Donald Trump ia din ce în ce mai multe decizii controversate. Noul Președinte SUA a semnat luni un decret prin care se interzice finanţarea din fonduri federale a ONG-urilor internaţionale care susţin avortul, transmite AFP.
Decizia Președintelui ales ar putea să pună pe gânduri asociaţiile americane de planning familial şi de apărare a drepturilor femeilor, asta pentru că Trump s-a înconjurat în guvernul său de oficiali care sunt împotriva avortului în mod public.
Datorită victoriei lui Donald Trump în alegerile din 8 noiembrie, opozanţii americani ai avortului au făcut tot ce le-a stat în putință şi au adoptat încă din decembrie, în unele state în care se află la putere, măsuri drastice împotriva întreruperii de sarcină.
Noul președinte a fost atent să numească la Curtea Supremă un judecător care se opune ferm avortului,ținând cont că acest raport de forţă în cadrul celei mai înalte instanţe ar putea pe termen lung să ducă „automat’ la anularea ‘Roe V. Wade”, cunoscuta decizie care a legalizat avortul în 1973 în SUA, potrivit stiripesurse.ro.