X

Comemorarea anuală de la Fetea a martirilor anti-comuniști, 31 august 2013

monumentul de la FeteaSambata 31 august 2013 la ora 12 va avea loc comemorearea anuala de la Fetea (judetul Mures). Catunul Fetea a fost loc de organizare a rezistentei anticomuniste si de refugiu pentru multi studenti legionari in perioada 1945-1948. Dupa 1990 s-a construit aici un monument pentru vesnica pomenire a luptatorilor.
La Fetea avea gospodarie Zaharia Ursu care avand si el un copil legionar si-a deschis casa pentru zeci de tineri cautati de Siguranta, sprijinind actiunile lor de lupta impotriva comunismului. Intre acestia amintim pe Ion Golea, Ion Samoila, Ion Marusca, Axente Pacuraru, Serban Secu, Alexandrina Teglariu Voinea.
Catunul Fetea (astazi parasit) se afla intre Agnita si Noul Sasesc. Cei care doresc sa participe la comemorare ne pot contacta pentru detalii.

Cezarina Condurache

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

CODRU-I FRATE CU ROMÂNUL FACULTATEA DELA FETEA

După 23 August 1944, cotropitorii din răsărit au intrat in tară ca jefuitori. Au pus stăpânire treptat pe pământ, pe bunuri şi pe sufletele noastre. Comunismul si-a arătat coltii. Suferintele materiale şi morale au început. Cu ajutotul tancurilor sovietice, bolşevicii au preluat puterea.

În această situatie, Mişcarea Legionară n-a putut rămâne indiferentă. Steagul ridicat împotriva comunismului, in 1919, a fost reînăltat şi lupta a reînceput. Românii au strâns rândurile in jurul Mişcării, ca să apere neamul, traditia şi pe Dumnezeu.

Studentimea legionară s-a aruncat şi ea in luptă cu tot elanul tineretii. Au sosit in tară camarazii din exil, pe calea aerului, unii paraşutati, iar altii au străbătut pe jos cale lungă, ca să ajungă acasă şi să ia parte la luptă. Dar, mai puternic decât noi, el s-a revărsat asupra întregii tări. Noi însă n-am disperat. Ne-am împotrivit, timp de decenii, prin jertfă şi luptă, căci credeam in destinul creştin al neamului nostru.

În drumurile noastre din 1945, paşii ne-au îndreptat spre dealurile împădurite de pe plaiurile Tâmavelor, între Noul Săsesc şi Agnita spre pădurea Belghiroaia.

Acolo, pe un adevărat plai, “pe o gură de rai”, se afla un platou, o poiană mare înconjurată de pădure, unde este aşezat cătunul Fetea. Aici se găseau cam cinci gospodării cu turme de oi.

Pe aceste plaiuri hălăduia şi Nenea Zaharia Ursu, cu turma lui. Un cioban, desprins din legendă, cu toate atributele străbunilor lui: dragoste de glie, de neam, credintă in Dumnezeu şi multă bunătate. Erau adunate in el toată întelepciunea şi humorul poporului roman. 0 figură reprezentativă a neamului.

Copil fiind, a fost dat de părinti la liceul din Dumbrăveni. Fuge de acolo şi se întoarce acasă, nu fiindcă nu făcea fată la şcoală. Îi mărturiseşte tatălui că vrea să rămână acasă şi să ducă mai departe viata înaintaşilor. Aşa a devenit Nenea Zaharia, căci aşa-i spuneam noi, cioban. Era îndrăgostit de oile lui şi de pădure. Şi-a întemeiat o familie. Sotia lui Lelita Cornelia, cum îi spuneam noi, era pe măsura sotului: harnică, bună, cu multă dragoste de neam şi foarte credincioasă. S-ar putea spune că era o familie binecuvântată de Dumnezeu. Cei trei copii, Zaharia, Cornelia şi lancu, creşteau frumos şi părintii se ocupau intens de ei. Aceşti oameni s-au devotat cu întreaga lor fiinta luptei împotriva comunismului. Au fost pentru noi leagăn şi scut. Casa lor ne-a fost deschisă totdeauna. Cu humorul lui innăscut, Nenea Zaharia întretinea o atmosferă optimistă şi ne înveselea cu snoave despre toti vecinii, glumea chiar şi pe socoteala noastră. Cu întelepciune, ne dădea sfaturi folosindu-se de snoave. Era un sfetnic bun şi delicat.

