In preambul, cateva pasaje din articole de pe wikipedia si mass-media, ca sa ne facem o idee.  La final niste concluzii si un comentariu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Marmorosch_Blank

Banca Marmorosch, Blank & Co a fost o bancă istorică românească înființată în 1848 de către Iacob Marmorosch. Acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank la 1 ianuarie 1864 și au pus bazele noii bănci , cu numele consacrat. A avut sediul în Palatul Băncii Marmorosch Blank dinBucurești. Este cunoscută pentru importanța pe care a avut-o la începutul anilor 1920, pentru implicarea în politica românească, dar și pentru răsunătorul ei faliment din 1931. A fost desființată în 1948.

Banca Marmorosch este una din cele mai vechi bănci din România, fondată inițial în 1848, sub formă de casă de bancă, în contextul renașterii politice și naționale a țării. Sediul ei era într-o căsuță din unul din cele mai vechi cartiere ale Bucureștiului. Fondatorul ei a fost Iacob Marmorosch, care s-a asociat cu bancherul Loebel iar în 1864 cu Mauriciu Blank.

În 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei. Ulterior capitalul a fost sporit până la 125.000.000 de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României.

În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. În anul 1923 banca avea 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris,Istanbul, Viena și New York). Totodată banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora era puternic legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din primul război mondial (Marea Britanie, SUA, Franța) dar menținea în paralel și legături mai vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstdater Bank.

Ca urmare a crizei economiei mondiale din 1930 Banca Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată și nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor, intrând în stare de faliment. Banca Națională a României a intervenit puternic pentru a o salva, preluându-i debite insolubile și acordându-i credite preferențiale. Ulterior Banca Marmorosch a obținut concesiunea pentru desfacerea de tutun și sare care au fost până atunci monopolul exclusiv al Statului. Firma Discom, cea care a preluat, în numele băncii, monopolul statului în domeniul tutunului și țigărilor, s-a angajat să achite creditul acordat de către BNR într-un termen de 14 ani. B.M.B a reușit astfel să se mențină până în 1948 (anul împlinirii a 100 de ani de la înființare), când a fost naționalizată.

Secretele milionarilor interbelici | Aristide Blank, Jean Mihail și Nicola Prodanof, Digi 24:

[…]

Despre Aristide Blank, la origine evreu, se spunea că era un „poet rătăcit în lumea afacerilor”. S-a născut în anul 1883 și a studiat Dreptul și Științele Economice. Tatăl său, Mauriciu Blank, a fost unul dintre întemeietorii băncii Marmorosch Blank, a cărei clădire există și astăzi pe Strada Doamnei din București.

Dan Falcan, istoric: „Banca Marmorosch Blank a luat ființă în 1848. Era o perioadă de renaștere națională, imediat după revoluția din 1848 și un bancher evreu, Iacob Marmorosch a înființat această bancă la care ulterior l-a luat asociat pe tânărul Mauriciu Blank, care când a devenit asociat avea sub 18 ani și practic să zicem, după 1870 când bătrânul Marmorosch s-a retras la Viena, unde a și murit, Mauriciu Blank a fost nu doar președintele Consiliului de Administrație, dar să zicem așa, factotumul în această bancă celebră Marmorosch Blank.”

În 1914, Aristide, fiul său promițător, a preluat afacerile bancare.

Dan Falcan, istoric: „Aristide Blank e un personaj fabulos, aș spune că e ceva între un prinț al renașterii și un mafiot din anii 30 din Chicago, avea o personalitate foarte complexă, era un tip extraordinar de inteligent și de abil. Argetoianu chiar spune la un moment dat că el cu această bancă relativ mică în ansamblul băncilor europene, el voia practic să răstoarne întreaga lume.”

Georgeta Filitti, istoric: „Aristide Blank sugera mereu diverse formule pentru redresare economică, pentru sporirea veniturilor țării… Dar el a făcut mai mult. El a inventat o casă de editură. La această editură apar o serie de lucrări impecabile din punct de vedere grafic.”

