X

Doctorul Ștefan Mindea, așa cum îl cunosc

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În urmă cu câteva zile s-a pornit o campanie agresivă de atacare a medicului neurochirurg Ștefan Mindea. Este acuzat de înșelăciune, toată cariera îi este pusă la îndoială fiind prezentat ca un profitor pus pe căpătuială. Lucruri complet neadevărate.

Îl cunosc pe Ștefan Mindea de peste 20 de ani, mă bucur că suntem prieteni. Îi cunosc și familia, toți sunt oameni cu totul deosebiți, de aceea m-am decis să scriu.

Ștefan Mindea și-a făcut studiile universitare la Universitatea Illinois din Urbana Champaign (UIUC), una din cele mai bune universități americane. În clasamentul celor mai bune Universități din SUA, UIUC se clasează pe locul 35 la nivel național. Studiile post unviersitare de specializare le-a făcut la Universitatea Northwestern din Evanston, o suburbie a orașului Chicago. Universitatea Northwestern se clasează pe locul 9 la nivel național în topul celor mai bune Universități americane.

Rezidențiatul l-a făcut la unul din spitalele Centrului Medical Northwestern, de asemenea în topul celor mai bune spitale din SUA. În 2008 a fost recrutat pentru a se alătura Departamentului de Neurochirurgie din cadrul Centrului Medical al Universității Stanford. În timp ce se afla la Stanford, a fondat primul Departament de Chirurgie Spinală Minim Invazivă și a fost directorul acestuia.

Pe lângă România, Ștefan Mindea profesează și în SUA, la Centrul Medical al Universității Stanford și este și profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford. La nivel național, Universitatea Stanford se clasează pe locul 3 în topul celor mai bune Universități.

Toate aceste lucruri sunt foarte ușor de verificat.

În SUA ar fi avut un viitor strălucit, ar fi fost de mult timp multimilionar. Dar el a ales să se întoarcă în România deși foarte mulți, inclusiv eu, au încercat să-l facă să se răzgândească. În România a pornit de la zero. Dacă țin bine minte, la început autoritățile din România nu i-au recunoscut studiile făcute la facultăți de top din SUA. Dar până la urmă a reușit și a creat o clinică de neurochirurgie minim invazivă la Constanța

Faptul că este un neurochirurg de excepție nu o spun eu, o spun cei pe care i-a operat, atât în SUA, cât și în România. Iată un articol din 2011 care descrie o operație extrem de grea efectuată pentru prima dată la Centrul Medical al Univeristății Stanford de doi medici, Dr Ștefan Mindea, neurochirurg, și Dr. Jayakar Nayak, medic chirurg ORL. Pacienta operată avea o tumoră la partea superioară a coloanei vertebrale. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat prin sinusurile nazale, specializarea Dr. Jayakar Nayak. După ce acesta a ajuns la prima vertebră cu instrumentele chirurgicale, controlul a fost preluat de Dr. Ștefan Mindea care a reușit îndepărtarea tumorii. La operație au asistat în calitate de spectatori alți 25 de medici de la Stanford. După doar trei zile pacienta era acasă.

Iar acuzațiile ce i se aduc în România nu au sens. Dacă ar fi vrut să se îmbogățească ar fi rămas în SUA. Iar acuzele cum că ar fi folosit membrane de colagen în loc de proteze nu au nici o logică pentru că acestea nu au cum să ia locul protezelor. Colagenul e o substanță gelatinoasă care are rolul de a preveni contactul direct între două oase, nu are nici un fel de structură de rezistență. Injecțiile cu colagen se folosesc în medicina cosmetică, de exemplu, pentru eliminarea ridurilor, sau pentru atenuarea durerilor în cazurile de osteoartită, atunci când se injectează în articulațiile picioarelor sau ale mâinilor.

De aceea ar trebui să fim mult mai rezervați în a-l acuza. Să nu aruncăm cu pietre, mai bine să lăsăm autoritățile și pe cei ce se pricep să investigheze.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Un comentariu

  1. Nu trebuie lăsate de capul lor nici autoritățile, că mai nou nu-și fac treaba așa după cum li-i menirea ci după interes sau după ordinele primite. Am citit despre dl doctor și familia dânsului mai multe articole apărute în reviste și mediul on-line și mi-am făcut o părere pe care nu mi-o poate schimba cineva cu una cu două, dar așa suntem noi românii trădători la toate nivelele dacă avem o minte sclipitoare la nivel național -ceva bun cu care să ne mândrim mai bine în terfelim, în calomniem, în lichidăm dacă se poate și promovăm mitocănia, oameni mari cu caractere mici, nu oameni model de profesionalism și devotament față de meserie, familie și neamul din care se trage.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button