Nu la fel era tatăl lui, tot Nenea Zaharia, un unchiaş dârz, serios, pască cioplit in piatră, care nu suporta neghiobia şi uneori, de ce să nu recunosc, superficialitatea tineretii noastre in alegerea oamenilor. Atunci era categoric şi ne certa ca pe copiii lui, spunându-ne că trebuie să ne maturizăm, să nu greşim şi să nu ne jucăm cu focul. Într-o asemenea horă trebuie să-ti asumi riscurile şi să laşi copilăria la o parte.

Dumnezeu să-l odihnească in pace pe acest dac, ce ne-a trezit de multe ori la realitate.

Cei mai multi eram tineri studenti, mai cu seamă clujeni. Ne perindam pe acolo cu diverse treburi. Puteai asista acolo la adevărate dezbateri pe diferite teme. Nenea era totdeauna cu noi si lua parte la discutii. Din gura lui ieşeau numai vorbe întelepte. Era un adevărat ghid spiritual. Când vedea o greşeală la noi nu se lăsa până nu o îndrepta prin ironii pline de dragoste şi grijă.

Acesta era climatul de pe Tâmave in care ne desfăşuram activitatea. De abia aşteptam să avem ocazia să mergem la Fetea, unde ne simteam la noi acasă.

Cu timpul am numit casa lui Nenea Zaharia “Facultatea de la Fetea”.

Nenea a devenit decanul facultătii. Într-adevăr am învătat multe din întelepciunea decanului nostru şi din experienta oamenilor mai vârstnici.

Consider că Facultatea de la Fetea a fost o adevărată şcoală care a cizelat caractere si a contribuit la formarea noastră.

Au existat împrejurări când accesul la facultate a fost interzis şi noi am stat in pădure in mai multe rânduri. Erau zile senine şi însorite. Ne consideram in vacantă. Discutam, glumeam, citeam, toată lumea era a noastră. Era însă şi un inconvenient: trebuia să vorbim încet şi să ne păzim să nu ne vadă cineva.

Noaptea ieşeam din pădure într-un luminiş şi stăteam cu urechile ciulite. O aşteptam pe Ana. Ana era sora lui Nenea Zaharia şi locuia la Noul Săsesc. Era mai mare decăt noi şi de o bunătate rară. Venea la noi să ne aducă de mâncare. La Noul Săsesc era obiceiul să ducă boii la păscut spre ziuă. Ana venea cu căruta cu boii, sub pretext că-i duce la păscut. La un moment dat o auzeam pe Ana îndemnând boii: “Hăis boulean!, hăis boulean!”. Atunci, ca nişte copii, alergam la cărută să vedem ce ne-a adus. Descărca mâncarea, deshăma boii să pască şi ne aşezam cu totii la masă. Totdeauna ne aducea şi mâncare caldă, uneori şi plăcinte calde.

Stătea apoi cu noi până mâncam, lua vasele şi apoi pleca să-şi pască boii in altă parte. Noi ne luam mâncare, ne retrăgeam in pădure, cu gândul la Ana pe care o iubeam foarte mult pentru căldura ei sufletească, pe care o revărsa asupra noastră. Astăzi Ana nu mai este, a plecat pe tărâmul celălalt. Amintirea ei va trăi veşnic in sufletele noastre.

În tot acest timp, pe Nenea Zaharia îl frământa ceva. În cele din urmă a deschis el discutia. Era vorba despre copii. In toamnă ar fi trebuit sa-i trimită din nou la şcoală la Noul Săsesc. Îşi dădea seama că aceştia vor povesti la şcoală ce-au văzut acasă, şi s-a hotărât să-i tină la Fetea. Dacă le spunea să nu vorbească, era mai rău. Ne-am gândit să-i şcolarizăm undeva mai departe. Nenea a zis că nu e bine. Copilaşii au rămas acasă la Fetea, căci aşa a hotărât tatăl lor. Ei erau răsfătati de toti si se simteau într-al nouălea cer. Noi i-am meditat şi ei au promovat anul la fără frecventă.