Sub conducerea lui Aristide, în anul 1923, banca Marmorosch Blank atingea apogeul. Avea 25 de sucursale în țară și patru în străinătate. A devenit cea mai puternică instituție financiară din România. Iar relațiile de prietenie ale directorului bancar cu regele Carol al II-lea nu au făcut decât să-i ușureze drumul catre succes.

Dan Falcan, istoric: „Din 1930 până în 1932 a fost principalul consilier și sfetnic al lui Carol al II-lea, ei se potriveau foarte bine, erau amândoi niște firi fantaste, visau la tot felul de lucruri, pe care… putințele lor nu îi ajutau să le îndeplinească, unul voia să ajungă dictator, celălalt voia să ajungă stăpânul sistemului bancar din România și eventual, din Europa, dar aveau proiecte din astea foarte fantasmagorice și se înțelegeau foarte bine.”

Însă marea criza economică a închis în anul 1931 porțile celei mai puternice bănci din România.

Dan Falcan, istoric: „Regele Carol al II-lea s-a făcut luntre și punte ca să salveze banca, a intervenit pe lângă miniștri, pe lângă guvernatorul Băncii Naționale, pe lângă toți factorii de decizie ca să salveze banca Marmorosch Blank.”

Georgeta Filitti, istoric: „După falimentul băncii lui, a avut câteva momente de panică și atunci s-a gândit să intermedieze. El s-a oferit să aducă niște fonduri din Anglia.”

După venirea comuniștilor, soarta lui Aristide Blank a fost aceeași ca a multor milionari interbelici: temnița grea.

Dan Falcan, istoric: „Aristide Blank a fost implicat în tratativele economice pe care regimul comunist de la București le-a dus cu Anglia, cu Franța, anii 45-46-47, dar ulterior a fost arestat în 1952 până la urmă, condamnat la 20 de ani de temniță grea și până la urmă, la intervenții din Occident, i s-a dat drumul să plece.”

Blank a primit permisiunea să se stabilească la Paris, unde a și murit la vârsta de 77 de ani. În urma lui a rămas astăzi una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, a cărei soartă stă sub semnul întrebării.

[…]

Prăbuşirea băncii Marmorosch-Blank, Suceava live:

Despre Aristide Blank, la origine evreu, se spunea că era un „poet rătăcit în lumea afacerilor”. Familia Blank s-a stabilit în România după anul 1866.

Aristide Blank s-a născut în anul 1883 și a studiat Dreptul și Științele Economice. Tatăl său, Mauriciu Blank, asociat al celebrului cămătar  Jacob Marmorosch , a fost unul dintre întemeietorii băncii Marmorosch –  Blank, a cărei clădire există și astăzi pe strada Doamnei din București.

Banca Marmorosch este una din cele mai vechi bănci din România, fondată inițial în 1848, sub formă de casă de bancă, în contextul renașterii politice și naționale a țării. Sediul ei era într-o căsuță din unul din cele mai vechi cartiere ale Bucureștiului. Fondatorul ei a fost Iacob Marmorosch, care s-a asociat cu bancherul Loebel iar în 1864 cu Mauriciu Blank. În 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei. Ulterior capitalul a fost sporit până la 125.000.000 de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României. De asemenea, creşterea economică înregistrată înaintea Primului Război Mondial a contribuit la consolidarea sa.

[…]

Primul absolvent român al Academiei de Ştiinţe Comerciale şi Financiare de la Viena, Aristide Blank împreună cu finanţistul ungur Szoepkes şi un profesor de economie, Nicolae Tabacovici au intrat in 1914 în conducerea băncii Marmorosch-Blank – care finanţase eforturile de război ale României în 1877. Blank a  dezvoltat banca la nivel internaţional folosindu-şi relaţiile consolidate în calitatea sa de împuternicit financiar al statului înainte de Marele Razboi. Conform istoricilor,  „Aristide Blank e un personaj fabulos, aș spune că e ceva între un prinț al renașterii și un mafiot din anii 30 din Chicago, avea o personalitate foarte complexă, era un tip extraordinar de inteligent și de abil. Argetoianu chiar spune la un moment dat că el cu această bancă relativ mică în ansamblul băncilor europene,  voia practic să răstoarne întreaga lume.”

