X

Pr. prof. dr. Mihai Valică: Rudenia spirituală în Hristos; rudenia după trup: tată-fiu-frate: incompatibilităț de co-slujire la același Sfânt Altar?

  1. Introducere
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche era inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Întrucât Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât declararea anului 2020, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”, am găsit oportunitatea, să readuc în discuție  toată casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este” (Iosua 24, 15).

Acest studiu are drept scop întărirea demnității conștiinței preoțești și a familiei acestuia, care din păcate, prin hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 Mai 2014 au fost grav atinse, întrucât preotul, fiii de preot și afinii acestuia, care slujesc împreună la același Sfânt Altar sau în aceeași parohie, sunt considerați incompatibili și în conflict de interese (sic), considerându-i „a priori” delincvenți și, în consecință, sunt despărțiți sau nenumiți de a fi preoți împreună slujitori!

Această atitudine, unică în istoria creștinismului, se află în contradicție totală cu Revelația divină, cu canoanele și cu tradiția bimilenară a Bisericii, cu legislația internă și internațională, în vigoare, care interzic discriminarea sub orice formă, însă, în mod paradoxal, hotărârea sinodală se aliniază perfect cu unele reglementări legislative seculare, care nu fac nici un fel de referire la viața cultelor religioase, ci Legea 161/2003 se referă la incompatibilități, doar la funcționarii publici și la administrațiile locale și centrale laice.

Atențiune: nici un alt cult religios, din cele 18 recunoscute legal în România, nu a emis o asemenea decizie halucinantă. O asemenea stupizenie nu a existat nici în perioada bolșevică a „holocaustului roșu”!

Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL scria în prefața Regulamentului de Administrare a Bunurilor  Bisericești, București, 2019, p. 12, următoarele: „după căderea comunismului în decembrie 1989, Sfântul Sinod al BOR, prin hotărârea nr. 9084 din 25 septembrie 1990, a aprobat eliminarea tuturor prevederilor statutare și regulamentare care contraveneau principiului autonomiei bisericești”.

În mod paradoxal, după atâția ani de „democrație de tip românesc”, prin decizia sinodală 3745/2014 se introduc restricții de co-slujire liturgică, cauzate de lipsa de discernământ a unei societăți derutate, supusă unei mondializării forțate, la care BOR s-a aliniat de bună voie, fără să fie obligată legislativ sau moral, de vreo lege, ci a acționat instinctiv, doar dintr-un reflex pavlovian…!

Cu alte cuvinte, BOR „a îngenunchiat” cuvios  sub „evanghelia globalizării și a uniformizării legislative unitare cu legislația laică”, fără să fie invitată și a uitat de formula liturgică: „cu înțelepciune drepți să ascultăm…”!

1.1. Decizie sinodală expirată sau caducă?

Cu speranța că această neavenită decizie nu mai este de actualitate, nu a fost nici când s-a emis, însă, păcatele sunt pe oameni, totuși, ținând cont că în Ortodoxie nu se vorbește de infailibilitate sinodală, ca în catolicism, privind autoritatea papei, vreau să cred că decizia a fost dată întru-un moment  de slăbiciune, stres, confuzie temporară, etc.

Sau cel mult, pot să admit, cu multă îngăduință, că decizia, cu pricina, a fost determinată de situații conjuncturale agravante.

Acum, când situația s-a rezolvat, trebuie să revenim la Tradiția Bisericii, întrucât între timp, decizia sinodală a afectat grav entuziasmul familiilor de preoți, ai căror fii și nepoți, din păcate, nu mai găsesc în Instituția BOR, nici predictibilitate, nici încredere, nici prețuire și nici motivație duhovnicească.

A fi incompatibil cu tata, cu fratele, cu nepotul, cuscrul, cumnatul sau cu rudenia spirituală, însă, perfect compatibil cu orice străin, numai străin să fie, această ideologie sinodală stranie, dă o lovitură de grație clerului prezent și viitor, care ne va goli Bisericile și va aduce multă dezbinare.

Cred în responsabilitatea duhovnicească a Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române și de aceea, readuc în atenția întregii Biserici incompatibilitățile biblice, canonice, liturgice, dogmatice, legislative, psihologice, pastorale și morale ale acestei decizii sinodale, cu scopul de a fi declarată această decizie perimată, de domeniul trecutului, și „care contravine principiului autonomiei bisericești”.

Precedentul a fost făcut deja prin hotărârea nr. 9084/1990 prin care BOR se „leapădă de satana bolșevică”, infiltrată în vechiul Statut și acum, este vremea de o hotărâre sinodală de „lepădare de satana globalizării și a secularizării ecleziale”!

1.2. „Rudenia spirituală” și reglementări „canonice”, conform legilor civile

Canonul 53 Trulan definește „rudenia spirituală” (rudenia în Hristos n.m.) mai presus decât rudenia cea după trup”, rezultată prin Taina Botezului, care are consecințe canonice și pentru Taina Cununiei (vezi canonul 54 Trulan).

