X

Donald Trump INTERZICE noi recruti TRANSGEN in ARMATA SUA

de null

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un document prin care ordonă Pentagonului să nu mai recruteze persoane transgen, însă lasă Departamentul Apărării misiunea de a dispune în cazul celor care sunt deja înrolaţi, relatează AFP.

În acest document transmis secretarului Apărării Jim Mattis, Trump subliniază de asemenea că Pentagonul nu va mai suporta tratamente medicale ale militarilor transgen care lucrează deja în armată.

Donald Trump a anunţat într-o salvă de tweet-uri, la sfârşitul lui iulie, că intenţionează să le interzică persoanelor transgen să servească în armată, scoţând în faţă ”povara costurilor medicale enorme” şi ”perturbări”.

El revenea astfel asupra unui anunţ emblematic al predecesorului său democrat Barack Obama, care a decis la 1 iulie 2017 ca armata să înceapă să primească recruţi transgen.

Insă tweet-urile preşedintelui republican au fost postate fără ca acesta să se coordoneze cu Pentagonul şi în timpul concediului lui Mattis, care a spus că aşteaptă directive detaliate de la Casa Albă cu privire la acest subiect ”evident foarte complicat”.

În urmă cu două săptămâni, Donald Trump a dat asigurări că a făcut ”un mare serviciu” armate americane prin faptul că le-a interzis persoanelor transgen să servească. ”Ştiţi, este un subiect foarte complicat pentru armată. Este un subiect foarte perturbator pentru armată”, aprecia el.

Potrivit unor estimări, între 1.320 şi 15.000 de persoane transgen servesc în armata americană, între cei 1,3 milioane de militari aflaţi în serviciul activ.

Demobilizarea poate avea un impact asupra anumitor unităţi, însă observatori sunt îngrijoraţi mai ales de repercusiunile negative asupra imaginii armatei, în special în rândul tinerilor americani, care ar putea ezita să se angajeze într-o instituţie care practică politici discriminatorii.

 

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm și serverul, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
ExterneTransgender
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.