NEXT LEVEL: Înlocuirea pașapoartelor cu autentificarea biometrică directă

iul. 7, 2018 18546 3 http://bit.ly/2J13Fbv

Țara care renunță la pașapoarte, că are o tehnologie mult mai bună acum

Pasagerii companiei aeriene Qantas care trec prin aeroportul din Sydney se vor număra printre primii din lume care nu mai depind de prezența unui pașaport pentru formalitățile de check-in. În același timp, nu-ți trebuie vreun act în momentul în care îți lași bagajele la cală și nici măcar în cadrul procesului de îmbarcare.

Peste tot, este suficient să-ți arăți fața. Cu astfel de opțiuni, autentificarea biometrică nu se va mai rezuma doar la smartphone-ul din buzunar sau la filmele cu James Bond.

Adopția autentificării faciale în aeroporturi se reflectă într-un real beneficiu pentru cele mai aglomerate terminale din lume. În mod previzibil însă, o schimbare atât de radicală nu este primită cu brațele deschise de către toți călătorii. Pe de o parte, acest viitor în care ne vom baza din ce în ce mai puțin pe hârtii este inevitabil.

Dacă ai o problemă cu el, singurul lucru pe care îl poți face este să-l amâni.

CEO-ul Aeroportului din Sydney este foarte optimist în privința utilității acestor schimbări și este încrezător că vor ajuta enorm la micșorarea traficului.

„Nu vei mai fi nevoit să jonglezi cu bagaje și pașapoarte, să te cotrobăi prin buzunare sau să-ți cauți smartphone-ul pentru a arăta permsiul de îmbarcare. Fața ta va fi pașaportul pe tot parcursul procesului.”

După primele teste din Sydney, autoritățile guvernamentale din Australia sunt optimiste că vor aduce acest sistem revoluționar în toate aeroporturile din țară. În acest scop, s-au angajat deja la un program de finanțare de 16,6 milioane de dolari pentru îmbunătățirea mecanismului biometric ce se află la baza întregului mecanism.

NOTĂ OrtodoxINFO

Și desigur că și această metodă de identificare va da erori la un moment dat. Obiectivul final fiind cipul sub piele. Însă nu trebuie sub nicio formă să acceptăm acești pași intermediari peceții lui antihrist. E bine să renunțăm la tot ce necesită astfel de mijloace de identificare, să rămânem cu actele pe care le avem, certificate de naștere, buletine, și după cum ne îndemna Părintele Adrian Făgețeanu, să nu mai primim absolut nimic nou.

Citiți și:

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
3 Comentarii la “NEXT LEVEL: Înlocuirea pașapoartelor cu autentificarea biometrică directă”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Bravo
    # 7 iulie 2018 at 13:18

    Poza oricum ne faceau. Asa te uiti la fata mea si stii cine sunt. N-am nevoie sa mai semnez nimic, ca nu mai primesc un document ca pasaportul. Si asa am rezolvat problema cu actele alea teribile.

    • redactor
      # 7 iulie 2018 at 23:43

      Bravo

      Ba vei semna.

  2. acelas
    # 8 iulie 2018 at 15:03

    „next”

    http://evz.ro/avocatii-si-notarii-ar-putea-fi-inlocuiti-de-roboti.html

    si in contextul unor „atmosfere” de tip rezist, pe mai multe zone pe glob in viitor, asa ceva pare verosimil ..

Scrie un comentariu

Scroll Up