După 1990, în România s-au adoptat două legi de grațiere colectivă: în 1997 și 2002. Ordonanța de orgență pregătită de Guvernul Grindeanu seamănă cu actele normative din 1997 și 2002, însă aduce și câteva elemente de noutate (detalii AICI!). În urmă cu 20 de ani, la momentul adoptării primei legi de grațiere, ministru al Justiției era Valeriu Stoica. Acesta vorbește într-un scurt interviu pentru STIRIPESURSE.RO despre problemele proiectului PSD, dar și despre contextul din 1997.
Valeriu Stoica: – Nu l-am analizat, dar am văzut reacțiile din presă cu privire la acest proiect. Ca urmare, pot să spun că pe de o parte este vorba despre o chestiune de principiu, pe de altă parte este o vorba despre o chestiune de oportunitate. Chestiunea de principiu este simplă: există posibilitatea ca Parlamentul și Guvernul să emită reglementări privind amnistia și grațierea. De asemenea, există posibilitatea ca președintele să facă grațieri individuale. Baza legală și constituțională pentru asemenea acte de clemență există. Așadar, din punct de vedere principial, nu este nicio anomalie să se adopte o asemenea reglementare.
*** Vezi AICI proiectul de OUG pentru grațiere din 2017! ***
Reporter: – Sub aspectul oportunității reglementarea este binevenită sau nu?
Valeriu Stoica: – Nu cred că o asemenea reglementare poate fi adoptată prin ordonanță și mai ales în mod ocult. O asemenea reglementare trebuie dezbătută în Parlament. Înainte să fie dezbătută în Parlament, trebuie să fie supusă dezbaterii publice, pentru a se vedea în ce măsură asemenea acte de clemență sunt oportune în acest moment, care e justificarea lor și care este sfera exactă a infracțiunilor cu care operează aceste acte de clemență. Dacă e vorba de grațiere, este vorba despre pedepsele aplicate sau aplicabile. Dacă e vorba de amnistie, e mai mult decât de atât, este practic o stopare a procesului penal. În orice caz, în contextul de azi, oportunitatea unor asemenea acte de clemență trebuie analizată nu numai de Parlament. Trebuie văzut în ce măsură există o receptare corectă din partea opiniei publice. Asemenea acte de clemență nu privesc doar Parlamentul, nu privesc un grup restrâns. Ele țin de o bună comunicare cu opinia publică, cu toți cei care doresc ca în România să existe predictibilitate și stabilitate, inclusiv în legătură cu asemenea acte de clemență. Am observat din presă că marea problemă e dacă aceste grațieri se referă la infracțiuni de corupție.
Reporter: – Spre deosebire de legea din 1997, sunt supuse grațierii și infracțiunile de abuz în serviciu și o parte din infracțiunile de evaziune fiscală.
Valeriu Stoica: – Așadar, aceste temeri pe care le-am recepționat din presă sunt justificate. De asta spuneam că o dezbatere publică este necesară pentru a se vedea care sunt limitele de acceptare a unor asemenea acte de clemență de către opinia publică. Altfel, e îndreptățită suspiciunea că există interese oculte care stau la baza acestei inițiative.
*** Vezi AICI legea grațierii din 1997! ***
Reporter: – În măsura în care vă mai amintiți, puteți explica pe scurt care a fost contextul adoptării legii de grațiere din 1997?
Valeriu Stoica: – A fost o cauză care și acum se invocă și poate să fie justificată: supraaglomerarea penitenciarelor. Practic, în acel moment exista riscul unei crize foarte puternice. De altfel, au și fost câteva evenimente destul de tensionate în sistemul penitenciar din cauza supraaglomerării.
Reporter: – Au existat la acel moment și reacții critice față de măsura grațierii?
Valeriu Stoica: – Din câte îmi amintesc, nu a fost vorba despre o reacție contrară vehementă. Tocmai pentru că s-a făcut o bună comunicare a rațiunilor care au stat la baza deciziei.