Blank a dezvoltat afaceri şi pe alte paliere, înfiinţând societatea „Cultura Naţională“, care tipărea 80% din presa de mare tiraj, afacere care i-a permis să conducă campanii de presă denigratoare dar şi să plătească pentru a lăuda prestaţiile conducătorilor politici ai vremii, fapt care i-a adus apropierea de aceştia. De asemenea, Aristide Blank a cumpărat şi importante suprafeţe de teren în nordul Bucureştiului, fiind cunoscut ca un adevărat „ rechin” imobiliar al vremii.

În anul 1927, Aristide Blank s-a implicat în lupta pentru putere de la vârful ţării. Astfel, în 1927, după moartea regelui Ferdinand, bancherul l-a sprijinit pe Carol să revină pe tron. Timp de trei ani, ziarele acestuia au vuit cu privire la reânscaunarea lui Carol al II-lea, lucru care s-a întâmplat în anul 1930.

Notorietatea şi acţiunile sale de sprijin au făcut ca începând cu anul 1930 să devină consilier economic al regelui Carol al II-lea, iar relațiile de prietenie ale directorului bancar cu regele Carol al II-lea nu au făcut decât să-i ușureze drumul catre succes.

[…]

Istoricii consemnează cu privire la relaţia acestuia cu regele Carol al II-lea că „După întoarcerea lui Carol, Blank a continuat să-l subvenţioneze. Reconstrucţia Palatului Regal, aducerea Elenei Lupescu, iubita regelui, şi îmbogăţirea familiei acesteia, toate i se datorau şi, de aceea, lui Blank nimic nu i se refuza. Bancherul a început să-şi extindă afacerile. Statul român îi vindea fabrici şi obiective industriale la preţuri derizorii, tot statul îl credita pentru a le cumpăra, iar Banca Naţională îi acorda ajutorul, fiind şi ea escrocată cu cecuri false, fără acoperire. Blank a început să-şi construiască noi palate, îşi servea musafirii în veselă de aur masiv, primind în 1930, pentru ajutorul dat lui Carol, marele Cordon al Coroanei României. Relaţii politice se regăseau şi în viaţa sa particulară. Când s-a căsătorit la Paris, l-a avut ca martor pe ministrul afacerilor externe Nicolae Titulescu şi pe ambasadorul SUA în Franţa, Myrton Heverick“;

Oameni politici importanţi ai perioadei au fost cumpăraţi prin oferirea de posturi bine plătite în consiliul de administraţie al băncii. O altă metodă de a-i corupe pe oamenii politici cu o mare putere, pentru a beneficia de spijinul lor, era oferirea de împrumuturi fără dobândă şi cu mari facilităţi. Conform istoricilor, printre aceştia s-au numărat chiar Nicolae Titulescu, care a primit un credit de 14 milioane de lei.

În vara anului 1930, un raport secret întocmit de către experţii Societăţii Naţiunilor arăta că banca controlată de Blank, avea un deficit de 1,8 miliarde lei. Prăbuşirea băncii ar fi însemnat un adevărat dezastru economic, pentru că zeci de mii de oameni lucrau în fabricile şi unităţile deţinute de banca în care se aflau şi depozite de un miliard de lei. Criza economică mondială avea însă să se răsfrângă şi asupra României, iar băncile au început să dea faliment una câte una. Falimentul băncii,  atrăgea şi falimentul mai multor intreprinderi în care Carol al II-lea şi Elena Lupescu fuseseră special cointeresaţi prin cedarea de acţiuni. Datorită faptului că îi era direct obligat, regele Carol al II-lea a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul, Primăria Bucureştiului să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank iar Guvernul să concesioneze Regia Monopolului de Stat băncii. Aceste „ măsuri” nu au dus la efectul scontat, drept pentru care regele Carol al II-lea a încercat în final ca statul român să preia activul şi pasivul băncii.

