Iată traducerea articolului The Esoteric Interpretation of Pinocchio de pe Vigilant Citizen, însoțită de notele lămuritoare ale traducătorului, pentru o perspectivă mai clară a cititorului asupra ocultismului de natură demonică al masoneriei:
Lansat în 1940, Pinocchio este o producție Disney clasică încă apreciată de copii și adulți din întreaga lume. Totuși povestea acestei marionete de lemn ascunde o mare alegorie spirituală bazată pe învățături ezoterice ce sunt arareori analizate și discutate. Vom analiza originile acestei aventuri animate și înțelesurile ce stau la baza ei.
Am vizionat pentru prima dată Pinocchio când eram mic copil de pe o casetă VHF prost înregistrată, împreună cu fratele meu în timp ce mâncam Fugeeo. Îmi placeau desenele atrăgătoare precum și Jiminy Cricket (NT greierele Jiminy). Eram speriat de Coachman și nu prea mi-a plăcut partea sub apă a filmului. Cam asta îmi aminteam din acest desen clasic Disney, asta până de curând. Într-o seară plictisitoare de Duminică, am dat peste reecranizarea TV „reproiectată digital” și m-am uitat la el „în amintirea vremurilor de altă dată”. Ceea ce trebuia să fie o călătorie plăcută în trecut, a devenit o revelație șocantă: Pinocchio a fost unul din cele mai profunde filme pe care le-am vizionat vreodată. Ar putea fi oare o alegorie despre spiritualitate și societatea modernă ? Am remarcat oare indicii de inițiere în misterele oculte ? Am îceput imediat să cercetez originile lui Pinocchio și astfel, toate teoriile mele au fost confirmate din abundență.
Inutil de menționat, dar acest film este acum un cui înfipt bine în cultura populară de astăzi. Câți oameni NU au văzut acest film? Pe de altă parte, câți oameni sunt conștienți de adevăratul înțeles al lui Pinocchio? În spatele poveștii unei marionete ce încearcă să devină un băiat bun, se află o poveste adânc spirituală (NT – autorul evită de multe ori cuvântul „ocult”, spunând „spiritual” sau „ezoteric”. De fapt termenul exact pentru „ocult”, este „diabolic”) ce își are rădăcinile în școlile misterelor oculte. Prin ochii unui inițiat, povestea pentru copii, despre cum să fii „bun”, umplută cu lecții despre „a nu minții” devine povestea omului în căutarea înțelepciunii și iluminarea spirituală (NT – autorul se joacă din nou cu termenii înițiaților în masonerie. Iluminarea spirituală este de fapt posedarea demonică, îndrăcirea). Comentariile la Pinocchio, zdrobitor de oneste, descriu o viziune macabră a lumii noastre moderne și ne prescrie, poate, o cale de a scăpa din capcanele sale (NT – cu siguranță nu putem scăpa prin posedare demonică de capcanele lumii, ci ne vom afunda mai rău în ele). Prin intermediul referințelor literare și trecutul autorului, poți afla înțelesurile gnostice ascunse ale lui Pinocchio.
Originile lui Pinocchio
Pinocchio a fost original scris de Carlo Lorenzini (cunoscut după pseudonimul de scriitor Carlo Collodi) între anii 1881 și 1883 în Italia. Lorenzini și-a început cariera de scriitor ca gazetar (la Il Lampione și Il Fanfulla), unde se folosea adesea de satire pentru a-și exprima viziunile sale politice. În 1875, a pătruns în lumea literaturii pentru copii și a folosit acest instrument pentru a-și transmite convingerile politice. Seria Giannettino de exemplu, face adesea referire la unificarea Italiei.
„Lorenzini a devenit fascinat de ideea folosirii unui personaj amabil, ticălos, ca mod de exprimare a propriilor convingeri prin alegorie. În 1880 a început să scrie Storia di un burattino (Povestea unei marionete), denumită și Le Avventure di Pinocchio, ce a fost apoi publicată săptămânal în Il Giornale dei Bambini (primul ziar italian pentru copii)”
Le Avventure di Pinocchio, un basm ce descrie aventurile unei marionete încăpățânate în căutările sale pentru a devni un băiat adevărat, a fost publicat în 1883 (puteți citi cartea originală aici).
