Economia României din 1989 ar fi valorat azi 1.000 de miliarde de euro. Azi, PIB-ul țării e de doar 300 de miliarde. Nu doar că au distrus tot, dar avem și o datorie de 150 de miliarde

3 thoughts on “Economia României din 1989 ar fi valorat azi 1.000 de miliarde de euro. Azi, PIB-ul țării e de doar 300 de miliarde. Nu doar că au distrus tot, dar avem și o datorie de 150 de miliarde”

1. Vom analiza urmatoarele imprecatii care mustesc de retorica pricinoasa si care sunt debitate de prelatul Petru Pruteanu:

   Atitudinea noastra crestina, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre contemporane, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de dominare si al refuzului de a fi confruntata cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii seculare care ne inconjoara. O rigoare a asimilarii credintei care este prea exaltata sau rigida si prea mult cu capul in nori apartine unei pretentiozitati inchipuite si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai contribui cu ceva la mantuirea celor din jurul nostru.
   Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand deoparte idealismul abstract si rigiditatea pagubitoare.

   Sfantul Iustin Popovici teologhiseste privind importanta Tainei Botezului:

   „În Simbolul Credinței, este menționata doar Taina sfanta a Botezului, deoarece prin aceasta un om intră în Biserică și devine membru al Bisericii care păzește și înfăptuiește celelalte Taine sfinte.
   Când un om este botezat, el dobândește astfel dreptul de a primi toate celelalte Taine sfinte.
   Dar mai este un motiv pentru care doar Botezul a fost pomenit în Simbolul Credinței.
   Pentru aceea, ca în primele zile ale creștinismului a existat o îndoială cu privire la faptul dacă cei care au căzut temporar din credință într-o anumită erezie ar trebui să fie re-botezați și să se întoarcă la credința lor adevărată? Biserica a decis să nu-i mai boteze și a arătat-o în Simbolul Credinței prin aceste cuvinte:
   „Mărturisesc un Botez”.
   Prin Sfantul Botez ne imbracam in Domnul Hristos, iar prin Sfanta Impartasanie il primim pe Mantuitorul Hristos – pentru mantuirea noastra, pentru luminare, pentru desavarsire.
   Căci Domnul Hristos S-a arătat în lumea noastră pământească ca Dumnezeu-Om și a rămas ca Biserica, El, Dumnezeul-Om. Și în El astfel „locuiește toată plinătatea Dumnezeierii”, cu un singur scop:
   să fie toți membrii Bisericii plini de acea plinătate a harului dumnezeierii: ca noi toți să ne curatim, să ne luminam, să ne desavarsim: să devenim cu toții dumnezei dupa har”.

   Догматика Православне Цркве – Том III (други део) – Страна 43 – Светосавље
   Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (drugi deo) – Strana 43 – Svetosavlje

   Amintim in continuare lamuririle Sfantului Iustin Popovici:

   „Orice om, fie iudeu, fie elin iubeste deplin curatia, dar nu o poate dobandi „decat prin Cel Care pentru noi S-a rastignit” (Omilia XVII, 15)
   Numai Hristos este intruchiparea Curatiei Absolute; sensul Intruparii Sale se grupeaza „in jurul curatiei”
   (Omilia XVII, 15)
   pentru ca toti oamenii, fie elini, fie iudei, iubesc curatia – dar nu se pot curati fara Hristos (Omilia XLV, 3).
   Hristos inseamna mantuire prin despacatosire, de aceea fara Hristos nimeni nu se poate mantui.
   (Omilia III, 4; Omilia XVII, 1)
   Lumea Vechiului Testament nu a putut sa aiba cunostinta de o astfel de minte purtatoare de Hristos, care poarta chipul lui Hristos.
   Curatia mintii este realitatea cea noua care apartine Noului Testament, fiindca numai „Botezul focului si al Duhului spala si curateste mintea cea intinata” (Omilia XXXII, 4)
   Venirea lui Hristos, Intruparea, are ca scop izbavirea de Satana si ne face „biruitorii mortii si ai pacatului” (Omilia XXVI, 22)
   Pana la venirea lui Hristos, constiinta umana si intreaga cunoastere umana era amestecata cu pacatul si era supusa legii pacatului.
   Incepand cu Hristos, constiinta curata si cunoasterea curata pot deveni insusire personala si realitatea vie pentru fiecare crestin care se uneste in intregime cu Dumnezeul-Om.
   A se face pe sine madular al Sfantului Trup al lui Hristos, a deveni partas de un Trup cu Hristos, a se imbiserici, inseamna a se face capabil de o cunoastere curata, dumnezeiesc-omeneasca.
   Taina persoanei si a cunoasterii se pastreaza in adancurile pline de har ale organismului dumnezeu-omenesc al Bisericii.
   Hristos este Adevarul esential si calea – in cunoasterea Adevarului, de aceea in afara Persoanei Sale si a participarii personale la viata Sa in Biserica prin Sfintele Taine, cunoasterea persoala este osandita la un fenomenalism impreunat cu pacatul, care sporeste obligatoriu in dezolantul solipsism si scepticism gnoseologic.
   Adevarul nu este o notiune produsa de rationamente logice, nici una psihica, sau metafizica, ci este Persoana vesnica, Adevarul = Persoana.
   Si nu numai Adevarul = Persoana, ci si Adevarul = Persoana divino-umano; in aceasta consta intreaga deosebire esentiala intre Adevaratul crestin ortodox si toate celelalte religii si mici religii din afara Adevarului.

   (Sfantul Iustin Popovici, Calea cunoasterii lui Dumnezeu, Problema persoanei si cunoasterii dupa invatatura Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Egumenita, 2014, pp. 23-215).

