X

Moșii de vară, pomenirea celor adormiți

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor, în bisericile ortodoxe se săvârșesc slujbe de po­me­nire a celor ado­rmiți.

În Biserica Ortodoxă Română, sâmbetele morţilor sunt numite ale Moşilor, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii dintr‑un neam, scrie Ziarul Lumina.

„Din moşi‑strămoşi” este o expresie care arată vechimea necunoscută a neamului omenesc, dar și legătura dintre cei care trăiesc la un moment dat cu înaintașii lor, care sunt trecuți din această lume, legătură care se manifestă prin rugăciune și pomenire a celor adormiți și împărțirea de daruri în numele lor.

Părinții Bisericii au rânduit ca în general sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a stat cu sufletul în iad, eliberându‑i apoi de acolo pe Adam și Eva și pe toți drepţii adormiţi, odată cu Învierea Sa, potrivit sursei citate.

Această pomenire se leagă atât de praznicul Învierii Domnului, fiind prima pomenire colectivă a celor adormiți după încheierea acestuia, cât și de Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt care urmează.

Pentru sufletele celor adormiți, aceste pomeniri generale sunt foarte folositoare, deoarece pentru ei se roagă atât Biserica luptătoare de pe pământ, cât și Biserica biruitoare din ceruri, potrivit sursei citate.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre sunt la 10%. Vă mulțumim! DONAȚIE