X

Ne-așteaptă vremuri grele: Pactul verde european, revizuirea tratatelor UE, ofițeri Frontex la frontiere interne, propagandă LGBT. Ce nu s-a spus despre manisfestul PPE adoptat la București, care schimbă Uniunea Europeană de mâine

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Congresul Partidului Popular European (PPE), reunit la București, a adoptat, miercuri, în unanimitate, manifestul electoral care va decide programul politic pentru alegerile europene și pentru mandatul 2024-2029. 

Manifestul, care va sta la baza programului politic al PPE și al Partidului Național Liberal, a fost salutat de președintele PNL, Nicolae Ciucă, care l-a caracterizat ca fiind o victorie pentru țara noastră, prin prisma faptului că documentul „solicită aderarea cât mai curând posibil a României în spațiul Schengen.”

De fapt, aderarea la Schengen a fost singurul punct prevăzut în document, despre care presa din România, cu mici excepții- aici și aici– a vorbit până acum.

Ce au trecut sub tăcere autoritățile române este faptul că acest document va schimba în profunzime Uniunea Europeană de mâine, ceea ce va afecta, implicit, și România. Iată o parte din punctele menționate în manifestul PPE adoptat la București:

Europa vorbește o singură voce în lume

Europa trebuie să fie pregătită să acționeze în politica externă. Manifestul PPE propune renunțarea la principiul unanimității în domeniul sancțiunilor UE împotriva regimurilor totalitare din întreaga lume și la piața unică a apărării. PPE propune înlocuirea Înaltului Reprezentant UE cu un ministru de Externe al UE.

În privința migrației, PPE acuză „refuzul total al extremei drepte de a se angaja constructiv în reducerea migrației”. Manifestul PPE subliniază nevoia de protecție eficientă a frontierelor externe, dar spune că nu se pot exclude controalele la frontierele interne, o măsură pentru realizarea acestor obiective fiind triplarea angajaților Frontex, până la 30.000 de ofițeri. Ofițerii Frontex, împreună cu omologii lor naționali, vor proteja frontierele UE, prevede manifestul PPE.

Uniune de protecție civilă

Documentul PPE propune rezerve strategice de apă, alimente, medicamente și echipamente medicale pentru situații de criză.

Totodată, manifestul PPE nu uită de lupta cu „dezinformarea care vizează manipularea europenilor”.

Green Deal- Pactul verde european

Manifestul PPE nu renunță la ambițiile ecologice. Documentul menționează locuințe eficiente din punct de vedere energetic și sprijin financiar pentru „a ajuta gospodăriile să facă față cerințelor de renovare în următorii ani.”

În manifestul electoral este amintit și obiectivul privind reducerea cu 55% a emisiilor, până în 2050.

Drepturile LGBT

Manifestul PPE subliniază importanța protejării drepturilor homosexualilor în următorii ani.

Totodată, în documentul semnat la București se propune și revizuirea tratatelor de aderare, pentru a se decide ce competențe să aibă UE.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Fraților, la LUPTĂ! Dacă nici acum, atunci… pe lumea cealaltă?!?!? Atunci nu va mai fi nevoie!

  2. In cartea “La apusul libertatii” de Ieromonah Hristodul Aghioritul, biograf si ucenic al Sfantului Paisie Aghioritul, este prezentat foarte clar faptul ca UE n-a fost niciodata ceeace prezinta pe fata, ca de la inceput s-au semnat in alb documente care subminau dreptul omului la libera exprimare si la intimitate. Toate legile care s-au dat pentru “protejarea datelor personale” din punct de vedere legal au ca efect opusul a ceeace sustin. Este explicat in carte exact in ce fel s-a realizat aceasta. De asemenea s-a avut mereu in vedere introducerea numarului unic universal si s-a discutat inca de la inceputul UE marcarea acestui numar pe mana dreapta sau pe frunte!
    Cartea este scrisa in 1997 cand inca doar pe ghicite puteai iesi din frenezia europeana cu vise roz bombon si stegulete cu stelute.
    De asemenea ni se explica si partea noastra crestina, ce este semnul fiarei si de ce cei ce zic “eu ma ocup de Hristos nu de Antihrist!” si inchid ochii la ceeace se intampla si/sau isi fac planuri ca vor pune mir sau semnul Crucii pe buletine si pe semne dupa ce le vor primi gresesc fundamental! De asemenea explica si de ce sfaturile unor sau altor preoti referitor la ceeace se intampla, doar pentru ca nu ne ajuta, nu trebuie sa ne sperie sau sa ne arunce in schisma sau in necredinta.
    Cartea este in continuare aparuta la Libraria Sophia si din 1997 pana acum se pare ca …se pare ca … este cum spune in carte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button