   Iar Sfantul Grigorie Palama ne incredinteaza:

   „In aceste doua Taine – Botezul si Euharistia – se afla toata mantuirea noastra, caci intreaga iconomie a Dumnezeului-Om se insumeaza in aceste doua Taine (60, 7).

   (60, 18) Fiecare din ipostasurile noastre ale celor credinciosi le-a innoit si ne-a daruit iertare de pacatele noastre prin Botez si implinirea poruncilor lui Hristos, prin Spovedanie, iertare pe care a
   daruit-o celor cazuti si prin impartasirea cu Insusi Sangele si Trupul Lui, Euharistia daruita noua”.
   (Sfantul Grigorie Palama,
   Omilia 60, 7-18)

   Pruteanu dixit:
   „Dar Hristos n-a lăsat Taina Botezului ca somnifer sau ca bilet de ieşire din casă, iar oamenii care gândesc astfel, dacă încă nu s-au hotărât să deschidă Biblia ca să înţeleagă ce înseamnă Botezul, măcar să gândească logic că numai în China şi India sunt peste două miliarde de oameni nebotezaţi şi toţi dorm normal, trăiesc mai mult decât noi, nu sunt deocheați şi nici
   n-au probleme la ieşirea din casă.
   Şi oare cât timp vom mai avea închipuiri atât de josnice faţă de Tainele Bisericii?!”

   A experimenta darurile si roadele Duhului Sfant primite prin Taina Botezului si prin Taina Mirungerii nu constituie inchipuiri josnice!
   Sfantul Nectarie din Eghina conchide in acest sens:

   Hulesc cei care neagă darurile și roadele Duhului Sfânt. Fariseii au hulit împotriva Duhului Sfânt când au spus că:
   „Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor.” (Matei 12:24), adică: „Fariseii, când au văzut că toată mulțimea oamenilor era uimită de învățătura și minunile lui Hristos pe care L-au urmat cu credință ca Mântuitor și Răscumpărător al lor, au pizmuit atât de mult slava lui Hristos și, pentru a anula impresia provocată de minunile Sale, au spus: El nu scoate demonii decât cu ajutorul și puterea lui Beelzebul, Satana, care este stăpânul demonilor”.

   (Sfântul Nectarie – Capitolele Catehismului Ortodox)

   https://katanixi.gr/poioi-vlasfimoyn-kata-toy-agioy-pneymatos/

   Pruteanu dixit:
   „Hristos a rânduit Botezul ca o posibilitate, o şansă şi un Dar dumnezeiesc, dar nu ca o obligaţie sau obicei. ”

   Botezul constituie o obligatie, nicidecum o optiune!

   Sfantul Iustin Popovici ne arata clar:

   „Fara Botez nu este mantuire.
   Aceasta este o dogma de neschimbat a mantuirii in Dumnezeu-Omeneasca Biserica a Mantuitorului”.

   (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfintele fapte bune).

   Avem in acest sens si confirmarea Sfantului Ioan Gura de Aur, Comentariu la Filipeni, Omilia IV:

   Plange-i pe cei care au murit nebotezati…(p.71)

   .(p.73)…catehumenii (care mor nebotezati) nu se vor invrednici de o astfel de mangaiere (nu pot fi pomeniti la Liturghie)
   ci vor fi lipsiti de orice mijlocire (prin pomenirea la proscomidie) de acest fel, in afara de una singura?
   Despre ce mijlocire e vorba?
   Este ingaduit a se face milostenie saracilor pentru cei morti nebotezati – si prin aceasta li se va aduce o oarecare mangaiere – fiindca Dumnezeu voieste a ne folosi si prin altii.

   Pruteanu dixit:
   „Botezul, ca naştere duhovnicească „din apă şi din duh” (Ioan 3:5), nu este un scop în sine, ci este abia începutul vieţii duhovniceşti.”

   Botezul este o conditie sine qua non fara de care nu putem pune inceput bun vietii duhovnicesti!

   Sfantul Iustin Popovici subliniaza in acest sens:

   Prima Sfanta Impărtășanie este Sfantul Botez, iar prima virtute sfântă este credința.
   „O singură credință”, și nu există alta în afară de ea; „Un singur Domn Iisus”, și nu există niciun alt Stapan în afară de Hristos.
   Si „un singur Botez”, și nu există vreun alt Botez.
   Numai în unirea organică cu Trupul Dumnezeu-Omenesc al Bisericii, doar ca „co-întrupat” al acestui organism minunat, omul ajunge la iubire desavarsita, la o cunoaștere și convingere desavarsita:
   că este cu adevărat doar „un singur Dumnezeu” – Preasfânta Treime; doar „o singură credință” – credința în Preasfânta Treime; doar „un singur Botez” – Botezul în numele Preasfintei Treimi; „Un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, Care este mai presus de toate, și prin toate, și în noi toți.”
   „Unul este peste toate Tatăl, Care este prin toate in Logosul Intrupat (Hristos), Care este de la Tatal, și în toate prin Duhul Sfânt.” — A simți acest lucru și, prin urmare, a trăi aceasta înseamnă a te comporta vrednic de o vocație de creștin.
   Cu alte cuvinte, asta înseamnă să fii creștin.
   Numai în Dumnezeul-Om Hristos devine omul „un singur trup, un singur duh”.
   Numai în Hristos omul s-a cunoscut ca pe un singur trup, pentru că nu este dezbinat de păcat, s-a cunoscut ca un singur duh, pentru că nu este infrânt de diavol.
   De unde provine lucrarea asta?
   Pentru că trupul Dumnezeului-Om Hristos este primul trup omenesc fără păcat; De aceea este nemuritor. Și aceasta, în Dumnezeirea Sa prin tainică-Omenitate, a devenit un singur trup al Bisericii.
   Iar noi, numai ca membri ai Bisericii lui Hristos, prin harul Duhului Sfânt, experimentăm această unitate a trupului omului fără păcat, Dumnezeul-Om, ca unitate a noastră, datorită dragostei Mântuitorului pentru noi și a credinței noastre față de El.

   Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (prvi deo) – Strana 17 – Svetosavlje
   https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/17/

   Pruteanu dixit:
   „Cei care-şi botează pruncii și după aceasta îi rup de Tatăl şi de Mama lor, adică de Dumnezeu şi Biserică, sunt asemenea celor care-şi nasc copiii apoi îi aruncă la gunoi, fără să le mai pese de viaţa lor.”

   Cei care nu-si boteaza pruncii ii tin despartiti de Tatal Ceresc si de Mama lor – Biserica lui Hristos!
   Sfantul Ioan Gura de Aur este transant in aceasta privinta:
   Cel nebotezat nu poate sa-L numeasca pe Dumnezeu Tata!
   (Omilii la Matei, Omilia XIX, V)

   Pruteanu dixit:
   „Neoprotestanţii, limitându-se la sensul direct al textului, botează doar persoanele mature, care pot crede conştient în Evanghelie, iar credinţa este văzută de ei mai mult ca o însuşire a unor versete interpretate după bunul plac.
   Cu toate acestea, accentul pus pe credinţă este unul corect, iar necesitatea credinţei este la fel de valabilă şi în Biserica Ortodoxă.”

   Parintele Dumitru Staniloae adnoteaza in capitolul VII, nota 119 atasata la scrierea Sfantului Dionisie Areopagitul:

   Unii radeau si atunci de botezul pruncilor, spunand ca e gresit a admite ca altii sa marturiseasca credinta in Hristos in numele pruncilor care nu au discernamant.
   Sfantul Dionisie le raspunde ca nasul nu inlocuieste pruncul in aceste acte, ci asigura ca ceea ce face el acum va face si pruncul, luandu-si raspunderea sa-l educe in aceasta directie.
   De fapt, pruncul nu va putea ramane fara o educatie favorabila credintei sau contrara ei. Cresterea pruncului nu se face intr-un gol.
   Neoprotestantii insisi ii dau o educatie in sensul credintei lor. Deci nu lasa pruncul intr-o completa neinfluentare a vointei si cugetarii lui. Botezul neoprotestantilor la douazeci de ani va fi si el rezultatul unei educatii ce li s-a dat, al unei influente exercitate asupra lor. Nici neoprotestantii nu vin la Botez
   intr-un mod cu totul „liber”.
   Si daca nu se poate spune momentul din care incepe aceasta educatie, caci copilul incepe din primele saptamani sa invete obiceiurile de la cei din jurul lor, de ce nu s-ar introduce in actele de educatie a lor de la inceput si Botezul?
   Sfantul Dionisie vorbeste de niste taine neintelese, care se savarseau si atunci in baza Traditiei Apostolice. Nu putem pricepe tot ce se petrece cu omul chiar de la inceputul vietii lui sau faptul ca pruncul nu este izolat in dezvoltarea lui nici macar in primele zile.

   (Sfantul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Paideia, 1996, p. 134)

   Pruteanu dixit:
   „Prin urmare, justificări pentru a proceda altfel decât a procedat Filip cu etiopianul nu există, iar atunci când părinţii se adresează preotului pentru a boteza pruncul, acesta este obligat să înceapă un amplu proces de catehizare la care să explice principalele învăţături ale Bisericii şi fundamentarea lor biblică, şi abia după aceea să vorbească despre Botez. ”

   Etiopianul era adult, asadar nu poate constitui un reper imperativ pentru pruncii care se boteaza!
   Insistenta rigida care se pune pe memorizarea unor versete biblice nu este relevanta pentru sporirea credintei parintilor pruncului care se boteaza.
   Mai mult decat de atat, conditionarea parintilor lipsita de tact pastoral ii poate indeparta pe acestia de Tainele Bisericii si astfel nu se mai poate realiza nici catehizarea fortata, nici intensificarea credintei.
   Credința nu se impune, ci se transmite cu răbdare și dragoste
   https://doxologia.ro/credinta-nu-se-impune-ci-se-transmite-cu-rabdare-dragoste

   Pruteanu dixit:
   „În secolul al III-lea Tertulian insista pe amânarea Botezului copiilor (cf. Despre botez, cap. 18), nefiind de acord cu grăbirea nemotivată a Botezului.
   În secolul al IV-lea Sf. Grigore Teologul, fiu de episcop, dar botezat abia la 30 de ani, recomanda botezarea copiilor la vârsta de cel puţin trei ani, „pentru ca aceştia cât de cât să poată auzi şi repeta cuvintele Tainei, iar dacă nici atât, cel puţin, să o înţeleagă imaginar” (cf. Omilia 40; PG 36, col. 400). ”

   Tertulian numai intr-un singur punct, referitor la Botez, nu era in acord cu Traditia Apostolica, si anume asupra punctului privind necesitatea botezului pruncilor.
   Aceasta opinie personala a lui Tertulian a fost inlaturata, curand, prin hotarari sinodale. Amintim aici hotararea sinodului din Cartagina (419-426) prin canonul 110.
   Referitor la necesitatea Botezului pentru copii, in special, iata ce spune Sfantul Grigorie Teologul,
   adresandu-se mamelor crestine:
   De ai copil mic, nu da timp stricaciunii sa se salasluiasca si sa se inradacineze in copil; ci sa se boteze chiar din copilarie, afieoriseste-l Duhului chiar din frageda copilarie.
   Nu indraznesti pentru „Pecetea Darului Sfantului Duh” (care se daruieste prin Taina Mirungerii)? Ce mama indiferenta si putin credincioasa!
   (Omilie la Botez 40; PG 36, col. 400). ”