Lucrările lui Lorenzini nu au fost exclusiv politice. Scrierile sale, în special Le Avventure di Pinocchio, conțin multe aspecte metafizice ce sunt adesea trecute cu vederea de cititorii de astăzi. Un fapt important ce trebuie menționat pentru a înțelege profunzimea lucrărilor lui Lorenzini este acelă că era Francmason. Într-un eseu denumit Pinocchio, mio Fratello (Pinocchio, fratele meu) francmasonul italian Giovanni Malevolti descrie trecutul masonic al lui Lorenzini:
„Inițierea în masonerie a lui Carlo Collodi, chiar dacă nu se găsesc dovezi oficiale, este universal recunoscută și se face referință adesea la aceasta. Aldo Mola, un non-mason cunoscut în general ca un istoric oficial al francmasoneriei, menționa cu mare certitudine inițierea scriitorului în familia masonică. Evenimentele din viața lui Collodi par să confirme în continuare această teză: crearea în 1848 a ziarului numit Il Lampione (Făclia) care, după spusele lui Lorenzini „i-a luminat pe cei ce orbecăiau prin întuneric”; el de asemenea se considera „un discipol pasionat al lui Mazzini”(un revoluționar și francmason proeminent).”
Collodi mai poate fi găsit în acest document publicat de The Grand Lodge of All England (Marea lojă a întregii Marii Britanii) unde sunt listați francmasonii faimoși.
Malevoti continuă:
„Sunt 2 căi de a citi Aventurile lui Pinocchio. Prima este ceea ce eu o denumesc „profană” unde cititorul, cel mai probabil un copil, învață despre peripețiile păpușii de lemn. A doua cale, este o lectură din punct de vedere masonic, unde simbolismul acerb va completa, fără a înlocui, simpla și liniara narație a evenimentelor. ”
– Giovanni Malevolti, Pinnochio, mio Fratello
Lorenzini a scris Pinocchio urmând tradiția textelor mistice: o narațiune simplă cu care se pot delecta masele, având un înțeles ascuns, rezervat celor „în cunoștință de cauză”. (NT – aici autorul articolului face afirmații periculoase, spunând că descifrarea simbolismului din film aparține exclusiv celor inițiați. Dacă așa stăteau lucrurile, atunci nu se mai scria public despre asta. De fapt, ne induce ideea că vom mușca și noi din „tainele spirituale”masonice, devenind un fel de mini-masoni. Este vechiul sofism diabolic ce l-a scos pe Adam afară din Rai)
Analiza filmului
Sunt multe diferențe între cartea lui Collodi și filmul Disney. Povestea a fost simplificată și Pinocchio a devenit un personaj mai mult inocent, naiv și nepăsător, decât încăpățânatul și rătăcitorul nerecunoscător din cartea originală. Toate elementele fundamentale sunt totuși prezente în adaptarea TV, iar mesajul fundamental rămâne neatins. (Am înțeles că puteți viziona filmul online aici, dar nu sunt sigur).
Creația
Filmul începe cu Geppetto, un sculptor în lemn, italian, ce transformă o bucată de lemn într-o marionetă. Îi dă acesteia o înfățișare umană, dar rămâne totuși o marionetă fără viață. Geppetto este, oarecum, Demiurgul lui Plato și al Gnosticilor. Cuvântul „Demiurg”, provine din grecescul „creator, artizan și meșteșugar”. În termeni filosofici, Demiurgul este „mai puțin dumnezeul” lumii materiale, entitatea ce creează ființe imperfecte, destinate capcanelor lumii materiale. Casa lui Geppetto este plină de ceasuri create de el, care, așa cum s-ar putea să știți, sunt destinate măsurării timpului, una din marile limitări ale lumii materiale.
„Din întreaga pleromă, a fost individualizat Demiurgul, nemuritorul fatal, căruia îi suntem datori pentru existența noastră materială și suferința prin care trebuie să trecem pentru a ne uni cu el”.
– Manly P. Hall, Secret Teachings of All Ages
Geppetto a creat o marionetă cu o înfățișare foarte plăcută, dar realizează că are nevoie de ajutorul „dumnezeului cel mare” pentru a-i da lui Pinocchio scânteia divină necesară pentru a deveni „un băiat adevărat”, sau, în termeni ezoterici, un om iluminat. Deci ce face acesta ? Își pune o „dorință pe o stea căzătoare”. Cere marelui dumnezeu (marele arhitect al masonilor) de a-i insufla lui Pinocchio viață divină.
„Zâna albastră”, reprezentând marele dumnezeu, coboară pe pământ pentru a-i da lui Pinocchio scânteia minții universale, „Nousul” gnosticilor.
