X

Explozie la sediul FMI din Paris: un rănit. Preşedintele Franţei spune că este vorba de un „atentat“

O persoană a fost rănită uşor în explozia produsă în momentul în care a deschis un plic la sediul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale din Paris, transmite joi postul BFM TV.O asistentă a unuia dintre directori a fost rănită la mâini şi la faţă atunci când a deschis o scrisoare care a explodat la sediul din Paris al Fondului Monetar Internaţional (FMI), scrie „Le Figaro“, citând surse din poliţie.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, o petardă ar putea fi cauza exploziei, au mai spus sursele. Mai multe persoane au fost evacuate „ca o măsură de precauţie”.Ancheta a fost încredinţată poliţiei din Paris.La birourile FMI şi ale Băncii Mondiale din Paris este în curs de desfăşurare o operaţiune a poliţiei. Prefectul Poliţiei din Paris, Michel Cadot, a declarat că scrisoarea „a fost trimisă prin poştă”. Este vorba de un “dispozitiv pirotehnic, de o petardă mare”. „Nu este o bombă, ci ceva artizanal”, a precizat oficialul.

Surse din poliţie au precizat că a fost vorba de „un cilindru negru, de circa 30 de centimetri”. Accesul pe strada Iena, unde se află sediul FMI, este închis, iar circa 150 de persoane au fost evacuate din clădire, ca măsură de precauţie. Secţia Antiterorism a Parchetului din Paris a deschis o anchetă pentru tentative de asasinat, în relaţie cu o întreprindere teroristă.
Preşedintele francez, Francois Hollande, aflat în vizită la Toulon (sud-estul Franţei, a declarat că explozia colet-capcană produsă joi dimineaţa la sediul FMI din Paris este un „atentat” care arată că „suntem vizaţi în continuare”.Explozia s-a soldat cu rănirea unei persoane care acum se zbate „între viaţă şi moarte“, a adăugat şeful statului.

Iniţial poliţia din Paris a anunţat că o persoană a fost rănită uşor în explozie, aminteşte AFP. Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a condamnat joi explozia produsă la sediul din Paris al instituţiei financiare, afirmând că a fost vorba de „un act laş de violenţă”, transmite Reuters.”Condamn acest act laş de violenţă şi reafirm hotărârea FMI de a-şi continua activitatea în conformitate cu mandatul său. Cooperăm îndeaproape cu autorităţile franceze pentru a investiga acest incident şi pentru a asigura securitatea întregului nostru personal”, se arată într-o declaraţie a directoarei FMI.

Christine Lagarde confirmă în comunicat că explozia, declanşată la deschiderea unei scrisori, a provocat rănirea unui angajat al Fondului. O asistentă a fost rănită la mâini şi la faţă în momentul deschiderii plicului, au precizat surse poliţieneşti citate de AFP. Potrivit şefului poliţiei pariziene Michel Cadot, citat de Reuters, a fost vorba de un dispozitiv exploziv artizanal. Cadot a mai spus că în ultimele zile au fost înregistrate o serie de ameninţări telefonice, dar nu este clar dacă acestea au avut legătură cu incidentul de la sediul FMI.
Preşedintele Francois Hollande a subliniat că autorităţile franceze vor face tot posibilul pentru a-i găsi pe responsabili. Un colet exploziv fusese trimis, zilele trecute şi pe adresa ministerului de Finanţe german.Poliţia din Berlin a anunţat miercuri că a descoperit la sediul ministerului, în centrul Berlinului, un pachet conţinând un „amestec exploziv (…) folosit frecvent în producerea de material pirotehnic” şi care ar fi putut provoca „răni considerabile”.
Purtând o ştampilă a poştei elene, pachetul îl menţiona ca expeditor, cu adresa sa reală, un responsabil de frunte al principalului partid de opoziţie, Noua Democraţie (ND, dreapta), a precizat sursa din cadrul poliţiei elene.Omul politic în cauză, Adonis Georgiadis, provenit din rândul extremei dreapta şi lider al aripii populiste a ND, este o obsesie a stângii şi extremei stânga din ţară şi proprietar al unei librării frecvent ţintă a atacurilor atribuite mişcării anarhiste.
Poliţia elenă anchetează asupra eventualelor legături cu acte similare comise de mişcarea extremistă greacă, potrivit aceleiaşi surse. De asemenea, autorităţile examinează cum a putut părăsi ţara un pachet care conţinea explozivi.
Potrivit presei germane, acest era adresat ministrului de finanţe, Wolfgang Schäuble, considerat în Grecia ca unul dintre principalii responsabili ai curelor de austeritate administrate ţării, din 2010, pentru datoriile sale uriaşe şi care au scufundat-o în recesiune. Agenţia germană DPA a scris că dispozitivul, incluzând şi „un fel de detonator”, era de fabricaţie artizanală.Gruparea anarhistă elenă „Conspiraţia celulelor de foc“ a revendicat joi trimiterea unui pachet ce conţinea ”un amestec exploziv” şi care a fost descoperit cu o zi înainte la Ministerul de Finanţe german, relatează AFP.

Poliţia greacă examinează autenticitatea acestei revendicări, postată online pe site-ul Indymedia, dar consideră a priori ”foarte probabilă” implicarea acestei grupări, a declarat pentru AFP o sursă a poliţiei.

Categorii
Anti-terorismExterne
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!