X

Părintele Theodoros ZISIS a întrerupt pomenirea arhiepiscopului Tesalonicului, kir Antim

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Astăzi, în Duminica Ortodoxiei, Părintele Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Universităţii Aristotelice, cunoscut în toată lumea ştiinţifică teologică, a întrerupt pomenirea Arhiepiscopului Antim al Tesalonicului. Această măsură s-a impus pentru că arhiepiscopul i-a interzis Părintelui Theodoros Zisis prin scrisoare oficială să se exprime împotriva pseudo Sinodului din Creta, ceea ce denotă că Arhiepiscopul Antim al Tesalonicului acceptă pseudo Sinodul din Creta. Prin urmare acceptă şi erezia eclesiologică cuprinsă în textele din acel aşa-zis Sinod, punându-le în aplicare prin trecerea la represalii.

Vom reveni cu amănunte!

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Iată că și marele teolog, după îndelungă răbdare, a considerat că este și din punct de vedere pastoral necesară întreruperea pomenirii ierarhului părtaș la pseudo-sinodul din Creta.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. ISTORIA LUI IORGAKIS TÂLHARUL

    În Elada cea vestită
    Mai spre muntele Athon
    A fost pe acolo odată
    Un tâlhar cuceritor.

    El prăda acele locuri
    Jafuri multe mai făcea,
    Însă ura lui cea mare
    Către turci el o avea.

    Că erau acele vremuri
    Când turcii îi stăpâneau
    Pe creştinii din Elada
    Pământul lor asupreau.

    La început o prădăciune
    A fost lucru neînsemnat
    Că în ţara lui iubită
    Doar pe bogaţi i-a furat.

    Dar când au venit duşmanii
    În pământul lor cel drag
    S-a înrăit tâlharul ăsta
    Şi s-a pregătit de-atac.

    Faima lui ajunse mare
    Căci prindea şi omora
    Turci, bandiţi la drumu’ mare
    Frică deloc nu–i era.

    La Salonic în cetate
    Mai trăgea la un metoc
    Câteodată să discute
    Cu monahul Hrisostom.

    Avea evlavie la dânsul
    Că era blând şi smerit
    Simţea binecuvântare
    Când vorbea el liniştit.

    Părintele îl primea cu drag,
    Cu vorbă bună îi spunea
    Câte-o povestire sfântă
    De Dumnezeu, de viaţa sa.

    Iorgakis povestea şi el
    Isprăvile ce le făcea
    La care călugărul nostru
    Umilit îi răspundea:

    „Dragul meu prieten,uite
    Eu cu dragoste îţi zic
    Să mai faci vreo spovedire
    Să te mai îndrepţi un pic.

    Căci vezi, nu se ştie în viaţă
    Poţi să mori în orice loc
    Şi pesemne tu în lume
    Nu te-ai spovedit deloc.”

    Tâlharul privea cu jale
    La bătrânul Hrisostom
    El simţea dragoste mare
    În sfatul lui ziditor.

    Cu smerenie îi spuse
    Sfiindu-se cuviincios:
    „Da, părinte; eu ţin minte
    De al tău sfat cuvios.

    Acuma cinci ani de zile
    Mi-ai spus sincer, călduros
    Şi m-am gândit multă vreme
    Să nu mai fiu păcătos.

    Am fost atunci la un preot
    Şi m-am spovedit de tot
    Ce-am făcut în a mea viaţă.
    Ţi-am mai spus eu, la metoc.

    Tu ştii marea mea dorinţă;
    Am vrut să mă-mpărtăşesc
    Că demult această vrere
    Cu ardoare o râvnesc.

    Vezi, duşmanii sunt în ţară
    Ei ne umilesc mereu
    Eu vreau o putere mare,
    Ajutor, cu Dumnezeu.

    Să-i gonim de-aici, părinte
    Să fim liberi, fericiţi;
    Eu cu Sfânta Împărtăşire
    Cred că vor fi toţi înfrânţi…

    Să revin la popa-cela
    La care m-am spovedit
    Şi să-ţi spun ce mi-a făcut
    După ce m-am umilit.

    Când i-am spus dorinţa scumpă
    Ce-o aveam demult în vis
    A sărit el în picioare
    Şi răstit mie mi-a zis:

    „Tu, tâlhare păcătos
    Ce-ai făcut atâtea crime
    Îndrăzneşti să ai dorinţă
    Să te Împărtăşeşti la mine?

    Pleacă, negrule de om
    Şi te pocăieşti adânc
    Că a tale fapte rele
    Nimeni n-are pe pământ.”