„Gnosticii creștini au afirmat că salvarea omenirii a fost asigurată prin descendența Novusului (minții universale), care a fost o ființă superioară spiritual Demiurgului, care, întrupându-se, a conferit nemurirea conștiinței peste creațiile Demiurgice.”
– Ibid.
(NT – în toată această încrengătură de simboluri, dumnezei și alegorii vrăjitorești, demne de spitalul de nebuni sau Mama Omida, stă de fapt lepădarea ritualică a omului de Hristos și de chipul său Dumnezeiesc insuflat la zămislire, desconsiderat și hulit atât de mult de masoni. Firea noastră Dumnezeiască portretizată aici printr-o păpușă de lemn inutilă, este lepădată, urmând posedarea conștientă a omului nou, rebotezat de către diavol, golit de firea și menirea sa Divină, ca mai apoi să „renască” treptat prin „peripețiile inițierii” după chipul și asemănarea satanei)
Zâna îi oferă lui Pinocchio darul vieții și al voinței libere. Dar deși este viu, el încă nu este „un băiat adevărat”. Școlile tainelor învață că viața adevărată începe doar după iluminare. Tot ce era înaintea acesteia este doar o decădere lentă. Când Pinocchio întreabă „sunt un băiat adevărat ?”, zâna îi răspunde „nu, Pinocchio. Pentru a-i îndeplini dorința lui Geppetto, ține doar de tine. Demonstrează-ți curajul, sinceritatea și altruismul, iar într-o zi vei fi un băiat adevărat.”
Această temă a luptei cu forțe proprii și autoperfecționare este inspirată cu tărie de învățăturile gnostice/masonice: salvarea spirituală este ceva ce trebuie câștigat prin autodisciplină, autocunoaștere și voință puternică. Masonii simbolizează acest proces prin alegoria aslarului brut – perfect.
„În francmasoneria speculativă, aslarul brut este o alegorie a neinițiaților în francmasonerie înainte de descoperirea iluminntă. Un aslar perfect este o alegorie a francmasonilor care, prin educația masonică, lucrează spre atingerea unei vieți înalte și prin sârguință, să obțină iluminarea. La gradul de membru, noi vedem utilitatea aslarului brut și a celui perfect. Lecțiile ce trebuiesc învățate sunt acelea că prin educație și acumularea de cunoștințe, omul își îmbunătățește starea sa spirituală și natura morală. Asemenea omului, fiecare aslar brut începe prin a fi o piatră imperfectă. Prin educație, cultivare și dragoste frățească, omul este modelat într-o ființă ce a fost încercată de patrulaterul virtuții și încercuit de compasul limitelor sale, date nouă de creatorul nostru.”
– Masonic Lodge of Education, Sursa
În același fel masonii reprezintă procesul de iluminare prin transformarea unei pietre brute într-una fină, iar Pinocchio își începe călătoria ca o bucată brută de lemn și va căuta să își șlefuiască marginile pentru a deveni la final un băiat adevărat. Nimic totuși nu îi este oferit. Un proces interior alchimic este necesar să se petreacă pentru a fi vrednic de iluminare. Va fi nevoit să treacă prin viață, să se lupte cu ispitele și, folosindu-și conștiința (materializată prin greierele Jiminy), el trebuie să găsească calea cea dreaptă. Primul pas este să meargă la școală (simbolizând cunoaștințele). După aceea, ispitele vieții îi vin în calea lui Pinocchio.
Ispitele gloriei și bogăției
În drumul spre școală, Pinocchio este oprit de colegul murdar Vulpea (un nume nu prea demn de incredere) și pisica Gideon ce îl momesc spre „calea cea scurtă către succes”: show business. În ciuda avertismentelor conștiinței sale, Pinocchio îi urmează personajului indoielnic și este vândută lui Stromboli, păpușa beligerantă promotoare de spectacole.
Pe timpul spectacolului, Pinocchio se familiarizează cu laturile „căii ușoare”: glorie, bogăție și chiar păpuși ce întruchipează femei ușuratice.
Pinocchio învață totuși repede costul scump al succesului aparent: nu se mai poate întoarce să își vadă tatăl (creatorul), banii pe care îi câștigă sunt doar folosiți pentru a îl îmbogăți pe Stromboli, „păpușarul” său și conștientizează ce soartă îl așteaptă când va îmbătrâni.
