O sora draga este exclusa de catre duhovnicul sau dintr-un pelerinaj la Ierusalim, deoarece dorea sa mearga cu pasaport temporar. Conditia impusa de preot era pasaport biometric “ca toata lumea”. E acelasi cu cel care cu 10 ani in urma o sfatuia sa vizioneze documentarul “Ingerul digital” …
Un frate drag renunta a se mai implica activ in lupta antiecumenism, anticip si antisistem, deoarece “importanta e familia”.
Astea le-am aflat azi. Acum mai multe zile am aflat ca o alta sora draga a trecut la calendarul vechi.
Etc.
Exemple “mici”, din jurul nostru. Sigur si voi ati intalnit asemenea cazuri.
De exemplele mai mari, n-am mai amintit. Le stim cu totii.
Bine zicea o sora draga:
Am ajuns in momentul in care nu trebuie sa ne mai miram cand cineva cade, ci sa ne miram cand cineva inca nu a cazut.
mare bagare de seama la ravna multa care nu e insotita de un discernamant pe masura!
Pai cam asta este diferenta intre preoti daca vorbim doar de ei. O parte dintre ei merg inainte oricum fara sa mai distinga nimic. Raman doar sa palavrageasca si sa promoveze ce cred ei. Tot stau si ne explica ce au citit ei si cum au facut si au crezut crestinii si se strofoaca cu cuvinte frumoase si incearca sa te convinga sa fii crestin cand ei nici nu au idee ce inseamna. Cand de fapt la ei inseamna doar respectarea anumitor norme. Familia e un mod de a trai pe care Dumnezeu a binecuvantat-o si a facut-o taina pentru ca asa a crezut El ca e mai bine pt. oameni sa traiasca organizati in comunitate. Dar nu poti face din asta scopul credintei. La Biserica despre asta vorbesc doar. Toate tainele cum sunt si calugaria si botezul si restul la fel sunt. Sunt doar forme binecuvantate si creditate ca bune de Dumnezeu care sa duca la formarea sufletului prin distingerea lucrurilor intamplate in viata ta. Dar daca sufletul tau ajunge mort ce mai conteaza ca o persoana a trait in familie in manastire singur sau ca a primit botezul sau ca s-a impartasit. Asta e problema la oameni in general. Se lovesc prea mult de anumite norme si de chichite mici si vad totdeauna alta problema decat cea din realitate.Desigur ca sunt importante normele, legile si dogmele pentru organizarea in societate si relationarea dintre oameni. Dar cand astea devin un scop nu mai e bine. La fel si problema cu calendarul. E bine sa stii si sa fii informat asupra unei chestiuni. Dar nu sa te influenteze atat de mult. Daca ai dovezi ca sunt primite de Dumnezeu ambele calendare de ce te lovesti asa tare de problema asta. Si da asa e. Problema ecumenismului e una importanta. Despre asta ar trebui sa se vorbeasca in primul rand in Biserica in timpurile astea nu sa militam si sa strangem semnaturi pt familie si sa stam sa facem catehism si nu stiu ce cand ne ducem de rapa si visam la pace ca si cum ar pica de undeva. Asta e asa ipotetic. Oricum oamenii nu vor sa stie de nimic altceva. Au un mod de viata si o anumita gandire si destul orgoliu si e destul.
A spus Domnul asa despre aceste vremuri: ” Cine va rezista pana la sfarsit, acela se va mantui”.
Ganditi-va bine la aceste cuvinte in care sta toata cheia purtarii din aceste vremuri ale cernerii:
– rezista in ortodoxie
– rezista impotriva ecumeninsmului
-stai in Cuvantul lui Dumnezeu
-rezista impotriva corectitudinii politice, a NOM, a clasei politice corupte- premergatorii antihristului
– rezista biometriei, cipu-urilor, reclamelor, mesajelor subliminale si tentatiilor lumii
– rezsita propriei mandrii care te va face sa crezi ca in aceste vremuri numai tu esti detinatorul adevarului
– rezista cu patericul si filocalia in brate zi de zi
– rezista abuzurilor, minciunilor, manipularilor, amenintarilor, promisiunilor.