   Pruteanu dixit:
   „Această recomandare (amanare a Botezului) a fost respectată în Biserică până prin secolul al IX-lea, când se generalizează botezul la un an sau la 40 de zile, dar niciodată fără cateheză.
   În prezent însă, încă de prin perioada turcocraţiei, totul s-a transformat în „servicii religioase pe bandă rulantă”, accentul punându-se doar pe cantitate, iar de calitate nici măcar nu se vorbeşte. ”

   Sfantul Gavriil Georgianul ne ofera indrumari esentiale:

   Pruncul trebuie să fie botezat la opt zile după naștere.
   Dacă viața lui este într-o stare de sanatate subreda, atunci pruncul poate fi botezat chiar mai înainte de opt zile.
   Dacă trec patruzeci de zile și copilul pateste ceva (si moare), atunci părinții pruncului sunt răspunzători în fața lui Dumnezeu.
   Dacă moare nebotezat pana în patruzeci de zile, i se aplica Legea Vechiului Testament.
   Dar dacă trec patruzeci de zile, atunci, pruncul daca moare nebotezat, merge temporar in Iad, dar nu este supus la chinuri….

   ΑΓΙΟΣ ΓΑΒΡΙΗΛ Ο ΟΜΟΛΟΓΗΤΗΣ ΑΠΟ ΓΕΩΡΓΙΑ
   https://www.imdleo.gr/diaf/2015/08/gGabriel.html

   Pruteanu dixit:
   „Să te naşti din părinţi credincioşi încă nu înseamnă nimic, dacă aceştia nu-ţi explică niciodată de ce trebuie să credem şi de ce credem anume aşa şi nu altfel.”

   Sfantul Sofronie Saharov marturisea:

   Mama care se roaga in vremea zamislirii pruncului, a sarcinii si a nasterii ii daruieste copilului, impreuna cu nasterea trupeasca, si nastere duhovniceasca. Astfel, mama da nastere unei existente duhovnicesti.

   Pruteanu dixit:
   „Botezul nu se face din milă, ci numai în baza mărturisirii de credinţă, căci şi Hristos n-a spus că se vor osândi cei care nu se vor boteza, ci cei care nu vor crede (Marcu 16:16).
   Calendarul nostru este plin de sfinţi care n-au apucat să se boteze (nu că n-ar fi dorit), în schimb nu avem nici un sfânt care să nu fi avut credinţă sau să fi aparţinut Bisericii doar formal, sperând că se va mântui mâncând ouă roşii la Paşti.”

   Calendarul nostru nu este absolut deloc plin de sfinti care n-au apucat sa se boteze!
   Sfintii pe care-i avem in sinaxar si care n-au primit Taina Botezului, au fost botezati prin botezul sangelui lor!
   Sfantul Grigorie Teologul, scrie in acest sens, „mai stiu si un al patrulea Botez, cel prin mucenicie si prin sange, cu care S-a botezat insusi Hristos”!
   (Cuvantare la Sfintele Lumini (I), XVII).

   Am avut cel putin un sfant care nu credea si s-a botezat. Este binecunoscut cazul acelui sfant actor care parodia Botezul prin actorie.
   Si intr-o reprezentatie la scena deschisa unde mima actul Botezului, harul a lucrat, el a fost realmente botezat si atunci a strigat: „Sunt crestin”! Dupa care a fost martirizat pentru marturisirea credintei!

   In ceea ce priveste Botezul si credinta, Hristos a spus: pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi (Luca 11: 42).

   Aceste cuvinte ale Mîntuitorului se pot aplica si la acest ansamblu al celor doua: credinta si Botezul! In sufletele fariseilor credinta şi Botezul nu se pot afla împreună, pentru că ei înşişi nu pot să împlinească şi legea lui Dumnezeu şi să arate şi milă, vrînd să se certe tot timpul şi să cerceteze care din cele două este mai importantă. Adică ei vor de una să se ţină iar pe cealaltă să nu o mai facă (sa amane Botezul). Fariseii respecta Legea în litera ei, nevoind nici să ştie de milă sau de iubirea de oameni. Ortodoxia este plinătatea Credinţei Creştine. Biserica recomandă ca pe aceasta să o facem şi pe aceea să nu o lăsăm. Biserica este foarte atentă cu prescripţiile exterioare ale Credinţei, întocmai ca omul care păşeşte cu grijă printre vase de pămînt, atent să nu le spargă. Biserica este încă şi mai atentă atunci cînd este vorba de credinta şi Botez, întocmai ca omul care, păşind printre mulţime de vase de lut, le preţuieşte şi le protejează, nu din cauza lutului din care sînt făcute, ci din cauza băuturii foarte scumpe care se află în ele. Vasele goale care nu conţin nici un fel de băutură sînt la fel de lipsite de importanţă ca şi prescripţiile legaliste ale fariseilor. Dar o băutură, dacă o depozitezi aiurea, înseamnă că o risipeşti, pentru că nu o torni în vasele desemnate să o păstreze.