La conducerea Băncii Naţionale a fost numit Mihai Manoilescu, care îi era ostil lui Blank, un adept al disciplinei financiare. În toamna anului 1931, în plină criză financiară mondială, deficitul Băncii Marmorosch-Blank a ajuns la 3 miliarde de lei. Guvernul a mai încercat o ultimă soluţie: fuzionarea tuturor băncilor, dar acestea au refuzat. Deponenţii au luat cu asalt banca pentru a-şi retrage banii. Jandarmii au fost aduşi pentru a calma mulţimea revoltată. Guvernul a propus să declare banca una de stat şi să-i acopere deficitul, dar gvernatorul a respins această soluţie. Banca Marmorosch-Blank va intra în faliment. Conform documentelor vremii „De la salariile conducătorilor băncii, de 1,5 milioane de lei lunar, până la banii daţi de stat spre a-l susţine pe Blank: 4 miliarde de lei. Nu în ultimul rând vor figura sume de 770 milioane de lei date de Blank principalelor personalităţi drept comision, mită sau ajutor nerambursabil. Falsificările actelor contabile însemnau suma de 1,4 miliarde de lei în doar patru ani“

În octombrie 1931, în plină criză mondială, Regatul României pierdea unul dintre stâlpii săi de bază. Banca „Marmorosch, Blank &Co” se vedea obligată să tragă obloanele. Odată cu ea se prăbușea, definitiv, un imens „imperiu financiar”.

[…]

Aristide Blank, un poet ratacit in afaceri, Income Magazine:

[…]

Tatal sau, Mauriciu Blank (1848-1929), era urmasul unei familii de evrei veniti in tara in secolul al XVIII-lea, purtand numele de Derrera el Blanco. Diplomat in Stiinte comerciale si financiare la Viena, a fost angajat la mijlocul secolului XIX de catre Jacob Marmorosch (1828-1904), patronul unei firme de negot si de imprumut de bani. Camatar i-am spune in zilele noastre… Anterior, Jacob Marmorosch colaborase strans cu Jacob Lobel, cumnatul sau, cel care in 1865 reusise sa convinga conducerea Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol (controlata de oameni de afaceri francezi si englezi) sa infiinteze o sucursala la Bucuresti sub numele „Banque de Roumanie”. In 1870, Jacob Marmorosch s-a retras la Viena, conducerea preluand-o Mauriciu Blank. Patru ani mai tarziu, firma se numea „Banca Marmorosch, Blank et. Co.”. Singurul obiect de activitate era creditarea, fiind comanditata de Banca Isac Lobel din Viena.

Eternele afaceri cu statul

Mauriciu Blank a mizat pe o carte castigatoare in 1877 – in timpul Razboiului de Independenta a sprijinit eforturile militare ale guvernului roman, astfel ca, imediat dupa conflict, Parlamentul Romaniei i-a acordat lui Mauriciu Blank cetatenia romana.

Dupa 1878, banca s-a implicat in special in finantarea mai multor proiecte (cai ferate, industrie forestiera si petroliera, constructii publice si asigurari, modernizarea Portului Constanta). In timpul crizei din 1899-1900 a acordat din nou sprijin statului roman.

Din 1904, banca a trecut intr-un nou stadiu de dezvoltare, obtinand suport financiar si de la oameni de afaceri din Germania si Ungaria. Mauriciu Blank devine directorul general al bancii. Mai mult, a reusit sa coopteze in conducere si un fost premier liberal (presedinte al Consiliului de Administratie), ceea ce a asigurat banca din punct de vedere politic.

Fiul promitator

[…]

Revenind la acel moment, premergator declansarii Primului Razboi Mondial, Aristide Blank a fost trimis la Londra, impreuna cu G. Danielopol, pentru a perfecta obtinerea unui imprumut destinat achizitionarii de armament. Viitorul premier I. Gh. Duca, prieten apropiat al lui Aristide, scria in memoriile sale despre misiunea la Londra: „(…) in realitate, din acest moment dateaza alianta noastra cu Puterile Triplei Intelegeri. De atunci inainte (decembrie 1914), nu mai putea fi vorba de o adevarata neutralitate a Romaniei“. Era adevarat, Aristide Blank obtinuse creditul, dar a trebuit sa semneze, in numele Guvernului Romaniei, un angajament ca armamentul achizitionat ulterior nu va fi folosit niciodata impotriva Marii Britanii si aliatilor acesteia.

