În contextul actual, există un risc major de izbucnire a unui conflict intern în România dacă actuala coaliție nu se destramă și nu părăsește guvernarea. Așa-numita coaliție „pro-europeană”, care execută directive venite de la Bruxelles și este orientată exclusiv spre interesele unor state precum Germania și Franța decât spre interesul național, nu oferă soluții reale pentru redresarea economiei românești.
Astfel că, o mare parte a populației care se identifică drept suveranistă — estimată la peste 70%, chiar dacă participarea lor la vot este mai redusă — alături de antreprenori, profesori, fermieri și alte categorii afectate de măsurile de austeritate asociate guvernării, va reacționa în stradă, chiar violent dacă vor fi provocări. În paralel, segmentul autodefinit ca pro-european și progresist, susținător al actualei conduceri și al formulei de guvernare Bolojan–USR, ar putea ieși în stradă pentru a apăra această direcție politică, ajungând astfel față în față cu tabăra suveranistă, cu riscul unor confruntări directe fără precedent.
Se vehiculează că nivelul de alertă ar fi fost ridicat în cadrul instituțiilor de securitate, fiind luate în calcul scenarii de instabilitate internă. Pe fondul unei crize economice anticipate, România ar avea totuși avantajul strategic de a-și putea asigura resursele de energie și combustibil, ceea ce ar putea reprezenta o oportunitate majoră pentru dezvoltarea națională.
Doar că actuala coaliție nu va acționa astfel încât aceste avantaje să fie valorificate în interesul României, ci va continua să fie orientată către susținerea altor state, fapt ce ar amplifica sentimentul de nedreptate față de popor. În aceste condiții, există percepția că tot mai mulți români ar putea ieși în stradă hotărâți să forțeze schimbarea puterii politice, alimentați inclusiv de sentimentul de ilegalitate a anulării alegerilor prezidențiale în 6 decembrie 2024, fără publicarea, până în prezent, a unui raport oficial care să justifice această decizie — un aspect considerat extrem de grav pentru o democrație care aspiră să funcționeze în cadrul Uniunii Europene.