Aceste rudenii spirituale, după logica hotărârii sinodale nr. 3745/2014, au devenit piedici „canonice” recente în coslujirea preoțească, respectiv între nașul-preot și afinii acestuia, în plus față de rudenia cea după trup, respectiv tată-fiu-rudenii, până la gradul 1, cum prevede legea civilă (161/2003), doar pentru funcționarii publici.

În mod aberant, o Lege civilă (a conflictului de interese nr.  161/2003, art. 71, 72, 73 ), care are în vedere exclusiv „funcționarul public sau funcții publice administrative” (art. 72) a fost extinsă benevol, dintr-un exces de slugărnicie a celor (i)responsabili eclezial și în „sectorul” duhovnicesc al rudeniilor spirituale, în loc să o nesocotească, întrucât legea nu face nici o referire la cultele religioase.

Deci, cauza acestor „piedici sinodale”, devenite peste noapte „statutare și canonice”, reprezintă o vină „eclezială și duhovnicească”, doar a celor care și-au permis să-și îndemne fiii să devină preoți și celor ce au dorit să devină rudenii spirituale, în Trupul Tainic al lui Hristos – Biserica Sa și nicidecum, vina nu aparține celor ce le inventează în mod samavolnic peste noapte!

Zicala: „cine-i om de viță bună și botează și cunună”, în situația creată de decizia sinodală, aduce numai ghinion și „impediment statutar” și nicidecum vreo bucurie duhovnicească sau vreo faptă bună! Aceasta contravine ce spune Sf. Apostol Pavel corintenilor: „noi nu suntem stăpâni peste credința voastră, ci suntem împreună lucrători la bucuria voastră” (2 Corinteni 1, 24).

Dealtfel, aproape toate canoanele, ce privesc viața misionar-pastoral-administrativă recentă a Bisericii Ortodoxe Române, sunt adaptate după Codul Civil, cel Penal și după Legea contabilității nr. 82/1991, precum și după alte reglementări europene „moderne”, nesocotind multe canoane, tradiția biblică și cea patristică a Bisericii lui Hristos.

De exemplu: Regulamentul de Administrare a Bunurilor  Bisericești, București, 2019, pp. 16-61, menționează de la notele de subsol 5,  14, 29-30, 32, și până la nota 141, că „regulamentul a fost redactat ținându-se cont de prevederile Legii contabilității (nota 30), a Legii cultelor 489/2006, a Statutului BOR, a RAAB, etc!

În mod ciudat, se afirmă obsesiv „cu mândrie proletară” astfel: exemplu – acest canon (2) a Sf. Chiril al Alexandriei (nota 5) este conform art. 172 alin. 3 din Statut, alte canoane sunt conforme cu Legea cultelor, altele canoane sunt conforme cu diverse Legi și regulamente!

Ce brodeală: canoanele BOR, vechi de aproape de două mii, sunt conforme cu legile civile, financiare și penale ale legiuitorilor actuali, cu excepția celor din perioada comunistă! Un adevărat miracol profetic în domeniul dreptului canonic!

De unde au știut oare Sfinții Părinți că legiuitorii secolului XXI le vor plagia  canoanele?!  Deci, mai marii responsabili ecleziali, au interpretat și fundamentat legislația laică actuală, ca fiind total compatibilă cu canoanele bisericești, în  loc să se menționeze că aceste Legi, statute și regulamente sunt conform cu unele canoane apostolice, patristice, locale și ecumenice și nicidecum invers.

Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă recentă inserează Codul Civil, Penal, Financiar etc. în canoanele, deciziile, regulamentele și în Statutul ei, deformându-le uneori, sensul inițial, și în loc „să aducă” Legislația Civilă spre canoane, sau să păstreze o echidistanță cuvenită, BOR le „armonizează babilonic”, pe motiv că trebuie actualizate!

1.2. Preotul ortodox român între misionar al Bisericii lui Hristos și funcționar public

În timp ce catolicii fac aggiornare (aducere la zi), protestanții se reformează fără pauză și fără limite morale, din dorința de a include în viața cultului lor relativitatea morală, la nivel de normalitate (vezi: LGBT+Q, transgender etc.), unii ortodocși recenți „se inspiră”, în parte, din unele modele administrative neortodoxe, precum și din legile adresate exclusiv funcționarilor publici, în loc să se desăvârșească în Duhul Sfintei Tradiții a Bisericii Ortodoxe, pentru a fi „o stea polară” și un reper autentic al creștinătății întregi, ea se globalizează cu timp și fără timp, la timpul prezent!

Preotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile vieții pastorale și sociale. Această evidență este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinții Apostoli întreabă şi cer mereu lămuriri  Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înțelegem! Lămurește-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că ei nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiționați ai Fiului Omului, un fel de fani religioși fără discernământ, sau manipulați şi purtați de impulsuri emoționale. Ei doreau să creadă, în cunoștință de cauză şi să acționeze ca atare.

Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-ne un exemplu minunat de conlucrare a libertății cu responsabilitate şi a ascultării cu discernământ, contând mereu pe capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și numai în parte, drumul jertfelnic al Crucii, ales de Mântuitorul Hristos și ceva din Tainele Împărăției lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflați în comuniune de credință şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când apar unele lucruri neclare sau nefirești. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

Personal, doresc să nu tac în fața acestor abuzuri săvârșite asupra preoției lui Hristos și a familiei preotului, iar nepoții mei să mă acuze, mai târziu, de lașitate și să-mi reproșeze că și-ar fi dorit și ei să devină preoți și să slujească alături de tatăl sau bunicul lor, la același Sfânt Altar, cum s-a practicat pastoral de veacuri. Calendarul este plin de sfinți părinți coslujitori paterni și rudenii spirituale.

Însă, fiii de preoți se vor orienta spre alte profesii și misiuni, preoții vor refuza de a mai fi nași de botez sau de cununie, când constată că sunt atâtea piedici, puse tocmai de cei ce sunt datori să netezească Calea spre Preoție și să o facă mai atractivă și mai dorită.

În contextul actual, este ușor de constatat că preoția nu mai este predictibilă și acest lucru va atrage în scurt timp, o lipsă acută de personal clerical, mai ales într-o societate, care devine din ce în ce mai seculară.

Perspectiva fiind sumbră, prefer să lupt, cu timp și fără timp, de pe poziția mea de preot, teolog și membru activ al Bisericii, cu experiența și cu expertiza mea în domeniul Teologiei Sociale, și cu mijloacele specifice unui cetățean responsabil și liber, până când această anomalie va fi abolită.

În plus, doresc să fiu apărat de legile unei țări democrate și libere, întrucât constat că familia preotului este umilită și discriminată uneori, tocmai de mai marii Bisericii, cu excepția ierarhilor care, în virtutea subsidiarității sinodale și a autonomiei eparhiale, nu au aplicat această decizie ilegală și necanonică (vezi IPS PIMEN și alți ierarhi vrednici, care respectă hotărârea luată de colegii lor plecați la Domnul, ca adevărați părinți iubitori). Vrednici sunt!

Cred că ar fi fost mai înțelept ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române, să se fi consultat, înainte de a lua această hotărâre și cu celelalte Biserici surori, așa cum s-a consultat în perioada pandemiei COVID, în problema lingurițelor de unică folosință, cu toate că, normal era, să se fi consultat cu beneficiarii direcți ai Sf. Împărtășanii – credincioșii, însă, în mod ecumenic modern, au fost consultați doar Întâistătătorii Bisericilor surori, care, în mod paradoxal, aproape unanim, au hotărât amânarea  sine die a împărtășirii credincioșilor „pentru vremuri mai bune”! Să fi fost sinodul  „elitelor bisericești” din Creta 2016, începutul unor astfel de comportamente  unilaterale, sau dubla măsură este măsura lor, de mult timp?!

Nimic mai trist și grav din punct de vedere al tradiției de veacuri a Bisericii lui Hristos. Ortodoxia provoacă moral și spiritual umanitatea până la sfârșitul veacurilor, deoarece este structurată duhovnicește, cu prioritate, pentru vremurile (g)rele. De aceea este de datoria membrilor ei să „lupte pentru credința dată sfinților, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3) indiferent de contextul social, politic, tehnologic sau ideologic al vremurilor. Aceștia „sunt chemați, iubiți în Dumnezeu-Tatăl și păstrați pentru Iisus Hristos” (Iuda 1,1).

„A fi păstrat pentru Iisus Hristos” înseamnă a fi mărturisitor, luptător și jertfelnic pentru dreapta credință, întrucât „omul duhovnicesc pe toate le judecă  […] cu mintea lui Hristos” (1 Corinteni 2, 15-16), prin care creștinul dobândește curajul de a fi diferit de ceilalți, precum și puterea și tenacitatea de a rămâne același. Iată rolul, chemarea și destinul hristic al ierarhilor și al preoților în lucrarea lor misionară, în ziua de azi.

Fundamentez prezentul studiu, cu forța argumentelor biblice, patristice, canonice, juridice interne și internaționale, versus argumentul forței sinodale, nejustificat și contra firii ortodoxe.

  1. Care este argumentul forței sinodale?

Hotărârea sinodală menționată a adus nu numai nedumeriri şi mâhniri sufletești, ci şi multă stupefacție, deoarece „fundamentarea” ei nu se bazează pe argumente biblice, patristice sau canonice, ci pe modelul lumesc, respectiv Banca Națională a României şi unele societăți comerciale.

Iată câteva „argumente” aduse: „multe instituții publice sau societăți comerciale impun ca şi condiție la angajare, ca în aceeași unitate sau subunitate, să nu funcționeze rude apropiate sau soți, întrucât experiența a arătat că pot exista (sub. m.) probleme de responsabilitate instituțională, iar exercitarea coordonării ierarhice poate fi afectată. […] să nu fie angajați în același timp soțul/soția sau rudele până la gradul III (soţ/soţie, părinte/copii, frați, unchi/nepot), într-o relație ierarhică şi/sau funcțională; […] aprobă ca prezenta hotărâre sinodală să se aplice fără amânare, urmând ca Centrele eparhiale să comunice la Cancelaria Sfântului Sinod, până în data de 15 iunie 2014, cazurile identificate şi soluțiile adoptate […]”!

