Ioannis Rizos: Întinarea prin comuniunea cu ereticii sau cu episcopii de rea-credinţă

„Dacă în mod evident unii episcopi, sau presbiteri, sau diaconi… se află în comuniune cu neîmpărtăşiţii şi ei înşişi neîmpărtăşiţi sunt.”

(«Εἰ δὲ φανείη τις τῶν ἐπισκόπων, ἢ πρεσβυτέρων, ἢ διακόνων, … τοῖς ἀκοινωνήτοις κοινωνῶν, καὶ τοῦτον ἀκοινώνητον εἶναι»)

(Al 2-lea canon al Sinodului de la Antiohia)

Este într-adevăr impresionantă acrivia pe care o impun Sfinţii Părinţi nu numai ereticilor, ci şi membrilor Bisericii care adoptă învăţături nocive, pentru că scindarea Bisericii nu se produce numai din cauza ereticilor, dar şi din cauza celor ce cred şi promovează învăţături eretice: „Nu ne scindăm numai din cauza ereticilor, dar şi din cauza spuselor celor care sunt într-un gând cu cei de alt crez”. ¹

Conform Sfîntului Grigorios Palamas, nici cel mai neînsemnat detaliu cu privire la Dumnezeu, nu trebuie considerat ca fiind neînsemnat.²

Ioan Gură de Aur ne spune: „Nu numai păcătoşii, ci şi cei care îi laudă pe păcătoşi sunt pedepsiţi la fel, dacă nu chiar cu mai multă severitate”.³

„Pe orice cleric – zice Sfîntul Simeon Teologul –, ale cărui spuse şi lucrări nu sunt conforme cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, să nu-l primim în casa noastră. Ci să-i întoarcem spatele şi să-l urîm ca pe un demon, chiar dacă învie morţii şi face o mulţime de alte minuni”.⁴

Este oare această austeritate o severitate arbitrară şi un „capriciu” al sfinţilor? Bineînţeles că nu! Însuşi Domnul nostru a fost întîiul care ne-a învăţat limpede care trebuie să fie reacţia noastră cînd auzim învăţături potrivnice celor propovăduite de El şi de ucenicii Săi. Iisus Hristos a lăsat ca oile Sale, auzind vocea dascălului străin, să plece. „Pe alt păstor să nu-l urmeze, ci să fugă de el, pentru că [oile] nu [re]cunosc vocea altora”⁵ şi imediat după Îngrădire propovăduiau Sfinţii Apostoli: „De aceea să plecaţi dela păstorii vătămători.”⁶

Nu de puţine ori păstorii oficiali au otrăvit turma prin învăţături strîmbe, conducînd-o spre adularea altor dumnezei. Pentru că „erezia” nu este numai „crez într-un dumnezeu străin”⁷, ci „în aceasta se înfăţişează diavolul însuşi”.⁸

În zilele noastre episcopii s-au dovedit a fi, în mod deschis, pseudo-episcopi pentru că întinează Credinţa prin aderarea la convingerile ereticilor. „Vai de cei ce întinează Sfînta Credinţă cu erezii sau aderă la convingerile ereticilor”.⁹

Cuviosul Antiohie Pandectul spunea că celui care nu ţine dreapta credinţă nu numai să-i întoarcem spatele dar trebuie să-i dăm şi anatemă, să-l considerăm, deci, în afara Bisericii.¹⁰ „Nici pentru puţin [n.tr. – timp] să nu suportăm compania acelora pe care-i vedem că se împiedică pe căile credinţei”…¹¹ „chiar şi atunci cînd aceştia ni se par foarte autentici şi oficiali, nouă, celor iubitori de Domnul, trebuie să ne fie scîrbă de ei”.¹²

Sfîntul Theodor Studitul se întreabă: „Şi dacă sunteţi prietenii lui Dumnezeu, cum de vă aflaţi în comuniune cu cei de alt crez? Pentru că aceştia nu sunt prieteni adevăraţi şi credincioşi”.¹³

Acelaşi Sfînt spune: „Pe de-o parte aceia [ereticii] care au eşuat întru totul în ale credinţei, iar pe de alta, cei care, cu toate că nu şi-au schimbat convingerile, se află în comuniune cu erezia, vor fi daţi împreună pierzaniei.”¹⁴ El consideră rămînerea în comuniune cu episcopul care e de rea-credinţă o „trădare a Mărturiei Ortodoxe”.¹⁵

Aceste poziţii Patristice au fost încorporate şi în documentele celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic: „Cine găseşte scuze pentru erezie să fie anatemizat”.

