Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă în jurul orei 18:00, pe DN 2 E, între Cornu Luncii şi Rădăşeni. Pe porţiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total nouă oameni, pur şi simplu s-au zdrobit unul de altul. Un autoturism Volkswagen Golf, în care se afla doar şoferul, şi care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un Volkswagen Touran, în care se afla preotul Petrică Gavril din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, împreună cu membri ai familiei sale. În urma impactului, patru oameni au murit pe loc – şoferul din prima maşină şi trei persoane din celălalt autoturism: preotul, sora lui şi soţul acesteia. Celelalte cinci victime, soţia preotului şi patru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, au fost transportate în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava.
Din păcate tragedia a fost şi mai mare, în drum spre Spitalul din Fălticeni unul dintre copiii preotului, o fetiţă de doar 6 ani, a decedat. Soţia preotului se află în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Suceava, fiind operată în cursul serii, iar unul dintre copii este în comă.Starea celorlalţi doi minori este stabilă.
Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că preotul se deplasa spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Maşina condusă de preotul Petrică Gavril circula regulamentar, fiind lovită în plin de autoturismul Volkswagen Golf, care a intrat pe contrasens. Poliţiştii au constatat că, la maşina care a intrat pe contrasens, acul vitezometrului s-a blocat la 130 km/h în urma impactului, în timp ce, la maşina condusă de preotul Petrică Gavril, acul kilometrajului a încremenit la 90km/h.
Dumnezeu să-i ierte!
Dumnezeu sa-i ierte !
Dumnezeu să-i odihnească ! „Dumnezeu să-i ierte” – numai preoții au voie să spună.
Cine spune asta?
Toti avem voie sa spunem Dumnezeu sai ierte..ca sa fim si noi iertati la randul nostru
Dumnezeu sa ii miluiasca
Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei plecati si sa-i ajute pe cei in suferinta! Cu siguranta ca am deveni mai buni daca mereu am fi constienti cat de aproape suntem de noarte in fiecare clipa a vietii noastre.
Doamne fereste. Dumnezeu sai odihneasca in pace. Amin
Dumnezeu sa-i ierte .pp
Dumnezeu sa i aseze in ceata dreptilor
Dumnezeu să il ierte
Nu știe nimeni cine este părintele?
Dzeu săi Odihnească în Pace
Dumnezeu sa aibă grijă de sufletele lor!
Dumnezeu să-i odihnească!
Dumnezeu să-i ierte.
Doamne fereste de asa sfarsit! Din cate stiu eu (nu imi aduc aminte unde am citit) cei care au pacate mari mor in accidente de masina. Citind acest articol imi pun intrebarea: bataia lui Dumnezeu sau era acest parinte prea bun ca sa mai traiasca pe acest Pamant asa ca l-a luat Dumnezeu la El (prin moartea naprasnica iertandu-i-se pacatele ce le va fi savarsit in aceasta viata)? Numai Dumnezeu stie.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace !
Dumnezeu sa- i ierte si sa- i odihneasca cu cei dragi.
Toti suntem datori sa iertam nu numai preotii ,toti gresim si toti trebuie sa ne iertam unul pe altul mai ales daca a decedat are mai multa nevoie de iertare.
Doamne iarta le păcatele.
Infricosator. Dumnezeu sa-i ierte!
Eu stiam – si imi pare rau ca nu reusesc sa gasesc acum sursa – ca atunci cand moare cineva spunem ,,Dumnezeu sa-l/s-o ierte”, iar daca e vorba de prunc sau copil pana in 7 ani parca, se zice ,, Dumnezeu sa-l odihneasca”. Sunt situatii diferite cand e vorba de martiri si mucenici, dar asta este un alt subiect.Sa ma corecteze cineva daca gresesc, iertare!
La durerea produsă de aflarea unei astfel de tragedii, se adaugă și cea produsă de faptul că preotul respectiv a murit în comuniune cu erezia. Cât e de riscantă o astfel de alegere!
Ce vrei sa spui cu ‘erezia’?!
Anca
De apostazia din Creta ai auzit? Se pare că nu. Sau, poate, nu știi ce însemnătate are pomenirea ierarhului? Ai auzit ca acest preot să o fi întrerupt?
Pomenirea ierarhului eretic înseamnă mărturisirea credinței ierarhului, în situația în care TOȚI ierarhii BOR au semnat fie în Creta, fie la București, pentru acceptarea hotărârilor adoptate în Creta și nici măcar unul (cu excepția IPS Justinian Chira) nu a luat poziție împotriva pseudosinodului.