Instituțiile naționale, corporațiile comerciale şi Banca Națională, nu pot fi modele pastoral-moral-administrative pentru Biserica Ortodoxă, pentru numele lui Dumnezeu!

Biserica parohială nu este un club liturgic sau club social funcționăresc, o mare afacere sau o mega-corporație, care funcționează după regulile fiscale ale veacului, după modelul societăților comerciale sau a Băncii Naționale, ci Biserica este Trupul lui Hristos, în care iubirea şi înțelegerea sunt mai mari decât banii şi reglementările – cascadă, venite „de sus”, care doresc să controleze totul şi să subordoneze totul, în „numele unității și al bunului mers eclezial”, în dauna libertății și subsidiarității ecleziale, reglementate canonic de Sfinții Părinți, de aproape două milenii.

Dacă viața liturgică şi duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române se desfășura, până nu de mult, într-o armonie firească cu viața administrativ – economică a acesteia, după îndemnul hristic: căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă ( Matei 6, 33; 1 Corinteni 9, 9), constat, în ultima vreme, o inversare axiologică eclezială, prin faptul că, acum, se caută mai întâi împărăția economicului şi alinierea la normele mondializării şi administrarea Bisericii în contextul integrării europene, care sunt rânduite şi impuse prin metode polițienești, mai drastice decât la trezorerie, ca şi când, orice Biserică sau Schit ar deține o parte din tezaurul Băncii Naționale a României!

Refuzul de a-l numi sau îndepărtarea fiului de preot, ori a rudelor trupești sau spirituale ale preotului, la sau de la aceeași Sf. Altar, desființează a priori prezumția de corectitudine a familiei preotului, slăbește încrederea în relația episcop – preot – credincios, în fața oamenilor, care pot pune sub semnul întrebării şi al îndoielii încrederea în preotul paroh şi în familia lui.

Rare sunt cazurile de nereguli sau neîmplinire pastorală, dar pentru o excepție, nu trebuie făcută o regulă unitară pentru toți.

În lumea laică, fiii/fiicele de medici, avocați, ingineri, profesori etc. lucrează adeseori împreună cu părinții lor, în aceeași categorie socio-profesională.

Tradiția Bisericii arată clar faptul că, acolo, unde tatăl preot a slujit cu fiul preot la același Sfânt Altar, acolo s-a întărit parohia respectivă şi a adus multă stabilitate, folos duhovnicesc şi bunăstare parohiei, mai ales acolo unde familia preotului a coordonat și a ctitorit o Biserică.

În plus, calendarul Bisericii Ortodoxe este plin de sfinți, care au fost în diverse relații de rudenie trupească sau duhovnicească între ei, începând de cu Sfinții Apostoli, Părinții Post-Apostolici, familiile bizantine și cele domnitoare ale Țării Românești, etc. care au slujit împreună Biserica lui Hristos și țara lor, cu multă dăruire, cu mult folos duhovnicesc și material.

Deci, argumentele sinodale sunt pretexte și în totală contradicție cu realitatea și Istoria Bisericii Universale.

  1. Argumente biblice de împreună slujire și lucrare preoțească: tată-fiu-frate

Un exemplu pilduitor îl găsim în cartea Iosua 22, 30-32, unde se istorisește că preotul Eleazar și fiul lui, preotul Finees slujesc împreună și mediază, cu succes, împăcarea  unor  seminții ale lui Israel.

În cartea Numeri 25, 11 scrie: „Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, și n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea”.

Din punct de vedere biblic nu există o restricție de slujire pentru preotul, care se află în relație de rudenie de sânge, ba  dimpotrivă, se consideră chiar o obligație morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi.

De exemplu, la Ieşire 29, 1: „Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: „Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: „După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: „Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”.

Apoi, se arată clar că ei slujesc împreună şi după sfinţirea ca preoţi (29, 10): „Să aduci apoi viţelul înaintea cortului adunării şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul viţelului, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării”.

Apoi se porunceşte ca această rânduială de aducere de jertfă şi slujire să fie veşnică şi ca unul din fiii lui Aaron să urmeze ca Mare Preot şi să primească drept moştenire şi veşmintele cu care a slujit Aaron: 29, 24: „Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului”; 29, 28: „Şi acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel”; 29, 29: „Veşmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, şi să fie unşi şi sfinţiţi, îmbrăcaţi cu ele”; 29, 30: „Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma şi care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele şapte zile”. A se vedea, pe larg, şi cap. 8 din Levitic. (Să ne amintim că Arhiereul Ana era socrul lui Caiafa).

Se ştie faptul că fiii lui Samuel – Ioel şi Abia – au fost împreună cu tatăl lor la Cortul Sfânt. În mai multe locuri este menţionat Aaron împreună cu fiii săi. Pentru slujirea preoţească nu li se cerea candidaţilor la preoţie, decât descendenţa din Aaron şi integritatea fizică și morală (Levitic 21. 17-23).