Viata din Fetea şi-a urmat cursul, ducând lupta mai departe. Nicolae, fratele lui Nenea, urma şi el cursurile Facultătii de la Fetea. Ultima dată l-am văzut într-o împeejurare foarte tristă. In vara lui 1948, mă dusesem la Agnita, într-o zi de târg, să vorbesc cu Nenea Zaharia, care venea de obicei cu caş la piată. L-am căutat peste tot şi nu l-am găsit. Trebuia să mă duc la Fetea şi nu ştiam ce mai e acolo. Când ies din piată, apare in fata mea Nicolae, cu părul răvăşit, cu fata tumefiată şi umflată de bătaie, abia târându-se între doi agenti care îl tineau de brat. Probabil îl căutau şi ei pe Nenea Zaharia. Dumnezeu ne-a dat puterea să nu schităm nici un gest şi să ne rămână expresia fetei neschimbată. Am trecut unul pe lângă altul ca nişte straini. Agentii m-au privit îndelung dar nu m-au oprit. De-atunci nu l-am mai văzut pe Nicolae.

De fiecare dată când îmi amintesc de el, îmi apare in minte această imagine a unui om sfârşit.

Cu durere in suflet, am pornit cât am putut de repede să ajung înaintea lor la Fetea. M-a întâmpinat Iancu. Când m-a văzut, m-a privit înspăimântat, cu ochii lui mari, şi a strigat:

– Haideti, că a venit Domnişoara; şi părintii au venit.

Le-am spus că l-am văzut pe Nicolae şi cred că îl căutau in piată pe Nenea. Am vorbit ce aveam de discutat şi am aflat că le-a făcut perchezitie. Am plecat la Noul Săsesc, la Ana.

Acolo m-am întâlnit cu Marian, alt frate al lui Nenea, care era şi el printre noi. M-a condus până la Danes şi m-a urcat in tren. Marian era un tip expeditiv şi vesel. Se folosea de multe ori de metode mai putin serioase. Totdeauna reuşea să ducă la îndeglinire ce avea de făcut. Avea un cusur însă. Nu era punctual şi ne făcea emotii. Avea pretutindeni multi prieteni. După ce rezolva problema, se abătea la unul dintre ei, petrecea şi se intorcea abia a doua zi. Era bun şi sincer. A trecut şi el in lumea dreptilor.

Voi vorbi acum despre cel mai tânăr student de la Facultatea de la Fetea. Se numea Ghită Broscătean. Noi îi ziceam Pruncu. Era scund, cu părul de aur şi ochii albaştri ca seninul cerului. Era cel mai mic dintre noi. A făcut parte din Frătiile de Ciuce de la Blaj. Făcuse puşcărie, pot spune de mic copil. Era devotat Legiunii şi era fericit că poate să o slujească.

Îmi aminteşte de-o noapte întunecată. Eram amândoi într-o cărută in care transportam arme şi munitii. Făcându-se controale de către jandarmi, a trebuit să ne abatem de pe drumul mare şi să o luăm pe un drumeag, ce ducea pe lângă o apă cu sălcii. La un moment dat a început o ploaie straşnică. Am pus tot ce am avut pe cărută, să nu udăm încărcătura, iar noi ne-am aşezat deasupra. Au izbucnit fulgere şi tunete; luminau câteodată ca ziua. Caii s-au speriat şi Pruncu abia i-a putut tine in frâu. În fata noastră s-a desfăşurat un spectacol feeric. La câtiva metri de noi, trăznetul a căzut pe o salcie care s-a aprins, apoi s-a carbonizat. Abia atunci ne-am dat seama ce pericol ne păştea aşezati pe metal in preajma sălciilor şi a apei.

Încet, încet, furtuna s-a potolit şi noi ne-am urmat drumul până la destinatie, veseli şi bine dispuşi.

Se vede că încercările nu l-au ocolit.

