Maxim într-o lună și jumătate, BOR va recunoaște schismaticii ucrainieni?

In Ucraina in ultimii 15 ani au aparut diferite factiuni schismatice care nu mai voiau sa faca ascultare de BORu. Motive destule. Si la noi sunt rataciti care pleaca din BOR ca sa-si faca propriile “biserici”. Sunt in special cei caterisiti (pe motive f serioase – la noi se cateriseste cand chiar nu se mai poate altfel).

La ucraineni situatia schismaticilor s-a inflamat dupa de Mr Filaret n-a fost ales Patriarh al Rusiei. S-a suparat si-a plecat facandu-si propria “biserica” apucandu-se serios de treaba. Adica hirotonind preoti si tot felul de smecherii ca sa-si creasca “eparhia”. Sigur ca toti l-au luat de nebun si schismatic, inclusiv Constantinopolul.

Acum, la presiunea serviciilor secrete straine, care fac si desfac totul in ucraina mai ceva ca la ei acasa, s-au tras sforile ca sa creeze o asa-zisa biserica nationala ucraineana pt a scadea si pe aceasta cale influenta rusa. Numai ca cei din Biserica canonica n-au acceptat sa intre in jocuri de culise asa ca baietii veseli s-au apucat sa stranga firimiturile schismatice, pe langa care slatiorenii nostri sunt niste ingerasi, si sa se apuce sa faca din ele biserica nationala ucraineana.

Pana la urma chiar si pana aici lucrurile n-ar fi atat de grave si daca luam in considerare sucelile de teritorialitate canonica ale patriarhiei de Constantinopol. Problema, nu mica deloc, consta in faptul ca baietii care au iesit cu injuraturi din Biserica nu s-au intors la ea cu pocainta ci cu mandrie. Asa ceva nu se face. Bun, pana la urma hai ca am mai putea-o inghiti si p’asta dar astia au venit in Biserica cu arme si bagaje. Adica i-au adus si pe cei care au fost “hirotoniti” de ei cand erau considerati de catre toata Biserica ca fiind schismatici. O fi lucrat cumva harul Sf Duh la hirotonia lor? Dumnezeu stie dar Sf Parintii spun un mare NU. Si au dreptate mai ales ca acum aver certitudinea nelucrarii lui la schismaticii papistasi ca sa nu ma duc mai departe. Clar, clar, clar. Or in aceasta situatiune ar fi nevoie ca baieteii respectivi sa faca macar un picut de pocainta (publica musai pentru ca sminteala tot publica a fost), sa recunoasca adevarata Biserica si sa fie hirotoniti pe bune. Sigur ca nimeni nu accepta asa ceva pt ca ar iesi scandalul cat casa popo …, nu, … cat catedrala neamului.

Si asta asa, in putine cuvinte. Ca daca ne mai legam si de faptul ca aparitia noii “biserici” s-a facut in cerc restrans lipsind de la masa 99% dintre cei care ar fi trebuit sa fie acolo … iti dai seama ca situatia este de porc, putin spus.

Daca ar fi sa ne luam dupa canoanele Bisericii (or mai fi in vigoare? sincer, nu stiu sau mai degraba nu cred dupa ce vad ca nimeni nu mai tine cont de ele) unirea Constantinopolului cu schismaticii la modul la care au facut-o i-a scos din Biserica. In atare situatie ceilalti sunt obligati (de canoane cel putin) sa se delimiteze de ei intrerupand comuniunea si sa-i astepte ca sa-si revina, sa se pocaiasca, pentru ca atunci mai mult sa se bucure si sa se veseleasca o data cu intoarcerea fiilor ratacitori.

Sigur ca niciodata nu este prea tarziu dar pana la urma Apocalipsa tot trebuie sa vina asa ca … de ce ar face-o?

Eeee … nu stiu cat de clara a fost esplicatia mea dar poate sunt altii mai bine informati despre situatia de la fata locului.

Mantuire tuturor!