Lipsa fiilor de preoţi, împreună slujitori sau urmaşi ca preoţi la Cortul Sfânt, era considerată o mare pierdere şi ruperea unei rânduieli liturgice divine, pentru care Dumnezeu, a fost nevoit, după moartea lui Nadab şi a lui Abiud, care nu aveau copii, să rânduiască seminţia lui Levi, ca substitut a lipsei de fii de preoţi: Numeri 3, 4: „Însă Nadab şi Abiud au murit înaintea feţei Domnului, când au adus foc străin înaintea feţei Domnului în pustiul Sinai, neavând copii, şi au rămas preoţi numai Eleazar şi Itamar, cu tatăl lor Aaron”; şi „atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Ia seminţia lui Levi şi o pune la îndemâna lui Aaron preotul, ca să-l ajute în slujba lui»” (Numeri 3, 5-6; Leviticul 16, 8-19). Numeri 18, 1-15; Levitic 6. 14-18. La Numeri 18, 2 citim: „Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şi să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării”. Eliazar cu Itmar erau fraţi de sânge, de unde rezultă, că relaţia tată-fii-fraţi era dorită şi rânduită de Dumnezeu însuşi, „ca lege veșnică” (Ieșire 29, 28).

În acelaşi context vechi-testamentar, Iisus Hristos a chemat la apostolat, pe primii patru Apostoli, dintre fraţi: Andrei şi Petru, dar şi pe tatăl lui Iacob şi Ioan, însă au răspuns chemării doar fii (Matei 4, 21-22), şi cred că, ar fi ales pe toţi apostolii, dintre fraţi, împreună cu taţii lor, dacă ar fi fost posibil, deoarece Biserica lui Hristos este icoana familiei cu toată casa (Fapte 10, 2; Romani 16, 16), iar Sf. Treime este o relaţie de iubire, care se exprimă prin cuvintele tată și fiu, care descriu comportamentul unei familii iubitoare.

  1. Argumente canonice

Pe baza Revelației divine biblice și a Sfintei Tradiții, Sfinții Părinți au întărit cele rânduite de Dumnezeu prin Moise în Vechiul Testament, cu precizarea că în Legea Harului ei extind, în mod canonic, dreptul de a sluji la altar și a celor ce nu sunt fii de preoți, întrucât „în țara Armenilor”, în secolul VII, după „obiceiurile iudaice” se puneau „în cler numai cei din neamul preoțesc” și de aceea hotărăsc, „să se primească în cler […], atât cei ce își au originea din strămoși preoți…”, cât și cei ce nu sunt urmași de preoți, în mod egal (vezi canonul 33 Trulan), tocmai pentru a nu nedreptăți și discrimina pe cineva.

Canonul 76 apostolic (Episcopia nu se moștenește): „Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voiește, dăruind-o fratelui sau fiului sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moștenitori episcopiei”.

Este evident că, din punct de vedere canonic, nu există vreo interdicție ori restricție, de a sluji tată-fiu-frate, ca preoți la același Sfânt Altar, sau rude spirituale, respectiv fini, nași sau cuscri, de aceea nici nu este stipulat în Regulamentul BOR, vreo asemenea interdicție.

Deci, alte restricții nu există, cu referire la rudeniile de sânge sau la rudenia cea de suflet, adică de cuscrie, decât asupra episcopului.

Întrucât „Biserica este Hristos însuși (Cap şi Trup), nu ca un trup de creștini, ci ca Trup al lui Hristos, toți credincioșii care participă la Trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul Trupului, niciodată dincolo de Trup.

De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparțină vieții Bisericii”, iar cuvântul „parohie şi viața ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăși şi prezența ei în lume”, spune Părintele Profesor Gheorghe Metallinos.

  1. Ce spun Legile din România și Codul Muncii privind discriminarea

Codul Muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii și precizează că: „se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale” (așa cum este Biserica Ortodoxă reglementată prin Legea cultelor 489/2006). A se vedea și Codul Civil art. 252 și  253 privind ocrotirea personalității umane și mijloacele de apărare împotriva abuzurilor de orice fel.

În art. 2 din Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, republicată în M.O. nr. 345 din 18 mai 2011 și în art. 3 (3) se precizează: „Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea” Art. 5: (1);

În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații şi angajatorii;

(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă;

(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii;

(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe;

Art. 8: (1) Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe. (Vezi și ordonanța nr. 137 din 31 august 2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare – Monitorul Oficial nr. 166 din 7 martie 2014: (3).  „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin; Articolul 3: Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private;

Articolul 27: (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului”.

Sf. Apostol Pavel a făcut uz de calitatea lui de cetățean roman, pentru a se apăra în fața persecuțiilor vremii. Un exemplu bun de urmat, pentru toți fiii de preoți, care au fost și sunt discriminați urmare deciziei sinodale  3745/2014 și care s-au constituit, deja, în „Asociația fiilor de preoți discriminați de sinodali”.

Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este neavenită, produce o discriminare de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine.

Punerea în aplicare, cu orice preț, a acestei hotărâri sinodale neavenite, doar de dragul de a alinia Biserica după legile comerciale, arată disprețul față de legile Bisericești, abuz de putere, abuz în serviciu, infracțiune sancționată de Legile Țării, lipsă de tact pastoral și „de inimă de tată”, hotărâre sinodală, care produce și a produs adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică, așa cum s-a întâmplat în unele Eparhii din țară.

Biserica, prin Statutul BOR, s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic), prin „introducerea despotismului și a discriminării” asupra familiei preoțești.

Asociația „Fiilor de preoți discriminați de sinodali”, se întreabă, deloc retoric, dacă nu cumva   s-a format o „anti – biserică”, chiar în inima Bisericii Dreptmăritoare, având în vedere și opiniile ciudate, ale unora din sistemul eclezial, de a schimba data Paștelui cu catolicii !

Or, „Biserica este universală și este realizată, cu adevărat, numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”.

Deci, egalitatea euharistică o dă Sfântul Duh, prin modul direct de a lucra prin Sfintele Taine şi nu o declarație externă sau un privilegiu dat de cineva din administrația bisericească, întrucât parohia „este un spațiu al comuniunii de iubire şi sfințirii vieții credincioșilor prin Sfântul Duh, de comuniune eclezială frățească şi de independență administrativă”.

Fără viață parohială liberă, sau parohia constituită pe baze hristice, euharistice, canonice , tradiționale, și economice clare, stabilite de Sf. Părinți şi nu doar declarative şi de decor, Biserica administrativă eparhială sau parohială nu ar fi decât teorie, organizare strict umană, idealism naiv, utopie romantică ori nostalgie poetică .

Or, Biserica-parohie, care este fiinţial experiență harică şi vie a Bisericii, având ca celulă vie, însăși familia creștină, reprezintă realizare istorică, destinație hristică şi soteriologică, realitate biblică şi patristică, toate în profunzimea lor cea mai adâncă.

De aceea, nu se poate desconsidera o tradiție biblică şi canonică a Bisericii în schimbul adoptării unei politici ecleziale unitare, a drobului de sare.

Principiul subsidiarității ecleziale: „global gândit, însă local și diferențiat acționat, după caz”, este cel rânduit de tradiția ecumenică a Bisericii Universale.

  1. Perspective, propuneri, analiză, diagnoză și prognoză pastorală

S-a creat un Departament de Prognoză Pastorală, în cadrul Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală, în Mitropolia Moldovei și a Bucovinei (vezi: Candela Moldovei, nr. 1-2, 2014, p. 10). Propun ca membrii acestui departament să facă o analiză şi o statistică științifică, care să constituie cu adevărat, o diagnoză şi o prognoză pastorală autentică, bazate pe tradiția Bisericii Ortodoxe şi nu pe normele europene sau economice laice, nu pe obsesiile şi ura unora faţă de familia preotului, nu pe politica administrativă a drobului de sare, sau a unor comenzi primite dinafara Bisericii, şi vom vedea câtă bunăstare aduce sfintelor lui Dumnezeu Biserici, cât folos spiritual şi material, câtă armonie şi pace a adus și va aduce în Biserică, tocmai relația de rudenie trupească şi sufletească a preotului, a episcopului sau a credinciosului, în cadrul familiei creștine, care reprezintă o imagine în miniatură a Bisericii lui Hristos!

Mult regretatul și vrednicul de pomenire IPS Pimen a respectat și a prețuit familia preotului, a înțeles greutățile și necazurile vieții de familie a preotului și de aceea nici nu a luat în seamă hotărârea sinodală nedreaptă. Fiecare ierarh are acest drept garantat de canoanele Bisericii Ortodoxe.

IPS Pimen făcea o constatare personală interesantă, cu ocazia unei vizite pastorale, că extrem de puțini  călugări, monahi, monahii sau ieromonahi ar rezista, măcar o săptămână, la stresul ce presupune grija zilnică pentru hrănirea, îmbrăcarea, ducerea la grădiniță sau la școală a copiilor și educația acestora, aprovizionarea cu cele necesare vieții etc., concomitent cu îndeplinirea datoriilor familiale  și pastorale ale preotului de mir, ci mulți, dacă nu toți vor „fugi mâncând pământul”, înapoi la Mănăstire, unde primesc servicii gratuite „all inclusiv”, unii chiar cu șofer la scară și alte beneficii, toate aduse și servite de-a gata fără vreun efort personal.

Atunci i-am propus imaginar următoarea variantă: să se înlocuiască săptămâna de rugăciune ecumenică, cu săptămâna de schimb reciproc, privind viață parohială, cu cea monahală altfel, așa cum este școala altfel, adică un schimb de experiență; monahii să se ocupe o săptămână de familie, iar preoții de mir, de slujbele mănăstirești! Poate ar rezulta duhovnicește un respect și o prețuire reciprocă și mai mare, decât cea de azi.