La sfarsitul lui 1916, dupa ocuparea a doua treimi din regat de trupele germane, banca a fost mutata la Iasi, la institutia afiliata, Banca Moldova. In capitala provinciei moldave, Aristide Blank l-a cunoscut pe Nicolae Titulescu, cel care avea sa devina unul dintre cei mai statornici prieteni ai sai. Incet, incet, usile Puterii i s-au deschis rand pe rand, beneficiind de atentia si prietenia unor oameni precum Octavian Goga sau Nicolae Iorga.

In acele vremuri, Aristide Blank nu avea cum sa fie ocolit de stagiul militar. A fost mobilizat ca locotenent, dar a facut demersuri disperate sa fie reformat pentru ca suferea de astm. A reusit intr-un tarziu sa fie tinut departe de linia frontului si a asteptat sfarsitul conflagratiei mondiale. Imediat dupa 1918, pozitia sa in peisajul politic si economic romanesc s-a intarit odata cu o noua misiune primita de la guvernul roman – sa perfecteze o relatie comerciala cu China. Vizita la Shanghai a fost un succes, fapt care i-a oferit noi perspective de dezvoltare. In anul urmator, s-a dus la Paris, unde a infiintat o sucursala a Bancii Marmorosch – Blank. Din acel moment, influenta sa in conducerea bancii a crescut continuu, desi tatal sau a ramas director general pana in 1928, cand s-a retras la Viena.

Familia Blank, la apogeu

In 1923, banca avea 25 de sucursale in tara si patru in strainatate (Paris, Istanbul, Viena, New York), devenind cea mai puternica institutie financiara din Romania, cu 115 intreprinderi sub control. Asa cum era de asteptat, a dezvoltat relatiile create in fosta tabara a Aliatilor, dar a mentinut si contactele cu Pester Ungarische Kommerzial Bank si Darmstädter Bank. Banca Marmorosch-Blank a finantat si prima linie aeriana Bucuresti-Paris (1921) si a contribuit la constituirea unei companii mixte romano-franceze, de transport aerian. Se poate spune ca a fost prima contributie a capitalului romanesc la un proiect european.

De ce i se spunea „poetul”? In 1923, Aristide Blank a infiintat Casa de editura „Cultura Nationala“ – cea mai moderna din Romania acelor vremuri, cu cea mai noua tehnologie adusa din Elvetia. L-a cooptat in conducerea editurii pe reputatul istoric Vasile Parvan si a reusit sa joace un rol important in promovarea valorilor culturii romanesti. Amintim doar doua colectii aparute sub ingrijirea „Culturii Nationale” – „Clasicii antici“ si „Literatura universala”. Tot din initiativa lui Aristide Blank a aparut lucrarea „La Roumanie en Images”, cu texte de Nicolae Iorga si imagini reprezentative. Merita mentionat ca Aristide Blank a deschis la Paris un magazin de cusaturi si broderii romanesti si un restaurant pentru studentii romani. Acesta din urma era administrat de M. Ralea, presedintele de atunci al Asociatiei studentilor romani din Franta.

Dupa razboi, Blank a pus bazele primului trust de presa din Romania cumparand sapte publicatii, intre care si cotidienele „Dimineata” si „Adevarul”. Nu a neglijat nici afacerile imobiliare, in anii 1924-1925, banca a achizitionat terenurile dintre actualul bulevard al Aviatorilor si Herastrau si, cu sprijinul Uzinelor Comunale Bucuresti, a asanat terenul mlastinos din nordul Capitalei.

O relatie misterioasa

Misterul relatiilor lui Blank cu Regele Carol al II-lea reprezinta un alt capitol important al activitatii sale. Prietenia care pare-se ca-i unea pe cei doi s-a inchegat in 1926 la Paris, unde se „autoexilase” Carol, in urma relatiei sale cu Elena Lupescu (Wolf). Evolutia a fost rapida, Aristide Blank fiind numit in 1930, economistul Casei Regale.