    M-a bruscat preotu’ cela
    Eu atunci m-am enervat
    Şi în ciuda mea cea mare
    Pe loc l-am înjunghiat.

    Am zis atunci în neştire:
    „La preot nu mă mai duc.
    Mai bine fac după mine
    Revin cum am fost: haiduc.”

    Dar după mai multe zile
    Mi-am adus aminte iar
    De duioasele cuvinte
    Ce mi-ai spus părinte drag.

    Căci din toţi tu-mi eşti la suflet
    Vorbeşti dulce şi smerit
    Şi parcă o putere sfântă
    Mă face mai liniştit.

    Deci gândindu-mă eu iară
    La sfatul tău călduros
    Am purces în căutare
    La alt preot mai sfătos.

    Am ajuns într-o pustie
    La un preot singurel
    Şi i-am zis că vreau în taină
    Să mă spovedesc la el.

    El mi-a ascultat în tindă
    Lungă spovedirea mea.
    I-am spus şi de Împărtăşire:
    „O, părinte; tare-aş vrea.”

    S-a gândit preotu’o clipă
    Şi apoi frumos mi-a zis:
    „Mâine vii la Liturghie.
    Eu te-mpărtăşesc precis.”

    M-am înseninat atuncea,
    Mâna eu i-am sărutat;
    Dar el m-a rugat îndată
    Să ascult de a lui sfat:

    „Uite, vreau colo’n grădină
    Să sap o fântână mică
    Că nu am aicea taică
    Apă deloc numai pică.

    Şi te rog să mă ajuţi
    Că te văd puternic frate
    Eu aş vrea, până diseară
    Ca să dau de apă, poate.”

    „Da, părinte, cum să nu?
    Eu te ajut cu drag pe tine
    Căci tu mâine dimineaţă
    Mă vei-mpărtăşi pe mine.”

    Am luat atunci unelte
    De săpat, de găurit
    Şi am început o treabă
    Cu credinţă şi smerit.

    Pustnicu’ la început
    A săpat el cu ardoare
    Dar a transpirat cam mult
    Şi mi-a zis: „La şale doare!”

    Atunci eu i-am zis frumos
    „Las’ părinte tot la mine
    Să sap eu pe mai departe
    Că poate o fi mai bine.”

    Am săpat apoi , părinte
    Vreo opt metri şi jumate
    Şi am dat de-o rădăcină;
    Nu puteam a o mai scoate.

    Cum eram sleit de muncă
    Căci de apă nu am dat
    Am vrut ca să ies afară
    Dar scară n-am mai aflat.

    Am strigat atunci la pustnic
    Să dea drumu’jos la scară
    Ca să ies eu la lumină
    Să mă răcoresc afară.

    „Stai cuminte, măi tâlhare
    Că tu eşti un păcătos
    Şi canonul tău acuma
    E să stai acolo jos.

    Te voi scoate peste o vreme
    Şi te voi împărtăşi
    Căci ale tale păcate
    Trebuie a le ispăşi.”

    Aşa îmi zicea deasupra
    Duhovnicul cel vestit
    Iar eu cu ciudă amară
    Înjuram necontenit.

    Am încercat să mă caţăr
    Dar iarăşi alunecam
    Şi-am rămas în groapă, frate
    Trei ani şi jumate chiar.

    Venea pustnicu’ pe seară
    Pâine şi apă aducea
    Şi-ntro vreme eu cu timpul
    Putere nu mai aveam.

    De atâta slăbiciune
    Nu puteam ca să mai strig
    Şi-am tăcut eu vreme lungă
    De parcă aş fi murit.

    Într-o zi aud eu zgomot
    Şi un glas de sus duios:
    „Ai grijă măi frate dragă
    Că-ţi dau scara colo’ jos. ”

    M-am retras pe brânci o clipă,
    M-am uitat oleacă sus
    Şi-am văzut cum vine scara
    Jos la mine cel supus.

    Am pus mâinile pe trepte
    Şi m-am căţărat uşor;
    Când am ieşit la lumină
    Am căzut nesimţitor.

    Pustnicu’ a venit deasupra
    Şi m-a stropit peste ochi
    Să-mi revin din amorţire;
    Apa m-a trezit pe loc.

    „Gata, acuma mergi cu mine
    Ca să te împărtăşesc.
    Ai făcut destul canonul
    Pentru traiul tâlhăresc.”

    Nu l-am lăsat să mai spună
    Alt cuvânt mângâietor
    Că l-am prins de gât în ciudă
    Şi-am strigat :” Mă, te omor!