Parohia și Mănăstirea trebuie să fie într-o relație de colaborare și nu într-una de competiție sau de confruntare eclezială, cum din păcate, se întâmplă pe alocuri. În mod paradoxal, mulți preoți de mir, „invidiază” boieria în Hristos a monahilor, tocmai a celor, care au depus votul sărăciei de bun voie, transformați în supraputere sistemică: „Republica Monahală”, cu extrem de puține excepții locale!

Credincioșii au construit, cu multă jertfă şi sacrificii, atâtea Biserici, Mănăstiri, Schituri şi așezăminte filantropice împreună cu  preoții și familiile acestora; cu monahii şi monahiile, împreună cu fraţii şi surorile lor, după trup; cu episcopii și familiile lor, într-o perfectă colaborare şi dragoste,    și tot împreună cu aceștia, se cuvine să le păstorească și să  le administreze, cu aceeași grijă şi responsabilitate, cu care le-au şi construit.

În acest context, se pun câteva întrebări: aceste responsabile familii de clerici au fost bune doar să construiască şi să facă multe sacrificii, donații şi jertfe personale, neglijându-i, de multe ori, pe cei dragi, dar nu mai sunt bune şi credibile, să le şi administreze, tocmai cei care, le-au şi ctitorit cu multă trudă și dăruire?.

Se repetă, mult mai dureros şi rușinos, istoria prigonirii familiei preotului, de pe vremea bolșevismului comunist, când fiii şi fiicele de preoți erau dați afară din școli, iar acum sunt daţi afară sau excluși din propria Biserică, pe motive imaginare, cum ar fi: „funcționarea în aceeași unitate sau subunitate […] ar putea crea probleme de responsabilitate instituțională”, sau de o presupusă fraudă administrativă! (citat din hotărârea menționată).

În lumea laică, cei ce plătesc şi susțin o instituție sunt respectați, li se acordă mulțumire şi socoteală pentru banul primit. La noi, în mod paradoxal, este total invers, cel ce dă este controlat, umilit, suspicionat şi batjocorit, iar cei ce primesc totul de-a gata, vin în control, pe poziții de satrapi, induc ideea că preotul şi rudele sale, cu tot neamul lui viu şi probabil şi cel adormit, reprezintă un real pericol pentru Biserica, în care slujește, şi enoriașii sunt atenționați „duhovnicește”, să fie vigilenți şi chiar sunt obligați să-și păzească preotul, ca pe un delincvent, iar cei ce vin în control de la eparhie, unii chiar în timpul Sf. Liturghii, se comportă abuziv şi-l tratează pe preot, ca pe un infractor. Nimic mai trist şi umilitor!

Deci, în loc să primim mulțumire pentru contribuția şi aportul nostru la centrele eparhiale sau protopopești, pentru bunăstarea Bisericii în general, primim sfidare, batjocură şi suspiciuni dăunătoare unității parohiale, credincioșilor şi Bisericii lui Hristos.

În acest mod, Sfințitul Sinod BOR  se dezice de familia preotului, o umilește, o discriminează și o abuzează moral, declarând „război pe față” familiei preotului și fiilor acestuia, care au devenit preoți „paria”, doar pe motiv că au un tată preot împreună slujitor la aceeași Biserică, iar noi, preoții trebuie să le sărutăm mâna și să le mulțumim cucernic, celor ce ne lovesc!

Rog, insistent pe această cale, pe Sfințitul Sinod al BOR să abroge această hotărâre care nu face onoare nici Bisericii și nici vocației noastre preoțești.

Se percepe, din ce în ce mai mult, că BOR se transformă încet-încet într-o instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea comunității creștine locale, a episcopului şi a preotului, ci impune dictatorial; în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, ci credincioșilor li se impune totul, în mod papistaș, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu, fie într-un act individualist, fie într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează, fie este transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit; și se întrevede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă, care ar putea duce, chiar la dispariția parohiei, dacă se folosește autoritatea sinodală discreționar.

Statutul BOR a fost modificat în repetate rânduri, în regim de ordonanţă de urgenţă, fără consultarea sinodală plenară, sau supus dezbaterilor preoțești sau academice, a profesorilor de teologie, ci doar mânuit tacit, pe post de ghioagă pastorală, canonică şi legislativă, împotriva propriilor preoți şi a familiilor acestora.

Să fi suferit oare BOR o astfel de „mutație duhovnicească şi administrativă”, în ultima vreme, sau este doar obsesia cuiva asupra familiei preoțești? Rămâne de văzut. Sper din toată inima și am încă speranța revenirii la normalitate, deoarece, cred în forța de recuperare şi regenerare a Ortodoxiei, numai dacă lăsăm să lucreze mai mult harul lui Dumnezeu, principiul sinodalității reale, Canoanele, Sf. Tradiție şi firescul bunului simţ în Biserica lui Hristos, şi mai puţin voinţa noastră reformatoare şi modernizatoare! 

