De la „Femeia anului”, la dormit în parc. Paula și-a pierdut CASA pentru un CREDIT de câteva mii de euro. Femeia dezvăluie riscurile unor CONTRACTE-CAPCANĂ care există pe piața din România

Cum poate un simplu împrumut să ruineze viața unui om? Povestea Paulei Banu este un bun exemplu. Femeia care și-a pierdut casa pentru un credit de câteva mii de euro dezvăluie riscurile unor contracte-capcană care există pe piața din România.

În liniștea nopții, roțile de plastic ale unei genți de voiaj hârâie pe asfaltul spart al unei alei din Ploiești. O doamnă își târăște bagajul în care a strâns tot ce i-a mai rămas după o viață de muncă. Se numește Paula Banu. E unul dintre clienții aduși la sapă de lemn de o instituție financiară nebancară.

„Nu e ușor peste noapte să rămâi fără absolut nimic”, spune cu ochii sticlind în noapte de la lacrimile care i se scurg pe obraji. „Mi-au luat casa. De ce? Unde am greșit? Sunt un om normal, care a muncit și a respirat și a plătit taxe și pe aerul pe care îl respir în România. Pentru ce? Am ajuns la mila hoților. E o Românie a hoților. Faceți ceva! Faceți ceva!”, repetă deznădăjduită și se pregătește să își spună povestea halucinantă a unei vieți distruse de la un credit ridicol de mic dacă îl comparăm cu pagubele pe care le-a creat ulterior.

Paula Banu avea până mai ieri o viață liniștită. Era tipul cetățeanului model. Niciodată nu s-a mulțumit cu puțin. Tot timpul a vrut să învețe câte ceva. Ajunsese să cunoască patru limbi străine, învățase peste zece meserii pentru care și-a obținut și diplome de calificare, de la contabil la decorator floral și cosmeticiană, semn că a căutat tot timpul să muncească și să nu aștepte niciodată să îi cadă banii din cer. În 2015, pentru că încercase să pornească de la zero o mică florărie din fonduri europene, o fundație îi oferise distincția „Femeia anului”. Urcase pe scenă, oamenii au aplaudat-o, și-a primit trofeul, a lăcrimat de fericire. La nici doi ani de atunci am găsit-o transformată. Dintr-o femeie cu spirit de învingător, devenise un om ruinat și hăituit.

Totul a pornit de la dorința de a-și renova apartamentul de patru camere în care trăise o viață. Avea nevoie de o sumă nu foarte mare: 4.000 de euro. A căutat pe internet și a dat peste una dintre firmele care se laudă că oferă împrumuturi extrem de repede. Pentru banii respectivi a trebuit să ipotecheze apartamentul. Nimic nu avea să îi trezească suspiciuni, mai ales că firma se lăuda cu un afiș pus la intrarea în sediu care zicea că este monitorizată de Banca Națională a României. I s-a pus contractul în față și l-a semnat fără să citească atent fiecare clauză în parte. Acolo era scris în termeni inaccesibili unui om care nu stăpânește noțiuni elementare financiar-bancare că dacă nu își achită la timp ratele va plăti cu vârf și îndesat: 20 de euro pe zi. Adică într-o lună ar fi putut ajunge la datorii de 600 de euro, de trei ori mai mari decât rata. O bună perioadă a plătit conștiincioasă ratele, nepunându-și niciodată problema că s-ar putea să ajungă într-un punct în care să nu poată returna o suma de 200 de euro cât se angaja să dea lunar. Dar, ca multora dintre noi, s-a întâmplat să rămână brusc fără loc de muncă. Atunci s-a dus la firma de credit crezând că va găsi înțelegere și va fi păsuită măcar o scurtă perioadă. A adus cu ea și adeverință de la forțele de muncă arătând că e în căutarea unei slujbe, că urmează cursuri de recalificare care îi vor ușura obținerea unui alt post. Dar angajații de la firma de credit i-ar fi râs în nas.

„Nu au acceptat nicio relaxare financiară. Au tăiat în carne vie. Nu vreau să vă spun, câtă obrăznicie am auzit de la oamenii ăștia: «Ce ne interesează pe noi, cucoană? Te-ai servit de banii noștri!»”.

Avea să înțeleagă în curând că firmei îi convenea extrem de mult această situație. Că grosul profitului firma îl face după ce omul începe să acumuleze penalități. În acel punct, clientul ajunge la mila firmei, căci își pusese gaj casa.