   Astfel că în Ortodoxie nu există unilateralism, aşa cum nu a existat nici în Mîntuitorul Hristos. Mîntuitorul vorbeşte de un ansamblu de doua: credinta si Botez; însă fariseilor, împlinători goi ai unei Legi pe care ei înşişi o fac goală, pentru că nu au în vedere mila lui Dumnezeu, El le spune: Căci milă voiesc, iar nu jertfă! (Osea, 6: 6) Este vădit că este mai important să faci ceea ce este absolut necesar mai înainte ca să faci ceea ce nu poţi lăsa nefăcut. Dar de aici nu urmează că ceea ce este secundar este şi inutil, în organismul uman, există multe organe vitale şi multe organe care nu sînt vitale, dar care doar împreună fac corpul omului.
   Canoanele care prescriu cateheza inainte de Botez daca se absolutizeaza, cu siguranta vom cadea in fariseism.

   Canoanele au fost facute pentru oameni, si nu oamenii pentru canoane. Unele canoane care privesc catehizarea inainte de Botez, nu pot fi ori nu ar trebui, in vremuri ca acestea, sa fie aplicate cu strictete, de aici si „iconomia” Bisericii.

   Sfantul Ioan Gura de Aur conchide in acest sens:

   La inceput credinta este o ascultare a unei chemari; mai tarziu avem nevoie de ajutorul Duhului, ca sa ramana credinta neclintita. Harul Duhului n-o ia inaintea vointei noastre, ci ne asteapta ca de bunavoie sa ne apropiem; apoi dupa ce ne-am apropiat, primim pe deplin harul.

   Prin urmare, Sfantul Iustin Popovici conchide:

   Apostolul spune,
   „Și credinta nu este de la voi” (Efeseni 2, 8)
   Și credința, spune Apostolul, „nu este de la voi”, căci dacă Hristos nu ar fi venit, dacă nu ne-ar fi chemat, cum am fi putut crede?
   Caci se spune:
   „Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit?” (Romani 10, 14).
   Credința noastră nu este de fapt a noastră:
   „este darul lui Dumnezeu”
   (Efeseni 2, 8)
   Credința, spune Sfântul Apostol, nu este suficientă pentru mântuire;
   Dar pentru a nu ne mântui fără participarea noastră, Dumnezeu cere credință de la noi.
   Apostolul a spus că credința ne mântuiește, dar nu prin ea însăși, ci prin harul lui Dumnezeu.
   Dumnezeu ne daruieste harul care ne mântuiește prin credinta.
   Dar spuneti-mi, ne poate mântui credința fără fapte?
   Credinta se exprima prin fapte. Si, in vreme ce faptele exprima credinta, credinta adevereste faptele
   (Tit 3, 8).
   Credinta însăși este darul lui Dumnezeu, „pentru ca nimeni să nu se laude” (Efeseni 2, 9), ci toată lumea să fie recunoscătoare pentru harul primit.
   Cu alte cuvinte Apostolul ne interzice să ne auto-validam prin faptele bune?
   Apostolul ne spune că faptele bune nu rascumpara pe nimeni. Faptele bune nu reprezinta mijloace de rascumpare a mantuirii, ci expresia fireasca a credintei.
   Apostolul ne spune acest lucru pentru a arăta harul și dragostea lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu nu îi respinge pe cei care fac fapte bune, dar si pe cei care vor actiona prin fapte bune Hristos ii mântuiește prin har, astfel încât nimeni să nu mai aibă cum să se laude.
   „Prin har ați fost mântuiți”
   (Efeseni 2, 8), prin harul credinței.
   „Și credinta nu este de la voi” (Efeseni 2, 8).
   Credința este manifestarea asimilarii noastre, dar numai prin harul lui Dumnezeu este mantuirea noastră.
   Căci dacă Hristos nu s-ar fi Intrupat, cum am fi putut crede?
   Căci spune:
   „Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit?” (Romani 10, 14)
   Credinta este un dar al lui Dumnezeu, pentru că credinta în sine – καθ’ εαυτήν – nu ne poate mantui decât dacă Dumnezeu vrea să ne mântuiască prin harul credinței.
   Astfel, credința noastră este un dar al lui Dumnezeu, iar mântuirea prin credință este, de asemenea, un har al lui Dumnezeu.

   „Nu prin fapte, ca nu cumva cineva să se laude” (Efeseni 2, 9)
   Nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar accepta si incuraja faptele bune, ci pentru că nimeni nu poate fi mântuit prin faptele bune, ca printr-un contract.
   De aceea, din moment ce nimeni nu poate fi mântuit prin faptele bune, nu are pentru ce sa se mandreasca.

   Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (prvi deo) – Strana 84 – Svetosavlje
   https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/84/

   Pruteanu dixit:
   „Bineînţeles, toate aceste idei nu sunt deloc protestante, ci cât se poate de ortodoxe şi menite să-i salveze pe ortodocşi şi să întărească Biserica. Aspectele pozitive şi negative din istoria Bisericii noastre confirmă acest lucru.”

   Toate aceste idei emise de Pruteanu, intr-adevar nu sunt deloc protestante – sunt neoprotestante!

   Sfantul Nicolae Velimirovici ne ofera o sinteza corolar:

   „Botezul se practică atat pentru adulți cat și pentru copii.
   Așa a fost in Biserica lui Dumnezeu din timpuri apostolice
   (cf. Fapte 16, 14:15; 20:33 și I Cor. 1:16).
   De aceea să-i evitați pe cei care vă spun să nu vă botezați copiii!
   Întrebați-i:
   «Cine va fi răspunzător pentru sufletele copiilor ce mor nebotezați în casele părinților botezați?”
   Deci nu-i ascultați pe cei care vă spun că nu trebuie botezați copiii, ci botezați-vă copiii așa cum ați făcut și până acum, cum au făcut și strămoșii voștri. Apostolul Petru i-a botezat pe Cornelie și pe toți ai lui.
   Apostolul Pavel recunoaște singur: am botezat și casa lui Șfefana.
   Ce poate să insemne casa lui decat toată familia, adulți și copii?
   Așadar, ce treabă avem noi cu falsurile eretice când practica Sfinților Apostoli mărturisește limpede că trebuie botezați copiii?”

