X

După trei ani încep audierile în cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor deportați din Marea Britanie

de null
https://www. theguardian.com/uk-news/2017/feb/27/child-abuse-survivor-inquiry-name-villains-children-australia#img-1

Luni vor avea loc primele audieri realizate de Comisia independentă de anchetă cu privire la abuzuri sexuale comise împotriva minorilor în Anglia și Țara Galilor. Sunt vizate cazurile unor copii britanici trimiși în Australia între 1945 și 1974, transmite BBC News, citat de Agerpres.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Între 7.000 și 10.000 de copii britanici din familii sărace și din sistemul de asistență socială au fost trimiși în Australia după Al Doilea Război Mondial. Comisia va investiga reclamaţiile în care sunt vizate consilii locale, organizații religioase, armata, alte instituții publice și private. Înființată în 2014 de ministrul de interne de atunci, Theresa May, actual premier, ancheta a fost minată de controverse și se află acum la cel de-al patrulea președinte.

În 2009, guvernul australian a prezentat scuze pentru cruzimile la care au fost supuși copiii imigranți. Un gest similar a făcut și Marea Britanie în 2010. Un fond de 6 milioane de lire sterline pentru reîntregirea familiilor a fost creat pentru a le permite imigranților să se deplaseze în Marea Britanie, iar guvernul are acum în vedere suplimentarea lui.

Ancheta independentă a fost înființată după decesul unui cunoscut prezentator muzical de radio și televiziune, Jimmy Saville, în 2011, când sute de persoane au dezvăluit public că, în copilărie, au fost abuzați sexual de acesta.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button