Agricultura românească, CONTAMINATĂ cu un PESTICID CANCERIGEN MONSANTO. Deși alte state au tras semnale de ALARMĂ, statul român își ÎMBOLNĂVEȘTE populația cu bună știință

Compania Monsanto, principalul producător de pesticide din România, a fost obligată să îi plătească unui grădinar american despăgubiri în valoare de 289 de milioane de dolari. Gigantul din industria agrochimică a fost acuzat că unul dintre insecticidele pe care le fabrică, Roundup, este cancerigen. Anul trecut, Monsanto a avut în România o cifră de afaceri de aproximativ 95 de milioane de euro. În acest context, Emil Dumitru, președintele uneia dintre cele mai mari asociații agricole din România, susține că nu există niciun motiv pentru consumatorii români să se îngrijoreze, că aceste produse sunt acreditate, chiar dacă asupra lor planează o mare umbră de îndoială. El este contrazis de un oficial din cadrul Ministerului Agriculturii, care, sub rezerva anonimatului, a susținut pentru „Evenimentul zilei” că Monsanto ne-a chimizat pământurile agricole la nivel industrial cu substanțe cancerigene, că la mijlloc este vorba despre acte criminale și că DIICOT ar trebui să se autosesizeze.

Liber la VÂNĂTOARE de păsări și animale RARE. Statul român NU le PROTEJEAZĂ

Sunt vânate păsări și animale aflate pe cale de dispariție. Este semnalul de alarmă tras de Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române. Specialiștii atrag atenția Ministerului Mediului că nu există studii temeinice care să susțină ordinele de ministru privind cotele de vânătoare pentru sezonul 2018-2019. Realizatorul Realitatea TV Octavian Hoandră susține că, în spatele acestor decizii, sunt interese mari.

X