X

Ultimul drum al unei românce, din Italia la Onești: „Vreau să mor acasă la mine”

de null

Ultima dorință a unei bolnave terminale de 69 de ani a fost îndeplinită. Cu avionul nu putea fi transportată. Plecând de la Empoli, în Toscana, cu ambulanța au fost necesare 25 de ore de călătorie. La scurt timp după sosirea la Onești, femeia a murit,scrie cotidianul Il Tirreno. O lecție de solidaritate greu de uitat.

De la Empoli la Onești, în România, sunt aproape 1.800 de kilometri. Nu sunt puțini, dar cum i se putea spune nu Niculinei, o româncă de 69 de ani ce mai avea numai câteva zile de viață, care și-a exprimat dorința de a merge să moară la ea acasă alături de cei dragi? În secția de spital în care era internată, infirmiera șefă, Adele Carli Ballola, știe ce înseamnă suferința: a lucrat ani de zile în Congo în cadrul Serviciului de Voluntariat Internațional. Și astfel Adele, 52 de ani, a încercat să mute munții din loc.

Cu ambulanța

A telefonat la asociația de voluntariat Misericordia din Empoli pentru a vedea dacă se poate organiza un transfer aerian. Însă un zbor atât de delicat nu se poate efectua prea repede: sunt necesare cel puțin cinci zile, pentru un pacient atât de grav. Însă Niculina nu mai are cinci zile: zilele care i-au mai rămas sunt mai puține decât degetele de la o mână.

Atunci apare ideea «nebunească»: transport cu ambulanța. Asociația a pus la dispoziție mijlocul de transport și s-au strâns banii necesari. Plecare imediată, 25 de ore de călătorie fără nicio oprire cu excepția alimentărilor.

Daniele Guazzini, de 37 de ani, și Gianmarco Marconcini, de 21, conduc cu rândul. Niculina este asistată de Adele, care și-a luat câteva zile libere.

 

Călătoria

Plecați din Empoli miercuri 1 februarie la 3.30. au ajuns la Onești joi 2 februarie la ora 4.30. «A fost o călătorie foarte complicată, atât din cauza numărului de kilometri, cât și a condițiilor critice ale femeii», au povestit voluntarii la Il Tirreno. «Teama că nu va supraviețui era mare. Însă Niculina a rezistat și era conștientă de ceea ce făcea, și-a dat seama de toate».

Un voiaj foarte dificil. «Ultima porțiune a fost foarte solicitantă, câteva rude ne-au ghidat pe străzile de țară și prin mijlocul unor mici sate. Să conduci în acele condiții necesită o mare concentrare. La sosire ne-au rezervat o primire de nedescris: nu este posibil să povestim emoțiile pe care le-am trăit. Puține ore pentru a ne odihni, apoi joi 2 februarie, la 11.30 ambulanța a plecat către Italia». Au fost primiți ca niște eroi de rudele bolnavei, internată imediat în spital la Onești.

Când Niculina a înțeles că va muri, și-a dorit să își revadă pentru ultima oară pământul natal și persoanele dragi. «Era ceea ce voia – povestește infirmiera. Știa spre ce se îndreaptă și avea nevoie să se simtă acasă. Din ceea ce am văzut în cursul experienței profesionale, în acești ani, multe persoane străine, când iși dau seama că viața lor se apropie de sfârșit, simt foarte puternic necesitatea de a se întoarce în țara lor.».

Datorită ei și îngrijirilor sale și medicamentelor administrate pe parcursul drumului, românca a ajuns la Onești «lucidă și fără durere, așa încât să își dea seama că a reușit și să-i vadă pe cei dragi». «Această experiență – povestesc Gianmarco și Daniele – ne-a făcut mai buni. Ne simțim îmbogățiți, pentru că am învățat foarte multe». Pentru că acei 2000 de km vor să fie, spune Adele, «o mică piatră de temelie pentru pacea între popoare».

La ora 22, în timp ce ambulanța era pe drum, apelul telefonic: «Niculina a murit». Femeia a murit senină. Datorită inimii bune a acestor trei italieni.

Colegii infirmierei de la spitalul Empoli au publicat o scrisoare de mulțumire către asistentă și voluntari, pentru gestul lor de o mare generozitate.

*** Am vrea să vă spunem o poveste în care nu este vorba despre malpraxis, ci despre o sănătate făcută din solidaritate și împărtășire, o poveste care vorbește despre solidaritatea silențioasă, fără zgomot, care trece aproape neobservată pentru cei care sunt prea ocupați în evenimente de zi cu zi.

O infirmieră, asistentă medicală șefă a secției medicale de la spitalul San Giuseppe din Empoli numită Adele, a făcut un gest care ne-a dat nouă, infirmieri și operatori medicali sentimentul profund al profesiei noastre. Această dulce, delicată și extraordinară infirmieră a decis să realizeze visul unei bolnave care a vrut să-și petreacă ultimele momente ale vieții sale nu într-un pat de spital, la mii de kilometri depărtare de cei dragi, ci acasă la ea, aproape de familia sa.

Așa că, în liniștea și întunericul nopții, împreună cu doi tineri salvatori de la Misericordia din Empoli și fiica bolnavei, au însoțit-o acasă, în România. O călătorie istovitoare, care a durat mai mult de douăzeci și patru de ore. Dar cine dintre noi nu ar vrea să sărute și să-și vadă țara lui și pe cei dragi reuniți, cel puțin pentru ultima dată, înainte de a pleca pe altă lume?

Ei bine, Adele a reușit, lăsând cuvintele, discursurile, birocrația să cadă și să cedeze locul inimii, limba universală. Gestul său ne face mândri să fim infirmieri și ne dă speranță. Mulțumiri Adele și mulțumim tinerilor salvatori de la Misericordia din Empoli care au însoțit-o cu ambulanța.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Refugiați
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.