La comemorarea declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a transmis un mesaj ferm Germaniei: despăgubirile pentru invazia nazistă din 1939 nu mai pot fi ignorate. Liderul polonez susține că o relație sănătoasă între Varșovia și Berlin trebuie să se bazeze pe adevăr, dreptate și respect istoric.
La 1 septembrie, Polonia a marcat 86 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, un moment care a schimbat soarta Europei și a adus distrugeri uriașe asupra poporului polonez. În cadrul ceremoniei organizate la Gdansk, pe peninsula Westerplatte, președintele Karol Nawrocki a rostit un discurs care a readus în atenție o temă sensibilă, dar esențială: despăgubirile pe care Germania le datorează Poloniei.
„Ca țară din prima linie, ca țara cea mai importantă de pe flancul estic al NATO, Polonia are nevoie de dreptate, adevăr și relații clare cu Germania, dar are nevoie și de despăgubiri de la statul german”, a declarat Nawrocki, subliniind că reconcilierea reală nu poate exista fără recunoașterea greșelilor trecutului.
Președintele polonez a cerut guvernului de la Varșovia, condus de premierul Donald Tusk, să se alăture oficial acestei solicitări, pentru ca Polonia să vorbească „cu o singură voce” în fața Berlinului.
Demersul său continuă linia Partidului Lege și Justiție (PiS), care a ridicat în repetate rânduri problema despăgubirilor, dar Nawrocki îi conferă o greutate suplimentară prin poziția de șef al statului și prin autoritatea morală a momentului comemorativ.
Răspunsul Germaniei a rămas neschimbat, Berlinul susținând că problema a fost rezolvată prin tratatele semnate la reunificarea Germaniei în 1990. Totuși, pentru Polonia, care a pierdut milioane de vieți omenești și a suferit distrugeri uriașe, discuția rămâne deschisă.
Ceremonia de la Westerplatte, locul uneia dintre primele bătălii din septembrie 1939, a avut o încărcătură emoțională aparte. Acolo, un mic grup de soldați polonezi a rezistat timp de șapte zile atacului unei forțe germane copleșitoare, devenind un simbol al curajului și al demnității naționale.
Prin apelul său, Karol Nawrocki a reafirmat nu doar memoria istorică, ci și dorința Poloniei de a fi respectată ca un partener egal în Europa. Mesajul său a fost unul al fermității și al demnității, subliniind că adevărata reconciliere nu se poate construi decât pe baza dreptății.
Problema este mai complicata: dupa razboi polonezii au expulzat dau ucis milioane de germani din granitele actuale ale Poloniei, dictate de Stalin. Granitele actuale ale Poloniei contin teritorii istorice ale Germaniei ( Silezia, Pomerania, o mare parte din Prusia Orientala- https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3b/Poland1939_physical.jpg ) Polonia actuala: https://www.istockphoto.com/ro/vector/polonia-harta-fizic%C4%83-gm1143552479-307145244
Polonia are teritorii istorice in Ucraina si Belarus.
Atat Germania cat si Polonia au fost tari imperialiste, care au nazuit la dominarea si ocuparea altor tari. Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Mihai Vitezul au avut parte de confruntari militatre cu imperialismul catolic polonez.
Se stie mai putin, dar ambitiile imperialiste ale polonezilor au dus la distrugerea marii uniri realizate de Mihai Viteazul:
” Destrămarea Unirii
Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească.
Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forțe din regiune.
Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în orașele și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura Mică, Cristian, Câlnic etc.).
Mihai nu reușeste să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniți de generalul Basta care l-a învins în Bătălia de la Mirăslău (18/28 septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul.
În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Polonii au pătruns în Moldova cu cancelarul și marele hatman Zamoyski, Mihai fiind învins în Bătălia de la Bucov (20 octombrie 1600), astfel că Zamoyski îl reinstalează pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă.
Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion Movilă.
Așadar, înfăptuirea unirii manu militari nu a durat, creația politică a lui Mihai s-a prăbușit ca efect al intereselor proprii ale Habsburgilor, Poloniei și Imperiului Otoman.”
https://www.unitischimbam.ro/mihai-viteazul-1558-1601/