Marele Athanasie spune, referitor la cel ce cultivă dogme blasfemice: “Evitaţi-l pe acesta şi aşa vă veţi păstra credinţa curată”.¹⁶

După Sfîntul Nectarie din Eghina: “comuniunea cu acesta [ereticul rău-credincios] întinează credinţa, cu toate consecinţele ce decurg din asta. Aşadar, necomuniunea exterioară previne vătămătoarele schimbări interioare”…”Minte cel ce susţine că multe sunt căile cuvioşeniei… calea este una, strîmtă, ci nu largă… unul şi singur Dumnezeu şi Domn”.¹⁷

Dacă Evanghelistul Ioan, „ucenicul iubirii”, spune să nici nu primiţi în casa voastră pe cel ce nu acceptă învăţătura lui Hristos şi a Apostolilor şi nici bună ziua să nu-i daţi, deoarece prin aceasta vă aflaţi în comuniune cu lucrările sale viclene făcîndu-vă, la rîndul vostru, vinovaţi, cum am putea noi să-l acceptăm în templu, ca slujitor?¹⁸

Dacă Vasile cel Mare subliniază: „Întoarceţi spatele omului eretic”¹⁹, cu cît mai mult trebuie să o facem faţă de clericul de rea-credinţă?

Sfîntul Ioan Gură de Aur ne explică: „Nu numai cei care propovăduiesc, la scară largă, lucruri potrivnice [învăţăturilor – n.tr.], transformînd totul, dar şi cei care propovăduiesc cele mai mici schimbări, să fie anatemizaţi”.²⁰

Ne învaţă Marele Fotie: „De aceştia trebuie să ne ferim aşa cum sărim cînd ne iese în drum un şarpe, şi să întrerupem orice comuniune, şi să ne îndepărtăm din toate puterile chiar atunci cînd aceştia ni se par evlavioşi şi blajini”.²¹

Chiar aşa, ce oare sperăm noi – cei care, nesiliţi şi de voie bună, îi urmăm pe Episcopii eretizanţi contemporani – să moştenim, altceva decît urgia lui Dumnezeu şi iadul?

„Dacă cineva se preface că mărturiseşte dreapta credinţă dar este în comuniune cu ereticii, să-l îndemnaţi să se lase de practica aceasta; dacă vă promite că va înceta comuniunea cu ereticii – şi o face – să-l consideraţi frate dar dacă vă contrazice, insistînd, cu pizmă, în ale sale, părăsiţi-l”.²²

Sfîntul Iov Iasitul Mărturisitorul spunea: „Să nu avem, aşadar, de-a face cu ei [cu latinii şi cei într-un gînd cu aceştia]… Vom încerca din toate puterile să nu ne întinăm prin comuniune bisericească cu aceştia şi să nu ne facem complici la rîiele sau la boala lor capitală. O să ne autoprotejăm în toate felurile şi vom sta departe, întru totul, de bandele lor”.²³

Sfîntul Meletie Galisiotul: „Latinii sunt eretici şi cei în comuniune cu ei sunt pierduţi…”²⁴

Sfîntul Grigorie Palama completează: „Din moment ce Kalekas este în felul acesta şi în repetate rînduri rupt de lumea Ortodoxiei, este, prin urmare, imposibil să se numere printre cuvioşi oricine nu a plecat de la el. Dimpotrivă, oricine, pentru aceste motive, s-a despărţit de Kalekas, este înscris în catalogul creştinilor şi este unit cu Dumnezeu întru dreaptă credinţă”.²⁵ În plus: „Este imposibil ca cineva să fie în comuniune cu Patriarhul (Kalekas) şi să fie Ortodox…, pe cînd acel ce s-a îngrădit este unit cu dreapta credinţă”.²⁶ Trebuie să subliniem din nou – pentru că este de mare importanţă – că atunci cînd Grigorios propovăduia aceste învăţături se îngrădise, iar Kalekas nu fusese încă condamnat de un Sinod!

