X

“Dreptul” la pruncucidere: O națiune care dă astfel de legi și alege să trăiască sub semnul lor se înscrie cu tărie pe calea spre propria-i pieire

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Decizia Franței privind înscrierea avortului în Constituție reprezintă re-căderea civilizației europene într-o epocă a barbariei, transmite, printr-un comunicat de presă, Asociația ProVita București

Comunicatul este o reacție la votul senatorilor francezi privind înscrierea „dreptului la avort” în Constituția țării. 

„În urma dublului vot favorabil dat în camerele Parlamentului de la Paris, ancorarea așa-numitei „libertăți de a întrerupe sarcina” în Constituția franceză este iminentă.

Spre deosebire de controversata (și anulata, din fericire) decizie Roe c Wade a Curții Supreme a SUA din 1973, aici nu avem de-a face cu o „lovitură de stat” dată de judecători activiști care au „identificat” în textul Constituției ceva inexistent, ci cu rezultatul unui proces democratic: reprezentanții aleși ai poporului francez sunt cei care au aprobat acest absurd amendament constituțional. Desigur, asta nu face situația mai dezirabilă, ci mai degrabă o înrăutățește: în loc să ofere legitimitate avortului, votul subminează forma democratică de guvernământ atunci când majoritatea, prin vot, neagă, în mod radical, drepturi fundamentale și protecția conferită de lege unei categorii care este de la bun început exclusă din procesul de decizie (anume, copiii nenăscuți).

În același timp, această decizie reprezintă re-căderea civilizației europene într-o epocă a barbariei. Avortul nu este nici „modern”, nici „un câștig al civilizației”, ci era o practică obișnuită încă din vremurile pre-creștine, o practică obișnuită și astăzi printre ultimele popoare primitive care au avut contact puțin sau deloc cu civilizația modernă, așa cum se poate citi în cărți, cum este cea a cunoscutului etnolog Jared Diamond, de exemplu. La fel de obișnuit era și este în aceste societăți și abandonul persoanelor bolnave, bătrâne și invalide care, dacă nu sunt ucise de-a dreptul, sunt lăsate fără apărare și neajutorate în fața unui destin nefast. În Roma antică se obișnuia ca pater familias să hotărască după naștere dacă un nou-născut urma sau nu să fie acceptat în familie: dacă îl lua în brațe și îl ridica în sus, îi permitea să trăiască; dacă nu o făcea, pruncul era abandonat și lăsat să moară.

Creștinismul, în schimb, este cel care a impus un nivel minim de respect pentru fiecare ființă umană, indiferent de originea sa, de starea sa de sănătate, ori dacă fusese „dorită”, inclusă în „planificarea familială”. Creștinismul, așadar, a marcat un mare și real progres al civilizației umane, încetățenit de-a lungul unor secole de trudă și schimbări. Astăzi, exact acest progres real riscă să se piardă în decurs de doar una sau două generații. Crimele în masă ale Revoluției Franceze, apoi ale naziștilor și ale comuniștilor au fost doar un „aperitiv” al barbariei avortului, cu care ne confruntăm astăzi, și a cărei înscriere în legea fundamentală a unei țări europene este o expresie izbitoare a căderii despre care vorbeam mai sus.

Încă mai sperăm în binele națiunii franceze – dar acea națiune care dă astfel de legi și alege să trăiască sub semnul lor se înscrie cu tărie pe calea spre propria-i pieire”, transmite ProVita București.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Da, totul a fost planificat atunci în 1786, când s – a înființat sinistra organizație Iluminati și acum am ajuns sa fim neputincioși și sa cădem sub acest tăvălug al crimei, al distrugerii, al satanismului și uciderii înasa a popoarelor, a neamurilor prin sistemul medical criminal, avort, otrăvirea mediului, a apelor, a hranei, a întregului pământ. Suntem în pragul extincției și diavolul și cu agenții sai sunt pe cale sa triumfe. Numai Dumnezeu Tatăl și cu Isus Hristos, fiul sau ii mai poate opri !!!
    Înapoia noastră satan!!!! Toată conspirația ta sa meargă în iad !!!!

    1. @magda

      ce marturisire arieneasca! cum va dati voi singuri arama pe fata…

      si dupa mai aveti tupeul sa va autodenumiti crestini.

      1. Adică ce vrei sa spui prin mărturisire arieneasca ? Fi mai explicit pentru ca nu înțeleg ce vrei sa spui cu acest termen idiot. Și nu înțeleg ce te interesează pe tine de persoana mea, de credința mea. Probabil ca ești vreun ” mare naționalist ultraortodox ”, după limbajul folosit și prostiile debitate.

  2. nu poporul a decis nimic ci aceia care conduc acea tara
    Franta e condusa de ALOGENI asa cum e condusa si Romania si mai toate tarile
    ce fel de francez cu sange francez ar da asemenea legi? si ar scrie in constitutie asa ceva?

    singurele femei care se pot bucura de asa ceva sunt cele care fac parte din societati oculte in care practica asemenea mizerii sataniste si cele idioate care habar nu au ce fac si sunt platite de ONG uri si ptr 10 euro ar fi in stare de orice iude ieftine

    Atata vreme cat la ei prezervativele sunt ieftine nu ca la noi si pilula si alte metode nu au nicio aparare. Cum naiba sa poata sa ma creada cineva in epoca asta ca exista vreo tanara care sa nu stie de metodele alea si sa recurga la avort??? exista internet exista si educatie sexuala cred la ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button