
Recent, pe site-ul romfea.gr a apărut o scrisoare deschisă a mitropolitului Serafim de Pireu adresată Ministrului grec al educației Konstantinos Gavroglou, referitoare la o directivă recentă privind educația sexuală, aceasta fiind publicată și pe site-ul agionoros.ru.
În scrisoarea sa, ierarhul grec ortodox protestează împotriva ordinului de a „eradica prejudecățile sexuale” precum și „homofobia și transfobia” ordin care a fost transmis în toate școlile grecești, înclusiv cele din teritoriul său parohial.
Potrivit mitropolitului, este pentru prima dată când școlile grecești primesc astfel de directive, în încercarea de a „distorsiona starea naturală a copiilor”, fără a ține seama de consimțământul și voința părinților.
În adresarea sa către Dl. Gavroglu, mitropolitul Srafim subliniază faptul că ordinul promovează „depravarea și perversitățile sub masca/pretextul ridicol al progresismului”.
Mitropolitul Serafim îl informează pe ministru că refuză executarea directivei sale în instituțiile educaționale din dioceza sa, și va lansa o discuție pe această temă la următoarea întâlnire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Grecești.
În documentul SUPER – MEMORANDUMUL: NOUA SUPER-RELIGIE MASONICĂ MONDIALĂ ŞI BISERICA ÎN PERIOADA 2016 – 2020, unul dintre obiectivele lor este:
„Începând cu data de 20.09.2016,se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii referitoare la homosexualitate”.
Citiți vă rog și:
- SUPER MEMORANDUMUL / MUDANA RELIGIO ADUNATA = NOUA RELIGIE PLANETARA / Un calendar de masuri urgente pentru perioada 2016 – 2020 / INGROZITOR dar NU SURPRINZATOR
- Grecia. PUSCARIABILI: Toti cei ce spun ca HOMOSEXUALITATEA este un pacat si ca ERETICII sunt eretici. Ce spune primul puscariabil al Greciei, Mitropolitul SERAFIM DE PIREU?
- Mitropolitul Serafim de Pireu: Orice parlamentar care va vota pentru parteneriate homosexuale VA FI EXCOMUNICAT
- UE – SANCTIUNI PENALE PENTRU COMBATEREA INTOLERANTEI (inclusiv homofobia si ideologiile totalitare). Asta cere MOSHE KANTOR, Chairman of the ECTR, presedinte al CONGRESULUI EVREIESC EUROPEAN si chairman of the Policy Council al CONGRESULUI EVREIESC MONDIAL …
Să nu uităm că Mitropolitul Serafim de Pireu s-a întâlnit în noiembrie cu Patriarhul Rusiei:
Iar Patriarhul Kirill s-a întâlnit cu… Papa Francisc:
Rămâne de urmărit poziția Mitroplitului Serafim de Pireu cu privire la Sinodul din Creta.
Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.
2 comentarii
Lasă un răspuns
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
https://www.youtube.com/watch?v=s7YLYsx4aTA
https://www.youtube.com/watch?v=ryrssUswmxI