PROBE FALSIFICATE de către un procuror DNA în dosarul care i-a distrus cariera doctorului Vasile Astărăstoae, fostul Președinte al Colegiului Medicilor din România

Author:
http://cetateanul.net/wp-content/uploads/2015/08/astaras2.jpg

Zi istorică în dosarul în care fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, este judecat pentru atribuirea ilegală a unor contracte finanţate din bani europeni. Unele dintre cele mai importante probe în acest dosar au fost demontate de doi experţi, în cadrul audierilor care au avut loc luni, la Tribunalul Suceava. Experţii Gheorghe Negoescu şi Mihai Caramihai au susţinut în faţa judecătorului că e-mail-urile folosite ca probe de procurorul Emilian Eva, în momentul în care a trimis acest dosar în judecată, au fost modificate. Expertiza acestora a fost acceptată.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un adevărat şoc s-a petrecut luni în dosarul fostului rector al UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae. Acesta este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie produse între 2009 şi 2011. Doi experţi care au întocmit o expertiză tehnică prin care susţin că e-mail-urile folosite de probe în dosar de către procurori au fost măsluite. Judecătoarea Mihaela Bivol de la Tribunalul Suceava i-a audiat pe experţii care au întocmit Raportul de expertiză judiciară care demonstra că unele dintre cele mai importante probe în acuzare sunt trunchiate.

A fost modificat conţinutul a zeci de e-mail-uri

Este vorba, conform luju. ro, despre zeci de e-mail-uri supuse expertizei de către experţii din dosar care au concluzionat că acestea „au suferit modificări şi nu reprezintă e-mail-uri autentice”. În timpul audierilor, atât expertul Gheorghe Negoescu, cât şi expertul parte Mihai Caramihai au declarat în faţa instanţei că e-mail-urile folosite de procurorul Emilian Eva ca probe în dosarul „Licitaţie la UMF Iaşi” nu sunt autentice şi că au fost efectuate modificări asupra serverului de către persoane neautorizate, modificările fiind făcute ulterior scrierii lor. Modificările pe care le-au constatat cei doi experţi se referă la secţiunile „destinatar”, „expeditor”, „data transmiterii”, dar şi la conţinutul e-mail-urilor.

Un dosar făcut din răzbunare?

Declaraţiile experţilor tehnici întăresc ceea ce avocaţii inculpaţilor au reclamat încă din faza incipientă a dosarului şi anume că în dosar există probe fabricate, iar motivul trimiterii în judecată a întregului lot din „Licitaţie la UMF Iaşi” reprezintă o vendetă a procurorului Emilian Eva, care a făcut tot posibilul pentru a-l „pedepsi” pe prof.univ. dr. Vasile Astărăstoae pentru că s-a opus promovării fratelui lui Emilian Eva în funcţia de manager de spital.

De remarcat este că experţii informatici care au făcut raportul privind e-mail-urile din dosar şi-au păstrat argumentaţia chiar şi după ce un expert al DNA Iaşi a depus obiecţiuni. Astfel că raportul care spune că e-mail-urile din dosarul lui Vasile Astărăstoae au fost modificate a rămas valabil în acest dosar celebru.

Cine este Vasile Astărăstoae?

Medicul ieşean a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii medicale din România. Între 2008 şi 2015 a fost rector al UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, funcţie din care şi-a dat demisia din cauza acuzaţiilor de corupţie aduse de procurorii DNA.

A condus Colegiul Medicilor din Iaşi pentru o perioa dă de 16 ani, între 1999 şi 2015, şi Colegiul la nivel naţional între 2007 şi 2015. Şi din aceste poziţii a plecat prin prezentarea demisie. De-a lungul timpul medicul ieşean a publicat 30 de cărţi şi 230 de lucrări ştiinţifice.

Povestea unui dosar care se judecă de şase ani

În toamna anului 2011 fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi (UMF), Vasile Astărăstoae, s-a trezit cu un dosar penal făcut de procurorul Emilian Eva de la DNA Iaşi pe motiv că ar fi comis mai multe infracţiuni de corupţie în cadrul unei licitaţii câştigate de firma Maguay, deţinută de omul de afaceri Corvin Pughin. DNA a lansat atunci trei capete de acuzare, în dosarul care a devenit cunoscut, în cei aproape 6 ani de când se judecă, ca „Licitaţie la UMF Iaşi”.

Astărăstoae este acuzat că ar fi obţinut finanţarea proiectului e-learning pentru UMF Iaşi în mod fraudulos, că a atribuit ilegal contractele de atribuire şi că şi-ar fi angajat fiica într-un proiect pe bani europeni. Procurorul DNA îl acuza că Astărăstoae că a obţinut o finanţare de 1,2 milioane euro prin mărirea artificală a punctajului pentru proiectul „Platforma de e-learning la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi” pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi rezidenţi”.

