X

Doliu în lumea feroviară: Doi mecanici de locomotivă și-au pierdut viața ieri, când un tren de marfă cu 16 vagoane a deraiat

de null
http://storage0. dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/16226380/1/t.jpg

Un tren de marfă format din 16 vagoane, aparţinând unui operator privat, a deraiat, sâmbătă după-amiază, între staţiile Baniţa şi Merişor, pe secţia de circulaţie Petroşani – Simeria, Regionala Timişoara, în momentul de față traficul feroviar fiind blocat.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Calea ferată este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de 200 de metri, în zona accidentului feroviar. Circulaţia trenurilor va fi deviată, în condiţiile în care accidentul a avut loc pe o magistrală feroviară. Trupurile neînsufleţite ale mecanicilor au fost scoase dintre fiarele locomotivei şi vor fi transportate la IML pentru necropsie.

Revizorul regional în siguranţa circulaţiei în cadrul Regionalei CFR Timişoara, Cristian Udrea, a declarat pentru News.ro că „trenul avea 16 vagoane, între care patru erau încărcate, din câte am înţeles, cu ceva minereu şi metale neferoase. Circula de la Petroşani spre Curtici, iar în dreptul unui viaduct a avut loc deraierea. Calea ferată este afectată pe o distanţă de 200 de metri pe ambele fire de circulaţie”, a declarat Udrea.

Potrivit sursei citate, trenurile vor circula deviat.

„Acolo este o magistrală feroviară, iar circulaţia trenurilor va fi deviată. Călătorii din trenurile care sunt pornite din staţii vor fi transbordaţi de la Pui la Petroşani, iar restul trenurilor vor circula deviat. Nu putem spune acum câte trenuri şi exact care vor fi traseele”, a declarat revizorul.

„Pentru trenurile locale, se realizează transbordare auto, cu microbuze şi autobuze, între staţiile Petroşani şi Pui (şi retur) pentru trenurile locale, călătorii fiind preluaţi din aceste staţii de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA .

http://observator.tv/uploads/modules/news/0/2017/4/8/205554/1491658517c3b8c16c.jpg

De asemenea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad, traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi – Orşova – Timişoara – Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani – Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun.

Reprezentantul CFR afirmă totodată că două trenuri macarale vor ridica vagoanele răsurnate în râpă şi le vor repune pe şine pe cele deraiate.

Garnitura circula pe relatia Slatina-Curtici. La fața locului s-au deplasat personalul specializat, echipele de intervenție și comisia care va ancheta cazul.

La baza deraierii ar fi o defecțiune la sistemul de frânare al trenului. 14 din cele 16 vagoane ale trenului au deraiat, unele dintre vagoane răsturnându-se în râpă.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button