Cu acest scop am scris, cele de mai sus, în Duh de dragoste şi responsabilitate faţă de Biserică, în limitele adevărului şi cu nădejdea că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru mereu.

Se urmărește discreditarea Bisericii Ortodoxe Române, pe toate căile și prin toate mijloacele posibile, precum și mondializarea, cosmetizarea și îmbrăcarea Bisericii actuale cu „veșmintele reeducării Piteştiului globalist”, de către dușmanii lui Hristos, care  urmăresc să înlocuiască  „liturghia vie”, cu un „Dumnezeu” economic și utilitarist, lucru făcut prin elitele intelectuale ecleziale, care poartă „bastonul de reformator modern”, producând multă sminteală și multe mutilări sufletești. Adică, o anitibiserică, chiar în inima Bisericii! Însă, noi suntem chemați la îndumnezeire şi nu la utilitarism economic, managerial sau instituțional rigid.

Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană şi nicidecum să-i asmută, sau să se răzvrătească, să se revolte împotriva lor, sau să părăsească Corabia, pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în ființe ecleziale hristice, în părinți iubitori de frați, împreună slujitori, prin dialog consecvent şi statornic, în duhul Adevărului cel veșnic – Iisus – şi prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credința lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).

Sf. Ioan Gură de Aur spunea, referitor la Corabia mântuirii – Biserica: „nimeni nu a ieşit din corabie, decât corbul, care este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredința, doar acestea se separă de Biserică; porumbița singură îi va rămâne fidelă”.

Deci, noi trebuie să luptăm din lume, din Biserică şi în lume.  În acest sens este chemat creștinul să activeze şi să-și dezvolte mai departe credința, dragostea față de Biserica străbună, cultura națională şi conștiința de sine a unei nații și să-și tămăduiască țara atunci când este bolnavă sau rănită. În 2 Cronici 7, 14 scrie: „Şi se va smeri poporul Meu, care se numește cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta fața Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara”, respectiv Biserica, în cazul de față.

Această atenționare hristică se vrea un semnal de alarmă, tras cu fermitate și responsabilitate mărturisitoare, întrucât constat, cu durere că ceva nu este în regulă în Biserica Dreptmăritoare.

Slujitorii Bisericii Ortodoxe trebuie să se opună, cu mijloace specifice, abuzurilor și discriminărilor de orice fel și să vegheze ca Biserica să nu devină parte a globalizării, a manipulării, a discriminării, a abuzurilor, și a nedreptăților locale, centrale sau mondiale. Să nu fie!

Pr. Prof. Dr. Docent Mihai VALICĂ

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Dreapta credinta nu este “cult religios”; nu este un “ism” (ismele/religiile sunt de origine demonico-umanista), de aceea se numeste Ortodoxie!

    Dansul se preface a fi in opozitie, dar nu vrea sa puna punctul pe “i”.

    Impotriva ecumenismului si tuturor ereziilor, impotriva picturilor hulitoare copiate de la papistasi, ochilor in triunghiuri si stelelor in 5 si 6 colturi, care sunt bagate pe gat oamenilor in biserici, de ce nu ia domnul doctor atitudine?

    Multi, fiind botezati in Dreapta Credinta, poarta Sfanta Cruce la gat, isi fac semnul Sfintei Cruci cand trec pe langa vreo biserica, dar au o credinta cu totul arieneasca (nu marturisesc Preasfanta Treime, iar pe Domnul il considera doar Om). Sfintele Icoane le numesc prostii sau le arunca ori in foc ori la gunoi (am cunostinte foarte apropiate). Iar cand le-am atras atentia si le-am criticat reaua lor credinta…m-au numit sectar.

    Ironic, pseudo-ortodocsii au o credinta ca a sectarilor, dar ii numesc pe cei care incearca sa fie dreptcredinciosi, “sectari”.

    1. Doamne ajuta! Daca stiti persoane care nu prea cred sau au momente mai grele in viata si simt credinta uscata poate va ajuta aceasta: la biserica manastirii Mihai Voda din Bucuresti exista o icoana facatoare de minuni “Indrumatoarea” a Maicii Domnului. In aceasta icoana exista si in firicel din Braul Maicii Domnului deci cand se serbeaza si braul Maicii Domnului rugaciunile adresate la aceasta icoana pot face miracole sau se poate cere sfat si ajutor de la ea.
      Icoana este serbata pe 21 ianuarie cand se face si liturghie. La momentul din slujba cand se canta “Vrednica esti..” candelabrul urias din mijlocul bisericii, care este foarte greu si este suspendat cu lanturi fara nicio legatura in jos sa zici ca trage cineva de lant sa-l miste, incepe sa oscileze intr-un mod vadit suprafiresc. Oscileaza, se opreste, oscileaza din nou, se opreste. Se poate vedea cu ochiul liber ca nu il atinge nimeni! Este un miracol anual pe care il face Maica Domnului in ziua praznicului acelei icoane in vazul multimii.
      Spuneti-le sa se duca acolo, sa o vada, sa o simta. Ce dovada mai mare?
      Dumnezeu sa ne lumineze pe toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button