   Răspunde

3. Sfântul Teofan Zăvorâtul:

   Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” învaţă Apostolul (II Corinteni 5, 17). Creştinul devine această făptură nouă prin Botez. Din cristelniţă omul nu iese nicidecum la fel cum a intrat.

   Cum este lumina faţă de întuneric, cum e viaţa faţă de moarte, aşa este un om botezat faţă de unul nebotezat. Zămislit întru fărădelegi şi născut în păcate, înainte de botez omul poartă în el toată otrava păcatului, cu toată povara urmărilor acestuia. Se află într-o stare de necinste pentru Dumnezeu; este din fire un fiu al mâniei.

   Este un om distrus, cu toate părţile şi puterile sale răvăşite, îndreptate cu precădere spre înmulţirea păcatului. E robul aflat sub înrâurirea Satanei, care lucrează cu putere multă în el din pricina păcatului care zace în el. Iar în urma a toate acestea, după moarte va fi negreşit fiu al iadului, unde se va chinui în veci alături de stăpânul său şi de slugile şi ajutoarele acestuia.

   Botezul ne izbăveşte din toate aceste răutăţi.

   El ridică blestemul cu puterea Crucii Lui Hristos şi aduce iar binecuvântarea. Cei botezaţi sunt fiii Lui Dumnezeu, aşa cum Domnul însuşi i-a îndreptăţit a fi: „Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori , moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos” (Romani 8, 17). Deja împărăţia cerurilor este a celui botezat în virtutea botezului său. El este scos de sub stăpânirea Satanei, care îşi pierde acum puterea ce o avea asupra lui şi cu care lucra în el după placul său. Prin intrarea în Biserică – casa cea de scăpare – Satana nu mai poate ajunge la cel botezat. Căci acesta se află acum într-o adevărată îngrădire de apărare.

   Toate acestea sunt daruri şi înlesniri în afară. Dar ce se petrece înlăuntru?

   Tămăduirea vătămării şi stricăciunii pricinuite de păcat. Puterea harului pătrunde înăuntru şi reface aici dumnezeiasca rânduială în toată frumuseţea ei. Vindecă neorânduiala întocmirii şi vălmaşia diferitelor părţi şi puteri ale ei şi întoarce privirea sufletului de la sine la Dumnezeu – pentru a bineplăcea Domnului şi a-şi înmulţi faptele cele bune.

   Aşadar Botezul este o renaştere sau o nouă naştere care aşează omul într-o stare în întregime refăcută.

   Apostolul Pavel îi aseamănă pe cei botezaţi cu Mântuitorul înviat, lăsându-ne să înţelegem că şi aceştia prin înnoirea lor au aceeaşi fire luminată ca firea omenească pe care a avut-o Mântuitorul Hristos prin învierea Sa în slavă (Romani 6, 4).

   Iar faptul că într-o persoană botezată rostul lucrărilor se schimbă se poate vedea din cuvintele aceluiaşi Apostol, care spune în altă parte că cei botezaţi deja trebuie „să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit şi a înviat” (II Corinteni 5, 15). „Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu” (Romani 6, 10). „Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez” (Romani 6, 4); şi: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru a nu mai fi robi ai păcatului” (Romani 6, 6).

   Şi aşa, viaţa întreagă a unui om, prin puterea Botezului, este întoarsă de la sine însuşi şi de la păcat către Dumnezeu şi sfinţenie.

   Remarcabile sunt cuvintele Apostolului: „pentru a nu mai fi robi ai păcatului” şi celelalte: „păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră” (Romani 6, 14). Aceasta ne face să înţelegem că puterea care în firea noastră căzută şi răvăşită ne târăşte la păcat, nu este în întregime nimicită prin Botezul infaptuit, ci doar este adusă într-o stare în care nu mai are nici o putere asupra noastră, nici o stăpânire peste noi, iar noi nu-i mai suntem robi. Dar e încă în noi, trăieşte şi lucrează, însă nu ca stăpân. De acum întâietatea este a harului lui Dumnezeu şi a sufletului care se predă de bunăvoie Lui.

   Lămurind puterea Botezului, Sfântul Diadoh (Filocalia, vol. l nr. 76) zice că înainte de Botez păcatul sălăşluieşte în inimă.

   Harul lucrează din afară, dar după Botez harul se sălăşluieşte în inimă iar păcatul ne atrage din afară. Este izgonit din inimă precum e alungat duşmanul dintr-o cetate, şi se aşează afară, în mădularele trupului, de unde dă la răstimpuri năvală. Iată de ce rămâne permanent un ispititor, un amăgitor, dar nu mai e stăpân: tulbură şi nelinişteşte, dar nu mai porunceşte. Şi aşa se naşte în Botez viaţa cea nouă!

   Acum ne vom îndrepta atenţia asupra felului în care viaţa creştină începe prin Botez în cei care au fost botezaţi când erau copii – aşa cum se obişnuieşte.

   Căci aici începerea vieţii creştineşti se rânduieşte într-un fel deosebit care vine din legătura ce există între har şi libertate.

