Marele praznic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel este pentru unii prilej de manifestări ecumeniste. Chiar dacă cei doi Apostoli s-au remarcat îndeosebi prin luptele duse pentru apărarea dreptei credințe, ei pot fi instrumentalizați și prezentați drept modele de unitate în diversitate. Așa se face că anul acesta Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație în frunte cu Arhiepiscopul Iov de Telmessos la Vatican cu ocazia sărbătoririi Sf. Petru și Pavel. Declarațiile de unitate emise de cele două părți parcă ne luminează cu privire la originea pretențiilor papiste ale Constantinopolului, sursa multor conflicte ce par să schimbe fața Ortodoxiei în aceste vremuri.
Documentele citite se regăsesc pe site-ul oficial al Patriarhiei Ecumenice.
Este afirmată din nou dorința de unitate din partea catolicilor, resimțită mai puternic de Papă după vizita din Bulgaria și România(!). Aceasta este văzută ca „respect față de identitățile specifice și coexistența armonioasă în forme legitime ale diversității”. De aceea, „scopul dialogului este comuniunea deplină în formele legitime ale diversității, nu o uniformizare monotonă, cu atât mai puțin o absorbire”.
Trebuie specificat că o astfel de unitate, cum este cea dorită în astfel de întruniri, este cu totul străină de duhul evanghelic și ortodox, care urmărește o curățire și înălțare a omului, nu să-l lase în stadiul său decăzut. Cu alte cuvinte, trebuie urmărită pacea de sus, nu pacea precum o dă lumea. Depășirea rănilor dintre ortodocși și catolici ar trebui să vină prin vindecarea lor, prin revenirea la dreapta credință, nu prin acomodarea până la nesimțire sentimentală unii cu alții și tocirea sensibilității dogmatice.
În orice caz, unitatea dorită de Hristos în Biserică nu arată ca în video-ul de mai sus.
Citiți mai multe pe Theodosie.ro.
Oribil. O muzica bizara care-ti da impresia de ritual la o curte de regi occidentala si cu oameni inregimentati gata sa il aclame pe cel viclean.
Doamne pazeste-ne si fa sa avem discernamant!
Ce le mai plac pupaturile cu eretici si robele lungi pe care sa le tina cineva din spate.
Da Doamne să nu avem parte cu ei la judecata Ta.
Mai bine zis rugaciuni intre ecumenisti !
Oare ce se mai știe de micuța SORINA din Baia de Aramă dată în adopție cu forța la americani ?
Un coșmar devenit realitate! Dumnezeu sa ne lumineze pe toți!
De parca numai ea este in situatia asta… Intr-o lume normala parintii tigani trebuiau obligati sa o creasca.
Nu am sesizat daca s-a si impartasit episcopul „ortodox”.
Ce mai așteptați?! E lepădare pe fata. Vine urgia!
Eu aștept ca un euro s-atingă pragul de 5 lei….să vezi atunci – DANCE!
Vulcanul Stromboli din Italia, a început să bolborosească și el, după Etna…inundații, FOC…
Fratilor, situatia e mult mai grava, inclusiv la noi, e prapad! Am fost saptamana asta la o biserica din oras sa-i dau niste carti de informare asupra ecumenismului si sinodului din Creta unui preot care dealtfel din punct de vedere exterior slujeste foarte bine, predica bine (nu stiu cat de bine recent ca n-am mai fost la ecumenisti din 2014), are rabdare cu oamenii la spovedanie, isi face treaba ca la carte.
Din start, n-a vrut sa primeasca nimic, cand i-am zis din ce-au spus sfintii, sa citeasca canoanele, sa ia aminte la cum au procedat sfintii confruntati cu probleme similare in istoria Bisericii, ca doar nu de la mine ii zic, a spus ceva aproximativ ca ce treaba are el cu sfintii, cu canoanele, ca noi traim rupti de realitate, si sfintii, chiar si Biserica Ortodoxa Bulgara ce a avut o atitudine demna impotriva papei si a sinodului talharesc din Creta, ar trai pe alta lume. In fine, preotului nici de sfinti nu-i pasa ce spun, degeaba ii zici de Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Grigorie Palama, Sf. Marcu al Efesului, Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul si altii si cand am incercat sa-l determin sa marturiseasca adevarul ortodox impotriva ereziei ecumeniste pt. harul preotiei primit de la Hristos, el a zis ca de la Hristos n-a primit nimic, ca de la mitropolit are harul preotiei prin punerea mainilor, ca lui, Hristos nu i-a dat nimic, o adevarata nebunie!