O reprezentare cam sumbră a show business-ului, nu-i așa ? El practic nu este altceva decât … o păpușă. După ce cunoaște adevărata natură a „căii ușoare”, Pinocchio realizează starea tristă în care se află. Este încarcerat într-o cușcă, asemenea unui animal, la mila unui păpușar crud. A fost păcălit să își vândă sufletul.
Pinocchio apoi își recapătă conștiința (greierul Jimini) și încearcă să evadeze. Și totuși, nici toată conștiința bună din lume nu îl poate salva deoarece greierele nu poate deschide lacătul. Numai intervenția divină îl poate salva, dar nu înainte să se dedice zânei (mesagerul divin) și cel mai important, lui însuși.
Ispitele plăcerilor pământești
Reîntors pe calea cea dreaptă, Pinocchio este oprit din nou de vulpea cea murdară ce îl momește în „Tărâmul plăcerilor”, un loc fără școală (cunoștințe) și legi (morale). Copiii pot mânca, bea, fuma, se pot bate și pot distruge orice vor, toate sub supravecherea Antrenorului.
NT – se observă aici ipocrizia propagandei masonice. Aceștia se erijează în promotorii și protectorii moralității, conștiinței libere, dar în realitate este exact invers.
Tărâmul plăcerilor este o metaforă pentru „viața profană”, caracterizată de ignoranță, de căutarea satisfacțiilor immediate și plăcerilor instinctive. Antrenorul încurajează comportamentul său, știind că este o metodă perfectă de a creea sclavi.
(NT – cu alte cuvinte numai cei inițiați și posedați pot duce o viață demnă. Ceilalți sunt mânați spre exterminare morală, sufletească și fizică. Nu de puține ori Sfinții Părinți ne-au învățat că diavolul îl imită pe Hristos, deși jalnic, prezentându-și învățăturile mincinoase ca Adevăr eliberator, dar chiar și așa, totuși mulți cad pradă propagandei sale).
Băieții ce se complac îndeajuns de mult în acest stil de viață decăzut, se tranformă în măgari și apoi sunt exploatați de antrenor pentru a munci în mină. Încă o reprezentare macabră, de data aceasta a maselor de oameni ignoranți.
Pinocchio însuși începe să se transforme într-un măgar. În termeni ezoterici, el devine tot mai aproape de sinele său material, personificat de acest animal încăpățânat, mai degrabă decât într-un sine spiritual. Această porțiune a poveștii este o referință literară la Apuleius „Metamorfoza sau asinul de aur”, o lucrare clasică ce se studiază în școala misterelor precum cea a francmasonilor.
NT – din imagine reiese clar cărui dumnezeu se închină oamenii ăștia. Și un copil de 4 ani îl va recunoaște pe cel cu coarne, copite, blană, parțial om, parțial animal ca fiind diavolul. Masonii au o filosofie primită de la tatăl minciunii, cum că la începutul lumii a fost o neînțelegere între Dumnezeu și Lucifer, interpretată apoi greșit în scripturi, pe care ei acum o înțeleg deplin, încercând prin această propagandă ascunsă să îl reabiliteze, deoarece a fost pedepsit pe nedrept de Dumnezeu.
Pinocchio, o dată ce își recapătă conștiința, scapă din închisoarea vieții profane și evadează din Tărâmul plăcerilor.
Inițierea
Pinocchio se întoarce acasă pentru a se reuni cu tatăl său, dar casa este goală. Află că Geppetto a fost înghițit de o balenă uriașă. Păpușa se aruncă în apă și este înghițită de balenă pentru a-și regăsi creatorul. Aceasta este inițierea sa finală, unde trebuie să scape de întunericul vieții ignorante (simbolizată de pântecul balenei gigantice) și să dobândească lumina spirituală.
Încă o dată, Carlo Collodi a fost intens inspirat de povestea clasică a inițierii spirituale: Cartea lui Iona. Regăsită în Creștinism, Islam și Iudaism, povestea lui Iona și balena sunt studiate în școlile misterelor.
„Iona este de asemenea un personaj central în Cartea lui Iona. Primind poruncă de la Dumnezeu să meargă în orașul Ninive să le profețească acestora distrugerea „pentru că răutățile lor au ajuns înaintea mea”, Iona în schimb încearca să fugă de „prezența Domnului”, ducându-se la Jaffa și navigând la Tarshish. O furtună puternică se pornește iar marinarii, ralizând că nu este una obișnuită, aruncă mariale de pe corabie și își dau seama că Iona este de vină. Iona recunoaște și spune că dacă va fi aruncat peste bord, furtuna se va opri. Marinarii încearcă să ducă corabia la țărm dar, neputând, se simt obligați să îl arunce peste bord, moment în care marea se liniștește. Iona este salvat miraculos fiind înghițit de un pește mare, pregătit special de Dumnezeu, unde petrece 3 zile și 3 nopți (Iona 1:17). În capitolul 2, în timp ce se afla în burta peștelui, Iona se roagă lui Dumnezeu în mâhnirea sa și se obligă la ceea ce s-a învoit. Dumnezeu îi poruncește peștelui să îl scoată afară pe Iona.”