Ce spune acel frate, ca impornatnta e familia…are dreptate. Dar eu il intreb: cum va trai familia lui si cum isi va putea el proteja familia intr-o lume antihristica, digitalizata, organizata, abrutizata, manipulata si supravegheata? Crede el ca intr-o dictatura a acestor draci va putea face ceva pentru familia lui? Inselare amarnica…Lucrurilor se vor intampla fara indoiala asa cum scrie in Cartea Apocalipsei, dar, prietene, nu-i totuna leu sa mori sau caine in lanturi, cum a spun poetul odinioara…Cand voi inchide ochii nu stiu cum va fi, dar daca un netrebnic ticalos ca mine va ajunge in fata Domnului, macar sper ca voi putea zice: Doamne, macar am incercat sa rezist. Nu stiu cat am putut, ce am reusit…nu stiu nimic. Dar, Doamne, nu am fost de acord cu ei, am fost impotriva lor pana la sfarsit…Apoi, mila Domnului sa fie cu noi cu toti.
Subscriu.
„Frumuseţea este un lucru pe cât de misterios, pe atât de teribil, iar asta mi se pare greu de suportat. Dumnezeu şi diavolul se ceartă, şi nu şi-au ales alt teren de luptă decât omul.”
F.Dostoievski- Crimă şi pedeapsă
Ma doare sufletul sa constat slabiciunea ,neputintele ,ranile nevindecate ,patimile nedezradacinate in totalitate cu care noi toti,coplesiti de ele, asa cum eram in bisericile sau manastirile unde se gaseau fostii Parinti Duhovnici,ne-am aruncat in aceasta lupta plini de energia soldatului cu nobile idealuri,dar nestiutor in ale razboiului cu vicleanul vrajmas care si-a trimis legiunile si cu multa subtilitate cauta sa cucereasca teritorii pierdute ,inimile noastre.Nu ne este permisa nici o slabiciune in lupta,concentrarea trebuie sa se faca asupra sinelui, nu criticand pe ceilalti,umilindu-i ,grosolan si cu obraznicie ,neluand seama ca devii treptat luptator tocmit al ecumenistilor dornici sa sfasie si sa dezbine pe cei ingraditi de hidra cu multe capete,panerezia ecumenista.
„Voia lui Dumnezeu pentru noi în această viață este să devenim, zi de zi, mai puțin egoiști, purtând ocara Lui, luându-ne crucea și urmându-I Lui. Pentru noi, crucea este sabia care omoară sinele nostru păcătos care ne lipsește de împărtășirea cu Dumnezeu.
Crucea devine cheie a Raiului, pentru că ea omoară iubirea de sine care este izvorul a tot răul în lumea aceasta. Crucea lui Hristos a fost dragostea lui Dumnezeu pentru ceilalți. El nu S-a cruțat pe Sine, ci a fost gata să moară, pentru ca noi să putem trăi. Și dragostea Lui s-a arătat a fi mai puternică decât moartea, până în sfârșit.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013, p. 128)
Ingradirea noastra fata de panerezia ecumenista,nu a insemnat decat a ramane in sanul bisericii ortodoxe stramosesti,alaturi de fratii intru Hristos,cu acelasi cuget si simtire adanca ca si noi ,in duhul patristic si al respectarii canoanelor,neparticipanti la slujbele unde sunt pomeniti ierarhii tradatori ai Ortodoxiei la Creta..Sarcina noastra extrem de importanta,este si va ramane,vindecarea sufleteasca in primul rand,cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu ,de a carei adiere trimisa prin Mangaietorul am simtit-o cu
totii,fara a ne lasa ademeniti de scornelile vrajmasului,si de luptele interne,ultima reduta cu care se pare a reusit sa cutremure pe multi dintre cei angajati in razboiul cu fiara ecumenista
Cat de minunat si emotionant descrie aceasta lupta care va dura pana la sfarsitul veacurilor,inegalabilul scriitor rus,Dostoievski:”Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare… sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe…”
( Fraţii Karamazov)
Rolul esential il are ascultarea neabatuta de Duhovnicul ales,”ca de gura lui Hristos”.Am fost combatuta de multi ,care au considerat ca ascultarea nu trebuie sa fie oarba ,ci sa cercetam daca sfatul Duhovnicului este in conformitate cu Sf.Parinti si canoanele.Asa au procedat toti si inainte de Creta ?categoric ,nu!