Într-o noapte când făcea de planton in pădure, Pruncu a auzit nişte strigăte de ajutor. Era tot o noapte întunecoasă, fără lună şi stele. El avea un suflet de aur şi nu putea sta indiferent. L-a trezit pe camaradul care urma să facă de planton. I-a spus despre ce este vorba şi a plecat. Degeaba l-au rugat să mai aştepte, să nu se ducă singur şi să caute o lanternă. A zis că nu e momentul să mai stea, ca şi aşa a întârziat destul. A plecat cu arma încărcată. În pădure era întuneric beznă. Auzea din când in când strigătul de ajutor. Emotionat, s-a îndreptat spre directia de unde venea strigătul, părăsind poteca. Arma s-a prins într-o creangă şi s-a descărcat in bratul lui. El a reuşit să o desprindă din copac şi a căzut. Băietii, auzind împuşcătura, au luat lanterne şi au plecat in căutarea lui. L-au găsit, l-au pansat cum au putut, l-au scos la şosea. Nenea l-a urcat in cărută şi l-a dus la cel mai apropiat spital, spunând că l-a găsit leşinat pe marginea drumului. Având acte in regulă, a fost primit in spital. I-au scos glontul, dar acesta atinsese un nerv. N-a mai putut folosi bratul, cu toate tratamentele aplicate in spitalele de specialitate. A rămas aşa toată viata. Nu şi-a pierdut însă nici veselia, nici speranta in viitor. A continuat lupta împăcându-se cu soarta, rămânând acelaşi camarad blând si bun. In 1948 a fost arestat.

Mi-aduc aminte cu drag de Cornel Pop (Puiu), student şi el la Facultatea de la Fetea. Fiu de preot, a primit in familie o educatie aleasă. Şi-a desăvârşit educatia in Frătiile de Cruce de la Blaj şi in temnitele Aiudului, ca elev. Nu era înalt, era slab, cu o fată maturizată, serios, râdea rar, vorbea mai putin ca noi, avea un suflet mare şi bun. Si-a închinat viata Legiunii şi s-a contopit cu ea. Toti îl iubeam şi îl respectam. Cred că era cel mai aproape de Dumnezeu dintre noi. Eu as zice că făcea parte din elita legionară. Era prezent totdeauna acolo unde se cerea. Uneori era foarte obosit. Într-o noapte din 1945, pe Târnave, şedeam amândoi pe o margine de drum şi aşteptam o cărută. El dormea mereu. Eu eram nevoită să-l trezesc, căci nu-l cunoşteam pe cel care trebuia să vină cu căruta. Am mai fost impresionată odată de oboseala lui. Era tot in prejma Facultătii de la Fetea. Era noapte şi ne aflam mai multi pe acelaşi drum. Puiu mergea dormind. Nu mi-as fi închipuit că aşa ceva este posibil. Se dăruia până la epuizare şi nu se cruta deloc. În 1945, şi-a desfăşurat activitatea pe Tâmave. Student medicinist la Cluj, a lucrat acolo până în 1948, când a intrat in ilegalitate. După 1948, 15 Mai, l-am reîntâlnit la Cluj, Turda, Bucureşti, Aiud. Era acelaşi camarad deosebit, devotat cauzei legionare. A ocupat functii de conducere şi şi-a făcut pe deplin datoria, dăruindu-şi întreaga lui fiintă. Avea o vointă de fier, o credintă nemărginită in Dumnezeu şi o dragoste profundă pentru Legiune şi pentru camarazii săi.

După arestare, a fost dus la Piteşti. Călăii au pus ochii pe el. Trebuiau întâi anihilati cei mai dârji şi chinuirile lui au încpeut. I-au mutilat trupul, i-au zdrobit sufletul, i-au anulat conştiinta, i-au spălat creierul şi au făcut din el un robot. Au reuşit să-l nimicească pe unul dintre cei mai buni dintre noi şi apoi l-au condamnat la moarte, ca să-l execute ca pe un criminal, nu ca pe un luptător. Nu el trebuia omorât, ci cei care au reuşit să-l doboare prin metodele criminale neîntalnite în istoria omenirii. Fenomenul Piteşti este poate unic in lume.

Cred că toti camarazii lui păstrăm in suflet imaginea luptătorului drag, care a mers in rând cu noi, depăşindu-ne uneori. Pentru mine Puiu rămâne acelasi.