In toamna lui 1931, banca Blank se afla, surprinzator, in incapacitate de plata, si aceasta pe fundalul marii crize internationale si al unei serii de credite nerambursate. Cu toate insistentele Regelui, banca nu a putut fi salvata, fiind plasata in situatie de pre-faliment. Aceasta si in conditiile in care guvernator al BNR era rivalul sau, M. Manoilescu, simpatizant al lui Mussolini. Pana in 1940, deponentii au fost despagubiti in special prin vanzarea terenurilor bancii din nordul Capitalei.

Sfarsitul unei epoci

Chiar daca influenta sa asupra Regelui scade dupa 1932, ea se mentine pana in 1940, poate si datorita relatiilor lui cu Elena Lupescu. In decembrie 1940 avea sa fie tinta unui atentat, esuat, pus la cale de legionari. Dupa caderea bancii, Aristide Blank a devenit directorul nou-infiintatei societati „Discom”, ce se ocupa de comercializarea produselor Monopolului Statului (sare, tutun etc.), fiind, de altfel, un adept al interventiei active si inteligente a statului in economie. Aici, un adjunct al sau a fost omul de afaceri C. Bursan, agent dublu al Abwehrului german si al Intelligence Service. Intre 1945 si 1948, banca si Editura „Cultura Nationala” si-au reluat activitatea, ambele institutii cazand victime ale nationalizarii. In 1946, Aristide Blank a plecat in Occident pentru a restabili contactele cu finantele internationale (Paris, Londra, New York). In ciuda sfaturilor prietenilor sai, de a ramane in strainatate, in ianuarie 1947 s-a intors in tara. De ce nu i s-a intentat proces imediat dupa 1947 de catre comunisti? De exemplu, Max Auschnitt a fost trimis in proces in octombrie 1948, insa a reusit sa fuga in strainatate. Insa acesta, impreuna cu N. Malaxa au fost trimisi de I. G. Maurer (adjunctul lui Gheorghe Gheorghiu Dej) in 1947 ca reprezentanti economici ai guvernului pentru contacte cu Occidentul, fapt neagreat de gruparea moscovita. Se spune ca a fost salvat initial de Ana Pauker care a lucrat dupa Primul Razboi Mondial la „Adevarul”, ziar la care si socrul acesteia era actionar important.

In aprilie 1952, Aristide Blank a fost arestat si condamnat la 20 de ani de temnita grea. A fost inchis la Jilava si la Pitesti. In urma unui recurs, procesul s-a rejudecat si a fost achitat. In martie 1958, gratie sprijinului unor persoane influente din Occident, Aristide Blank a primit permisiunea de a pleca la Paris. Era deja grav bolnav. Dupa ce, in august 1958 a reusit sa se restabileasca in urma unei crize cardiace, la 1 ianuarie 1960, exact in ziua in care implinea 77 de ani, Aristide Blank inceta din viata.

Tipul cultural al marelui intreprinzator

Nae Ionescu scria, la inceputul anilor ‘20, despre Aristide Blank: „ „Este izvorul unor intreprinderi noi si indraznete (…), zvonuri picante despre o viata particulara condimentata cu tot felul de aventuri l-au impus dintr-o data in centrul preocuparilor si intereselor marelui public, ca si al oamenilor de afaceri sau de guvernamant… In toate domeniile reapar intreprinzatorii, indraznetii, aventurierii. Sa fie Aristide Blank unul dintre acestia? Stau, probabil, in fata unui suflet nelinistit, in vesnica vibratiune, iscodind noi intreprinderi, cumpanind solutii indraznete la probleme cuprinzatoare. De la Bruxelles la Londra, de la Londra la Paris, de la Paris la Bucuresti, adesea in aeroplanele sale, la Varsovia si la New York, conferind cu tot felul de bancheri si industriasi, lansandu-se in interviuri surprinzatoare, promovand masuri pentru exploatarea Rusiei, aruncand 50 de milioane in intreprinderi culturale, dar sfaramand – probabil – in acelasi timp, printr-o lovitura de bursa, sute de existente marunte (…). Este pentru prima oara cand se schiteaza in viata noastra publica tipul cultural al marelui intreprinzator”.