X

America a închis robinetul. România, obligată să finanțeze războiul Ucrainei!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Statele Unite au anunțat oficial că au rămas fără bani pentru Ucraina și nu vor mai putea trimite muniția și rachetele pe care Zelenski le-a cerut.  La reuniunea lunară a grupului de sprijin pentru Ucraina – o găselniță a Casei Albe menită a mai stoarce bani de la fraieri pentru puternicul complet industrial militar din SUA -, americanii au venit „cu mâinile goale”. Așa cum remarcă mai toți analiștii, Congresul de la Washington a închis robinetul. Urmează sfâșierea Ucrainei?!

Deși gazde ale reuniunii, americanii lui Joe Biden au ridicat din umeri când la discuțiile grupului de sprijin pentru Ucraina (format din 50 de state) s-a pus problema… sprijinului. „N-avem!”, au spus, scurt, reprezentanții Pentagonului.

Calculele sunt simple: dacă membrii Congresului aprobă mai mulți bani pentru Kiev, Zelenski primește muniții și arme; dacă nu, ori Europa sare la cap (dar, nu are cu ce!), ori Ucraina trebuie să ceară negocieri de pace.

România plătește, SUA încasează

În fața reprezentanților a 50 de state de pe glob, Lloyd Austin, secretarul Apărării, a transmis că Washingtonul nu poate decât să caute alți aliați (a se citi fraieri) care să acopere golul lăsat de americani – „Îndemn acest grup să sape adânc pentru a oferi Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană terestră și interceptoare care salvează vieți”. Mesajul lui Austin a fost înregistrat video, șeful Pentagonului fiind în recuperare după ce s-a operat (pe ascuns) de cancer de prostată.

Între timp, rapoartele de pe front sunt că „unitățile ucrainene de luptă nu au stocurile și depozitele de muniție necesare pentru a continua războiul”, potrivit lui Celeste Wallander, secretarul-adjunct al Apărării pentru afaceri internaționale. „Acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am concentrat asupra necesității de a răspunde la întrebările Congresului, astfel încât adopte o decizie (n.r. – privind Ucraina)”.

Ultimul ajutor militar oferit de Washington a fost trimis la Kiev la 27 decembrie. Cartușe și rachete Stinger, plus echipament non-letal, în valoare de 250 de milioane de dolari. De atunci, stocurile Ucrainei au fost secătuite sub ploaia de bombardamente rusești. Dar Unchiul Sam, după ce i-a împins spre război pe Zelenski și ai lui, întoarce acum privirile în altă parte, parcă sătul de imaginile și văicărelile Kievului. Așa e în război, americanii au lupta până la ultimul… ucrainean.

Cu sprijinul SUA blocat în Congres, Jens Stoltenberg pune presiune pe europeni să suplinească ei absența ajutorului american. Astfel, se pare că statele din UE membre NATO vor suporta un contract comun de 1,2 miliarde de dolari pentru cumpărarea a peste 222.000 de cartușe de 155 mm. Cine fabrică aceste cartușe? Industria de armament din America. România plătește, America încasează, ca de obicei!

Tactica rușilor: picătura chinezească

Se pare că Moscova aplică în Ucraina tactica picăturii chinezești – obligă Kievul să consume cât mai multă muniție, pe fondul lipsei de ajutor străin.

Lovitură după lovitură, rușii vor să uzeze și epuizeze apărarea antiaeriană a Ucrainei și capacitatea sa defensivă, obligând-o să-şi consume muniția printr-o ploaie de lovituri de rachete.

„Ceea ce fac rușii este să încerce să copleșească sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei. Kievul ia niște decizii dificile pe câmpul de luptă cu privire la ţintele în care urmează să tragă și ce trebuie să lase pentru altă zi. Iar rușii știu toate astea”, a confirmat și John Kirby, secretarul de presă al Casei Albe, într-o conferință de presă.

Spusele americanilor sunt confirmate de rapoartele din Ucraina. În ultimele zile, Rusia a lovit mai multe orașe cu zeci de rachete.

Dacă lucrurile merg în același ritm, iar situația diplomatică nu se schimbă, primăvara va găsi Ucraina sleită de puteri. Se vehiculează inclusiv scenariul unei lovituri de stat la Kiev, căci mulți generali sunt acum de partea lui Valeri Zalujnîi îi războiul său cu Zelenski.

Fără ajutorul Americii, Rusia ar cuceri Ucraina „într-o chestiune de săptămâni, luni, în cel mai bun caz”, potrivit unor surse de la Pentagon citate de NBC News.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button