   Am aflat deja că harul pogoară asupra unei dorinţe şi a unei căutări de bunăvoie şi că numai prin împreună-lucrarea lor ia naştere noua viaţă în duh, care se face atât după har cât şi după firea omului liber. Domnul dăruieşte harul, dar El vrea ca omul să îl caute şi să dorească a-l primi, închinându-se cu toate ale sale lui Dumnezeu. Săvârşirea acestui lucru în Pocăinţa şi Botezul celor maturi e limpede; dar cum se săvârşeşte el prin Botezul pruncilor?

   Un prunc nu ştie încă a-şi folosi nici cugetul, nici libertatea; prin urmare, el nu poate împlini ceea ce îi revine lui pentru începerea unei vieţi creştineşti – adică să dorească a se închina lui Dumnezeu. Cu toate acestea, lucrul trebuie neapărat împlinit. Felul deosebit în care viaţa (creştină) începe prin Botezul pruncilor atârnă de felul în care această condiţie se împlineşte.

   Botezul pruncilor

   Harul se pogoară în sufletul unui prunc şi săvârşeşte acolo acelaşi lucru pe care l-ar face şi dacă libertatea ar lua parte, dar numai cu condiţia ca în viitor, când i se va dezvolta conştiinţa de sine, pruncul, care în clipa botezului nu avea conştiinţă de sine şi nu a săvârşit nimic personal, să se închine de bunăvoie lui Dumnezeu, să primească din proprie dorinţă harul care şi-a arătat lucrarea în el, să fie bucuros că îl are, să fie recunoscător că i s-a dăruit, şi să spună că, dacă în clipa Botezului său ar fi avut înţelegerea şi libertatea, nu ar fi făcut altfel decât i s-a făcut şi nu ar fi dorit altceva.

   Pentru această liberă închinare viitoare a sa Lui Dumnezeu şi pentru unirea harului cu libertatea, dumnezeiescul har dăruieşte totul pruncului, săvârşind chiar şi fără el, în el, tot ceea ce ii este propriu a săvârşi, cu făgăduinţa că dorinţa şi închinarea omului Lui Dumnezeu se vor împlini negreşit. Aceasta este de fapt făgăduinţa pe care o fac naşii când mărturisesc Lui Dumnezeu în faţa Bisericii că acest prunc, când va avea propria sa conştiinţă de sine, va dovedi în chip neîndoielnic acea folosire a libertăţii care se cere pentru har, luându-şi asupra lor drept datorie tocmai a aduce pană în acea stare pe pruncul căruia ii sunt naşi.

   Şi astfel, atunci cand se face Botezul, sămânţa vieţii în Hristos e pusă în prunc şi rămâne în el; dar rămâne ca şi cum n-ar fi: lucrează în el ca un indemn.

   Viaţa duhovnicească, zămislită în prunc prin harul Botezului, devine un bun al omului şi se vădeşte în chip desăvârşit nu numai după har, ci şi după felul de a fi al făpturii cuvântătoare, începând din clipa în care aceasta, ajungând la înţelegere, se închină de bunăvoia sa lui Dumnezeu şi îşi însuşeşte puterea harului care este în el, primindu-l cu dragoste, bucurie şi recunoştinţă. Şi pană atunci viaţa creştină lucrează cu adevărat în el, dar o face oarecum fără ca el să ştie; lucrează în el, dar ca şi cum încă nu ar fi a lui.

   Însă din clipa înţelegerii şi a alegerii, devine a lui, nu numai prin har ci şi prin libertate.

   Din pricina acestui răstimp mai lung sau mai scurt dintre Botezul şi închinarea de bunăvoie lui Dumnezeu, începutul vieţii creştine morale prin harul Botezului la prunci este prelungit, ca să zicem aşa, pe o perioadă nedeterminată, în care pruncul creşte şi devine creştin în Sfânta Biserică printre ceilalţi creştini, aşa cum s-a format trupeşte mai înainte în pântecele maicii sale.

   Să mai zăbovim puţin, cititorule, asupra acestui lucru. Va fi de mare trebuinţă pentru noi să hotăram cum ar trebui să se poarte părinţii, naşii şi învăţătorii faţă de pruncul botezat încredinţat lor de către Domnul şi Sfânta lui Biserică.

   Se înţelege de la sine că, după Botezul pruncului, în faţa părinţilor şi a naşilor stă o problemă de cea mai mare însemnătate.

   Cum să îl crească pe cel botezat pentru ca, atunci când va ajunge la înţelegere, să poată recunoaşte în el darurile harului şi să le primească cu bucurie, alături de îndatoririle şi felul de viaţă pe care ele îl cer. Aceasta ne pune faţă în faţă cu problema educaţiei creştineşti, adică a unei educaţii care să se facă după cerinţele harului de la Botez, şi să aibă ca rost al ei păstrarea acestui har.

   Pentru a lămuri cum trebuie să ne purtăm faţă de un prunc botezat, ţinând cont de cele spuse, să ne amintim ideea mai sus pomenită, că harul umbreşte inima şi se sălăşluieşte în ea când inima se întoarce de la păcat spre Dumnezeu.

   Iar dacă aceasta se săvârşeşte cu fapta, urmează şi toate celelalte daruri ale harului şi toate însuşirile proprii celui ce trăieşte în har: ajutor de la Dumnezeu, împreună-moştenirea cu Hristos, traiul în afara stăpânirii satanei şi în afara primejdiei de a fi osândit la iad. Însă în clipa în care această stare a minţii şi a inimii slăbeşte sau se risipeşte, tot atunci păcatul începe iarăşi să stăpânească inima, prin păcat legăturile satanei cad asupra omului, iar bunăvoinţa lui Dumnezeu şi împreună-moştenirea cu Hristos se pierd, în prunc, harul slăbeşte şi stinge păcatul, dar dacă păcatul este hrănit şi lăsat în voia sa, va prinde iarăşi viaţă.