    Şi în supărarea mare
    Ce-am avut zile învechite
    L-am lăsat eu fără zile
    Şi pe-acel preot; părinte.

    Am jurat atunci pe ceruri
    Câte zile-oi mai avea
    Să nu mai văd nici un preot.
    Tare scârbă îmi era.

    Aş mai vrea să-ţi spun, părinte
    C-am mai omorât vreo trei
    Din aceiaşi grea pricină
    Că m-au insultat şi ei.

    De aceea părinţele
    Tu-mi eşti singur inimos
    Şi aş face pentru tine
    Orice ceri şi respectos.

    Numai vezi c-astfel se întâmplă
    Şi n-aş vrea să înceapă iar…
    De Împărtăşit cum oare,
    Aş putea… e în zadar?”

    Hrisostom, bătrânul nostru
    A aflat atunci smerit
    Şi cu voce caldă iarăşi
    Către tâlhar a grăit:

    „Căpitane, tu Iorgakis
    Eu văd că tu mă iubeşti
    Şi a mele vorbe,sfaturi
    Ai încercat să’plineşti.

    Uite, îţi dau o misiune
    Să o duci la bun sfârşit:
    Du’bănuţii ăştia, tată
    La Iviru, jos la schit.

    Că nu ştiu altul mai sigur
    Să mi-i ducă la Athon
    E nevoie-n mănăstire
    La părinţi, la econom.

    Dumnezeu a purtat grijă
    Şi m-a izbăvit de hoţi
    Cred că doar numai prin tine
    Pot s-ajungă la ei toţi.

    Să le zici că-s de la mine
    De la popa Hrisostom
    Şi să ai grijă de tine
    Să nu mai faci vreun omor.”

    Iorgakis, tâlharul mare
    A încălecat pe cal
    După ce bătrânul nostru
    I-a dat lui o Cruce în dar.

    A tot mers peste câmpie
    Catre muntele Athon
    Ca să ducă banii’ceia
    Adunaţi de la metoc.

    Când a ajuns la Iviru
    A bătut în poartă el;
    A ieşit la întâmpinare
    Un călugăr bătrânel:

    „Cine eşti tu măi străine
    Şi la noi tu ce pofteşti? ”
    „Sunt Iorgakis, ştii prea bine.
    N-am venit să jefuiesc.

    M-a trimis la mănăstire
    Părintele Hrisostom
    C-o desagă de bani plină
    Să o dau la econom. ”

    Atunci l-a lăsat să intre
    Între părinţi la poftit
    Şi le-a povestit pe nume
    Despre fratele iubit:

    „Îmi e cel mai bun prieten
    Şi am vrut ca să-l ajut.
    El e singur la metocuri
    Dar stă bine, îndeajuns. ”

    A vrut apoi să se ridice
    Să plece iar în calea sa
    Dar a pregetat o clipă
    Şi a întrebat aşa:

    „Dacă aveţi vreun duhovnic
    Care ştie a spovedi
    Vreau să mă duc pe la dânsul.
    Vreau a mă împărtăşi. ”

    Părinţii i-au spus că este
    Un bătrân duhovnic bun
    Iscusit la vorbă tare…
    „Poţi să mergi la el oricum. ”

    La duhovnic în chilie
    A intrat tâlharu’un timp;
    Călugării de afară
    Se mirau ei tot zicând:

    „Uite, măi, se spovedeşte
    Tâlharul cel renumit
    Cred că se lasă de rele
    După ce a tot greşit.”

    Între timp se-aude uşa
    Izbită din al său loc
    Şi se aude o voce tare:
    „Dau la mănăstire foc!”

    Părinţii s-au speriat
    Văzând nervos pe tâlhar
    Unii îşi cereau iertare
    Să nu se supere în zadar.

    „Dacă nu vreţi să se întâmple
    Ceva rău cu mănăstirea
    Ascultaţi vorbele mele
    Să faceţi cum mi-e dorirea.

    Mâine dis de dimineaţă
    Vreau să mă împărtăşiţi.
    Şi nimic la mănăstire
    N-o să fac ,de-o să voiţi. ”

    Stareţul privi la dânsul,
    Apoi spuse cu respect:
    „Vrem sinaxă acum să facem;
    Hotărâţi cum e mai drept. ”

    „Bine ; faceţi pân’diseară
    Hotărâţi în comitet
    Eu mă voi plimba pe-afară
    Sfatul vostru o să aştept. ”

    Călugării din Iviru
    S-au adunat toţi la sfat
    Şi după vorbire multă
    O decizie au luat.

    Au trimis la Sf.Ana
    Pe vreo doi dintre părinţi
    Ca s-aducă la Iviru
    Pe Grigorie din munţi.