„Vai nouă, dacă fiecare duhovnic începe şi pătrunde el însuşi în mintea ucenicului şi în inima acestuia! Hristos este Cel Ce intră, căci inima omului este plămădită doar pentru Hristos. Dacă intră în inima omului altcineva, atunci omul se află în adulter şi curvie duhovnicească. Când spune Evanghelia „adulter şi preacurvar” avem impresia unui act trupesc. Aceasta este însă percepţia simplistă. Erminie după literă. Însă erminia în duh este mai adâncă, mai pătrunzătoare. În adâncul inimii trebuie să pătrundă doar Hristos.
Inima omului, această mică bucăţică, este creată pentru Hristos. Nici pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nici pentru vreun alt sfânt. Doar pentru Hristos. Lucrurile sunt astfel create de însuşi Dumnezeu. De aceea este numit „cunoscător al inimilor” şi „plămăditor al inimilor”. Şi numai Dânsul pătrunde întreg, în sensul deplin al iubirii Sale.
Însă pentru a se reuşi acest lucru este nevoie de o împreună-lucrare cu părintele duhovnic; încet-încet, va intra Hristos. Şi precum intră Hristos înlăuntrul inimii, prin trăirea poruncilor evanghelice şi prin ascultarea faţă de porunci, duhovnicul, ca parte văzută, este într-o margine a inimii, la pericard, cum am zis. Are aici un loc de cinste, faţă de ceilalţi fraţi ai noştri, faţă de fraţii comunităţii; nu are un loc al vredniciei, nu, ci un loc de cinste. Asta nu înseamnă că a pătruns în inima fiului duhovnicesc mai adânc decât Hristos, şi l-a umbrit.[…ascultarea cinsteşte persoana umană şi o duce la o apropiere de Hristos, pe cel ce ascultă îl desăvârşeşte. Nu îl face independent faţă de duhovnic, ci îl desăvârşeşte şi îl cinsteşte. Căci aceasta spun şi poruncile evanghelice, Sfânta Tradiţie şi învăţăturile Părinţilor; aceste lucruri au fost învăţaţi Părinţii de către poruncile evanghelice. De aceea şi Sfinţii insistă asupra ascultării şi mai ales asupra ascultării tipice şi a ascultării în cuget, deoarece ascultarea se face izvorul tuturor celorlalte daruri, mai ales a curăţeniei trupeşti şi sufleteşti, a lacrimilor, a rugăciunii minţii şi a deosebirii duhurilor. Şi celelalte virtuţi sunt importante, dar insistăm asupra problemei ascultării, căci aceasta este harismă personală foarte mare, prin care omul pătrunde în adâncul înţelegerii Evangheliei.]”
(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 51-70)
E nevoie permanenta de lupta cu noi înșine. Dacă menținem permanent legătura cu Dumnezeu, puternic este El sa găsească o cale de scăpare pentru noi. Sa ne smerim și sa recunoaștem ca nimic bun nu putem face fără El.
Sfântul Lavrentie de Cernigov spunea că e bine sa deprindem rugăciunea inimii. Alți sfinți recomanda sa o spunem intr-o forma smerită, iar în loc de ,,pacatosul”, sa facem bine sa numim cu sânge rece patima cu care ne luptam. Cădem din mândrie, de obicei.
file:///C:/Users/Andreea/Desktop/parinti-duhovnicesti-cum-iti-sant-gandurile.pdf
Este vreme de citit .Recomand tuturor celor care nu au citit-o, sa se aplece cu dragoste si deschidere sufleteasca catre aceasta carte