România eșuează nu din lipsă de resurse, ci din cauza acelorași mecanisme descrise în celebra carte „De ce eșuează națiunile” de Daron Acemoglu și James A. Robinson: instituții extractive, elite care blochează dezvoltarea și o populație prea pasivă. În România, sistemul nu este construit pentru a sluji cetățeanul, ci pentru a-i stoarce munca și speranța în beneficiul unei oligarhii bine așezate.
Cei care conduc țara nu au niciun interes să creeze instituții incluzive, transparente, care să permită dezvoltarea meritocratică și libertatea economică. Din contră: statul este organizat astfel încât accesul la resurse – fie ele bugetare, funcții, contracte sau terenuri – să fie rezervat celor „de-ai lor”. Asta înseamnă, conform cărții, că România funcționează pe un model extractiv, în care puterea nu se distribuie, ci se concentrează.
Pe acest fond, cetățenii devin spectatori. În loc să fie actori activi ai democrației, românii sunt prinși într-un cerc vicios al blândeții și neîncrederii. Acceptă abuzul, tolerează corupția, cred că nu se poate schimba nimic. Dar exact asta își doresc cei de la putere: ca oamenii să nu mai creadă în schimbare. Pentru că, atunci când cetățenii renunță, instituțiile se golesc de sens, iar abuzul devine normă.
România eșuează pentru că e captivă în logica regimurilor extractive: legea e doar un instrument al celor puternici, iar dezvoltarea economică este sabotată de cei care se tem că o clasă de mijloc puternică le-ar putea zdruncina privilegiile. Ca să reușim, trebuie să rupem acest cerc: să cerem instituții incluzive, reguli egale pentru toți și un stat care ne sprijină, nu ne stoarce.
Istoria arată că națiunile care au reușit nu sunt cele mai bogate în resurse, ci cele care au știut să-și elibereze energia oamenilor prin instituții drepte. România poate încă reuși. Dar nu cu elitele de astăzi și nu cu cetățeni care tac.

Foarte frumos. Unde e plutonul de executie?
https://www.youtube.com/watch?v=ph8BoXA5E34
Am fost și suntem sabotati de evrei ! Asta e cauza eșecului românilor !!! Evreii sunt cei care au luptat împotriva înființării statului național român, împotriva României Mari, prin organizațiile lor evreiești, l-au omorât pe Eminescu, au corupt clasa politică românească în perioada interbelică, au înfometat țăranii români, răscoala din 1907 este un adevărat simbol al asupririi neamului românesc de către arendasii evrei, au instaurat comunismul în România, au infometat din nou poporul român în epoca lui Ceaușescu, deoarece sistemul era controlat de securitatea formată în totalitate de evrei, care controlau comerțul exterior, dar și rețeaua de magazine și aprovizionarea cu marfă a magazinelor, ei fiind cei care ascundeau marfa, o țineau în depozite și mare parte din alimente le trimiteau în Israel la prețuri subevaluate, au furat banii din exporturile care s-au făcut pe timpul lui Ceaușescu, au dat lovitura de stat din decembrie 1989, l au asasinat pe Ceaușescu, au preluat conducerea statului român, după ce i-au ucis și i-au îndepărtat pe patriotii români care au rămas în viață pentru a nu ajunge la putere, au creat psd și au racolat toate partidele la sistemul creat de ei prin corupție și falsificarea alegerilor, au distrus economia și, industria creată de Nicolae Ceaușescu, au vândut băncile, resursele României, au dezarmat poporul român, i-au distrus armata și pe urma l-au băgat în NATO, după ce i-au distrus industria și economia au băgat România în UE, au terorizat populația prin foamete creată prin devalorizarea monedei, prin inflație programată și creșterea artificiala a preturilor, au distrus agricultura și i-au falimentat pe fermierii români prin schema Ucraina, iar acum e ultima etapă prin care urmăresc să falimenteze statul român, să preia ultimele active din patrimoniu acestuia, să falimenteze antreprenorii români, să prabuseasca1 nivelul de trai al populației, să distrugă complet economia și să producă încă un val uriaș de români care vor pleca în străinătate și vor părăsi definitiv România.
Prea „blânzi” …?
Prea proști, ignoranți și delăsători , iar șmecherii profită.
Vorba aia: „Când ești prostit o dată – să-i fie rușine celui care-a făcut-o; când te-a prostit și-a doua oarâ, SĂ-ȚI FIE RUȘINE…, că ești idiot !!
De la toamna protestele și mișcările sociale, politice și sindicale vor paraliza tara, căci bestiile, slugoii și trădătorii care ne conduc, nu doar ca nu vor mai arunca nici măcar firmituri populației, dar vor lua și pielea de pe noi, iar pana la o Revoluție generala doar de o scânteie va mai fi nevoie! Asa că, pregătiți-vă de Revoluție și de masacrarea legitimă a bestiilor, având o lista de priorități cu numele acestora! Eu, asta voi face!
Pentru că poporul a devenit o populaţie dezbinată, bolnavă de NIL – Nepăsare, Ignoranţă, Laşitate.
De ce eșuează România?
Pentru că e condusă de dușmanii ei, de strainii care au colonizat-o, pentru a o jefui, pentru a distruge ortodoxia care îl împiedică pe antihrist să-si faca împărăția globală.