Sfîntul Theodor Studitul aminteşte porunca Marelui Athanasie: „…să nu avem nimic de-a face cu ereticii, dar nici cu cei în comuniune cu aceştia”.²⁷ În aşa fel încît îşi afirmă poziţia, „bazată pe litera legii”: „…nici să fiţi în comuniune cu ei [cu ereticii], nici să-i pomeniţi… în timpul sfintei liturghii; căci mari ameninţări au fost proferate de către sfinţi către cei ce îi acceptă fie chiar şi numai pentru a le intra în casă”.²⁸

Canoanele Apostolice susţin cu totul această poziţie: „Dacă cineva se roagă împreună cu un neîmpărtăşit chiar şi într-o casă, să fie şi acesta neîmpărtăşit”.²⁹

Spune Sfîntul Marcu: „…Să-i sfătuieşti, deci, pe Slujitorii lui Dumnezeu să evite în orice fel comuniunea bisericească cu mitropolitul lor ce se află într-un gînd cu latinii, să nu slujească împreună cu el şi nici să-l pomenească, nici măcar arhiereu să nu-l considere, ci lup plătit!… Să evitaţi, aşadar, şi voi, fraţilor, comuniunea bisericească cu neîmpărtăşiţii şi pomenirea celor de nepomenit. Cel într-un gînd cu latinii va fi judecat împreună cu latinii şi va fi considerat a fi încălcător al credinţei.”³⁰ …”Îndepărtaţi-vă de aceştia, cum v-aţi îndepărta de un şarpe, pentru că aceşti sunt cu mult mai răi pentru că ei fac comerţ şi exploatează pomenind în van numele lui Hristos… Evitaţi-i pe aceştia şi orice comuniune cu ei. Căci aceştia sunt profeţi mincinoşi, lucrători vicleni, care se prefac a fi apostoli ai lui Hristos.”³¹ Este important să subliniem că Sfîntul nu ridică probleme cum ar fi necesitatea aprobării Sinodale, pericolul schismei, sau – vezi Doamne! – ruperea de Biserică, sau problema aplicării iconomiei de dragul menţinerii păcii sau pentru a putea fi continuată propovăduirea.

După semnarea pseudo-unirii dela Ferrara-Florenţa, Sfîntul Marcu a spus: „Sunt convins că, cu cît mă îndepărtez de acesta [de Patriarh] şi de ceilalţi [cei de orientare Latină], cu atît mai mult mă apropii de Dumnezeu şi de Sfinţi, şi cu cît mă despart de aceştia, cu atît mă unesc cu adevărul.”³² Spune Sfîntul: „Cei ce se prefac că mărturisesc sănătoasa credinţă, dar se află în comuniune [pomenesc pe] cu cei într-un gînd cu ereticii, dacă după ce le faceţi observaţie nu se îndepărtaează de aceştia, nu numai să-i goniţi din Biserică, dar nici măcar fraţi să nu-i mai numiţi.”³³

Şi pentru Cuviosul Neofit Zăvorîtul „comuniunea bisericească cu papistaşii îi include pe pomenitori la anatemele Sinoadelor şi în puţul iadului.”

În încheiere vom menţiona cuvintele Patriarhului Sfîntul Ghermanos, Patriarh al Constantinopolului, către mirenii din Cipru, despre îngrădirea de clerul lor care se aservise cuceritorilor latini în secolele XII-XIII. „…Cei ce sunteţi autentice odrasle ale Bisericii soborniceşti, fugiţi repede de la preoţii care s-au supus latinilor şi nu mergeţi deloc în bisericile acestora, nici binecuvîntare, ocazional, să nu luaţi din mîinile lor; mai de folos este să vă rugaţi lui Dumnezeu, fiecare în casele voastre, decît să vă adunaţi în biserici cu cei într-un gînd cu latinii; căci dacă o faceţi veţi merge la iad împreună cu aceştia.”³⁴

«Τοῖς κοινωνοῦσιν ἐν γνώσει [τοῖς αἱρετικοῖς] ἀνάθεμα».

„Celor ce în mod conştient se află în comuniune cu ereticii, anatema”.

1 Vasile cel Mare, Scrisoare către Marele Atanasios, P.G. 32, 425.