    Acesta era duhovnic
    Mult retras şi prea sporit
    Ce din peştera lui dragă
    Niciodată n-a ieşit.

    La început a refuzat
    Să meargă la mare jos.
    A zis că n-are experienţă
    Şi e un om păcătos.

    Dar au insistat părinţii
    Şi la urmă a cedat:
    „Merg având nădejde-n Domnul
    El să fie lăudat. ”

    Către seară când Iorgakis
    A vrut să afle-un răspuns
    Observă că de la vale
    Vine-un pustnic prea supus.

    Avea barba albă, lungă
    Mers domol şi liniştit
    Cu toiag în mâna stângă
    Nu părea deloc grăbit.

    Când să intre în mănăstire
    S-a închinat evlavios
    Şi-a făcut apoi o cruce
    Bătrânul cel cuvios.

    Tâlharul era într-o parte
    Şi privea la el mirat:
    „Uite-un nou duhovnic,frate
    De unde l-o fi luat?!”

    A privit el după dânsul
    În gând iar s-a tulburat
    Dar s-a liniştit degrabă
    Când pe poartă a intrat.

    Mai după vreo două ore
    A venit un părinţel
    Şi la invitat la masă
    Pe tâlharul cel mişel.

    În trapeza mănăstirii
    Mai aproape de înserat
    Stau părinţii toţi la masă
    După ce au ţinut sfat.

    Lângă stareţ mai la mijloc
    Stă Grigorie smerit
    In fata lor cu fală mare
    E tâlharul cel vestit.

    Când era pe terminate
    Cina lor de bun venit
    Se scoală părin’Grigore
    Apoi zice liniştit:

    „Aud eu pe câte unïï
    Că sunt ei mari căpitani
    Şi fac multă izbândire
    Între turcii cei duşmani.

    Însă, cred că-n realitate
    Doar se laudă fălos;
    Nici măcar pe jumătate
    Nu aduc ţării folos.”

    Şi zicând aceste vorbe
    Duhovnicul renumit
    Se uită cu ignoranţă
    La tâlhar, încet zâmbind.

    Acesta se scoală aprig
    Simţindu-se greu atins
    Şi zice cu ton mai aspru
    Către pusnicul pretins.

    „Nu ştiu cine eşti, părinte
    Că eşti rău sau eşti om bun,
    Dar de nu-ţi retragi cuvântul
    Te fac bucăţele acum.

    „Stai măi băieţaş cuminte
    Şi nu te sfădi în zadar
    Că şi eu la fel ca tine
    Am fost în viaţă tâlhar.

    Poate ai auzit de mine
    Că demult am dispărut
    Şi ştii tu destul de bine
    Câtă faimă am avut .”

    Iorgakis păli la făţă
    Căci ştia el mai demult;
    A fost un tâlhar mai aprig
    Care în multe l-a întrecut.

    Astfel se calmă o clipă;
    Pustnicu’ îndrăzneală a prins
    Şi l-a întrebat pe’dată
    Cu dispreţ ca pe-un învins:

    „Spune, mai Iorgakis, frate
    Câţi turci tu ai omorât
    De când eşti slăvit în fapte
    De poporul cel de rând?”

    „Cincizeci şi ceva, se pare
    Dacă nu o fi mai mult…”
    „E puţin, oricum , nepoate;
    Eu cincisute am avut.

    Dar la satele otomane
    Ai dat foc la vreunul,măi?”
    „La cinci sate, ba chiar şase
    De-au fugit turcii pe văi. ”

    „E puţin Iorgakis, dragă.
    Eu la cincizeci şi încă trei.
    Când am fost în tinereţe
    În vizită pe la ei. ”

    La aceste contraziceri
    Pustnicul a biruit
    Iar tâlharul se lăsase
    Curios şi prea uimit.

    Sala freamătă mirată
    De tot ce a auzit;
    Dar duhovnicul pe dată
    Le zice mai potolit:

    „Părinţilor, mi se pare
    După cum eu văd acum
    C-a sosit ziua cea mare
    Să-l văd pe Iorgakis, bun.

    Avem multe să ne spunem
    Că-ci noi doi am fost tâlhari;
    Îl aştept de multă vreme:
    De vreo douăzeci de ani.

    Părăsiţi vă rog deci sala
    Şi vă duceţi la canon
    Faceţi câte-o rugăciune
    Pentru noi, pentru popor.”

    Au rămas deci în trapeză
    Pustnicul şi cel tâlhar
    Şi au povestit pe unde
    Au umblat ei an de an.