În doar două luni, l-au trimis în judecată

Ceea ce a atras atenţia în primă fază la acest dosar a fost rapiditatea cu care a fost trimis în judecată fostul rector al UMF. În data de 4 octombrie 2011 s-a început urmărirea penală în acest dosar şi, după numai două luni şi jumătate, pe 21 decembrie a fost trimis în faţa judecătorilor.

Gurile rele au spus la vremea respectivă că Emilian Eva i-ar fi deschis dosarul lui Vasile Astărăstoae ca o răzbunare că acesta refuza promovarea fratelui procurorului, de asemenea medic.

Un dosar cu un drum sinuos

Din decembrie 2011 se judecă acest dosar care a avut un parcurs sinuos. A început să fie judecat la Iaşi, în aprilie 2012 a fost mutat la Curtea de Apel Suceava, la scurt timp este mutat la Judecătoria Suceava, în mai 2013 dosarul a fost retrimis la DNA pentru refacerea urmăriri penale, imediat Înalta Curtea de Casaţie de Justiţie respinge cererea judecătorului de retrimitere a dosarului la procurori şi îl întoarce spre judecare la Tribunal Suceava.

În ianuarie 2014 începe din nou judecarea lui, care nu este finalizată nici astăzi.

În iulie 2015 procurorul Emilian Eva, cel care a începuse urmărirea penală în cazul Astăstoae, a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită.

Judecătoarea s-a ales cu plângere la CSM

Dosarul lui Astărăstoae a devenit celebru şi din cauza judecătorului Mihaela Bivol, care trebuie să facă dreptate în acest caz. Aceasta a fost reclamată anul trecut la Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu modalitatea în care conduce şedinţele de judecată, audiază martorii, sancţionează avocaţii cu amenzi cuprinse între 3 000 şi 5 000 lei în scopul intimidării acestora şi al restricţionării dreptului la apărare, precum şi pentru comportamentul inadecvat din timpul şedinţelor de judecată.

Trimis în judecată de un procuror acuzat de corupţie​

Procuroul Emilian Eva a devenit celebru după ce l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, în dosarul în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Tot el l-a trimis în judecată şi pe profesorul ieşean Vasile Astărăstoae, numai că în cazul acestuia nu a mai apucat să îşi ducă dosarul până la capăt pentru că în iulie 2015 au fost acuzat el însuşi de luare de mită şi trafic de influenţă.

În perioada mai – iunie 2014, acesta i-a cerut unui medic din Iaşi, care avea în îngrijire o altă rudă a familiei, să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”. Drept recompensă, Eva a dispus, printr-o ordonanţă, clasarea unei cauze penale şi renunţarea la urmărirea penală a medicului respectiv, cercetat pentru luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual şi uz de fals.

A primit tablouri ca şpagă

Între august 2014 – ianuarie 2015, procurorul i-ar fi cerut medicului, drept contraprestaţie pentru închiderea dosarului, diverse bunuri, sub formă de operă de artă, în valoare de 16 900 euro, constând în trei picturi, dar şi sume de bani, sub forma unor împrumuturi fictive, în cuantum de 3 900 euro, precum şi alte foloase necuvenite, sub forma unui comision de 13 000 euro, perceput de procuror cu ocazia unei tranzacţii perfectate de medicul cu pricina, toate în valoare de 33 800 euro.

În perioada 2014 – 2015, Eva a achiziţionat, revândut, intermediat vânzarea sau cumpărarea, contra un comision, peste 200 de tablouri, deşi calitatea sa de procuror era incompatibilă cu efectuarea unor asemenea acte de comerţ.

Potrivit rechizitoriului, între noiembrie 2014 şi ianuarie 2015, el a cumpărat de la diverse persoane fizice 94 de tablouri, unele semnate de autori români sau străini celebri, lucrări pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie, spre evaluare, la o casă de licitaţii din Bucureşti.

În ianuarie şi februarie 2015, anchetatorul a postat, tot prin intermediari, spre vânzare, 34 de anunțuri pe internet. Tot atunci, el a achiziţionat sau a negociat cu persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări şi expertize în domeniu, a restaurat şi valorificat alte 97 de tablouri.

Emilian Eva a fost arestat preventiv în iulie 2015 și eliberat după câteva luni. Acum este judecat pentru fapte de corupție.

http://evz.ro/uploads/2017-06/04-emilian-eva-evz.jpg

One thought on “PROBE FALSIFICATE de către un procuror DNA în dosarul care i-a distrus cariera doctorului Vasile Astărăstoae, fostul Președinte al Colegiului Medicilor din România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X