Sper că Dumnezeu i-a hărăzit odihna de dincolo de mormânt, după zbuciumul şi suferinta de la Piteşti.

Alt participant la activitatea de la Fetea a fost Popescu Ion (Pufi), din Jidvei. Format in Frătiile de Cruce de la Blaj, a făcut şi el puşcărie ca elev. Era de statură mijlocie, blond cu ochii verzi.

N-avea alt tel in viată decât sa-şi slujească neamul şi Legiunea. Era curajos, neînfricat şi cu o mare putere de dăruire, dragoste de tară si de camarazii săi. Stările lui de veselie alternau cu cele meditative. lubea mult copiii. Era învătător prin vocatie. Îl caracteriza modestia. Mai târziu s-a înscris la Drept, pentru a-şi completa cunoştintele, nevrând să renunte niciodată la catedră. A cutreierat si el cu noi drumul de pe Târnave. Am stat cu totii şi in pădure şi în preajma decanului noşnu. A dat dovadă de initiativă şi s-a plasat in primele rânduri. A plecat apoi la Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea cu multă stăruintă şi zel. A fost arestat, condamnat şi trimis la Aiud. Dârz, a protestat prin greve de mai multe ori. Şi-a sfârşit viata in temnita Aiudului.

A fost un exemplu de curaj şi fermitate.

A mai trecut pe la Facultatea de la Fetea Cristea Ion (Pătrut). Legionar din exil, paraşutat in 1945 pe teritoriul patriei. El a condus, înainte de a pleca din tară, Frătifle de Cruce de la Blaj. Băietii pregătiti de el au ajuns luptători de frunte şi caractere integre. Era putin mai mare decât noi. Prin maturitatea lui de gândire şi simtire avea calităti de bun organizator, cu mult tact, bun psiholog şi cu o mare dragoste fată de neam; curajul său era deosebit. Vorba lui era bine cumpătată şi plină de întelpciune.

Făcea parte din elita legionară, ne pusesem mare nădejde in el. Dar Dumnezeu ni I-a luat când aveam mai mare nevoie. A făcut o tuberculoză galopantă şi a murit in vara lui 1945, la vârsta de 28 de ani. A fost înmormântat la cimitirul din Mediaş. Pe crucea lui se găseşte inscriptia: “Inginer Tudor”. L-am plâns cu totii. Blăjenii au pierdut pe cel care le-a dăltntit caracterul.

Alt student de la Facultatea de la Fetea a fost Ion Golea. El şi-a petrecut o mare parte din anul 1945 la Fetea. Era mereu alăruri de decanul nostru şi-i sorbea snoavele. În lipsa lui le reproducea, aşa că in jurul lui Nelu străluceau întotdeauna inima şi cântecul. Îti era mai mare dragul sa-l auzi cântând. Suferea uneori de pripeală. Venea câteodată in conflict cu tatăl lui Nenea Zaharia, care îl iubea mult, dar îl şi mustra. Deoarece avea mult humor, decanul nostru îl socotea mâna lui dreaptă şi era o mare bucurie pentru el când apărea.

Am stat şi cu el in pădure. Trecea vremea foarte repede. Ne întretinea cu poveştile lui şi cu snoavele lui Nenea Zaharia.

De data aceasta aşteptam aterizarea unui avion. Găsisem un platou potrivit. Ziua stăteam in pădure, mai departe de această poiană. După ce se întuneca, porneam la drum şi stăteam toată noaptea in aşteptare. Se făcea de planton, iar ceilalti dormeau in afara plantonului ca să nu tăvălească iarba. Am păzit micul nostru aeroport cam două săptămâni. Sosirea avionului a fost contramandată. Am părăsit acest loc şi ne-am întors in poiana noastră la Fetea.

Nelu şi-a continuat activitatea in cadrul Centrului studentesc legionar din Cluj. Avea multi prieteni şi colegii îl iubeau. Era un om de actiune, un om al datoriei. Din când in când, mai făcea câte o escapadă la Fetea, să-l întâlnească pe decan. Atunci era o mare bucurie pentru amândoi. La Cluj îi plăcea să se implice in toate cu mult zel şi să depună eforturi ca lucrurile să iasă bine.

