Dragi cititori,
Astăzi, în Duminica Iertării, ne aflăm în fața unui moment de reflecție profundă, înainte de începutul Postului Mare. Este o zi în care suntem chemați să lăsăm deoparte supărările, resentimentele și greșelile trecutului, să ne deschidem inimile spre iertare și împăcare.
Vă îndemnăm pe fiecare dintre voi să primiți această zi ca pe o binecuvântare și o șansă de a îndrepta ceea ce poate a fost greșit, de a oferi și de a cere iertare cu sinceritate. Așa cum noi sperăm la milostivirea lui Dumnezeu, să fim și noi milostivi unii față de alții.
Vă dorim un post binecuvântat, cu liniște sufletească, curățire și apropiere de Dumnezeu! Iertați-ne și Dumnezeu să vă ierte!
Rugăciune personală de iertare
Doamne, Dumnezeul meu, cu smerenie mă plec înaintea Ta și înaintea tuturor, cerând iertare din adâncul sufletului. Astăzi, în această Duminică a Izgonirii lui Adam din Rai, îmi amintesc cât de mare este greutatea păcatului și cât de mult am nevoie de mila și îndurarea Ta. Tu îmi cunoști ființa mai bine decât mine însămi, știi toate gândurile mele, toate slăbiciunile, toate momentele în care am rătăcit de la calea iubirii Tale. Nimic nu-Ți este ascuns, Doamne, nici lacrimile mele, nici greșelile, nici dorința mea de a mă întoarce la Tine cu inimă curată.
Iartă-mă, Doamne, pentru toate clipele în care am greșit înaintea Ta și înaintea semenilor mei. Iartă-mi vorbele ce au rănit, faptele ce au îndepărtat, temerile mele când trebuia să îmbrățișez, indiferența mea când trebuia să iubesc. Iartă-mă dacă am fost aspră, dacă nu am ajutat atunci când cred că ar fi trebuit să o fac, când am fost neputincioasă în a lua apărarea celui nevinovat. Iartă-mă, Doamne!
Astăzi, în ziua sfântă a iertării, mă plec cu umilință și cer iertare tuturor celor cărora le-am greșit. Nu vreau să port nicio povară în suflet, ci să pășesc în Postul Mare cu pace, cu iubire și cu dorința de a mă apropia de Tine.
Primește, Doamne, pocăința mea și dă-mi inimă blândă, smerită, iubitoare. Întărește-mă să nu mai greșesc, să fiu mai răbdătoare, mai iertătoare. Fă, Doamne, ca în toate să văd lumina Ta și să trăiesc după voia Ta, ca să pot primi Sfânta Înviere cu suflet curat și împăcat.
Îți mulțumesc, Doamne, pentru mila și iubirea Ta fără margini, pentru că mă ridici mereu atunci când cad, mă luminezi când mă rătăcesc și mă îmbrățișezi chiar și când nu sunt vrednică. În Tine îmi pun toată nădejdea, căci fără Tine nimic nu are viață și nimic nu are sens.
Amin!
Sinaxar
DUMINICA IERTĂRII – ÎNCEPUT AL POSTULUI ȘI AL UNEI VIEȚI NOI: “IARTĂ-MĂ” DUCE LA RAI .
Sinaxar Ortodox După Nașterea Domnului și slăvita Înviere, o duminică era importantă pentru bunica Floarea. O Duminică ce o punea la drum. Cu gentuța de vinilin maro, în care avea te miri ce, își vizita cei șapte copii și cei 21 de nepoți, împânziți în vreo trei sate, ca să-și ceară iertare. „Dar bunică, nu avem de ce să te iertăm!” „Este Duminica iertării, poate am mai zis și eu ceva, nici voi nu ați fost cei mai cuminți, să mă iertați și Dumnezeu să ne ierte pe toți, că așa am primit de la părinții mei, în această zi”… Nu stătea mult, pentru că mai erau nepoți de „iertat”, iar pentru noi „iertarea” era un moment dulce… cu bunătăți! O bătrână neputincioasă, lipsită de carte, dar nelipsită de la dumnezeiasca Liturghie, avea să ne învețe ce este iertarea.
Chiar dacă era, de multe ori, o slujbă a buzelor, iertarea era foarte importantă în această Duminică pentru că, spunea ea, „începe un timp nou”. „Iartă-mă” duce la Rai „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14). Așa începe Evanghelia în Duminica Iertării, din pragul de jos al Postului Mare.
Iertarea şi postul sunt două gesturi ale omului, prin care ne regăsim cu Dumnezeu. Iertarea şi postul sunt gesturi pe orizontală ale vieţii noastre, dar și gesturi care așează omul pe verticală, spre Dumnezeu. Mântuitorul Hristos vorbeşte despre iertarea pe care noi, oamenii, ne-o acordăm unii altora, ca fiind o condiţie pentru iertarea pe care o primim de la Dumnezeu.