Asa gandesc majoritatea preotilor din parohiile din tara, isi fac meseria ca niste functionari, ii considera pe mitropoliti sefii lor cum ar fi un sef de bordel, de carciuma sau de magazin, si chiar din cei carora exterior nu le poti reprosa nimic in afara tacerii asupra ereziilor moderne si a sinodului talharesc cretan, chiar cei care au o activitate sociala intensa, o activitate pedagogica si de formare duhovniceasca prin spovedanie, sunt cazuti rau, lauda papismul, considera normala infratirea cu cei la care dealtfel multi ierarhi de la noi au studiat, si pe care ii lauda ca ne dau lacasurile lor papistase din Italia si Spania sa slujeasca liturghia ortodocsii – in zadar le zici ca lacasurile alea oricum erau goale ca occidentalii si-au pierdut credinta si nu mai merg pacaliti cu erezia de orice fel, lipsita de harul Duhului Sfant, si ca de fapt nu ne fac nici un bine si favor prin asta tinand cont de pretul cerut (acceptarea ecumenismului si ereziilor lor, bagarea calului troian al tolerantei fata de minciuna in Biserica lui Hristos – cea Ortodoxa).
Va dati seama, oamenii astia nu mai cred nici in Dumnezeu, nu-i mai urmeaza nici pe sfinti, sunt secularizati complet si fac binele degeaba. De fapt, ce bine poate fi ala fara marturisirea dreapta a lui Hristos? Ca daca e s-o luam pe pista asta falsa a unui „bine” relativ promovat de ecumenism, ateii din tarile nordice fac cel mai mare „bine” popoarelor lor, satisfacandu-le tuturor toate poftele materialiste, dand si alora ce nu muncesc deloc venituri lunare care nu le castiga multi din tari mai sarace care muncesc pe salariu mediu si multe altele. Asta nu e deloc bine, ca prin astfel de „bine” il rupi pe om de Dumnezeu, il duci spre umanism, care este dracesc, il legi cu totul de pamant facandu-l inapt pt. mantuire.
In fine, credeam ca mai sunt preoti care cugeta ortodox printre cei ce n-au intrerupt pomenirea, dar la ce gandire am intalnit, nu doar la unul… Incercam sa-i mai incurajez daca mai erau careva dintre ei ezitanti prin carti ce tratau problemele actuale din Biserica, multe din ele aratand si cum au procedat in trecut sfintii ce s-au confruntat cu problemele noastre, si temeiul canonic al intreruperii pomenirii, si cum au procedat ierarhi din vremurile noastre impotriva ecumenismului – degeaba, vorbesti cu peretii, si astia sunt oligofreni ca te fac eretic ca nu mai le pomenesti pretiosul lor ereziarh. Atat de inculti teologic sunt incat nici nu stiu ca n-ai cum sa fi eretic daca nu mai pomenesti episcop, chiar daca ar fi fara dreptate (dar nepomenirea pt. erezie inaintea deciziilor sinodale este canonica si dreapta in conformitate cu Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, numai daca intrerupi pomenirea pt. pricini administrative sau pacate personale ale ierarhului inaintea cercetarii sinodale e interzis de acelasi sinod prezidat de Sfantul patriarh Fotie), cel mult schismatic.
Daca eram priceput in arte martiale, cum Sfantul Ioan Gura de Aur a spus ca palma ce loveste eretici se sfinteste, cat imi mai sfinteam eu si maini si picioare… Dar in fine, nu e deloc de gluma, noi traim cu adevarat vremurile de pe urma: biserici poleite cu aur pline de necredinciosi, popi si ierarhi carora nu le mai pasa de Hristos si Sfinti, ci folosesc Biserica politic pt. a-si crea ei o imparatie a lor aici pe pamant, prin ecumenism. Momentan mai sunt tolerate unele carti bune, marturisitoare, in bisericile cazute in ecumenism doar pt. ca aduc bani sau pt. ca nici nu se mai ostenesc sa le indeparteze din moment ce ei se considera dumnezei in Ortodoxie si orice ar spune sfintii, tot cum le dicteaza propria minte eretica vor face in biserica…
Știu ce vrei să spui…E PANDEMIE!
Fiindu-le teamă, s-au PRINS/ANCORAT numai în PREZENT, încât au uitat CUI slujesc ei!
Meseriasi si atat. Stau cuminti sa poata iesi mai tarziu la pensie.
Nu le va ajuta Bunul DUMNEZEU sa iasa la pensie !!!!
La asta nu ajuta Dumnezeu. Banul e inventia satanei.
Eu, pe la ședințe de protopopiat mai trag câte un”frate”si încerc să-l conving de erezia ecumenista. Îmi spun:”ce e pasa noua?! Ei(” ierarhii”) vor da seama”. Renunț dezamagit…
Dar DACĂ i-ar spune ”ierarhul” să se arunce-n fântână, s-ar arunca?
Totul până la bani, până la tăierea mijloacelor de trai, a obișnuinței, etc….iar după ei….LA IAD…CU TOT CU PAROHII!
Cum s-a întâmplat cu preotul ăla din Ucraina ce a rămas înțepenit în timpul slujbei și s-a văzut cu tot cu enoriași pe la talpa Iadului!