    La un moment dat întreabă
    Iorgakis prea mult uimit:
    „Cum de ai lăsat pe toate;
    De ce te-ai călugărit?”

    Duhovnicul îi răspunde
    Cu credinţă şi smerit
    După ce îl câştigase
    Ca prieten prea iubit.

    „Vezi tu, măi Iorgakis, frate
    Multe rele am săvârşit
    Şi de nu veneam încoace
    De mult aş fi fost murit.

    Dumnezeu Preamilostivul
    El m-a cercetat în vis
    Şi mi-a spus c-a mele fapte
    Mă vor duce în iad, precis.

    Am simţit atunci în suflet
    Necaz mare şi am plâns;
    Parc-aş fi murit în noapte
    Nu mă mai trezeam din vis.”

    Iorgakis când ascultase
    Pe prietenul său drag
    A rămas o clipă rece:
    „Cum !? Dar chiar există iad? ”

    A început o povestire
    Despre viaţă, despre iad
    Pe care pustnicul nostru
    I-o descrise mai pe larg.

    Despre patima cea scumpă
    A Domnului nostru Hristos
    Cum a suferit pe cruce
    Pentru orice păcătos.

    Au vorbit ei cu căldură
    Pân’aproape în zori de zi
    O discuţie senină;
    Somn deloc nu mai simţi.

    Iorgakis privind cu jale
    La părintele iubit
    Îi zise cu dor prea mare:
    „Ia-mă la tine la schit. ”

    Vreau ca să mă las de rele
    Că multe am săvârşit.
    Să sufăr şi eu pe cruce;
    Să fiu şi eu răstignit.”

    Această dorinţă mare
    I-a venit la acel tâlhar
    Când duhovnicul promise
    Să-l împărtăşească chiar.

    Astfel înspre dimineaţă
    Au plecat ei amândoi.
    Toţi părinţii au dat Slavă:
    „Dumnezeu este cu noi!”

    În peşteră la Sf. Ana
    Într-un paraclis mai mic
    Se făcea iar Liturghie
    Cu credinţă şi smerit.

    Grigorie preavestitul
    Duhovnicul din Athon
    L-a ţinut pe lângă dânsul
    Pe Iorgakis cu mult spor.

    A promis să împărtăşească
    Pe tâlharul credincios
    După ce cu vorbă bună
    L-a îndemnat şi la post.

    „Uite, dragul meu Iorgakis
    Noi pe Domnu’ am supărat
    Şi ar trebui cu lacrimi
    Să postim neîncetat.

    Ale noastre patimi grele
    În timp le vom fi uitat
    După ce prin pocăinţă
    Vom plânge nemângâiaţi. ”

    După aceste vorbe scurte
    Şi în taine rugăciuni
    Au fost de acord îndată
    Să postească vreo trei luni.

    Numai seara doar să guste
    Câte-un pesmet înmuiat
    Iar în rest să nu se atingă
    De mai mult, că e păcat.

    Părintele sfânt Grigorie
    A aranjat un potir
    Pe care-l puse deoparte
    Cu pâine şi puţin vin.

    Când venea însă acea vreme
    Obicei de împărtăşit
    El schimba-n ascuns potirul
    Cel cu adevărat sfinţit.

    Se împărtăşea Iorgakis
    Din potirul nesfinţit
    Multă vreme a făcut asta:
    Trei luni, când s-au împlinit.

    Cu program de liniştire
    Rugăciune şi canon
    Şi cu caldă sfătuire
    Au petrecut în Athon.

    După ce a trecut vremea
    Pustnicul l-a întrebat:
    „Ce zici? Mai rămâi la mine? ”
    „Părinte, m-ai câştigat. ”

    „După atâta nevoinţă
    De canon şi de postit
    Pregăteşte-te că mâine
    Ne vom coborî la Schit.

    Vom merge la priveghere
    Unde tu, vei întâlni
    Cu adevărat pe Domnul:
    Căci te vei ÎMPĂRTĂŞI…”

    Apoi, el zâmbind cu milă
    Îl strânse la piept cu drag
    Şi i-a făcut spovedire
    De tot ce-a greşit vreodat’.

    A doua zi de sărbătoare
    Veneau Părinţii de la Schit
    Căci fostul tâlhar cel mare
    Şi el s-a călugărit…

    StMS

  2. ÎPS Antim nu a participat la Sinodul din Creta??
    Păi mi se pare cu atât mai grav faptul că neparticipând la acest sinod, apără ereziile semnate acolo!
    Pe zi ce trece numărul celor care se delimitau oficial de ecumenism este din ce în ce mai mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button