siria e de fapt doar un imigrant ce locuieste in Anglia.
https://www.rt.com/news/317372-nimrod-kamer-syrian-observatory/