„Când un om este la ananghie pentru o perioadă mai lungă, îl prinde și efectiv îl usucă! Îi ia și sufletul din el. Nu există nicio lege care să îl apere cumva și pe omul ăla. Cred că suntem singura țară în care se întâmplă așa ceva. Nu se poate!”. Așa s-a întâmplat și cu Paula: i-a luat și sufletul din ea. Deși firma neagă. Reprezentanții ei ne spun că au vrut tot binele clientei și niciodată nu ar fi intenționat să se ajungă aici. „Angajații societății noastre au încercat contactarea telefonică a clientei, de asemenea s-au deplasat în nenumărate rânduri la adresa ei de domiciliu în vederea identificării unei soluții de achitare a debitului restant, însă debitoarea nu a fost găsită la domiciliu niciodată”.

În scurt timp, instituția financiară nebancară i-a scos apartamentul la vânzare printr-un executor judecătoresc. Un apartament de 60.000 de euro pe piața liberă urma să fie pierdut pentru un credit de 4.000 de euro din care Paula achitase mai bine de jumătate. Executorul judecătoresc i-a vândut totuși apartamentul pe o sumă de trei ori mai mică.

De ziua ei de naștere a găsit în cutia poștală cea mai amară felicitare. Executorul o anunța că apartamentul i-a fost adjudecat la licitație de un necunoscut. Dar nici atunci nu i-a venit să creadă că ar putea ajunge în stradă de la un credit atât de mic. Dar într-o seară, când se întorcea frântă de la noul serviciu, s-a trezit cu „inevitabilul” în casă.

„Nu am să uit câte zile o să trăiesc: ușa de la intrare era dată de perete. Un jandarm fuma în hol și mulți oameni în casă. Și am întrebat: «Ce căutați în casa mea?» A ieșit executorul respectiv : «Nu mai e casa dumneavoastră de mult! Ce? Nu știați?»”. A ajuns în stradă doar cu hainele de pe ea. A stat o noapte pe băncile din parcul în care își plimba înainte cățelul. Dar executorul nu s-a mulțumit să îi ia doar casa. În scurt timp a primit o înștiințare că i s-a pus și poprire pe salariu. Atunci a simțit că se rupe ceva în ea. „Când mi-a venit poprirea pe salariu, eu am ținut mâna la inimă și am zis: «Dumnezeule mare! Din 260 de euro cât am eu salariu, deja plătesc și avocați, plătesc și chirie? Cum să fac mai departe?!»…Și, credeți-mă, ca să nu mai plătesc acei bani, cu ultimul salariu mi-am cumpărat bilet de avion și m-am dus în aeroport în primul avion pe care l-am găsit”.

A ajuns în Anglia, unde a luat-o de la zero și a reușit repede să își facă un rost. Acum muncește ca infirmieră într-o țară în care încearcă să-și regăsească liniștea. A venit în ţară doar pentru a-și înnoi actele de identitate și nu o bate deloc gândul să rămână.

„La ce să mă mai întorc în România? Să văd cum cămătarii stau cu ochii pe mine?”

Jandarmii m-au târât afară din casă. Au fost nevoiți. Acel executor îmi băga telefonul în ochi, mă filma și îmi spunea că nu mă supun legilor. Plângeau și jandarmii, plângeau și mă rugau:

«Doamnă, vă rugăm din suflet, nu ne faceți să vă bruscăm!»

Un împrumut de 4.000 de euro, din care 2.000 de euro erau deja achitați. Problemele au apărut atunci când Paula Banu și-a pierdut serviciul și a cerut amânare de plată.

„Ce ne interesează pe noi, cucoană? Te-ai servit de banii noștri!”, i s-ar fi spus, și s-au activat clauzele din contractul de împrumut.

Casa de 60.000 de euro i-a fost vândută la licitație, dar asta nu a fost suficient, conform contractului. I-au pus și poprire pe salariu.

100.000 de oameni riscă să-şi piardă casele

Băncile au acordat credite imobiliare în valoare de 76,5 miliarde de lei. Dintre acestea 76,5% sunt garantate cu ipoteci, iar dintre cele ipotecare 57% sunt acordate prin programul Prima Casă. Datele BNR arată că în octombrie 2015, 177.717 de oameni nu-şi mai puteau plăti ratele şi aveau datorii mai mari de 90 de zile la bănci. Suma totală restantă se ridica la 29.023 milioane de lei. Rata creditelor neperformante, adică cele care au întârzieri mai mari de 90 de zile, a coborât de la 10% în decembrie 2015 la 7,8% la finalul anului trecut. Reducerea creditelor neperformante la bănci s-a făcut fie prin restructurarea acestora, fie prin vânzarea lor către firmele de creanţe. Se estimează că peste 100.000 de oameni pot să-şi piardă în orice moment casele. Aceştia sunt hărţuiţi de recuperatori sau de bănci şi nu au niciun mijloc legal să se apere. Nici măcar legea falimentului personal nu este funcţională.