Aproape că nu trece o zi fără să fim anunțați de câte vreo ispravă comisă de bravul popor ucrainean – grăniceri atacați pentru a forța intrarea în România, incidente cu duiumul prin țară (de la șoferi beți la, atenție, femei recalcitrante!), trafic de țigări și droguri etc . Am devenit, cumva, poarta de intrare în Uniunea Europeană pentru temuții rakeți din Ucraina, lumea interlopă a Kievului își obține viza pentru Occident tranzitând cu lejeritate frontierele noastre. Iar unde s-a găsit loc, borfașii lui Zelenski și-au deschis și câte un „birou”, penetrând lumea afacerilor necinstite de aici.
Ultima știre de acest gen am auzit-o în weekend – trei ucraineni au pătruns ilegal în România, agresând grănicerii. S-a spus că erau cei de peste Nistru, dar nu ne-ar mira să fi încasat vreo două și ai noștri, care te teama Kievului (și din prea multă obediență) au tăcut mâlc, trecând sub tăcere incidentul.
SPF Tarna Mare a anunțat că pe direcția localității o patrulă de grăniceri ucraineni a fost atacată de mai multe persoane necunoscute. Dintre aceștia, trei au reușit să treacă frontiera în România, dar unul a fost reținut.
Cazul nu este o noutate și reflectă doar într-o mică măsură activitatea curentă a polițiștilor care apără limita de nord a țării. Săptămânal se confruntă cu astfel de situații, în care tot felul de invidivizi din Ucraina forțează granița, nu de puține ori folosind chiar forța armată.
Noi cu ajutoare, ei cu gloanțe
Refugiații ucraineni au devenit o durere de cap pentru Europa și, din păcate, România este parte a problemei. Țara noastră a ajuns să fie văzută ca poarta de intrare în UE pentru rakeții ucraineni, locul prin care temuta lume interlopă de la Kiev își bătătorește calea spre inima Occidentului. Nu doar că ne tranzitează teritoriul, dar și-au deschis „birouri” aici; practic, România este cap de pod pentru infracționalitatea din Ucraina, care acum caută să exploateze potențialul oferit de accesul liber la lumea din Vest.
Dacă la început ne-am speriat că printre refugiații ucraineni s-ar putea ascunde și câteva „conserve” FSB și SVR (era, oricum de așteptat, iar șefii SIE știu foarte bine cu ce „marfă” au de-a face), acum vedem că paleta pericolelor este mult mai largă. Pe lângă agenții sub acoperire ai Federației Ruse care operau la Kiev și în alte orașe, iată că și rakeții Ucrainei s-au folosit de vecinătatea cu o țară atât de ospitalieră. Doar că, de la o vreme, ucrainenii au început să ne privească la fel de drăgăstos ca pe ruși și ne cam tratează la fel. Deja incidentele provocate de cetățenii din nord nu mai miră pe nimeni; și, oricât s-ar chinui autoritățile să le treacă sub tăcere, românii vorbesc despre ele și le povestesc/reclamă pe social media, de unde și presa începe să afle ce se petrece în Maramureș și zonele limitrofe, de exemplu.
Cum răspund autoritățile de la București la problema refugiaților ucraineni? Cu ajutoare, multe și diverse. Practic, românii întorc și celălalt obraz la atitudinea batjocoritoare cu care Ucraina ne tratează nu de azi, de ieri, ci dinainte să înceapă gâlceava cu Rusia.
Năvodari, enclavă ucraineană
În timp ce românii sunt oprimați, ucrainenii își fac de cap prin Năvodari, acolo unde au transformat nordul litoraului într-o adevărată enclavă.
Zeflemitori, își arată superioritatea cu orice prilej ivit, de la restaurantele în care apar și cer separeuri, ba chiar „închiderea” totală a localurilor, după caz, până la preluarea controlului pe piața imobiliară, ucrainenii achiziționând apartamente pe bandă rulantă în Mamaia Nord și împrejurimi, pe care apoi le închiriază turiștilor români care vin la mare.
Tupeul refugiaților ucraineni își trage seva din modul în care ne privește Zelenski însuși. A fost în Parlamentul de la București și a promis drepturi pentru minoritatea română din Bucovina de Nord, dar miile de familii acolo sunt în continuare oprimate de autoritățile de la Kiev – școlile cu predare în limba română au rămas închise, bisericile noastre, așijderea, iar bărbații sunt vânați, la propriu, pentru a fi trimiși pe frontul din Donbas.
Acești mizerabili de ukrainieni nu fac altceva decât să copieze atitudinea rasial superioară pe care tot vestul globalist o are în raport cu România: ne sfidează dându-ne lekții de obediență și de cum să fim noi sclavi buni în timp ce ne jefuiesc pe toate părțile. Așa-i dacă mămăliga nu explodează!
Baaaa jigodiilor !!! ! SRI. Jandarmerie, Poliția Română, Parlament infracțional, Parchet General, cu voi vorbesc !!!! Adunați rapid toți ucrainienii din România și expulzați – i de urgență în 48 de ore și încetați toate ajutoarele acordate acestor nenorociți, care ne vor vor baga în război cu Federația Rusă și ne vor distruge țara, iar pe plavanul prost, care a încheiat acordul de ajutor militar cu Ucraina, judecați-l în 24 de ore, așa cum i-ați judecat pe Nicolae și Elena Ceaușescu și executați-l pentru înaltă trădare, aservirea țării unei puteri străine și subminarea economiei naționale !! Hai rapid, executarea !!!!
Asta ni se intampla, atunci cand traim intr-o Colonie bananiera confiscata si condusa de niste slugoi si tradatori de ultima spetza! Atunci cand majoritatea romanilor va intelege ca, cu bestiile astea autohtone nu se mai poate, va pune mana pe arme ca sa isi faca dreptate!