Este clar! Nu putem trăi fără iertare. Când bătrânii vedeau un om agitat și zbuciumat, spuneau: „Dumnezeu să îl ierte”! Care este legătura dintre iertare și pacea noastră? Trăim vremuri în care a scăzut mult calitatea relaţiei dintre noi. În autobuz, la volan, la serviciu, în sânul familiei tindem să punem accentul pe „eu”. Ne blocăm în argumentele care ne justifică atitudinea faţă de ceilalţi.
Parcă toată dreptatea este de partea noastră, aşteptând mereu să primim măcar atât cât oferim. Dar cum ar fi să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare? Poate că doar atunci vor apărea cu adevărat pacea și liniștea din acel liturgic: „Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim…” Importanța iertării pe care o conștientizăm zi de zi a făcut ca, în cadrul liturgic, iertarea să primeze.
O simțim în aprinderea unei lumânări, a unei candele, în salutul firesc, dar mai ales în gesturile preotului. Nicio lucrare sfântă din cadrul dumnezeieștii Liturghii, nu se oficiază fără ca preotul să ceară iertarea comunității prezente în Biserică. Vecernia iertării – o rânduială liturgică aflată de secole în cultul Sfintei Biserici Dacă slujbele Bisericii sunt introduse de rugămintea preotului către popor, ca să fie iertat, există în cultul liturgic o slujbă specială „a iertării”.
Mai exact, vecernia din Duminica izgonirii lui Adam din Rai sau a lăsatului sec de brânză. Săvârșită preponderant în cadrul în care a apărut, adică în mediul monahal din Egipt și Palestina secolului al VII-lea, dezvoltată în Studionul Constantinopolului, vecernia iertării revine și în comunitățile parohiale din Ortodoxia contemporană. De ce? Pentru că este un hotar, o delimitare liturgică, un moment în care se vede practic, pe viu, cum se naște o altă perioadă, un timp nou de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu. Vecernia iertării este o slujbă unică, un moment în care fastul liturgic de Marea Biserică din Constantinopol se întâlnește cu simplitatea slujbelor călugărești din pustiile Tebaidei și ale Iordanului.
Slujba începe în mod solemn, cu slujitori îmbrăcaţi în veşminte luminoase, cântări vesele și pline de speranță, tonuri mișcătoare. După imnul „Lumină lină” și vohodul clericilor, începe cântarea prochimenului: „Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta; Când mă necăjesc degrab mă auzi! Ia aminte spre sufletul meu şi-l mântuieşte pe el”. Simți că ceva se schimbă. În tine, în ființa ta, în tonul cântării, în biserică… încet, încet, luminile se sting, rămân doar candelele și lumânările. Este, poate, singura slujbă, cu excepția Utreniei Învierii, în care preotul își schimbă veșmintele în cadru solemn. Sunt dezbrăcate veșmintele luminoase și sunt îmbrăcate cele cernite, de culoare închisă. Nu doar veșmintele clericilor, ci și întreaga îmbrăcăminte a Sfântului Altar. Totul aduce aminte de pocăință, de smerenie, de renunțare la „eu”… A început postul și o simțim liturgic… întuneric şi lumină.
Se rostește pentru prima dată rugăciunea
Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii: „Doamne și Stăpânul vieții mele…” Sfârșindu-se slujba, toți clericii vin în naos, așezându-se în ordinea ierarhică. Este tăcere, doar candelele străpung întunericul. Începând cu cel dintâi cleric, are loc „rânduiala iertării” – o icoană ce amintește și parcă pregătește spălarea picioarelor din Joia cea Mare. „Iartă-mă, frate, și Dumnezeu să ne ierte”, prevede tipicul. Dacă această slujbă o vedem manifestată mai ales în mediul monahal, o simțim potrivită și pentru parohiile noastre.
Am văzut comunități parohiale în care preotul, la sfârșitul acestei vecernii, scoate Sfânta Evanghelie în mijlocul Bisericii. Credincioșii o sărută, cerându-și mai întâi iertare de la preot și de la ceilalți credincioși, străjuiți doar de lumina sfeșnicelor și a candelelor. La urmă, părintele îmbrăcat în veșmintele cernite, face metanie până la pământ, cu fața spre credincioși și nu spre Sfântul Altar, cerându-le iertare. Slujba iertării, o rânduială de veacuri a Sfintei Biserici, deschide un timp nou, o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului.
Moment de înnoire duhovnicească, perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi a minţii, această vecernie specială ne amintește cât este de importată iertarea. Dacă am făcut cuiva rău, ne spunem că este de ajuns să-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta săvârșită. Însă, Dumnezeu ne cere mai mult. Să cerem iertare de la oameni și să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare. Știm. Nu este ușor să renunțăm la aparenta noastră superioritate, dar cum altfel ne putem pregăti inima de primirea Învierii Celui ce a iertat totul pe Cruce?