Manly P. Hall explică aici înțelesul ocult al lui Iona și al balenei.
„Când este folosit ca simbol al răului, peștele reprezintă pământul (natura de jos a omului) și mormântul (mormântul misterelor). Așa cum Iona a stat 3 zile în burta balenei, la fel și Hristos a stat 3 zile în mormânt. Mulți dintre Sfinții Părinți ai bisericii primare credeau că balena care l-a înghițit pe Iona era simbolul Tatălui Dumnezeiesc, Cel care, când profetul neajutorat a fost aruncat peste bord, l-a acceptat pe Iona în ființa Sa, până când a ajuns la un loc sigur. Povestea lui Iona este de fapt o poveste de inițiere în mistere, iar marele pește reprezintă întunericul ignoranței ce înghite omul când este aruncat peste bord (născut) în apă (viața).”
– Manly P. Hall, The Secret Teachings of All Ages
NT – în învățăturile new age, Hristos este prezentat ca un mare înțelept inițiat în ocultism. Este un teren foarte alunecos pentru diavol, deoarece întră în contradicție cu învățăturile Evangheliei și Sfinților Părinți și se poate demasca foarte ușor. Totuși, nu Îl poate nici ignora, deoarece este prea evidentă prezența Sa. Așadar, se străduiește să rescrie tainele mânturii omenirii, atribuindu-și meritele în mod ascuns.
Pinocchio a trecut prin greutățile înițierii și a ieșit din întunericul ignoranței. Iese din mormânt înviat, precum Iisus Hristos. Acum este „un băiat adevărat”, un om iluminat ce a rupt lanțurile vieții materiale pentru a-și îmbrățișa sinele superior. Greierul Jimini primește o insignă din aur masiv de la zână, reprezentând succesul procesului alchimic de trasnformare a conștiinței lui Pinocchio de la metal brut la aur. „Marea lucrare” a fost îndeplinită. Ce mai este de făcut ? O petrecere nebună cu acordeonul, desigur !
NT – desigur că diavolul cântă la acordeon, elogiind nebunia, atunci când se bucură de reușita planului său de subjugare a sufletelor.
În concluzie
Văzut prin ochii unui inițiat, povestea lui Pinocchio, în loc să fie o serie de întâmplări, devine o alegorie adâncă de simbolism spiritual. Detalii ale filmului care la prima vedere par nesemnificative, dintr-o dată scot la iveală un adevăr ezoteric sau măcar o tălmăcire socială extrem de siceră. Inspirată din metafizica clasică precum Metamorfoza și Iona și balena, autorul scenariului, Carlo Collodi a scris o poveste modernă de inițiere, care este aspectul cel mai important al vieții masonice. Deși apartenența lui Walt Disney la francmasonerie a fost disputată dintotdeauna, alegerea acestei povești pentru al doilea film de animație apărut în lume creat în studio, este foarte relevantă. Multe detalii simbolice adăugate la film, dovedesc o înțelegere profundă a principiilor oculte din cartea lui Collodi. Luând în considerare numeroasele relansări ale lui Pinocchio și succesul său mondial, putem spune că întreaga lume a fost martoră drumului său către iluminare, dar foarte puțini au înțeles pe deplin.
NT – autorul articolului ne aruncă din nou în ochi noroiul reeducării sataniste, explicându-ne că, acum, că am aflat adevărul suntem și noi niște inițiați, niște posedați mai mici care trebuie să căutăm în continuare, asemenea lui Pinocchio, drumul pierzării.
Pus în relație cu alte articole de pe acest site, ce ne revelează înțelesuri mai degrabă sinistre, povestea lui Pinocchio este exemplul părții nobile de învățături oculte. Străduința de a obține un nivel mai inalt de spiritualitate prin auto perfecționare este o tematică universală, regăsită în majoritatea religiilor. Pinocchio rămâne oricum, tipic masonic și revelează filosofia imaginii de fundal a celor ce controlează mass media.