A venit însă 15 Mai 1948. Au început arestările. Am intrat in ilegalitate. Eu am luat-o spre Alba iar el a luat-o in altă directie. A trecut frontiera şi s-a tot dus. S-a întors apol în tară paraşutat. Simtea că datoria lui este să lupte pe pământul străbun. Lupta era grea. Multi fuseseră arestati şi reteaua de legături era ruptă, să nu zic inexistentă. A împărtit manifeste la festivalul international ce s-a desfăşurat la Bucureşti 1953 şi a arătat străinilor veniti la festival care este adevărul. Mai târziu a fost arestat, judecat, condamnat la moarte şi executat. Vom păstra veşnic in amintire imaginea lui Nelu. Ne vom aminti mereu de curajul lui, de puterea lui de dăruire şi de dragostea lui de patrie. El care avea o sete de a trăi şi un dor de viată, s-a jertfit pentru salvarea patriei.

A mai trecut pe la Facultatea noastră din Fetea şi Ion Samoilă, zis Mircea, mai mare decât noi. Cea mai mare parte din viată şi-a petrecut-o in lagăre şi închisori. A evadat in 1946 de la Colonia de muncă Galda de Jos. El era din Igriş. Era înalt, brunet, cu ochi expresivi, dârz, integru, neînfricat, violent, uneori nu-şi stăpânea mania. Viata lui se confunda cu viata Legiunii. Trăia pentru a o servi. Avea o minte ageră şi se descurca foarte bine in momente grave. Îşi iubea camarazii si îi ocrotea. Era destul de sensibil. Avea un suflet mare si bun.

S-a stabilit până la urmă la Răstolita, unde s-a angajat într-o fabrică de tanin, cu acte false. Era acolo un nucleu de oameni, care se pregătea să opună rezistentă puterii comuniste. În 1948, trei securişti îi surprind acolo. Oamenii reuşesc să-i dezarmeze. Se retrag împreună cu cei trei in pădure şi apoi părăsesc regiunea.

Mai târziu, trece frontiera şi pleacă in Apes. Se întoarce in tară paraşutat odată cu Golea. Activează in părtile Braşovului. Este şi el arestat, condamnat la moarte şi executat.

Mi-a rămas in suflet imaginea acestui muşchetar român, care şi-a jertfit întreaga lui viată Legiunii şi neamului. El şi-a dus existenta in afara normalului: in lagăre, închisori şi ilegalitate. Doar copilăria trăită pe dealurile Târnavei i-a oferit libertate. Prin jertfa lui a mai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi înflorirea României. De obicei, oferi patriei ce ti-a fost mai scump. Lui i-a fost dragă viata şi niciodată nu s-a bucurat de ea.

Alt candidat la admiterea la Facultatea noastră a fost studentul Gheorghiu (Puştiu). A evadat odată cu Samoilă de la Colonia de muncă din Galda de Jos şi a poposit la Fetea. Era din Constanta.

Student in anul I la Politehnică, a fost arestat in anul 1941. Era de staturâ potrivită, cu păr şaten deschis şi ochi căprui, vesel şi cu dor de viată. Se acomodase greu cu noua situatie. Nu se putea obişnui să mănânce cu furculita şi cutitul. Îi erau dragi copiii. Avea gesturi bruşte şi copiii fugeau de el. Era un băiat bun, cu mult suflet, dar cam repezit.

Era devotat cauzei noastre şi îşi iubea neamul. S-a instalat si el la Răstolita, unde făcea pe cărutaşul. În 1948, a plecat la Tg. Mureş cu o misiune, a fost arestat şi apoi împuşcat fără judecată. Tristă a fost soarta acestui băiat cumsecade, care s-a avântat cu tot sufletul si tot elanul in lupta anticomunistă.

A mai trecut prin Fetea Ion Maruşca, venit din Germania. Era înalt, brunet, cu fata rotundă şi ochi pătrunzători, cu o vointă de fier, curajos, cu prezentă de spirit şi mult tupeu. Telegrafistul nostru.