   Şi astfel, întreaga atenţie a celor care au datoria de a păzi întreg pe pruncul creştin pe care l-au primit din cristelniţă ar trebui să se îndrepte spre a nu îngădui în nici un fel păcatului să pună iarăşi stăpânire pe el, să zdrobească păcatul şi să îi taie puterea cu orice chip, pentru a trezi şi întări în prunc chemarea către Dumnezeu. Trebuie făcut în aşa fel încât această chemare în creştinul care creşte să crească de la sine, chiar dacă sub călăuzirea altuia, iar el să fie tot mai obişnuit să izbândească asupra păcatului şi să îl învingă pentru a plăcea Lui Dumnezeu, şi tot mai deprins cu punerea în lucrare a puterilor sufletului şi trupului său, astfel încât să slujească nu păcatului, ci Lui Dumnezeu.

   Că lucrul este cu putinţă se vede din faptul că cel născut şi botezat este în întregime sămânţă pentru viitor, sau un câmp plin de seminţe.

   Această nouă aşezare a lui de către harul Botezului nu e ceva doar gândit sau închipuit, ci este ceva foarte real, adică este deja o sămânţă de viaţă. Dacă, în general, fiecare sămânţă creşte potrivit felului său, atunci şi sămânţa vieţii în har din cel botezat poate să crească. Dacă în el se pune sămânţa întoarcerii la Dumnezeu, care biruieşte păcatul, atunci şi ea, ca şi celelalte seminţe, poate fi hrănită şi îngrijită. Numai că pentru aceasta este nevoie de mijloace folositoare, sau, cu alte cuvinte, trebuie hotărâtă calea cea mai potrivită de a lucra asupra pruncului botezat.

   https://doxologia.ro/despre-botezul-pruncilor

   Răspunde

5. Sfantul Ioan Gura de Aur,
   Comentariu la Faptele Apostolilor, Omilia I, 6-7:

   (…)

   Mi-e frica nu cumva unii sa interpreteze cuvintele mele ca un sfat de a amana Botezul lor. Dar intentia mea nu este aceasta, ci vreau numai sa-i indemn pe cei care l-au primit sa staruiasca in cumpatare si blandete crestina.
   „Ma tem”, imi ziceti voi, „ca nu cumva sa nu pastrez curat Botezul”.
   O veti pastra curatia Botezului, primind aceasta Taina a Botezului cu evlavioase simtaminte. Dar unii dintre voi nu primesc Botezul din cauza acestei temeri.
   Cum asa?
   Nu va e frica ca veti muri fara Botez?
   „Domnul este Milosard”, imi raspundeti voi.
   Atunci, tocmai din aceasta pricina trebuie sa primiti Botezul, fiindca Domnul este Bun si Milostiv!
   Dar cand este vorba sa faceti un lucru serios uitati de aceasta Bunatate, si cand nu trebuie sa amanati Botezul dupa dorintele voastre, voi faceti din aceasta Bunatate un pretext si o motivatie.
   Dar acum este momentul potrivit pentru a ne folosi de aceasta Bunatate, si cu cat vom face ceea ce tine de noi, cu atat mai mult si harul se va revarsa din belsug in noi.
   Cei care se incredinteaza milostivirii Dumnezeiesti, va dobandi prin Taina Pocaintei iertarea pacatelor pe care le-a facut dupa Botez, dar cel ce vrea sa dobandeasca prin subtilitati aceasta milostivire, se expune, daca moare fara ca sa fi primit Harul Botezului, chinurilor vesnice.
   Si de ce riscati asa cu mantuirea voastra? Caci este imposibil, dupa mine, da, este imposibil, ca, amagiti prin astfel de nadejdi sa faceti vreun lucru mare si generos. De ce nu alungati de la voi aceste temeri himerice? Si de ce sa asteptati un viitor nesigur?
   Nu-i mai bine sa schimbati frica cu actiunea si lucrarea, care va vor face mari si inaltati inaintea lui Dumnezeu?
   Este ca preferati temerea, in pofida lucrarii?
   Dar daca v-ar pune cineva intr-o casa amenintata sa se darame si v-ar zice:
   „Asteptati aici fara grija ca acoperisul cade pe capul vostru”! totusi acoperisul poate cadea dupa cum poate si tine inca; nu mai mai bine va deplasati intr-o locuinta sigura?
   Va intreb: ati alege o nepasare plina de primejdii, mai degraba decat o lucrare in deplina siguranta?
   Ei bine!
   Incepeti chiar de astazi, caci viitorul este nesigur si se aseamana cu o casa care este amenintata cu prabusirea; dar primirea Botezului fara amanare oricat de anevoioasa ar fi ea, ne apara de orice primejdie!

   Caci este mai mare vina de a nu primi harul Botezului care ni se ofera prin Taina Botezului, decat a esua in efortul pentru a pastra harul.

   Spuneti-mi ce-I veti raspunde Domnului Hristos cand va va intreba de ce nu v-ati apropiat de Taina nasterii din nou – Botezul?
   Taina Botezului este un har cu totul gratuit si constituie o deplina eliberare!
   Amanand mereu sa nu fiti surprinsi de moarte goi de aceasta binefacere si lipsiti de acest har.
   Oh! Voi nu va dati seama cat sufar spunandu-va ca oricare dintre voi fara Botez este pierdut si ma gandesc la infricosatoarele suferinte si la inevitabilele chinuri ale iadului!

   Răspunde