Proorociile cuviosului Lavrentie din Cernigov despre ereziile şi dezbinările din Biserica Ucraineană

Părintele cel iubitor ne spunea nouă: ”Când va apărea puţină libertate, bisericile, mănăstirile se vor deschide şi vor fi restaurate, atunci toate învăţăturile înşelătoare vor ieşi la suprafaţă împreună cu dracii şi ateiştii tainici (catolicii, uniaţii, ucrainenii-de sine sfinţiţi şi alţii) şi în Ucraina, cu mare îndârjire, se vor năpusti asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, împotriva unităţii şi sobornicităţii ei. Aceşti eretici vor fi sprijiniţi de puterea cea fără de Dumnezeu, iar apoi vor lua cu de-a sila de la ortodocşi bisericile şi-i vor bate pe cei credincioşi. Atunci Mitropolitul Kievului (nu este vrednic de acest nume) împreună cu adepţii săi – arhiereii şi iereii – foarte puternic vor zdruncina Biserica Rusă. Lumea întreagă se va uimi de nelegiuirea lui şi se va înspăimânta. El se va duce în veşnica pierzare, precum Iuda*. Însă toate aceste defăimări şi învăţături înşelătoare vor dispărea din Rusia şi va fi Una singură Biserică Ortodoxă Rusă”. Protoiereul Alexandr (Kraskovski), schiarhimandritul Antonie şi ieroschiminahul Teodosie