Intr-o noapte, mergeam mai multi într-o cărută. Spre surpriza noastră, vedem la o distantă considerabilă jandarmii. Maruşca avea aparatul T.F.F. la el. Nici cu actele nu stăteam prea bine. Cu prezenta lui de spirit, a găsit solutia: doi ne-am culcat in cărută, iar restul au început să cânte. Am fost opriti. Le-am spus jandarmilor că venim de la petrecere şi am glumit cu ei. Nu ne-au legitimat şi nici nu ne-au controlat căruta.

Ne-au rugat să tinem cont că e noapte şi lumea doarme.

Altă dată, era căutat de armată, care înconjurase două sate. Şi-a luat aparatul şi a ieşit în şosea. A oprit un camion cu militari (care îl căutau pe el) şi le-a cerut pe ton de comandă să-l ducă îndată în satul vecin la Sfatul popular. Militarii I-au primit in camion, scuzându-se ca nu-I pot duce chiar până la destinatie, căci au o misiune urgentă, pe aIt drum. El a făcut pe activistul care merge in control.

Militarii i-au povestit pe cine caută, ce rost au şi ce portiune e înconjurată. La despărtire, Maruşca le-a multumit şi le-a urat succes, amintindu-le că “reactiunea trebuie distrusă”.

Astfel a scăpat din încercuire.

Eu l-am văzut ultima dată in 1946, când m-a vizitat in clinică, unde eram internată.

Mare a fost surpriza pentru mine când in fata mea a apărut teologul Maruşca. Se înscrisese la teologie. Se îmbinau în el extremele. Apoi a fost ridicat de ruşi şi o vreme nu s-a mai ştiut nimic despre el. S-a întors acasă, dar a fost arestat din nou.

Axente Păcuraru era de pe Târnave şi drumul lui trecea de multe ori prin Fetea.

Era student la Cluj, coleg cu mine la Litere. Paralel, urma şi medicina, pentru care a optat in cele din urmă. Era liniştit, blând, tăcut şi cu multă putere de dăruire. Gata oricând să-şi servească patria. În 1948, a fost surprins împreună cu altii de securitate, la Sibiu. S-au tras focuri şi el a reuşit să scape. A fost prins ulterior şi împuşcat la Blaj, fără judecată.

Şerban Secu (Sămut) a fost paraşutat odată cu Ion Cristea. El a condus in 1944-1945 activitatea pe Târnave. Era şi el un reprezentant al Facultătii de la Fetea. A exercitat o influentă asupra naostră, dar a tras şi el din seva pădurii de la “Belghiroaie”. Era un luptător curajos, dârz, cu o mare putere de dăruire, nu prea vorbăret, diplomat. In relatiile cu camarazii, nu era direct. Viata lui şi-a închinat-o Mişcării Legionare.

Mai târziu a plecat la Bucureşti, unde şi-a desfâşurat activitatea. A fost arestat la sfârşitul anului 1948 sau începutul lui 1949, condamnat la moarte şi executat.

Ne-a rămas şi el în amitire, un ostaş care şi-a jertfit viaţa pentru salvarea neamului.

Multi altii şi-au făcut studiile pe la Fetea, pe dealurile însorite ale Târnavei, şi au acumulat in sufletele lor speranta că până la urmă Binele va învinge.

La mai multi ani după eliberare, m-am dus sa-I văd pe decan. Locuia la fiul său la Braşov. Intâlnirea a fost emotionantă. Se simtea brad smuls din pădure şi sădit in grădină. Ne-am depănat amintirile şi am trăit intens trecutul, cu toate bucuriile şi tristetile lui. Nu peşte mult timp, am auzit că a murit şi Nenea şi Lelita.

Am evocat aici pe cei ce-i ştiu că nu mai sunt. Să nu uităm să le pretuim jertfa supremă, adusă prinos patriei.

Să le urmăm pilda in drumul nostru spre mai bine.

Am pomenit aici pe cei executati, pe cei ce s-au stins in închisori şi pe cei morti in credinta legionară.

Ei dorm sub glie fară cruci. Să ne facem datoria fată de eroii noştri. Ei rămân mărturie vie, tara noastră nu va pieri sub călcâi străin şi neamul nostru românesc va renaşte in dreapta credintă.

Alexandrina TEGLARIU VOINEA | miscarea.net

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button