*Cuvintele prooroceşti ale Cuviosului se împlinesc în zilele noastre, mai ales în privinţa Bisericii Ucrainene. Cu adâncă nelinişte duhovnicească suntem nevoiţi să cităm Actul de lepădare de la Biserică a monahului Filaret (Denisenko), fostul Mitropolit al Kievului, care a aruncat în dezbinare multe suflete: „Sfinţitul Sobor Arhieresc a făcut aprecierea activităţii antibisericeşti a monahului Filaret (Denisenko), acesta find lipsit de toate gradele preoţeşti de Acţiunea Judecătorească a Soborului Arhieresc de la 11 iunie 1992 şi atenţionat de Soborul arhieresc din 1994 că „dacă va mai continua… fărădelegile, va fi lepădat de Biserică prin anatemizare”. Sfinţitul Sobor Arhieresc este nevoit să constate cu durere, că monahul Filaret n-a luat aminte la adresarea Bisericii-mame care îl chema la pocăinţă şi, în răstimpul dintre soboare, şi-a continuat activitatea schismatică (de dezbinare), pe care a răspândit-o departe de hotarele Bisericii Ortodoxe Ruse, contribuind la aprofundarea schismei în Biserica Bulgară şi primind în comuniune schismatici ale altor Biserici Locale, ignorând în mod criminal interdicţiile întemeiate din partea puterii bisericeşti legale – lipsirea de cinul bisericesc, – el continua să săvârşească slujbe blasfemiatoare şi hirotonii nelegiuite; neavând cin preoţesc, monahul Filaret, spre ispita multora, a îndrăznit să se numească „patriarh al Kievului şi al întregii Rusii şi Ucraine” (în vreme ce vechea catedră a Kievului este ocupată în mod legal de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care se află în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă şi prin ea cu toată Biserica Ortodoxă Universală), continuând prin acţiunile sale criminale să aducă daune Ortodoxiei din Ucraina. Date fiind cele expuse mai sus, Sfinţitul Sobor Arhieresc în temeiul pravilei Apostoleşti 28 care spune: „Dacă un episcop, sau preot, sau diacon, fiind afurisit cu dreptate pentru fărădelegi vădite va îndrăzni să se atingă de slujirea care cândva i-a fost încredinţată, unul ca acesta să fie cu totul lepădat de la Biserică”, la fel şi conform pravilei a 14-a a Soborului din Sardichia, pravilei a 4-a a Soborului din Antiohia şi pravilei a 88-a a sfântului Vasile cel Mare, într-un glas confirmă: monahul Filaret (Mihail Antonovici Denisenko) să fie lepădat de Biserica lui Hristos. Să fie dat anatema înaintea întregului popor (Aнафемa. История и XX век, 1998, pag. 396–397) – nota alcăt. […] Cuvintele Cuviosului Lavrentie despre Rusia, despre ceea ce este „rusesc”, despre erezii şi credincioşie Bisericii-Mame Părintele Lavrentie vorbea insistent şi cu severitate, preîntâmpinând că Rusia şi rusesc sunt cuvinte natale. Şi trebuie de ştiut neapărat, ţinând bine minte că a fost Botezul Rusiei, iar nu botezul Ucrainei. Kievul – este al doilea Ierusalim şi maica oraşelor ruseşti. Rusia Kieveană a fost dintotdeauna împreună cu Marea Rusie. Kievul fără Marea Rusie şi separat de Rusia este de neînchipuit în nici o situaţie şi în nici un caz. Capitala Poloniei în taină era jidovească. Jidovii îi sileau pe polonezi să cucerească Rusia. După ce o parte din Rusia a fost cotropită de polonezi, ea a fost dată în arendă jidanilor împreună cu mănăstirile ortodoxe, bisericile şi preoţii. Preoţii şi creştinii ortodocşi, fără permisiunea lor, nu aveau voie să săvârşească nici un fel de trebuinţe. Pe ortodocşi îi constrângeau şi îi oprimau din toate părţile, favorizând Polonia, catolicismul şi unia. Nu în zadar Griţi „Auraşul”, fericitul nebun pentru Hristos Grigore, striga în piaţă atunci când îl băteau: „Vai, dor pumnii jidoveşti!”. Jidovilor foarte tare nu le plăceau cuvintele Rusia şi rusesc, şi, de aceea, au numit pământurile cucerite de polonezi şi luate de ei în arendă Malorosia (Rusia mică). Apoi şi-au dat seama că acest cuvânt conţine cuvântul Ros şi au numit aceste teritorii Ocraina (margine). Cuvântul ocraina este defăimător şi înjositor! Ce fel de margine? A cui margine, de ce margine? Doar după această părelnică margine jidanopoloneză se află alte ţări şi state. Şi mai târziu, după indicaţiile lor, polonezii au legiferat termenii de Ucraina şi ucraineni, pentru ca noi cu mai multă uşurinţă să ne uităm numele rusesc şi să ne rupem pentru totdeauna de Sfânta şi Dreptmăritoarea Rusie. Cuviosul Teodosie, egumenul Lavrei Peşterilor, scria, ca noi să nu lăudăm credinţa străină şi în nici un caz să nu ne unim cu catolicii şi să nu părăsim Credinţa Ortodoxă. Cei apropiaţi nouă duhovnoceşte, marii Arhiepiscopi Lazăr Baranovici şi Teodosie al Cernigovului, ale cărui moaşte sunt în faţa noastră (zicând acestea Părintele Lavrentie făcu o metenie în direcţia Catedralei), şi Sfinţitul Ioan de Tobolsk, se străduiau din răsputeri după cuvântul Domnului Iisus: „Ca toţi să fie una”, să fie cu Rusia Ortodoxă, ca împreună să formeze Sfânta Rusie. Şi ca pentru totdeauna să se elibereze de stăpânirea poloneză şi asuprirea jidovilor, de arenda lor şi să se izbăvească de catolicismul străin şi de unia pierzătoare de suflet, introdusă şi implantată prin ameninţări, torturi, violenţă şi moarte. Părintele a mai spus: „Aşa precum nu poate fi despărţită Preasfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, care este Unul Dumnezeu, la fel nu pot fi despărţite Rusia, Ucraina şi Bielarusia. Împreună ele constitue Sfânta Rusie. Să ştiţi aceasta, ţineţi minte şi nu uitaţi! În oraşul Kiev niciodată nu a existat Patriarh. Patriarhii erau din Moscova şi locuiau în Moscova. Păziţi-vă de grupul ucrainesc autosfinţit (biserica) şi de unie”. Stareţul Lavrei Peşterilor din Kiev, părintele Kronid l-a contrazis pe Părinte zicând că autosfinţiţii şi uniaţii deja au dispărut din Ucraina. Părintele a răspuns cu mahnă şi tristeţe: „Diavolul va intra într-înşii şi ei, cu o răutate satanicească, se vor oşti împotriva Credinţei şi Bisericii Ortodoxe, dar sfârşitul lor va fi ruşinos şi adepţii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul Împăratul puterilor”. Cât sunt de scumpe şi fără de preţ cuvintele Părintelui – el pe toate le-a prevăzut şi le ştia din timp. Nu demult a apărut un arhiereu ucrainean autosfinţit care s-a numit pe sine Patriarh al Kievului şi încă unde? În America. El nu ştie sau a uitat că în Kiev niciodată nu a existat Patriarh… Iar noi trebuie să ne întrebăm de unde se poate lua în America un Patriarh Kievean?! Dar unii, sortindu-se la munci veşnice, spre propria lor ruşine, îl aclamau ca nişte posedaţi: „Patriarhul nostru!”. Părintele ne preîntâmpina să rămânem credincioşi Patriarhiei Moscovei şi în nici un caz să nu aderăm la nici un fel de dezbinare. Iar acei arhierei şi preoţi, care au semănat tulburări în sufletele credincioşilor, şi-au provocat mare daună şi au dus multe suflete la pieire.

(Viata, învataturile, minunile si acatistul”, Editura Egumenita)